Hipotermia - Cruci în Carpaţi

Cauzele morţii prin hipotermie pe munte în timpul verii, cu exemplificări..

Articol publicat in nr.9/1997 al revistei Romania Pitoreasca.

Motto: "Din pacate, unii trebuie sa cadă pentru ca alţii să înveţe".

Ernest Hemingway

Dar din pacate multi nu invata nimic din greselile altora. Fie pentru ca nu cunosc ce greseli au facut acestia "“ ce legi ale muntelui au nesocotit "“ fie pentru ca aplica si pe munte principiul binecunoscut "lasa ca merge si asa" sau "mie n-o sa mi se intample".
In numarul precedent 8/97 al revistei RP, am citit atent articolul semnat de Ioan Pârva, un pasionat călător prin Apuseni, despre decesul unui om de 41 de ani prin "infarct miocardic acut", la coborarea de pe muntele Gaina. De data asta vremea a fost total nefavorabila: ploaie si lapoviţăa. Multi oameni au petrecut -ca si in alti ani- o noapte sub cerul liber. Unii au consumat si o anumita cantitate de alcool ca "sursa de incalzire". Acel om, la coborarea spre casa, ramanea mereu in urma si se aseza mereu jos. Amicii si-au zis la un moment dat: " ne ajunge el din urma".

Cinci decenii de experienta montana, doua decenii in Salvamont, pregatirea medicala, cartile si revistele studiate, ma determina sa fac cateva precizari care ii vor mira pe unii turisti.
Stim cu totii ca pe munte au murit oameni, turisti. Pentru unii s-au fixat placutze sau cruci "In Memoriam". Ne oprim o clipa, depunem un gand sau o floare, o crengutza verde, un fir de iarba si ne intrebam: "ce-o fi gresit?" Unii dintre cei care au murit pe munte au cazut din poteca (traseu), unii au facut intr-adevar infarct, cativa au fost trazniti de fulger, altii au declansat avalanse "“ dar multi au murit «ingheţaţi», in termen medical " prin hipotermie", asa cum sunt sigur ca a murit si Alexandru Greuceanu pe muntele Gaina. De multe ori am fost intrebat «cum poate ingheta un om in Carpati, in mijlocul verii?» Poate! Omul nu este o sticla cu apa, sa ingheţe doar la/sub 0 grade Celsius, el poate «ingheţa» si la + 10 grade Celsius, cand se cumuleaza o serie de factori care ii deregleaza "termostatul".Adica atunci cand din organism homeoterm (cu temperatura constanta de 36-37 C) are tendinta de a deveni poichiloterm, adica de a se apropia (de a se adapta la) de temperatura mediului (cum e cazul reptilelor).

Care sunt cauzeele hipotermiei? Urmeaza un sir de raspunsuri la aceasta intrebare, pe care drumetul pe munte, si nu numai el, e bine sa le cunoasca: o conditie fizica necorespunzatoare (lipsa unui antrenament adecvat efortului cerut de o tura montana); echipamentul necorespunzator; alimentatie insuficienta si mai ales lichide insuficiente (multi turisti "cu experienta" de munte sustin ca nu beau lichide ca sa nu transpire, ceea ce este o prostie din punct de vedere medical, fiziologic!); vant, ploaie, ratacirea (necunoasterea traseului, ceatza); solitarismul, statul pe loc in haine ude/ umede("un minut de odihna" care devine...vesnic!); consumul de alcool. Ultimele trei le consider, nu numai eu , drept cele mai grave! "tricoul ud suge viaţa din omul epuizat" .Iar alcoolul, chiar si o inghititura, chiar si la un om tanar si sanatos (pana atunci) dar epuizat din cauzele sumate de mai sus "“ are efectul de a umple cupa cu greseli. Cunosc personal multe cazuri de acest gen.

Organismul uman, acest mecanism ultraperfect, extrem de fin - se straduie sa reziste Ia aceste agresiuni brutale ale "proprietarului" atotputernic (de fapt, acum atotneputincios!): inchide (reduce caldura) "caloriferele" de la periferie (frigul incepe de la degete; a nu se cunfunda degeraturile cu hipotermia!) pentru a pastra putina caldura pe care o mai poate produce, cu ultimele rezerve de energie - pentru organele interne vitale! La organele periferice (in membre), temperatura poate scadea pana Ia 18 C, dar in cele interne numai pana Ia aproximativ 28-30 C. Sub aceasta Iimita, "motorul" cedeaza: aritmie, tulburari coronariene, infarct - stop cardiac. Deci, infarctul miocardic sau stopul cardiac sunt mecanisme ale mortii in toate cazuril de hipotermie, efect (constatat la autopsie !), nu cauza! Cauza este hipotermia. Din pacate, am intalnit si confrati medici care afirmau in astfel de cazuri: "N-a stiut ca e cardiac?".

Cei trei fotbalisti care au o cruce pu'in mai la vest de vf. Negoiu (accident intr-o vara, in iulie) sau cei cinci turisti maghiari morti, tot vara, Ia 20 de minute de cabana Negoiu, erau toti cardiaci? Sau cei OPT sportivi decedati prin hipotermie in 29 mai 1986 la un concurs de Orientare turistica pe Muntele Mic erau cardiaci ? ( tragedie relatata abia in nr. 5/1996 al revistei Romania pitoreasca). Cazuri similare au fost multe. Difera intre ele in privinta detaliilor, dar nu in esenta. Din motivelel explicate mai sus, unui hipoterm nu este permis a i se face masaje " frectii "(in nici un caz cu zapada !, metoda total interzisa in degeraturi!) si nici a-l pune sa se miste. Caci il putem omori (cu buna intentie) trimitând sange rece de la periferie la inima si mobilizand «otravurile» acumulate prin metabolism viciat. Se indica impachetari calde, bauturi calde (ceai, nu vin fiert!) Nu intram acum in detalii despre efectul catastrofal al alcoolului la un om semiepuizat (vasodilatatie de foarte scurta durata cu pierdere, deci, de caldura, tulburari metabolice etc.).

Solitarismul ! Un om singur, obosit, epuizat, devine abulic (lipsit de vointa). Doreste in permanenta «sa se odihneasca putin, sa-si revina». Nu-si revine! Dimpotriva, vine sigur «doamna cu coasa», cea mai dulce moarte "“ atipirea e de fapt, definitiva! In astfel de situatii si montaniarzii veritabil care stiu ce este «moartea alba» au «ganduri negre» de a abandona lupta. In grup, gandurile negre nu le vin tuturor deodata, constiinta pericolului si luciditatea celorlalti, sau cel putin a unuia poate fi "gramul" care sa incline balanta spre viata. Prin urmare: nu-l lasati pe amicul vostru singur, cu consolarea ca «ne ajunge din urma, dupa ce se odihneste putin». Remuscarile voastre vor dura putin mai mult...

Reamintesc un caz de moarte prin hipotermie în Himalaya. În sept.1986, elveţianul Marcel Ruedi avea deja urcaţi 9 din cei 14 optmiari şi "se grăbea" să fie al 2-lea cu toţi 14 urcaţi. A urcat pe Makalu (al 10-lea al său) cu polonezul Krzystof Wielicki, fără ca de data asta să fi făcut o bună aclimatizare; venise din Elveţia doar de 11 zile. A ajuns pe vârf la câteva ore după Wielicki şi a fost nevoit să petreacă o noapte sub cerul liber ! A doua zi, Messner, care era şi el în tabăra de la 7.300 m , îl văzuse coborând ff lent şi a pornit înaintea lui cu ceai cald. Dar l-a găsit mort. Se aşezase să se odihnească şi... se odihnea pentru totdeauna. În ziua următoare a ajuns şi Messner pe Makalu, al 13-lea optmiar al său iar în 17 oct. pe Lhotse, devenind primul posesor al "Colierului cu 14 perle" (optmiari).

O competiţie similară, tragică, a avut loc in oct.1995 intre elveţianul Erhard Loretan (avea coechipier pe Jean Troillet, ambii au ajuns pe vârf) si francezul Benoit Chamoux (îl avea coechipier pe Pierre Royer), ambii având de urcat al 14-lea :Kangchenjunga. Francezii, mai puţin antrenaţi, n-au ajuns până pe vârf , iar Chamoux, care a urcat o vreme singur, a murit de hipotermie la coborâre.
Lista cu alpiniştii care au urcat toţi 14 optmiarii la: http://www.altissima.org/alpinistes-14-8000.html, unde sunt şi alpinişti cu mai mulţi urcaţi, dar care au decedat.

Abandonatii sunt gasiti de salvamontisti in diverse pozitii si situatii «firesti»: de multe ori sezand, studiind harta sau busola, mancand, incheindu-si sireturile etc. Sunt insa si cazuri "ciudate", unii se dezbraca de haine inainte de a muri si sunt gasiti intinsi pe spate, zambind fericiti. Poate fi asta o consolare pentru familie? Auzisem si citisem de astfel de cazuri, cu povesti cum ca i-ar fi jefuit ciobanii sau alti turisti, apoi le-au aruncat hainele, caci erau prea uzate. In realitate, era vorba doar de senzatia de caldura de dinaintea mortii, cand mecanismele endocrine, prin endomorfine, produc o stare placuta ce usureaza trecerea peste Styx. Fenomenul poate fi privit si explicat si din punctul de vedere al religiei.

ln urma cu vreo zece ani, cautand vreo doua zile si nopti un tanar speolog, iesit singur si, desigur, ud si epuizat de efort din Avenul din Poienita, intr-o tentativa clandestina (neautorizata de seful Ior de club - speologul clujean binecunoscut Iosif Viehmann) de a face jonctiunea cu Pestera Mare din valea Firii (la izvoarele Somesului Mic), am gasit intai combinezonul speo al celui cautat si am strigat celorlalti ca victima este pe aproape. Murise semidezbracat si "fericit", cum am spus mai sus! Cu "faţă fericită" erau şi câţiva dintre cei opt decedaţi pe Muntele Mic.

Imprumutati, dragi tineri iubitori de munte, de la turistii mai varstnici cartile (ce bine ar fi sa se reediteze) «Salvamontistii, oameni intre oameni» de Nicolae Tiron (1979), «Omul si muntele» (1981) si «Muntele, frumusete si educatie» (1990) ambele de Ion Preda. Au unele inexactitati si confuzii, caci era doar ziarist, nu si montaniard, dar veti invata din ele ce sa faceti si mai ales ce sa nu faceti pe munte. Acum va ajuta si "nenea Google" sa va documentati.

Walter Kargel, acest Louis Trenker aI Carpatilor romanesti, dupa ce, in Almanahul Turistic din 1974, analizeaza cauzele a 36 de accidente montane mortale in 50 de ani (numai alpinisti, nu si turisti), ajungand la concluzia -trista, dar adevarata - ca in marea majoritate a cazurilor mortii erau de vina, incheie astfel: "Aceste accidente nu m-au descurajat, nu am dat vina pe munte, n-am ajuns sa urasc muntele si alpinismul. Ma gaidesc cu pietate la cei cazuti in munti, caut sa nu fac greseli, dar merg pe munte cu aceeasi bucurie pe care am simtit-o prima data. Muntele este bucuria suprema a vietii mele".
Si eu gandesc la fel. Poate si voi ! Va doresc numai bucurii pe munte, dragi confrati intru pasiune.
*****

glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8