7. Cautarea si degajarea in avalansa

Daca cel acoperit de avalansa nu a murit prin traumatisme sau asfixie imediata (tratate in capitolul precedent), el are sanse de a fi gasit in viata de catre coechipieri / salvatori, care il vor cauta si degaja din lavina.

Motto : „Crede-ma, e o fapta regeasca sa dau ajutor celor cazuti”.

Ovidiu

1.Cautarea si degajarea

1.1 Aspecte generale. Dupa cum a reiesit anterior, cautarea si degajarea din avalansa trebuie organizata si executata rapid, sansele de supravietuire scazand odata cu trecerea timpului. Se constata cati lipsesc la apel. Daca exista mai multi supravietiutori valizi, 1-2 dintre ei pleaca sa dea alarma si sa aduca ajutoare, in caz ca nu exista o metoda mai rapida : radio – telefon, telefon celular, semnale vizuale .

Martorii avalansei trebuie sa urmareasca si sa-si memoreze : de unde a fost luata victima initial, cum s-a comportat in avalansa (s-a degajat de rucsac, de schiuri, a inotat?), unde a disparut ultima data. In acest fel, in 13 martie 1980 a fost salvat salvamontistul sibian Gimi Meltzer. Cu doua zile mai inainte, doi alpinisti din Zarnesti, aproape de varful Moasa au hotarat „s-o taie” spre Saua Suru. Zapada li s-a parut tare dar n-au studiat straturile ! Era tare numai o crustă. Avalansa pe care au declansat-o a fost uriasa si l-a omorat pe Gigi Pascu. Dupa ce a fost gasit, in timpul transportului cadavrului , a mai pornit/a fost declansata de grup o avalansa, pe un valcel din padure !!, care i-a fost fatală salvamontistului sibian Robert Ungureanu, „culcat” si strivit de greutatea zăpezii. Gimi, a reusit sa stea in picioare. Zapada i-a cuprins rapid genunchii, șoldurile, umerii, capul. A ridicat mâna în sus ! Dan Vasilescu, unul dintre cei din apropiere, a memorat locul, i-a gasit-o rapid si Gimi l-a strâns de mână in semn de „multumesc”, inca inainte de a-i fi degajat și capul.

Asadar cei ingropati partial trebuie degajati rapid, cel putin capul ( cu grija, sa nu-l miscam, fiind posibila existenta unei fracturi de coloana cervicala!), dar de dorit si toracele. Intr-un articol mai recent se recomanda ca accesul la cel ingropat sa nu se faca direct, ci dinspre lateral. Se sapă deci cu lopeți o groapa la cca 1-1,5 m lateral față de sonda care a depistat victima si apoi din ea se face tunel orizontal spre victima.
In nr. 123 din oct.2008 al revistei „Neige et Avalanches” e descrisa metoda norvegiana de „Lopatare in V pentru degajarea victimei”: accesul spre victima indicata de sonda se face de catre 5 salvatori care lopătează zăpada asezati in forma de V (cel din „varful V-ului se afla langa sonda) si care se rotează tot la 4 minute pentru a preveni oboseala.

Cand nu e pericolul unei alte avlanase si nu avem mijloace de a-l proteja de frig si vant, nu-l scoatem complet din zapada decat atunci cand sosește elicopterul sau cand incepe transportul cu akya.

Se face rapid si atent examinarea starii celui in cauza ( a se vedea cap.VII/2 ) si se incepe concomitent sau apoi, cautarea celorlalti. Se asculta daca nu se aud gemete, strigate de sub zapada. Este recomandabil a se plasa intr-un loc relativ sigur un observator, care sa dea alarma daca porneste de sus o noua avalansa.

Cautarea se face mai intai in apropierea obiectelor ramase la suprafata, pe linia directiei lor (mai sus si mai jos). Sansele de oprire (gasire) a victimei sunt mai ridicate la racordul pantelor (unde se termina panta mai abrupta si incepe zona mai lina, sau in adanciturile terenului : denivelari, trepte, gropi, valcele, (dar acestea nu sunt acum vizibile). Victima poate fi gasită si in frontul/vârful avalanșei – dusa de „primul val” – cum s-a intamplat in Valea Sâmbatei din Muntii Fagarasului in 1975 cu unul din cei doi tineri germani din Rostock si cu Calin T. la Bâlea in 29 martie 1997.

Pe Gh. Petrut, inginer electronist la releul TV de pe varful Cucurbata Mare – care in martie 1988 a declansat o avalansa rupând cu schiurile cornisa din motive de ceata, l-am gasit dupa o căutare de doua zile, la a doua „trecere” cu sondele, la racordul pantelor, in apropierea /mai jos de schiul rămas la suprafață (unul ii era pe picior si betele in maini. Capul ii era cam la 1,20 m de suprafața zăpezii).

Martorii avalansei trebuie sa dispună de sonde speciale de avalansa ( tije metalice de aprox 3 m. ( nu „pari”, „tzepuse”, „prajini”- cum au aparut traduse in unele filme !). Dar nu doar salvatorii, ci si cei care abordeaza zone de risc, ar trebui sa aiba fiecare sonda, emitator- receptor(DVA) si lopata ( a se vedea mai jos ).

1.2. Sondarea sumara, rapida ( „bruta”). Aceasta e indicata pentru inceput, in zona cea mai probabila, cu distanta de 50 cm. intre punctele de sondare sau 2-3 puncte/m2, la adancimea de 2 m. Cautatorii se aliniaza umar la umar. La comanda „sondati”, introduc toti sondele intre varful bocancilor, apoi , tot la comanda, fac un „pas inainte” si repeta ciclul. Eficienta : pentru 20 de oameni sunt necesare 4 ore pentru un hectar.

Cautatorii se pot alinia si la distanta „mana la umar” ( o mana intinsa la umarul vecinului ) si fiecare, la comanda, face cate doua sondari la 50 cm orizontal, la comenzile : „stanga”, „dreapta” apoi „pas inainte” pentru cei 50 cm. vertical.

O metoda mai recenta ( N & A martie 2003), recomanda ca, inainte de a pasi, sondele sa fie tinute oblic, prin sprijinirea lor pe umarul drept al fiecaruia din sirul „sondorilor”. Cel care supravegheaza si da comenzile, poate controla/dirija mai bine alinierea /paralelismul sondelor. Varful sondelor ramanand fixate pe/in zapada, prin pasire, ele devin verticale, pozitia de sondare la comanda urmatoare.

1.3. Sondarea minutioasa – zisa si „fina” – se face cand victima nu e gasita prin sondarea sumara, sau cand au sosit mai multe ajutoare si mai ales cand a trecut mult timp de la producerea avalansei si nu se mai spera gasirea in viata a victimelor.

Sondarea se face la 25-30 cm. intre punctele de sondare (medie 13 puncte/m2) la adancimea de 2-3 m. Fiecare cautator va face la fiecare pas trei sondaje, tot la comenzile unuia: cate un sondaj la varful fiecarui bocanc si unul la mijloc, ca ma sus. Comenzile sunt: „stanga, mijloc, dreapta, pas inainte.” Eficienta : 20 de oameni cerceteaza 1 ha in 20 de ore ! Sondele trebuie introduse strict vertical, altfel se trece pe langa victima, mai ales cand aceasta e situata mai adanc, cum se pare ca s-a intamplat cand l-am cautat pe cel amintit mai sus.( prima sondare in zona cea mai probabila, o facusera colegii victimei si militarii, inainte de sosirea noastra, a salvamontistilor ).

Orice rezistenta la sondare e suspecta. Zapada din „placile de vant” , de obicei se sparge in timpul curgerii. Dar fragmente de crusta sunt derutante. Ele ne-au dat mult de furca sub Varful Curcubata : sonda se oprea, apoi cand fortam, strapungea una din „caramizile” formate prn fragmentarea crustei. Sonda care l-a depistat nimerise in gulerul de blana al subei . Rezistenta opusa era altfel, era elastica asa ca am inceput degajarea cu lopeti. In literatura de munte s-au citat insa si cazuri de victime perforate de sonde !

1.4. Cainii de avalansa – sunt foarte utili. Se estimeaza ca mirosul victimei traverseaza 1 m de zapada in aproximativ 15 minute. Pe Misi Szalma si Laci Halmagyi, in acea zi de 22 ian. 1974 la Podragu i-a gasit (indicat) rapid – nu un Saint Bernard nici un caine – lup ci”¦ catelul cabanei, ne – dresat pentru o astfel de manevra !! Erau la sub 1 m. adancime. Cautarea cu caini special antrenati se estimeaza ca fiind de 8-10 ori mai eficienta decat cautarea prin sondare.

1.5. Aparatele electronice de depistare a victimelor din avalansa. ( DVA ) Cea mai moderna si eficienta metoda de localizare a celor acoperiti de avalanse este utilizarea emitatoarelor speciale (Ortovox, ARVA, Pieps etc.), cu care sunt dotati in Occident aproape toti cei care intra in zone potential periculoase mai recent tot mai mulți și la noi. Nu intrăm in detalii, precizand doar ca utilizarea lor trebuie invatata si exersata, conform instructiunilor fiecarui aparat si cel mai bine in cadrul unor scoli specializate. Mihai Tanase- roman stabilit in Franta, impreuna cu reprezentanti ai firmei Pieps, a facut in Romania cateva demostratii a si exercitii de cautare cu DVA pentru salvamontisti in iarna 2007-2008 si va continua in alte zone in iernile viitoare. Idem- 29 de romani au participata in 28-29 nov.2008 la Bâlea la demonstrațiile si exercitiile conduse de reputatul Francois Sivardiere. Starea bateriilor si functionarea acestor aparate trebuie verificate inainte de fiecare tura, puse in pozitia „emisie” si purtate in asa fel incat sa ramana pe cel antrenat in avalansa: aceasta sa nu i-l smulga cum se intampla celor ce-l tin atarnat de gat! Francois spunea: „cat mai aproape de piele,nu in buzunarul unor haine pe care poate le vom dezbraca in timpul turei”. La începutul sezonului se pun în DVA baterii noi (nu acumulatori!), care se schimbă când mai au doar 50% încărcare.Iar la sfârșit de sezon SE SCOT bateriile din DVA-uri.

– Aparatul emitator- receptor individual de tip DVA ( in germana =LVS,in franceza= ARVA, in engl= „transceiver” ) e cel mai folosit si eficient de catre grupuri ( fiecare om sa aiba unul !) ce se deplaseaza, schiaza departe de partii si statiuni. Pretul in 2003: 250-300 Euro. Cantareste 200-300 g, are volum mic. Functioneaza pe 457 kHz. in toate tarile europene si USA. Aparatele celor ramasi afara din avalanse, se trec imediat in pozitia „receptie/serch” si acestea anunta existenta in zona a unui ARVA- emitator prin semnale sonore – bip-(modelele mai vechi) si vizuale, cele digitale. Apoi se localizeaza exact victima cu sonde de avalansa ( 40-80 EU,) si se degajeaza cu lopeti ( 40-80 EU, mai ptin obositoare daca au coada lunga sau telescopica, nu coada scurta și mai bine metalice, sunt mai rezistente.

– Emitatorul simplu – e un subprodus ARVA, mai ieftin.-65 EU. El poate doar emite, deci cei dotati cu el si ramasi afara din avalansa nu-l pot folosi la cautarea celor acoperiti, de aceea e numit „aparat egoist”.

– Recco- e un sistem compus din doua piese:

– „reflectorul”- piesa pasiva, reflectorizanta, 3 gr. greutate, aflata la purtator. Costa 18-20 EU perechea, dar de obicei sunt incorporate in imbracamintea de munte sau in bocanci. Ele sunt utile doar in apropierea partiilor, ca sa poata interveni rapid salvatorii dotati cu „detector”.
– „detectorul” – mai voluminos si cantarind 1.6 kg. Emite unde electro-magnetice pe 917 MHz- care anunta sonor cand depisteaza „oglinda” reflectorizanta purtata de victima. Cu el sunt dotate echipele de salvare. Uneori semnalul e reflectat si de alte aparate electronice: telefoane mobile, vignete de autostrada, ceasuri, proiectile neexplodate in cadrul actiunii de declansare preventiva prin explozii. Se specifica faptul ca Recco nu depisteaza emitatoare tip ARVA !

Pentru exemplificarea eficientei fiecarei metode, dam cateva repere dintr-o statistica din Alpii francezi, in iarna 2002-2003:

Persoane acoperite (ingropate, deci cu capul acoperit )= 37, din care

– salvati vii 13, gasiti morti 24

Din cei 13 salvati: 2 autosalvati, 2 prin cautari organizate (salvatori specializati) si – 9 salvati de coechipieri/martori ai avalansei !

Dupa modalitatea gasirii. Din 11 gasiti vii: ( 2 s-au autosalvat)

– 2 sondaj ” de urgenta”

– 10 cu ARVA !!! ( 9 dintre ei de catre coechipieri!, cum se vede mai sus).

Dupa durata : din cei 13 scosi vii:

6 sub 15 minute, 4 intre 15-45 minute, 3 timp neprecizat.

Dupa profunzimea unde au fost gasiti cei vii (capul ) :

3 intre 0,5-1 m; 1 intre 1-1,5 m; 3 intre 1,5- 2 m, 6 la adancime necunoscuta

Dupa cauza declansarii avalansei :

naturale ( spontane)= 4= 10%

accidentale ( provocate) =37= 90 %

DM: Au fost deci 41 de avalanse cu oameni, dar unele au avut doar oameni acoperiti partial, deci nu apar mai sus.

In sezonul 2000-2001, tot in Alpii francezi, din 12 salvati vii din avalanse, 8 au fost gasiti cu ARVA, de catre coechipieri !

Eficacitatea trio-ului DVA-sonde-lopeti a fost demonstrata si prin teste pe teren in 1999, cu cursantii unei scoli de ghizi din Alpii francezi . 120 de personae, impartiti in 4 grupe ( cate 6 echipe in fiecare grupa), echipa avand 5 oameni. Fiecare grup de 6 echipe a fost , dotat diferit, cum se vede mai jos. Fiecare echipa a avut de depistat doua emitatoare ingropate la 1 m adancime si la 6 m. una de alta, pe o panta de zapada cu suprafata de 200/300 m. Rezultate (media, de la depistarea primului semnal ):

ARVA + sonde + lopeti .. 16 minute

ARVA + lopeti”¦”¦”¦”¦.26 min.

ARVA + sonde”¦”¦”¦”¦.50 min

Numai ARVA”¦”¦”¦”¦”¦.1 ora

Depistarea exacta a locului placii de lemn pe care era fixat emitatorul, s-a facut cu ajutorul sondei dupa (media )10 min. de la primul „bip” auzit in receptor si in 35 min. cu lopata. Cei care nu aveau lopeti, degajau „victima” depistata cu mainile goale ( ca in Valea Morarului ! ), cu rachetele de zapada, etc .

Dupa studiul de mai sus se conchide ca : dintre cei gasiti sub 15 minute 93 % pot fi gasiti gasiti in viata, 15-30 min- 50%, 30-45 min.- 25 %.

E dovedita si in acest fel necesitatea ca fiecare dintr-un grup sa aiba emitator-receptor, sonda si lopata ! Cei dotati cu Recco-reflector- au sanse de a fi depistat rapid de echipele de salvare (cam toate au si Recco Detector ) numai daca accidentul are loc nu e departe de partiile supravegheate. Pentru cei prinsi in avalanse in zone mai departate, chiar salvatorii vin cu elicopterul, e poate prea tarziu.

Chiar daca aparatele de detectie in avalanse DVA- ARVA nu ajuta la a gasi multi oameni in viata, ele gasesc totusi, s-a vazut mai sus ! In plus, ARVA ( sau Recco ) ar ajuta sa fie redati familiilor dupa 1-3 zile , cei care din pacate nu au mai fost gasiti vii. Nu dupa luni de zile, la topirea zapezilor, cum deseori s-a intamplat la noi. Ganditi-va si la familii si prieteni si la cei care ii gasesc primavara si ii ambaleaza, transporta…

2. Primul ajutor, transportul

Primele actiuni „organizate” de salvare din avalanse, stim ca o faceau in urma cu secole, calugarii de la manastirea Grand Saint Bernard, care, impreuna cu cainii lor, actionau in perioade „avalansoase” in „Valcelul Mortilor” (Combe des Mortes), cautand /salvand pelerini si alti calatori din „valanga” ( avalansa ). Tratamentul reanimator era dupa cum stim… butoiasul cu rom! Am vazut in iarna anului 2001, un urias caine Saint Bernard cu butoiasul la gat, pe o partie de schi din statiunea Passo di Tonale din Italia. Dar butoiasul de acum era doar pentru…. amuzamentul si aparatele foto ale schiorilor.

Nu mai stim unde anume ( e cert ca in Alpi ) si cand s-a intamplat: dupa ce un astfel de caine a gasit/degajat un om din avalansa, acesta …l-a impuscat crezand ca e lup ! Era in vremurile cand multi turisti umblau pe munte inarmati. Intr-o localitate din Alpi , exista acum statuia acelui caine, recordman in acea vreme la salvari din avalanse.

Cel scos din avalansa trebuie considerat un socat, politraumatizat, asfixiat / hipooxigenat si hipoterm si tratat ca atare. 1-2 salvatori/coechipieri se ocupa de el, ceilalti cauta celelalte victime.

In revista Neige et Avalanches 103 din sept.2003 e data formula mnemotehnica: PAS:

Protejare- instalarea celui degajat intr-o zona sigura, sa nu vina o alta avalansa.

Alertare – chemarea de ajutoare prin tel mobil, radio-telefon, curier, etc.

Salvare – sunt dati urmatorii „pasi”in examinarea victimei , in inventarierea leziunilor:

-Vorbeste ? Respira ? Exista hemoragii ? Isi poate misca membrele ? Are leziuni evidente (rani, fracturi )? A cauta pulsul nu e necesar/concludent.

Daca victima e inconstienta, se controleaza si se elibereaza la nevoie caile respiratorii superioare. Cu un deget se scoate zapada sau continutul gastric din gura; din nas sa poate aspira. Se scot – daca are- protezele dentare mobile. Uneori avem surpriza sa reinceapa a respira printr-o inspiratie profunda. Eventual se aplica o „pipa Guedel”, sa nu se sufoce cu propria limba. Abia apoi se face degajarea completa.

– Daca nu au reaparut miscarile respiratorii, se face respiratie artificiala „gura la gura” (singura permisa!). Asa a facut Tavi Bortos in acea zi de 11 febr. 1983 in Retezat cu amicul sau Calin. Apoi, cand a vazut ca acesta isi revenea, le-a spus celorlalti „ocupati-va de el” si a inceput disperat sa-l caute pe Cuxi. Avea si acesta o mana afara din zapada, dar era mort prin traumatisme. Un schiu nu-i sarise din picior, asadar nu se putuse mentine la suprafata zapezii in timpul curgerii acesteia.

-La nevoie se face si masaj cardiac extern, posibil de fapt numai dupa degajarea completa a victimei si plasarea in pozitia intins pe spate Atentie: daca are fractura de coloana, manevre neglijente pot duce la leziuni medulare ireversibile ( paralizie) ! Reanimarea nu trebuie intrerupta caci au fost cazuri de victime ale avalanselor salvate dupa 5 ore de reanimare ! Caci aparentul decedat poate fi doar in hipotermie profunda, cu functiile vitale la limita supravietuirii.

-Se panseaza ranile

-Se imobilizeaza fracturile.

–Se protejeaza victima de frig: nu o asezam direct pe zapada. Daca e deja hipoterm, inconstient, se pun pungi cu apa fierbinte pe abdomen si torace, dar nu pe membre ! Daca e constient, i se dau pe rand inghitituri de lichide calde. Il introducem/impachetam in 1-2 saci de dormit si/sau folie „de supravietuire”.

Nu se mobilizeaza! (nu-l punem sa mearga „pentru a se incalzi”). Nu se fac frectii! In timpul transportului trebuie supravegheat continuu. Transportul e de dorit a se face rapid, de preferat cu elicopterul, mai ales daca e hipoterm si nu la cel mai apropiat spital, ci la unul foatre bine dotat. Daca nu, cu sanie Akija. In unele cazuri se face adapost in zapada pana vin salvatorii. Caci doar a-l degaja din zapada avalansei implica pericolul hipotermiei ! Asa s-a intamplat cu unul dintre cei 8 implicati in 1936 in avalansa de pe valea Costilei.In cartea „Amintirile uni alpinist” a lui Niculae Baticu, la pag. 90 gasim : „cu primul transport a fost luata Codruta Mihai si unul dintre decedati (!!!). Ion Iliescu, degajat viu de salvatori a refuzat sa fie transportat, avea un suflet deosebit.Cand au revenit salvatorii la miezul noptii, acesta decedase”. Probabil de hipotermie !
In Alpi, peste 98% din evacuari se fac cu elicopterul. Visam si noi la asa ceva. Neobositul veteran al Salvamontului – Mircea Opris – a initiat aceasta colaborare cu pilotii de la Ghimbav, in materie de constructie de refugii alpine dar si de salvare. Pilotii din Sibiu au executat o salvare dramatica cu elicopterul, de sub varful Negoiu, descrisa palpitant de un alt inimos alpinist si salvamontist brasovean – Mircea Noaghiu – in cartea intitulata „Avalansa” -carte inceputa a fi scrisa chiar in”¦igloo-ul de la locul accidentului. Tot cu elicopterul solicitat de o sotie ingrijorata de starea vremii , au fost recuperati intr-o iarna cativa alpinisti din Portita Vistei. Altii, altadata, din Strunga Dracului, unde se decalansase o avalansa prin spargerea cornisei, avalansa care accidentase cativa elevi de la o asa zisa „scoala de initiere in alpinismul de iarna”. Acum SMURD intervine pe calea aerului cand conditiile permit. Dar e stiut ca zborurile in munte sunt riscante.

Perfectionarea aparaturii si metodelor de cautare, cresterea operativitatii echipelor de salvare au ridicat procentul celor degajati vii din avalanse, ceea ce nu inseamna ca avalansele au devenit mai putin periculoase. Dimpotriva, noua moda a coborarilor pe pante ametitoare cu zapada mare, intacta, produce multe victime, asa cum vedem in filme. In 27 febr.2004, am vazut unul realizat pentru Discovery, in care un veteran si expert american al avalanselor din Utah, se plangea ca s-a cam saturat sa tot dea sfaturi care sa nu-i fie ascultate. Si tot in acel film, se spunea ca 99% din avalansele cu victime umane ( exceptand catastrofele :sosele, case, cabane acoperite ) sunt declansate de cei cauza ! Coincide cu ce am dat intr-un capitol anterior din surse franceze: „aproape toate avalansele ucigase [exceptand catastrofele] sunt provocate de schiorii in cauza „si ca „80% din ele sunt avalanse in placi” !!!.

In muntii nostri, eu stiam pana de curand un singur caz cand a murit cineva surprins de o avalansa pornita/venita spontan. E vorba de Ingrid Lutz si un caine, care au murit mai jos de cabana Turnuri in 1988. Ar fi trebuit sa mai ramana macar inca o zi la cabana, caci supravietuitorii afirmasera ca toata noaptea au curs avalanse. Dupa ninsori semnificative, pericolul e maxim in prima zi, dar mare si in zilele 2-3 ! Pe urma mai scade, dar nu e inexistent ! In 20 febr., tot intr-o avalansa spontana, venita de sus, pe un culoar, a murit langa cascada Balea Nicu Scurtu, medic si salvamontist din Rasnov. Poate au mai fost si altele care s eincadreaza in cele 2-10 % cazuri de decedati in avalanse spontane. Dar date exacte nu le posedam si de multe ori cauzele, tipul avalansei nu pot fi stabilite fara martori ai avalansei. Dar nu credem ca statisticile privind cauzele avalanselor cu victime umane din Alpi si din muntii Americii nu sunt valabile si in Carpati .

Publicarea statisticilor si a concluziilor necosmetizate a rezultatelor anchetelor, ar fi utile pentru a preveni alte tragedii in viitor.