Adversitatea Baticu-Cristea

Opinii personale despre adversitatea dintre doi fosti mari alpinisti: Niculae Baticu si Emilian Cristea. Despre fiecare , cate un In Memoriam in cap.14.

Motto:"Chiar daca evolueaza aproape de cer, in puritatea infinita a unei lumi de lumina si frumusete, alpinistii nu sunt ingeri. Ei sunt mereu oameni, iar inima lor ramane patata de negriciunea lumii de unde vin si unde, mai devreme sau mai tarziu se intorc. Rari sunt acei care raman insensibili la ademenirea gloriei, atunci cand ii atinge intamplator cu aripa ei. Un oarecare spirit de competitie a domnit mereu printre cei mai buni alpinisti, cucerirea anumitor varfuri sau pereti, chiar prima sau a doua repetare a lor, fiind uneori obiectul unor rivalitati atat de aprinse, atat de violente si chiar meschine, la fel ca si cele mai rele lupte din arena. Nu au fost vazuti alpinisti insultandu-se ori chiar luandu-se de guler la piciorul peretilor ?" Lionel Terray

Am fost rugat de mai multe persoane sa vorbesc sau sa scriu despre adversitatea BATICU- CRISTEA

Eu i-am cunoscut bine pe cei doi. Am corespondat cu ambii, am scrisorile lor si le mai citesc uneori. Am stat zeci de ore de vorba cu fiecare dintre ei, pe munte, deoarece mi-a placut intotdeauna sa cunosc personalitati, sa aflu cat mai multe de la ei, sa invat din vasta lor experienta, sa studiez caractere, desi nu sunt psiholog. Pe Cristea l-am vizitat acasa. Baticu m-a vizitat dansul pe mine de mai multe ori, nu special desigur ci cu ocazia deplasarilor sale la Filiala din Cluj a Bibliotecii Academiei si a Arhivelor Statului, pentru documentare, pentru cartea "Pe Crestele Carpatilor", apărută în 1984. Doamne, cat l-am admirat pentru munca la care s-a inhamat in ciuda piedicilor ce i se puneau! Cat de bucuros am fost si sunt ca si-a finalizat cartea, cat de utila e! A insistat mult sa preiau conducerea Sectiei Cluj a CAR, dar n-am acceptat, din motive personale.

Mi-au vorbit si multi alti alpinisti despre cei doi, despre rivalitatea dintre ei, unii mai varstnici, altii dintre cei atunci inca activi, din cluburi diferite. Mi-au vorbit si cei doi, unul despre celalalt, mai mult, repetat si vehement Baticu. Nu pot afirma ca detin adevarul, ca sunt 100% obiectiv. Dar, toata viata am incercat sa fiu astfel. Eram si sunt considerat ca om corect, impartial, de catre cei care ma cunosc. Scuzati-mi aici lipsa de modestie ( am fost de fapt de multe ori certat ca-s prea modest si altruist!). Am si avut necazuri: in dispute intre doi, mai ales la promovarea in grad a unor cadre didactice universitare, imi faceam doi dusmani in loc de unul, prin obiectivitatea mea.

Consider ca in cazul la care ne referim, ar trebui procedat ca la un proces: ascultate parerile celor doua parti sau DESPRE AMBELE PARTI si apoi sa judeci, sa-ti formezi o parere personala. Nu era corect ca alpinistii anilor 50-60 sa nu stie cine a fost Baticu cu adevarat. (multi au aflat mai tarziu, inclusiv eu!). Dar nu e corect nici ca multi tineri alpinisti de azi, sa stie cine a fost Cristea, doar din cartile lui Baticu, sau din cele auzite de la cei care si-au facut o parere despre Cristea de la cei care au citit aceste carti, asa cum am constatat de mai multe ori. Imi amintesc un fapt minor, dar care spune ceva: o colega de serviciu care n-avea nimic comun cu muntele, plictisita intr-o statiune balneara, a vazut pe o taraba cartea: "Amintirile unui alpinist" a lui Baticu. S-a gandit sa-mi faca o bucurie, daca n-am vazut-o inca. A cumparat-o si ...a citit-o! Problemele tehnice nu le-a prea inteles, dar mi-a spus cam asa: "am crezut ca oamenii care urca pe munti sunt deosebiti, cu suflet ca cristalul, dar din cartea asta reies atatea resentimente, ranchiuna, chiar ura..."

Cristea a avut multe pacate,( dar nu atat de multe si nu atat de grave cum se vorbeste) dar e nedrept sa i se puna in spinare si altele. Culmea e ca i se contabilizeaza la "defecte", ceea ce la altii sunt considerate calitati! Voi da exemple mai jos. Pe de alta parte: Au fost alpinisti, antrenori, oficiali, cu pacate similare, uneori mai mari, pacate care s-au uitat repede, despre care nimeni nu aminteste azi. As putea da multe exemple pe care le-ar putea confirma si altii din generatia mea. Vezi si "Alpinismul competitional" in cap.11.

Nici Baticu ( D-zeu sa-l ierte si sa ma ierte), cu toata taria lui uluitoare de caracter, n-a fost din pacate de caracter in toate privintele. L-a barfit mereu pe Cristea, dar l-a laudat pe un altul, care era la fel sau chiar mai vinovat- de stagnarea alpinismului romanesc. Stia insa ca acesta va avea un cuvant greu in a se da "verde" pentru aparitia cartii lui Baticu in care era atacat Cristea fara menajamente, caci nici acesta nu-l agrea pe Cristea. Unii tineri, poate si-ar mai putea schimba parerea eronata despre Cristea. Unii chiar mi-au spus: " e corect si bine c-am aflat si astea, nu le-am stiut"! Dar parerea unor alpinisti maturi, nu cred ca mai poate fi schimbata; nici nu cred ca ar dori sa incerce. Bine ar fi sa ma insel...

Cristea a muncit mult, a scris carti, a tinut conferinte despre munte in sali arhipline "in care se auzea musca", datorita unui talent oratoric de exceptie. Avea multi prieteni cu mari titluri universitare si stiintifice, care, ei se laudau ca sunt prieteni cu Emilian Cristea! A pitonat, a invatat pe multi cum sa se catere. A iubit muntele ca intreg, a fost asadar si montaniard. A invatat pe multi tineri, militari, copii, sa iubeasca Muntele. Din Clubul " Floarea de Colt", infiintat de el, d-na Hedda Cristea, Gh. Epuran, mai ales pentru copii ( i-am intalnit pe munte!), s-au ridicat si alpinisti care au facut ascensiuni pe mari munti ai lumii.

Am auzit pe multi alpinisti vorbindu-si de rau antrenorii sau fostii instructori/antrenori. Despre Nea Milica am auzit numai cuvinte de lauda de la elevii si fostii lui elevi. Fosti elevi ai lui au pitonat un dificil si dorit traseu "Memorialul Emilian Cristea"! Si asta spune multe despre Cristea-OMUL.

Da, unele trasee, mai exact unele lungimi de coarda din unele trasee trecute in scripte ca fiind pitonate de el, de fapt le-au pitonat "baieti" ai lui. Dar pe ei nu i-a deranjat, unii au venit chiar ei cu oferta: "Nea Milica, trece-le ca fiind toate ale d-tale, ai nevoie la dosar, la salariu." Nu ei au reclamat "furtul"! Nu ei au spus "mincinosul, excrocul".

I-am spus d-lui Baticu (vedeti, cat il respect, desi despre morti nu se mai vorbeste cu dl. sau d-na) ca "mincinosi" sunt, au fost multi,inclusiv eu! Fiecare echipa din campionatul de seniori, trebuia sa pitoneze macar un traseu la doi ani. La unul din cele la care am pitonat, am fost ajutat de doi pusti de 16-18 ani. In scripte nu putea figura nici macar alt senior din alta echipa a clubului nostru, decat cei 5 anuntati la inceputul campionatului, ca fiind membri ai echipei respective. Asa ca pe hartie, atunci, am trecut pe Vali Craciun si Miki Gyongyosi. Dar lui Dan Vasilescu si lui Nea Baticu pentru cartea sa, le-am dat numele reale: Ezi Urcan, Tavi Bortos. In alt an, a aparut numele meu la un traseu la care n-am muncit deloc. Am fost un excroc ?

I-am spus lui Baticu (scria cartea): "spuneti adevarul simplu. Va faceti un deserviciu daca il restabiliti cu patima, fiti demn". Mi-a raspuns: "Nu! O sa ard cu fierul rosu, o sa tai in carne vie..." Asa a si facut, dar l-a mai obligat redactia sa mai atenueze, altfel...

Ce m-a mirat si m-a deranjat si mai tare a fost faptul ca a continuat in acelasi stil si dupa moartea lui Cristea. Mai bine zis cu epitete si expresii pe care ma jenez acum sa le reproduc. O facusem candva, reproducand ce mi-a scris mie (si ce a scris/spus probabil si altora) cand a aflat ca urna cu cenusa lui Cristea a fost fixata de "baietii" care l-au iubit ca pe un parinte, in grota "Bivuacul 2" din Fisura Albastra. De atunci nu i-am mai raspuns la scrisori, desi mi-a scris inca trei. Ne-am intalnit apoi pe munte. Am vrut sa evit subiectul, dar el a incercat sa se explice. Am replicat ca nu mai e nimic de explicat, ca toate au o limita... Da, Emilian Cristea n-a fost un mare alpinist, a fost cam fricos, cum spunea si el deseori, mai in gluma, mai in serios. A batut cam multe pitoane, s-a "câcâit" cam multi ani cu Albastra. Dar n-a avut nici un accident. Iar "scari de pitoane" sunt si in multe alte trasee, pitonate de alti alpinisti, nu de Cristea. Pe acelea nu le barfeste nimeni! Nici "sistemul sovietic" in alpinismul nostru, nu l-a introdus Cristea, cum se spune uneori, fara dovezi.

Niculae Baticu a fost un mare talent, un catarator exceptional, o felina pe stanca. Un om dedicat trup si suflet alpinismului. A fost curajos, caci isi stia valoarea, talentul. E fantastic sa intri in 1935 in Peretele Galbinele cu doar 7 (sapte) pitoane si sa iesi pe sus, sa devii autorul primului traseu de perete din Romania: FURCILE! Alpinismul a fost viata lui. Asa cum am scris in revista "Muntii Carpati" nr.18, cred ca gandul la peretii Bucegilor, l-a tinut in viata in inchisori, asa cum pe altii (Tutea, Paleologu), i-a tinut religia.

Dupa primul infarct, putea fi vazut deseori, mai ales in week-end, stand pe o buturuga, mai sus de Caminul Alpin, pentru a se tine la curent cu "viata alpina". Pe acolo, mi-a povestit ca a donat Bibliotecii Academiei, cele mai valoroase carti de alpinism si colectia revistei "Buletinul CAR", pentu a nu se risipi dupa moartea sa. Mi-a spus ca, la 2-3 sapt. de la moartea dr.-lui Steopoe, fost redactor-sef al Buletinului CAR, s-a dus la urmasi sa cumpere colectia acestei valoroase reviste, ca sa ramana in arhiva CAR. Era deja vanduta prin Anticariat. A facut munca de detectiv si nu s-a lasat pana n-a aflat cumparatorul: L.B., o valoroasa alpinista a anilor 75-85. A vrut sa le recumpere, dar ea n-a acceptat sa renunte la ele. Era trist ca generatiile viitoare nu vor avea de unde sa cunoasca istoria alpinismului romanesc din perioada interbelica. Poate atunci i-a venit ideea cartii: "Pe Crestele Carpatilor". Da. A fost un generos, s-a gandit la viitoarele generatii de alpinisti. A reanimat in '90, Clubul Alpin Roman, care, din pacate nu a devenit iarasi ce a fost in perioada interbelica. A luptat ca un leu pentru retrocedarea Caminului Alpin catre CAR, proprietarul de drept.

Nu mi-am dat seama cât iubea muntii, căci Baticu vorbea doar de de Bucegi, de pereţi, fisuri, surplombe... Cam asta era subiectul principal si in inchisoare, cu Sorin Tulea si cu pare-mi-se fratii Contes, sau doar unul dintre ei. Asta o stiu de la un fost camarad de celula cu ei, mai tarziu elev al meu in Cheile Turzii: Petre Stanciu ( vezi in cap.14- la"In Memoriam" si "Fascinatia verticalelor" in cap. 11 ). Daca n-ar fi facut atata puscarie, ar fi avut realizari exceptionale. Dar nu din cauza lui Cristea a facut puscarie; a fost legionar, se mandrea cu asta, se stia asta.

Dansul mi-a spus ca are un manuscris "Amintirile unui alpinist" si a adaugat ca are si unul "Amintirile unui aviator".*(vezi nota de subsol). Dar, poate ca inchisoarea l-a salvat de razbunarea rusilor, spuneau unii. Sa ne amintim ca pe marele comic Constantin Tanase, l-a calcat o masina, la cateva zile dupa ce generalul Susaikov a ascultat la teatru, celebrul cuplet: "Era rau cu der-die-das , da'i mai rau cu davai ceas, davai ceas, davai moşie, haraşo tovărăşie".Si generalul Avramescu, prea viteaz pe frontul de est, a disparut de pe frontul de vest, chemat de rusi, unde, zic ei, n-a ajuns!

Cristea nu l-a vorbit de rau pe Baticu. Cand i se mai relata ce a spus Baticu despre el, zicea " Omul a suferit mult; e convins ca a facut puscarie turnat de mine si nimeni nu-l poate convinge ca nu e asa".Nu s-a aparat de acuze. Dupa ce a murit, a fost atacat si mai vehement, nu se mai putea apara. Altii, sefi ai alpinismului (stiu cine!) au spus ca "puscariasul, legionarul Baticu n-are ce cauta ca instructor al tinerei generatii".

Multi alpinisti, speologi, care aveau diapozitive frumoase, erau rugati sa faca proiectii. In Cluj au fost Marcian Bleahu, Cristian Lascu, Ionel Coman, Ovidiu Bojor si multi altii, uneori pe banii lor sau in "zi fara salariu", cum am facut si eu de multe ori. Toti erau laudati pentru asta, apreciati pentru generozitate. Numai Cristea era denigrat de cei din "tabara anti- Cristea" ca " umbla cu proiectorul si diapozitivele din oras in oras ca sa-si faca reclama".

Dar si Baticu umbla la unele alpiniade, nu cu proiectorul, ci ne aducea filme de alpinism de la bibliotecile ambasadelor. Era, firesc, "steaua serii". Imi amintesc cu cata pasiune ne-a vorbit despre catararea libera si despre Paul Preuss la o alpiniada de la Vadul Crisului. Asta nu era "campanie de vedetism", ca la Cristea ? Si nu pierdea nici un prilej de a-l denigra pe Cristea. Unii spuneau vazandu-l: "a venit Baticu sa mai darame cateva caramizi din soclul statuii lui Cristea"...

Pacat ! Fiecare a fost Mare in felul sau. Amandoi au loc, si vor ramane in istoria alpinismului romanesc. Puteau fi si mai mari, daca nu ar fi fost si... mici. Dar si alpinistii sunt oameni si nici un om nu e perfect. Doar ca, despre defectele oamenilor obisnuiti nu se scrie, nu se vorbeste, ci doar despre cei "care ies din front". Eu le stimez opera, memoria, ceea ce au avut si dat bun din ei, amandoi. Corect ar fi ca toti cei care iubesc Muntele sa faca la fel, caci si Baticu si Cristea, fiecare putin altfel, au iubit Muntele, Stanca, ne-au iubit pe noi cei care iubim muntele. Sigur il iubim si datorita lor!

*Notă ulterioară: "Amintirile unui alpinist" a fost tiparită în 1981 la editura Sport-Turism. Amintirile unui aviator, au apărut în 2012, când în "colecţia verde " a editurii"România pitorească" s-a retipărit cartea din 1981, după manuscris având titlul; " Amintirile unui alpinist şi aviator". Manuscris în care, deşi redactorii de carte se aşteptau, nu au fost găsite pasaje ce nu le-ar fi acceptat cenzura în ediţia din 1981 ! Posibilă dovadă de autocenzură, de teama unor percheziţii...

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8