Albul total sau white-out

Descrierea cu relatari din literatura de munte si din ture pe munte a unui fenomen intalnit iarna in anumite conditii.

Numele de "Alb total" sau "white-out" nu cred ca a fost utilizat pana acum (1998) în literatura noastra de munte. Eu cel putin nu l-am întâlnit.

Motto: Adevaratul drumet iubeste natura in orice anotimp, sub toate infatisarile ei. (Bucura Dumbrava)

Va veti da însa imediat seama ca v-ati intalnit uneori, iarna, pe munte, cu acest fenomen, pe care francezii îl numesc 'blanc total', tradus se pare din literatura anglo-saxona unde este consacrat de mult timp termenul de "'white-out". Dictionarele Chambers (editie 1992) il definesc astfel: "Fenomen ce apare în regiuni înzapezite, pe timp de ceaţă sau cer acoperit, conditii în care pamantul si cerul fuzioneaza intr-un tot albicios (in a single whiteness)". Traducerea cuvant cu cuvant a lui white-out prin alb total, sau alb complet, nu sugereaza prea bine fenomenul. Termenul englez pare mai adecvat (si francezii îl folosesc deseori netradus), caci out are sensul de "complet, total" dar si sensul de "afara".

Pentru a aparea, white-out-ul necesita existenta simultană, a doua elemente:
- sol complet acoperit de zapada, a carei întreaga întindere vizibila sa aiba suprafata uniforma (nevalurita si neintrerupta de vegetatie, pietre, stanci, stalpi de marcaj, urme de pasi sau schiuri etc.);
- cer de culoare uniforma si perfect identica zapezii.

Aceste conditii se intrunesc mai ales daca este ceaţă. Atunci, "cerul" (ceaţa) are culoarea "solului" (zapezii), incat nu putem identifica linia de demarcatie, iar suprafata de zapada pe care am putea-o distinge este redusa la câtiva metri sau zeci de metri, astfel ca sunt mari sanse sa fie perfect uniforma, fara vreun detaliu vizibil. Asemenea situatii putem intalni frecvent in Carpati, pe timp de iarna, mai ales in golul alpin.

Daca nu este ceaţă, white-out-ul poate apărea numai daca cerul este acoperit cu un strat de nori perfect uniform si de culoarea zapezii, cand suntem pe o intindere neteda, de mari dimensiuni, lipsita de vegetatie arborescenta si alte repere (stanci etc.), cu zapada virgina si nevalurita. Asemenea conditii se intalnesc de regula numai in Arctica sau Antarctica. "Multi aviatori si exploratori si-au pierdut viata în regiunile polare din cauza acestui fenomen" afirma si exemplifică C. C. Troebst în cartea sa "L'art de survivre" (Arta de a supravietui).

In conditii de white-out nu mai exista repere, nici macar "cer" si "pământ". "Actorii" de pe aceasta scena vor avea nu numai probleme de orientare. Busola sau GPS-ul sunt obligatorii pentru pastrarea directiei generale. Apare si un disconfort psihic, apar si dificultati de mentinere a echilibrului. Omul se simte "suspendat" intr-un cer innorat sau "scufundat" intr-o mare lăptoasă. Nu exista orizont. Se pierde simtul de "deasupra" si de "dedesubt", de "vertical" si "orizontal".

In white-out nu se mai pot evalua distantele. Un mic detaliu din teren, ce pare mare si departe, la zeci sau sute de metri, se dovedeste a fi la cativa pasi de noi si mult mai mic. La baza aviatica americana Thule, din Groenlanda, s-a efectuat o experienta in conditii de white-out: cutii de bere, vopsite în negru, plasate pe zapada la cativa pasi in fatza unor aviatori, au fost considerate de acestia ca... butoaie de benzina, situate departe ! Invers, un bloc de gheaţă ce pare mic si situat aproape, se poate dovedi enorm, dar situat în departare. O relatare a francezului Jean-Louis Etienne, din cartea sa "Pe jos spre pol" (de fapt pe schiuri, tragand 65 de zile o sanie dupa el, în 1986), subliniaza frecvent "imposibilitatea aprecierii distantelor intre doua puncte" si "erorile de apreciere a volumului blocurilor de gheaţă".

Nu se poate aprecia inclinatia pantei pentru urmatorii metri: plat, urcare sau coborare. Pentru schiori, in zone cunoscute, este amuzant, dar si penibil a schia in ceaţă. In zonele necunoscute exista insa reale pericole de a rupe o cornisa, de a se înfige sau a se izbi de un obstacol, de a scapa intr-un abrupt sau de a cadea intr-o crevasa. Un inginer electronist de la releul TV de pe Varful Cucurbata (Muntii Bihor) a declansat in martie 1988 o avalansa (care i-a fost fatală), rupând cu schiurile o cornisa, din cauza de white-out. Am vazut si am fotografiat urmele schiurilor. Sunt citate cazuri de oameni care, în Alaska sau Groenlanda, si-au pierdut viata apreciind gresit dimensiunile unei discontinuitati a terenului: crezand ca se lasa usurel cativa metri sau fac o mica saritura, au cazut sute de metri...

Un fenomen similar e descris ... deasupra mării de fostul pasionat alpinist din perioada interbelica Sorin Tulea. In timpul razboiului a fost pilot. In cartea sa "Amintiri din razboaie neterminate" aparuta in 2003 (prima editie), la pag 218 scrie:
"In zborul deasupra marii, la inaltimea de 50-150 m vizibilitatea orizontului e maxima; la o inaltime mai mare ea e din ce in ce mai redusa, caci evaporarea apei de mare creaza un fel de pâclă albă de culoarea mării, in care orizontul se pierde cu totul. Sunt momente cand zburand la 400 metri, altitudine, albastrul marii e acelasi cu albastru paclei de la orizont si ca albastrul cerului. In aceste conditii pilotajul avionului nu se poate face decat cu ajutorul instrumentelor de bord".

Omul nu poate trai fara un flux continuu de informatii din exterior. Ochii ne dau 80 % din acestea, dar în conditii de white-out ele nu exista: suntem practic "orbi". Apar ameteli, halucinatii, disconfort psihic si alte tulburari fiziologice vizuale si de orientare. Un aviator aterizat fortat în Arctica, în white-out, spunea ca se simtea ca un scafandru cu timpanele sparte, avand greutati in a-si mentine echilibrul daca nu privea epava avionului. Simptomele anterior amintite apar mai ales la cel din fruntea coloanei, care are uneori impresia ca in faţa lui se ridica instantaneu un zid alb sau ca se casca un gol. O spun din proprie experienta si multi cititori ma pot confirma. Imi amintesc de o tura de iarna pe creasta Muntilor Rodnei, unde toti cei patru alpinisti clujeni am avut simptomele descrise mai sus, produse de inotul indelungat in white-out ("zeama de lapte" cum numea regretatul Misi Szalma acel mediu). De repetate ori, pante de urcare sau coborare, ce pareau lungi, se dovedeau a fi doar de 10-15 m. Frecvent, cel din frunte se oprea brusc, cu senzatia ca în faţă are un perete de zapada sau marginea unui abrupt. Acel white îl scotea out (afară) din capacitatile normale: dupa un timp ceda locul, nu din cauza oboselii fizice, ci a celei psihice. Era atat de reconfortant sa-ti "odihnesti" ochii privind la bocancii celui din faţă ! Era o bucurie aparitia unui smoc de iarba, a unei stânci, a unei zone cu zapada valurita.

Solitarul e mereu în frunte, fortat sa priveasca practic zadarnic în gol, in albul uniform. De aceea, stresul produs este mult accentuat. Dereglarile fiziologice amplifica stresul psihic si viceversa, putand atrage victima intr-un adevarat cerc vicios... Nu trebuie sa confundam albul total cu "orbirea de zapada", care se produce in anumite conditii si pe ceaţă, la cei neavizati, neprotejati de ochelari anti UV. Aici, orbirea temporara e reala, tinand de ochii nostri, nu de peisaj! De asemenea, albul total nu trebuie confundat cu fenomenul de ice-blink ("cerul gheţurilor") din zonele polare - oglindirea banchizei pe nori - despre care scrie si emil Racovita (în cartea "Spre Sud"). Ice-blink-ul se produce prin reflexie totală pe straturile de aer (un mecanism asemanator produce mirajele - fata morgana - din desert). J. L. Etienne afirma in cartea anterior citată: "Privind în sus nu mai gasesc cerul! In locul lui acelasi haos - pe dos - care domneste la sol". Albul total ce dureaza zile intregi poate fi perceput ca un "infern alb". Dupa a sa traversare a Antarcticii, în 1958, exploratorul Sir Vivian Fuchs declara: "Cel care vrea sa stie ce este neantul, nu are decat sa se lase prins intr-un white-out".

In muntii nostri, albul total este mai rar si de obicei de scurta durata, din cauza conditiilor geoclimatice diferite de marile intinderi albe din zonele polare. Montaniarzii adevarati stiu ca in Carpati exista iarna pericole mai serioase (pantele inghetate foarte inclinate, cornisele, avalansele, frigul...) dar cunosc si cum sa le evite sau sa le faca faţă. Un viscol pe munte este "focul care căleşte oţelul" ! Un mic white-out este doar sarea din bucate. Muntele este o fiinta fascinanta pe care o iubim indiferent ce haine are sau îmbraca atunci cand o vizitam. Iubim aceasta frumusete si pe furtuna, caci stim ca apoi, cand isi arunca la picioare matasurile de nori si de ceaţă, ni se dezvaluie în toata splendoarea trupului ei. (în franceza muntele = la montagne. Este deci de gen feminin !).

NOTA a lui Ica Giurgiu: M-am întâlnit cu acest white-out ! Nu stiam cum se numeste, si ne-a înfrant. Noiembrie 1992; urcam sapte persoane, de la exploatarea miniera Guset, pe apa Gusetelului, spre Tarnita Prelucii (Muntii Rodnei, versantul sudic). Ningea mult, cu fulgi mari, noi inotam prin stratul masiv depus în toata noaptea din urma, era ceata laptoasa. Iesisem în golul alpin; rar de tot mai aparea cate o dâră de lumina, pret de cateva secunde. Fiind singurul care stia drumul, mergeam in faţă. Deja trecusera vreo patru ore de la plecare. Ma chinuia mult lipsa indelungata de cenusiu, verde sau alta culoare. Totul era alb; dar ma "prinsesem" repede ca nu trebuie sa ma las inselat de urcusurile care imi apareau in fata si de fapt calcam în gol, de coborâşurile care se deschideau la picioare si in care de fapt ma loveam cu mijlocul! Ma uitam doar la genunchi, erau suficient de verzi (toti aveam salopetele de pestera pe noi), puneam pas dupa pas si urcam. La 20-30 minute mai aparea o dara de lumina, suficient ca sa pot tine directia buna. Dar dupa patru ore de mers prin zapada mare, de mult timp pana la brau, eram leoarca de sudoare; nu mai aveam mult pana la ţintă, asa ca - epuizat - am cedat cu bucurie conducerea grupului.

Ceilalti sase nu au mai condus plutonul - in total - decât vreo 30 de minute! Sufla si vantul, tot mai tare. Li se parea imposibil, fiind in frunte, sa lupte cu white-out-ul... Ne-am intors. Nu cred ca am facut rau. De fapt eram pregatiti pentru o explorare in intuneric subteran (haine, sac de pestera) si, ciudat, nu?, ne-a oprit albul. ****

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8