Amintiri albe

Motto: Noi urcam pe munte pentru a strange amintiri.
Ionel Coman

Aceste amintiri, stranse in zile si ani si decenii pe munte, sunt oglinzi fermecate in care revedem peisaje dragi, de care ne este dor. Daca unii dintre noi, montaniarzii, privind in oglinzi reale, ne vedem firele carunte, ne place sa ne amagim ca-s doar inchiciurate de gerul din Carpati si ne bucuram ca nu ne-au "incaruntit" si muschii, inima, sufletul.

Amintirile din munte sunt comori de suflet, colectii valoroase de peisaje superbe, de chipuri si caractere, de oameni, prieteni minunati, de intamplari credibile-incredibile, dar ne-uitabile !

Fagarasi... .Imi place sa spun si sa scriu asa (nu numai eu) desi stiu ca nu e conform normelor gramaticale (corect : "Muntii Fagarasului", vezi despre asta in cap. 15).Dar suna mai intim, mai cald, chiar daca e iarna.

Iarna 1973. Imi luasem un miniconcediu pentru a ma "odihni" prin zapezile Fagarasului. Insoteam doi tineri, Gelu si Mary, sperante ale tinerei sectii de alpinism a Clubului U - Cluj, la cabana Podragu, la Tabara- Scoala Nationala de Alpinism si Salvaniont. Urma ca eu de acolo, impreuna cu doi prieteni de la "U" Brasov sa mergem daca e posibil pe creasta pana la Balea, tinta finala fiind celebra Creasta a Arpaselului, (care fusese parcursa prima data iarna in 27 aprilie 1959 de Alexandru Floricioiu si Tudor Hurbeanu). Pentru alpinisti era una din probele necesare obtinerii sau reconfirmarii categoriei I -a de clasificare sportiva, caci - oficial - la noi alpinismul era doar un sport. Dar noi alpinistii stiam si de la Lionel Terray ca "alpinisniul nu este doar un sport ci el este si un sport".Asadar in plus si multe altele, dar de fapt si simteam asta. Directorul taberei- scoala era enigmaticul Floricioiu, atunci de curand aureolat - alaturi de jovialul Adrian Tanase- cu recordul de altitudine atins de alpinistii romani : vf. Comunismului 7495 m (fost vf.Stalin ). Nu credeam ca acest record va rezista 20 de ani. Nu credea nici maestrul Floricioiu ca va ajunge in Himalaya abia la 66 de ani, in anul de gratie 1998 (intr-o expeditie brasoveana pe Nanga Parbat).

Pana la cabana Turnuri era poteca batuta de inimosii salvamontisti din Victoria. De acolo -manjii" din grupul fruntas au atacat vitejeste pantele virgine, sa-l impresioneze pe "boss". - "Lasa-i doctore ca se imblanzesc ei curand"- mormai nea Sandu in barba, strigand doar din cand in cand la cel din fata: "nu pe acolo baiete ca nu-i vara!". Primii se scufundau pana-n brau. Dupa cativa zeci de pasi, fruntasul ceda locul urmatorului. Mi-a venit si mie randul. Poate am facut (poate!) mai multi pasi ca altii dar era ceva sisific. A ajuns in fata prin acest ritual de zbor de cocori si nea Sandu, cu rucsacul sau similar cu proaspatul record ce-l detinea. Eram cu totii curiosi sa-i numaram pasii! Ne-am incurcat insa la numaratoare. Unul mai hatru ne-a zis - "sa stiti ca acolo in Asia Sovietica si-a inlocuit cu unul de tanc!".

Tema uneia din primele zile - pentru grupele de alpinism - era ca flecare elev sa-si croiasca propriul "drum" spre valea Podragel. Desigur sosirea in Curmatura dintre Lacuri nu s-a produs in grup compact, iar "linia de sosire" in culme fiind reprezentata de o cornisa (nu prea mare, dar cornisa!) trebuia sparta cu pioletul si depasita. Doar la vreo 3-4 care nu reuseau nicicum, instructorii-monitori le-au permis sa urce pe o urma vecina. Dupa o pauza, grupul a pornit la vale. Doar cel mai varstnic dintre monitori si mai plin de umor (atunci negru?) - nea Paul Fozocos - si-a asumat rolul de cloşcă grijulie si adunandu-si "puii" langa el le-a spus : "Noi vom sta aici cuminti si vom asista cum, "in scop didactic", se poate declansa o avalansa de catre o masa de oameni, pe o panta cu zapada dubioasa si apoi vom proceda la o lectie practica de cautare-salvare din avalansa».

Sigur nu reproduc exact cuvintele lui nea Paul pe care mi le-au relatat clujeanca Maria Mezei si sotia lui Misi Szalma. In orice caz, peste cateva minute, monitorii dadeau comenzi ca gradatii in armata : "-Aruncati betele, schiurile, pioletii. Inotati!". Si, constiinciosi, ne-avand altceva mai bun de facut, "racanii" s-au conformat. Recordul de "adancime" l-a stabilit din intarnplare (ce coincidenta!) campioana fetelor, o timisoreanca: pana la umeri! Totul e bine cand se sfarseste cu bine. In zapada au ramas "jertfa zeilor ingaduitori" doar tot felul de obiecte: ochelari, caciulite, manusi, bete. Se intentiona desigur o eventuala recuperare a lor la topirea zapezii. Nu stiu daca au ajuns la proprietari. Intr-o situatie similara in anul 1983, cand tabara- scoala de alpinism avea loc la Lacul Balea iar cea de salvamont la cascada Balea, a ramas jertfa pioletul meu pe care-l imprumutasem lui Relu Gaciu, colegul meu de echipa Salvamont, piolet confectionat cu pricepere profesionala dar si cu dragoste frateasca dintr-o axa planetara, de catre fratele meu intr-o uzina brasoveana. Obiectele "furate" de acea avalansa au fost recuperate primavara (conform spuselor unui prieten martor ocular) de catre telecabinisti si "transformate" in tărie si bere. Se practica de pe atunci comertul "second-hand" chiar daca nu purta acest nume! Avalansa a fost insa de alt tip, plecata spontan de sus, auto-semnalata sonor, ceea ce a permis elevilor sa fuga afara din culoarul respectiv, dar fara a mai avea timp sa recupereze obiectele pe care nu le aveau in mana in clipa aceea.

La Podragu, aceasta - mi se pare prima scoala de alpinism si salvamont dupa o "vacanta" mai lunga - beneficia de aportul unor monitori-instructori dintre cei mai experimentati alpinisti printre care in afara de cei enumerati mai sus si mai jos erau "Pif- Ritisan, Titi Condrea, Petre Bogoiu, Nicu Bulmez, dr. Ludovic Gyorfi, dr. Liviu Cornea si altii.

Asii de la A.S. Armata urmau sa vina in curand de la Balea (vor veni "pe jos"-prin Tara Fagarasului nu pe creasta !) unde urcasera sa parcurga renumita Creasta a Arpaselului, actiune pe care urmau s-o realizeze apoi si dinamovistii lui Floricioiu, in obisnuita competitie dintre cele doua cluburi cvasi-profesioniste, pentru titlul de "echipa campioana nationala" - pentru care -dintre amatori -de obicei mai aspirau si luptau cu tenacitate doar Torpedo Zarnesti - condusa de Butzi Garner, MetaIul Hunedoara in frunte cu Pif (Avel Ritisan) si IPGG-Bucuresti-devenita apoi "U"-indrumata de Nicolae Dobre si apoi de Iosif Ghetie si Dan Vasilescu.

Stiu ca in acel an pe echipe a castigat Armata iar la individua la categoria maestri, dinamovistul Mircea Opris, actualul lider aI Asociatiei Nationale a Salvatorilor Montani din Romania. Pentru titlul de "campion" la categoria I-a avea cel mai bun punctaj din etapele anterioare - Zoli Kovacs de la "U" Brasov. Urcase si el la Podragu sa-si apere pana la final sansele. Floricioiu l-a intrebat : - "Tu ce cauti aici ?" - "Vreau sa fac Arpaselul". -"Crema de ghete ai ? " De ce ?!.- "Sa-l faci cu crema!". Drept pentru care Zoli mi-a declarat dupa cateva minute printre dinti : "Si mort tot voi face Arpaselul !! ". Si-l va face dupa cum vom vedea, dar n-a murit atunci (vezi la "In Memoriam" ) .

Am vazut si noi - si ne demonstrasera si monitorii cu "avalansa-scoala"- ca nu se poate iesi in creasta. Ca atare, cand a sosit Mircea Noaghiu, antrenorul lui Zoli (cu ei intentionasem sa merg pe creasta) am hotarat sa ne mutam la Balea (dar prin Tara Fagarasului) unde sa asteptam (mai aproape de Arpasel) stabilizarea recentei zapezi,

Directorul scolii - Floricioiu - ne-a dat in grija un elev, aspirant-salvamont care era bolnav si se intorcea acasa. Pe drum, ne-am oferit sa-i luam din bagaje. Ne-a raspuns cam asa : -" N-am nici pe dracu', dar mie nu-mi trebuie salvamont de asta, nici piolet, coltari, dormit in zapada. Pe partia mea de schi stiu ce am de facut". Da, baiatul voia sa fie doar "salva-pârtist". Partia "lui" se afla insa la poalele unui munte mare si frumos, calcat mult si iarna, unde au fost si avalanse ucigase in anii urmatori, despre care s-a scris in ziare si reviste. Probabil si atunci "s-a imbolnavit" - daca ceilalti salvamontisti ai zonei il vor fi mentinut printre ei doar pentru virajele frumoase pe partie, care impresioneaza, mai ales sexul frumos. Acesti "salvamontisti de parada" cum ii numea un mare montaniard merita doar numele de "brancardieri"! El s-a dus sa-si etaleze ecusonul acasa, pe pârtia "lui". Noi am urcat inapoi in muntele "nostru". La cabana Cascada Bâlea, i-am gasit fericiti pe Emilian Cristea si echipa sa : Matei Schenn, Mitica Chivu, Miki Nagy ("doctorul"), Cezar Manea si Alexandru Brumarescu. Tocmai coborasera din Arpasel, unde "Moşu" Cristea legase "dovezi" de unele pitoane, niste fasii din batista, (erau acolo si in iunie) din care pastrase o mostra. I-am felicitat calduros. Ne-au spus cum a fost, deloc simplu si usor. As spune ca muntele se gatise de fapt adecvat pentru un asa careu (hexagon) de asi, se ridicase la inaltimea lor !. Noi le-am povestit despre organizarea scolii unde erau asteptati, despre avalansa din Podragel. - " Acum inteleg", spuse nea Milica. "Stand pe Urechiie de Iepure la coada la rapeluri, ma tot minunam de ce anume vad doar o singura urma de avalansa. Cand pleaca spontan una, urmeaza si altele..."

Coechipierii mei, carora le-am telefonat la Cluj ca vremea s-a inrautatit iarasi, si-au amanat sosirea. Nici colegii lui Mircea si Zoli nu sosisera inca. Eu m-am intors la Cluj, la slujba, intorcand cu regret spatele Custurii Arpaselului. Apropo, de denumire, fiindca am tastat involuntar un gand mai vechi : e interesant ca s-a consacrat numele de "Creasta Arpaselului" desi este mai dificila decat "Custura Saratii" si alte "custuri" - atat vara cat mai ales iarna!

Cum a decurs in zilele urmatoare tura pe Arpasel a echipei mixte U Cluj- U Brasov, a relatat Mircea Noaghiu intr-un capitol al cartii sale "Pamir -77". Mie mi-au povestit-o cu detalii Vali Craciun, Miki Gyongyosi si Sany Szalma. Rapelul final in Portita Arpaselului ("marele V") l-au efectuat pe intuneric. Corzile inghetate au fost abandonate, ceea ce a produs spaima a doua zi celor veniti de la Balea sa-i caute. Au coborat cu peripetii spre sud, la baracile constructorilor militari ai Transfagarasanului. Santinela congelata poate ca si ei, i-a primit cu "Stai, mainile sus!"-amenintandu-i cu arma pe acesti "diversionisti". Incet-incet s-au lamurit lucrurile. Vali Craciun, care incerca sa-si smulga turturii din barba, a fost sfatuit de Sorin Muntz sa se culce cu perna in lighean, ca sa nu ude tot asternutul cand se va dezgheta...

Asadar in acea iarna eu am ratat Arpaselul.Dar l-am "facut" in iunie si apoi in iernile urmatoare, e adevarat in conditii ceva mai blande. Monumentul de langa Lacul Capra al alpinistilor Marius Aniţia, Igor Popovici (Igor, impreuna cu Robert Domnesteanu au fost primii ce au urcat iarna Fisura Albastra -cu doua bivuacuri in perete, inclusiv noaptea de... .revelion 1963!) Constantin Zamfir si loan Silica ( decedati im avalansa in 7 februarie 1963) si cornisele dinspre nord, mai mari sau mai mici, dar prezente, ne atentionau de fiecare data ca pe acolo iarna nu-i de joaca.

Joaca ni se parea in iuna iunie, cand lasandu-i pe cei mici, cu antrenorii sa-si incheie si ei sezonul de schi pe panta de deasupra lacului Balea, noi faceam o tura mixta. Urcam -pentru a cata oara ? - pe Vanatoarea lui Buteanu si parcurgeam Creasta Arpaselului dus-intors. Ioska Ghetie si Mihai Pupeza - de la puternica sectie de alpinism de atunci a IPGG-Bucuresti (devenita apoi "U" Bucuresti) au facut asta in 26-27 martie 1973 intr-o zi si o noapte, in memoria celor disparuti cu 10 ani in urma.

In Saua Vaiugii, ne schimbam "uneltele". "Şiretarii" (bocancii dubli de alpinism, atunci din piele) corzile, carabinierele, colţarii, pioletul, treceau in si pe rucsac si ne incaltam clăparii si schiurile lasate acolo la urcare. Urma o coborare superba pe acea zapada-unt ("firn"-ul de primavara), coborare care are cu totul alt farmec, decat pe o partie amenajata si ingrijita din padure, atat datorita zapezii intacte, libertatii de a-ti alege traseul, dar mai ales decorului, superbului peisaj alpin. Ajungand la poteca turistica spre Saua Netedu, frumoasele, gingasele branduse ne aminteau de versul blagian : "Eu nu strivesc corola, de minuni a lumii...". Si ne conformam ! Din rucsac scoteam aparatele foto sa culegem amintiri, schiurile treceau apoi pe un umar si in coborare lenesa ne lasam mangaiati de soarele fierbinte si de picaturile de apa ce ni se prelingeau pe sub camasa... "Cabana de pe lacul Balea este ancorata spre largul apelor si pare de departe stravechea Arca a lui Noe, poposita intre munti, pe ultimul ochi de apa ramas de la potop" - a scris un alt poet, Geo Dumitrescu. Ea ne astepta primitoare, calda, intima. Ne bucuram de progresele facute de cei mici sub indrumarea unui schior-profesor-pedagog deja legendar si cu nume de legenda : Dan Capitan. Si stiam ca vor veni anii cand cei mici vor fi mari si ii vom lua cu noi in ture mixte : drumetie-alpinism -schi-ecologie-poezie...

Amintiri .... Una din cele mai dragi amintiri "albe" ale mele, este o coborare in luna mai, cu sotia (Elis, vezi cap.14) si pustiul nostru care avea doar 7 ani, pe Valea Doamnei, frumoasa vecina a Bâlii. Am avut marea bucurie si onoare sa facem aceasta coborare pe schiuri in compania familiei acelui mare montaniard brasovean-lonel Coman ( vezi la cap.14 )-care ne-a ocazionat atatea bucurii prin cartiie sale despre munte si prin articolele risipite cu darnicie prin reviste. Totul era superb : in faţă, spre Negoiu - talazuri de creste argintate, deasupra -cerul albastru, sub canturile schiurilor -canta zapada sclipitoare. Jos, la limita padurii, se duceau tratative diplomatice intre doua anotimpuri. Delicatele branduse, vesteau ca primavare urca incet spre creste. Pe poteca ce ne conducea prin padure inapoi in valea Bâlii, inapoi la telecabina, sa mai facem o tura, am intalnit un monom de tineri bine "incarcati", ce urcau la acel modest dar cu mult farmec refugiu construit de montaniarzii medieseni in valea Doamnei. N-aveau acolo lumina electrica, incalzire centrala, apa calda, dar sunt convins ca au petrecut zile de neuitat.

Amintiri ... Urcati muntii dragi tineri prieteni si strangeti cu harnicie amintiri din bogatii si darnicii Carpati.

Credeti-ma ca ele nu se vor demonetiza niciodata, dimpotriva, anii, deceniile, le vor creste valoarea.

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8