Beţe sau piolet

Raspunsul este „Si beţe şi piolet”! Exemple de imprudenţe şi accidente, unele mult discutate şi răstălmăcite. 

Iarna, pe munte, e nevoie de piolet sau si mai bine de piolet si beţe. Vom vedea mai jos de ce. Nu se merge cu traditionala bâtă  culeasa din padure, sau „cu mainile in cur „, cum venise unul la Barcaciu. De fapt el recunostea ca venise „la munte”,(avea de fapt bocanci de vara) nu sa urce „pe munte”. Dar prietenul sau avea piolet si colţari. Ce ture comune puteau face? A urcat un timp cu noi spre Vf.Scara, apoi, unde zapada a devenit „beton”, cu risc de a aluneca si a nu se mai opri curând, s-a intors cu amicul sau si cu amicul nostru ( acesta avea toate cele necesare, dar nu se simtea in apele lui in zone dificile, ii era teama; in plus n-avea conditie fizica pentru ture lungi.)

PIOLETUL a aparut in alpinismul de iarna cam prin 1875, cu coada mult mai lunga ca a celor de azi. Era utilizat atunci de ghizi pentru a taia sute sau mii de trepte in zapada inghetata pentru clientii lor. Caci COLŢARII (atunci cu doar cu 10 „colti”) au fost introdusi de Eckenstein abia in 1910, un progres fantastic, o economie uriasa de timp si energie pentru ascensiunile de iarna. In ascensiunile pe zapada, pioletul era si este utilizat in mai multe pozitii, in functie de inclinarea pantei, consistenta zapezii, deplasare (urcare, traversare, coborare, asigurare, autoasigurare, etc.): piolet-baston, piolet-sprijin, piolet-traversare, piolet-frână, piolet-ancoră, piolet-tracţiune, tehnici combinate. Există si o tehnica de rapel dupa piolet, desigur cu recuperarea acestuia. Mai de curand se fac escalade pe pereti sau cascade de gheaţă si pe structuri artificiale tapetate cu gheaţă sau uscate (Dry tooling)- care au impus mari modificari ale design-ului pioletilor; cozile sunt mai scurte, ciocul mai curbat,au aparut si pioleti multifunctionali, cu piese intersanjabile, unele utilizate si la pregatirea bivuacului in cort sau iglu. Dar acești pioleți cu cozi scurte   mie  nu-mi plac în ascensiuni clasice pe zăpadă.  Probabil și altora. În tuele mele din Alpi, cei mai mulți foloseau pioleți cu coada lungă. Recent ( in 2 apr.2022), Horia Colibășanu a scris pe FB ” Trei zile pana la plecarea spre Nepal. Imi ajung ultimele piese de echipament lipsa. Un piolet tehnic cu coada lunga , leash-uri pentru pioleti si… ” 

Utilizarea pioletului trebuie invatata de la un bun cunoscator al ei si exersata pe pante scurte cu loc plat de oprire in caz de nereusita a manevrei. 

E necesar sa stii in deplasare, care tehnica s-o utilizezi, care e cea mai adecvata zapezii si momentului, scopului, cand s-o schimbi. Dar cel mai important este sa stii sa utilizezi prompt si corect tehnica de franare si oprire in caz de alunecare pe o panta de zapada inghetata. Trebuie actionat rapid si corect, cu calm, stapanire de sine, nu in panica. In 3 ian 2000, pe Galasescu Mic, tanara Anamaria a alunecat (nu avea coltari pe bocanci, dar avea pioletul in mână), a cazut pe spate, si a alunecat 15-20 m. pe o panta nu foarte inclinata, inainte de „prăapastie” (denumire dragă ziariştilor !) . Asa au declarat sibienii care erau lângă ea. Sigur ca ea nu-si aminteste cum a ajuns „pe marginea prapastiei”. Dar afirmatia ei din Monitorul de Brasov: ” De fapt, nu pot spune daca am alunecat sau daca au fost altele cauzele accidentului”, m-a dezamagit. E absurda, tendentioasa si preia una din insinuarile unor ziaristi. Chiar crede ca sibienii (prietenul ei era mai in faţă sa caute „drumul” prin ceaţă) au impins-o in prăpastie? De ce ar fi facut-o? In momentul alunecarii ei, baieţii i-au strigat sa foloseasca pioletul, dar ea n-a schitat nici un gest de a se intoarce „pe burta” si a executa manevra salvatoare! De fapt trebuia sa faca manevra fara sa-i strige ei asta. De ce n-a facut-o? N-o stia? (am intalnit, nu o data tineri cu pioleti, dar care nu stiau manevra nici teoretic!) N-o exersase? S-a „blocat” psihic? Daca stii ca ai psihic labil (cum stia amicul nostru cu care am fost recent la Barcaciu), te limitezi la ture usoare pana ti-l „educi”. Toata lumea si cei „de specialitate”, dar mai ales ziaristii au analizat si amplificat vina baietilor; Vina Anamariei nimeni ! Era simplu: daca ea ar fi stiut si ar fi executat manevrea de oprire, nu ar fi curs rauri de cerneala si avalanşe de acuzaţii. 

La scolile de alpinism, „elevii” executa manevra de oprire de zeci de ori, de obicei din diverse pozitii, inclusiv de pe spate sau cu capul in jos, inclusiv cu rucsac. Uneori doar in momentul cand instuctorul da comanda: „acum !”, sa isi dea seama ce dificil sau chiar imposibil este sa te opresti daca nu ai facut prompt manevra, daca deja ai viteza prea mare de alunecare-cadere pe panta. E laudabil ce declara Anamaria, dupa iesire adin spital: ca vrea sa faca un revelion pe Moldoveanu. Fara a vrea nu poti face nimic. Dar nu e destul sa vrei ! Trebuie sa fii pregatit fizic, tehnic si psihic pentru asta. Nu-i destul sa cumperi sau sa imprumuti piolet, coltari, coarda, trebuie sa fii invaţat de la cineva cum se utilizeaza si sa fi exersat manevrele in zone usoare, nepericuloase. Atunci, cand ei au plecat de la cabana Podragu spre Moldoveanu, erau acolo si alpinisti cu experienta. Unul dintre ei, tot timisorean, („tat Banatu-i fruncea!”),tot coleg de lista, fusese in Tian Shan pe Khan Tengri 6995 m. De la Sambata au plecat atunci si Doru Iuga (si un coleg al sau) seful uneia din echipele Salvamont ale jud. Cluj, cu multa experienta in muntii nostri si in Caucaz, dar, analizand conditiile meteo si zapada, au apreciat dupa 2 zile de asteptare in Fereastra Mica, ca e mai bine sa renunte. De ce n-au renuntat si Daniel si Anamaria? Asta e cea mai grava greseala a lor, mai ales ca stiau ca cei 3 sibieni erau novici in domeniu. Da, cu putin noroc in plus, puteau termina tura cu bine si s-ar fi considerat eroi, alpinisti cu experienţă !  Stiu alpinisti care s-au intors cu bine de pe un varf cu zapada vesnica de peste hotare, dar si poza pe care au publicat-o intr-un ziar ii trăda ca nu stiu tine corect un piolet in mână ! Dar muntele nu iarta la infinit! Nu se merge pe munte „la noroc”! Nu se urca doar cu picioarele ci si cu capul !

NOTA : În ultimele cam 3 decenii, la toate scolile de alpinism de iarna, se preda si exerseaza franarea numai cu ciocul pioletului. Am aflat cu greu (în  Alpi, de la un veteran)  explicatia: noul design, curbura accentuata a ciocului, a cauzat accidente prin infigerea acestuia in gâtul alpinistului dacă a frânat cu metoda veche „cu spatula/lopăţica”, metoda ce se preda si exersa in tineretea mea,  pe zapada nu prea ingheţată, caci ciocul ar fi „taiat-o”.Doar pe zapada inghetata „bocna” se folosea franarea cu ciocul ! Dar in acea vreme  existau doar pioleti clasici, cu coada lunga si curbura mica a ciocului, nu ca cei tehnici de azi.  Recunosc faptul ca eu si acum, cu pioletul clasic, pe zapada „normala”  merg mereu cu pioletul pregatit pentru ca  in caz de… sa franez cu spatula, cu tehnica veche ” frânare progresivă”, nu bruscă, dar incepută rapid ! Mi-a fost utila  de multe ori si nu mi-am bagat ciocul in carotida sau jugulară ! 

DAR:   Am primit în 2021excelentul manual UIAA tradus în limba română, care arată superb, e tipărit pe hârtie de o foarte bună calitate. M-am bucurat ca la pag. 356 să găsesc textul și schema de frânare cu lopățica pioletului în zăpadă moale și cu ciocul (în carte e folosit greșit- ”vârful”) doar în zăpadă tare, dură. Logic, nu ? Iar la mers pante eu am ținut și țin pioletul cu ciocul spre înainte sau cu lopățica spre înainte gândind cu care dintre ele voi frâna în caz că voi aluneca la vale: Nu țin seama de ce scrie în unele cărți ! Ci doar să prind rapid coada lui și cu cealaltă mână și  să mă arunc instantaneu pe piolet, deci cu ciocul spre zăpada când e înghețată sau cu lopățică atunci când e mai moale ! Când folosim lopățica, ne aruncăm cu pieptul/umărul pe piolet ținând coada lui la orizontală, lopățica va tăia zăpada câțiva metri ca un cuțit, și apoi ducem progresiv mâna ce ține coada spre coapsă, în acest fel efectuând o frânare progresivă și apoi oprirea ! Dacă am frâna brusc, riscăm să se smulgă lopățica din zăpadă sau să ne accidentăm umărul respectiv ! E simplu cu pioleții clasici de zăpadă, care nu au ciocul curbat, dar mai periculos pentru gât cu cei moderni cum am văzut mai sus !

BETELE DE SCHI/TREKKING sunt utilizate in ultima vreme si vara. Cititi despre ele si in articolul „tSfaturi pentru mersul pe munte” aflat tot in cap. 05. Betele contribuie multla echilibru, reduc efortul picioarelor, mai ales la coborare, protejand genunchii (meniscul). Impiedica partial edemul mainilor ( „umflarea” din cauza presiunii curelelor rucsacului pe vasele sanguine ale bratelor si a pozitiei „atarnand pe langa corp” cand mergem fără  beţe. De dorit e ca beţele sa fie telescopice, ca sa le putem scurta cand n-avem nevoie de ele: in tren, autobuz, in locuri dificile,ex. Stunga Dracului, creasta Pietrei Craiului. E adevarat ca cele telescopice sunt cam scumpe si se defecteaza adesea.

Iarna, sunt mult mai bune ca pioletul, in zone cu panta cu inclinatie mica sau medie. Ele nu se scufunda ca pioletul, ne ajuta la urcare si coborare. Se inainteaza excelent cu beţe si colţari. Dar in zone mai abrupte, unde exista riscul sa ne dezechilibram ( vant, rucsac mare, un pas gresit sau un pas in care coltarul derapeaza, ni se agata colţarul de pantalon sau parazăpadă), nu ne vom putea opri din alunecare-cadere cu ajutorul beţelor clasice. Uneori nici cu pioletul, cum vom vdea mai jos. In plus, ne-ar putea produce o luxaţie de umăr daca alunecam avand mainile in cureluse.  In astfel de zone DACA nu avem piolet, oarecare sanse de a ne opri din alunecare avem DACA suntem pregatiti pentru o asa eventualitate nedorita: se scot mainile din culeluse, betele se tin lipite unul de altul, cu mana dinspre deal de langa rondele, cu cealalta de pe la mijocul lor si inaintam sprijinindu-ne cu varfurile betelor de panta de zapada (ca si cu pioletul in pozitia de traversare a pantelor). In momentul alunecarii ne aruncăm „pe burtă” si infigem/mentinem energic vârful beţelor in zapada inghetata, tinand aceste varfuri sub piept sau sub/langa umarul respectiv. Deci sa nu ramanem cu mainile intinse, caci nu vom mai avea forta de a infige eficient varfurile betelor in zapadă, aşadar asemănător cu utilizarea opririi cu pioletul. Desigur ca daca avem coltari pe bocanci (deci am cazut prin impiedicare/dezechilibrare), in momentul incercarii de oprire cu tehnica de mai sus se ridica bocancii indoind genunchii, ca si la tehnica de oprire cu pioletul. Altfel riscam „sa fim dati peste cap” la propriu ! Infigem in zapada varfurile coltarilor sau ale bocancilor abia dupa ce ne-am oprit din alunecare. Dar cel mai „sănătos” este ca inainte de a intra in zone cu risc de alunecare/cadere pe panta de zapada sa schimbam beţele cu pioletul si… sa stim tehnica de oprire cu el. Exista acum si beţe speciale cu manerul curbat si din materiale foarte rezistente, cu aspect de cioc de piolet, cu care ne putem opri ca si cu pioletul (Self-Arrest Pole).

 E de dorit sa nu cadem/alunecam pe panta, uneori nu ne putem opri nici cu pioletul, fie ca nu putem frana cu destul de rapid, fie zapada n-are consistenta necesara. Redau si aici u moment de ghinion, cu sfarsit tragic, decesul lui Tavi Topai pe Muchia Albotei in 2 martie 2014, intr-o zona unde se cam terminasera dificultatile si se dezlegasera din coarda:

”  Mancam si apoi continuam drumul pe o zona usoara. Nu suntem legati in coarda aici. Pe la orele 16 (mai tarziu, dupa poze, am vazut ca era trecut de 17) ajungem la un punct in care o luam prin dreapta crestei in directia de mers (spre est). Ajungem la un jgheab cu zapada, lat de circa 6-7 m. Tavi trece primul, eu astept pe partea innierbata. Piciorul intra circa 30 cm in zapada. La ultimul pas dinspre zapada pe iarba, piciorul lui drept se agata de pantalon sau parazapada, se dezechilibreaza, cade in fund pe zapada si incepe sa alunece usor pe jgheab. Panta e de circa 30-40 de grade. Reuseste sa se intoarca pe burta, incearca sa infiga pioletul din mana dreapta, dar franeaza prea putin in zapada nu foarte consistenta. Avea la piept si un aparat DSLR intr-o husa care l-a impiedicat sa apese cu ambele maini. Dupa circa 30-40m, jgheabul face o curba catre dreapta mea (eu sunt orientat catre est, cu fata la vale), nici aici nu reuseste sa se opreasca. Il pierd din vedere, dupa circa 1 secunda aud un pocnet usor…..”

RETINETI: de cele mai multe ori, culoarele au zapada buna de urcat facand urme eficiente cu bocancii, cu exceptia zonei de sus, dinspre iesirea in sa/creasta. Ex. urcusul spre Saua Capra, spre Fereastra Mare a Sambetei, spre Curmatura Bucurei etc. Cine porneste pe bocanci, fara coltari, are surpriza ca pe masura ce urca, bocancii se infig tot mai greu si mai putin, uneori doar 1-2 cm.(Stiu oameni care si-au spart claparii izbind zdravan in zapada inghetata). Atunci e risc mare de a nu te opri cu betele. E obligatoriu sa ai piolet, daca n-ai coltarii montati pe bocanci. Unii prieteni, excelenti monitori de schi, ne ironizau la Balea ca urcam cu pioleti si coltari ” ca sa vada lumea ca suntem alpinisti”. Ei urcau cu schiurile pe umar si betele intr-o mana, spre Saua Capra, de unde coborau ca-n filme („sa vada lumea ce schiori excelenti sunt ei”- suntem chit!). Intr-o zi, unul dintre ei, a alunecat de sus, a aruncat schiurile de pe umar, a incercat zadarnic sa se opreasca cu betele, si… s-a oprit doar pe malul lacului! Cateva stanci ce-i aparusera pe „traseu”, le-a evitat, rostogolindu-se lateral. Un altul, tot schior, a patit ceva similar, cand se intorceau in clapari si cu bete de schi, de pe (de sub !) Vanatoarea lui Buteanu. A alunecat inainte cu putin de a se urca pe schiuri. S-a oprit doar jos, pe lacul ingheţat Capra si isi plangea costumul de schi facut ferfenita. De atunci nu ne-au mai ironizat ca „facem pe alpinisti”! Cand incepi o coborare, prima data intalnesti zona inghetata.

 Primul, trebuie de obicei sa plece asigurat in coarda/ cordelina. Asa am procedat cu Doru Oros si Roli Omer, la intrarea in Strunga Dracului, la coborarea din Fereastra Mica a Sambetei (aici cornisa e mai mica de obicei ca in Fer. Mare, dar tot de obicei, culoarul e mai periculos. Atunci am apreciat ca nu era) . Din Fereastra Podragului, cu Misi Szalma am facut in iarna lui 1972 rapel dupa stalpul de marcaj si am spart cornisa. Pe pante inclinate si inghetate, la coborare, e mai bine sa folosim pozitia de urcare, cu fata la panta. Coltarii prind mai bine, mai ales varfurile din fata.(acum se folosesc coltzarii cu 12 „puncte”- doua „puncte”/colti sunt spre inainte= frontali). In in caz de alunecare suntem in cea mai favorabila pozitie de a utiliza frana de piolet. Desigur, cand n-avem incredere deplina in coechipieri, ii asiguram cu coarda, atat la urcare, cat si la coborare. Dar trebuie stiut, luat in calcul, ca asta rapeste foarte mult timp. Asa au patit Daniel cu Anamaria si sibienii, cand au incercat sa coboare pe Valea Vistei (s-au intors ca ii prindea noaptea inainte de a ajunge la baza pantei!) si la fel, la coborarea din Fereastra Mare a Sambetei, dupa noaptea „cand au dormit linistiti” (afirmatia ziaristilor!), dupa caderea Anamariei. Si noi, 4 clujeni, cand ne-am retras in 28 martie 2000 din Fereastra Mare, dupa 2 zile de asteptare, n-am putut cobori prea repede. Si nu eram novici. Si nu eram terminati fizic si psihic ca nefericitul grup al lui Dan . „Din Fereasta Sambetei e o aruncatura de bat pana la cabana” s-a afirmat intr-un comentariu. Autorul acestuia, in mod sigur „n-a aruncat băţul iarna”!

Au fost si cazuri de accidente grave sau chiar mortale din cauza lipsei pioletului, a utilizarii doar a băţului de schi. In revista „Romania Pitoreasca” nr.6/83, este relatat cazul lui Dan D., care alunecând din zona Coltilor Pelegii „a incercatsa infiga un bat de schi in zapada, dar degeaba, caderea n-a putut fi evitata. S-a lovit de o stanca la cap. A scapat cu viata, datorita unui grup de inimosi care au stat toata noapta langa el, facand foc cu jnepeni. L-au salvat astfel de la moartea prin hipotermie, pana cand, a 2-a zi, elicopterul l-a dus la spital”.Intr-una din zilele de inceput de martie ’98, trei studenti coborau de la Balea Lac. Mai jos de Cascada Balea, fata a alunecat, dar a fost oprita ca prin minune de o stanca. Baietii au vrut sa coboare la ea, dar alunecarea lor a fost mortala! Nu e suficient sa ai intentii generoase ca sa salvezi pe cineva. Trebuie sa ai si echipament si cunostinte! Daca baietii care au vrut sa faca revelionul pe Moldoveanu ar fi incercat sa coboare la Anamaria, ar fi fost sinucigasi ! Cum sa faca n rapeluri cei trei sibieni care nu erau alpinisti? Iar Dan avea pitoanele necesare? Si daca le-ar fi avut, ce se facea cu ceilalti? O salvare nu se face doar cu inima ci mai ales cu ratiune. 

Pe un schior clujean, accidentat grav prin alunecare-cadere, tot la Balea, l-am intrebat la spital: ” ce aveai in mana in momentul caderii:piolet sau bete ? „. Raspunsul a fost: „aparatul de fotografiat”! Multe din crucile si placutele de pe Valea Jepilor si de pe Drumul Schiel din Bucegi, sunt datorate alunecarilor pe limbile de zapada, in aprilie si chiar iunie, ale unor tineri care se duc pe Valea Prahovei „la munte” si apoi se hotarasc (jos e primavara!) sa urce „pe munte”, ceea ce e altceva. Sus, iarna si „aia cu coasa” pandesc pe imprudenti… Va imaginati ca acestia nu aveau nici beţe de schi, nici coltari, nici piolet. Aveau doar dorinta de a urca, curajul inconstientei, orgoliul tineretii. Le lipsea puterea de a se intoarce, de a renunta la timp. 

Adina Moşincat  a murit în 18 martie 2011, urcând iarna  fără colţari spre vf.Peleaga din Retezat. Zăpada era îngheţată, căci soarelenu răsărise, dorea să aştepte răsăritul pe vârf, cum mai făcuse !  Nu ştiu dacă avea piolet sau beţe! Ştiu doar că mama ei nu a acceptat lipsa colţarilor drept cauza tragicului accident, ea afirma cu tărie că i se făcuseră…farmece ! Sărmana femeie !

Ture faine dragi prieteni, cu BEŢE, PIOLET, COLŢARI si… CUNOSTINŢE !