CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

05. Scoala Muntelui

Capcanele iernii

Enumerarea unor pericole care-i pândesc în munţi mai ales pe cei imprudenţi.

Moto: „Natura nu stie de gluma ea este intotdeauna grava, severa si are intotdeauna dreptate: Defectele si greselile sunt de fiecare dată ale omului „.(Goethe)

În luna decembrie  sosesc mult doritele, frumoasele vacante de iarnă ale elevilor si studentilor si mini-vacantele de sfârsit de săptămână ale tuturor, în care mai ales tinerii evadează din chingile citadine. De data aceasta, nu spre marea cea întinsă, ci spre muntele cel înalt – „acea poartă deschisă spre frumusete, dar si poartă a fiecăruia spre sine, punându-i la încercare puterea, curajul, caracterul” (Aristide Stavros), precum si cunostintele despre munte.

Da, Muntele este o cetate cu portile deschise dar…. inauntru, mai ales iarna, există multe capcane. Muntele este si un profesor, tăcut si sever. Sever mai ales cu cei ce vin cu temele nefacute, cu lectiile neinvătate. Muntele este o „materie” care trebuie studiată întâi teoretic, acasă, în biblioteci, din cărti si reviste, apoi si practic,cu părintii, cu rude, cu profesorii, cu prieteni mai mari. Dar cu conditia ca toti acestia să fie adevărati montaniarzi. AltfeI, ne duc sau ne trimit ei spre una din capcanele Muntelui. Deosebit de utile pentru această „scolarizare” sunt cluburile de drumetie montană, unde se fac expuneri, proiectii de imagini din munti si bineînteles lectii practice pe munte. Unii alpinisti români, despre care citim cu mandrie că ne reprezintă ca ambasadori pe uriasii Terrei, si-au făcut ucenicia în astfel de cluburi, ca de exemplu in Clubul „Floarea de Colt” din Bucuresti, printre ai cărui fondatori s-au numărat neuitatii Emilian Cristea si Gheorghe Epuran. Dar dacă nimeriti la un club care are ca tel principal chefuri la cabane si refugii (din păcate există si de acestea), este mai bine să renuntati la „educatia” montană” pe care v-o oferă.

Care sunt capcanele iernii si cum le putem evita?

Capcane pot fi si pe banalele PÂRTII DE SCHI. Legăturile moderne de schi ne scutesc de fracturi doar dacă sunt corect reglate si dacă ne alegem o pârtie adecvată nivelului nostru de pregătire. Un schiu neprevăzut cu opritor („stopper”) devine un proiectil care vă poate purta prin tribunale – dacă e al dumneavoastră – sau prin spitale – dacă e al altuia . Cei cu sanie sau un schi-bob, cu un lighean si alte „mijloace” nepermise pe pârtia de schi se pot opri cu capul in copaci sau în pilonii mijloacelor de transport pe cablu. Au fost publicate cazuri in presa(Ex RP 5 / 89). Pârtiile de schi au în general „reguli de circulatie” afisate, dar unii le ignoră, cum ignoră în oras indicatiile de „păstrati curătenia” sau „fumatul interzis”.

Dar să părăsim pârtiile de schi si să „urcăm” în ADEVĂRATUL MUNTE, unde nu sunt afisate reguli de „protectia muncii”. A parcurge iarna creasta Făgărasului sau Pietrei Craiului, a urca pe vârful Omu sau pe Peleaga este pur alpinism si ne pot pîndi avalansele, zapada mare, frigul, ziua scurtă, pantele îngheţate… Avalansele sunt un subiect vast si merită să le acordam o atentie mai mare in numerele viitoare (Nota: le gasiti incap.10) desi, in muntii nostri nu ele sunt capcanele ce iau cel mai greu tribut de vieti omenesti. ZĂPADA  modifică mult si conditiile de deplasare. Când stratul este gros, înaintarea este mult mai lentă. Astfel, timpii de mers nu corespund cu cei de vară – uneori nici cu cei specificati „pentru iarnă” – Mersul prin zăpadă mare devine adesea un adevărat inot epuizant. Marcajele de pe pietre, poteca, urmele spre destinatie si multe repere cunoscute de vara sunt acum de negăsit, fiind acoperite de zăpadă. Dacă apare si ceaţa sau viscolul, orientarea devine extrem de dificila. Astfel riscul de rătăcire este mult mai mare iarna.(Nota ulterioara: acum ne ajuta GPS-ul ) În plus, ziua este foarte scurtă. Noaptea soseste devreme si aduce cu sine imposibilitatea orientării si accentuarea frigului, iar faptul in sine de a fi surprins de întuneric submineaza rezistenta psihică a celui in cauza.

FRIGUL, omniprezent, poate fi uneori de-a dreptul polar, temperaturile sub -30 gr.C nefiind o raritate. Frigul obligă organismul la un mare consum suplimentar de energie, crescănd riscul de a ajunge în stare de epuizare.

Consecinta epuizării rezervelor de energie (prin mersul mult îngreunat si prin frig), la care se adauga stresul (generat de rătăcire, întuneric sau doar întârziere si ivirea unor probleme neprevăzute) este HIPOTERMIA. Ea este „umbra” ce-i însoteste iarna în permanentă pe ignoranti. In articolul „Hipotermia- Cruci in Carpati” din cap.12- am scris că un om poate „îngheţa” pe munte în anumite conditii si în mijlocul verii !. Dar iarna, riscul hipotermiei este mult mai mare, prin triada de factori enumerati anterior (zăpadă mare, zi scurtă, frig), la care se adaugă cei subiectivi (lipsă de antrenament si de echipament, aport necorespunzator de lichide, lipsă de alimentatie adecvata, solitarismul, consumul de alcool, necunoasterea traseului….), ce constituie alte capcane. Cunosc personal multe cazuri de hipotermie. Spatiul tipografic ma îndeamnă să nu fac relatări, ci doar câteva trimiteri la relatari din revista Romania Pitoreasca: Trei morti în „Tragedia din Valea Dorului” (RP 2/75), /doi morti în apropierea cabanei Padina (RP 8 / 86), alti doi „Morti în Poarta Bucurei” (RP 7 /94), un mort sub vf. lezerul Caprei din Muntii Fâgărasului (RP 1/95/) unul in zona Fruntea Moasei – Suru (RP 3 / 96), OPT morti (!!!) in 29 mai 1966 pe Muntele Mic la un concurs de orientare (RP 5/1996)….

O capcană sunt NINSORILE cu cantitate mică de zăpadă DAR CU VÂNT ! Ele sunt cauza a cam 80% dintre victimele avalanșelor prin formarea parșivelor ”plăci de vânt”.  A se vdeea cap. 10.

O altă capcană a iernii în munti o reprezintă PANTELE de ZĂPADĂ ÎNGHEŢATĂ ce duc deseori la alunecări accelerate, soldate cu politraumatisme grave sau chiar moarte. In cazul acestor accidente, practic nu există cauze obiective, întreaga vină apartinând direct victimei. Unii nu au echipament adecvat, altii au dar nu stiu să il utilizeze. N-au nici cunostinte teoretice, darmite lectii practice. Am întâlnit tineri care tineau cu mândrie cate un piolet în mana, dar care nu stiau cum se face o frânare  cu el.

Betele de schi, din ce în ce mai mult utilizate in ture de iarnă, nu pot inlocui pioletul pe pantele inghetate. Un experimentat alpinist harghitean, parcurgând creasta Făgărasului, nu s-a putut opri cu betele de schi când a scăpat la vale de pe vf.Lăitel. Coechipierii insistasera degeaba să-si ia în mână pioletul ce-l purta fixat pe rucsac…: Din fericire, jos, în căldarea sudică, impactul de oprire intr-un bloc stancos l-a atenuat rucsacul.

Uneori, partea de jos a unei pante permite bocancilor să facă „scară de urme”, dar sus, aproape de creastă, zapada devine tot mai dură. In astfel de cazuri, bocancii refuză a suplini lipsa coltarilor. Din apropierea Seii Capra un cunoscut monitor de schi a alunecat din acest motiv până pe gheaţa lacului Bâlea. Vârfurile clăparilor intră greu sau deloc în zăpada îngheţată, iar la insitenţă se pot sparge datorita socului de izbire. Cât despte cei încaltati cu ghete sau cizme de oras sau de zăpadă („moon boots”), au sanse putine de a nu aluneca iar tragedia este aproape. Tot din saua Capra, la coborâre, o turistă din Budapesta, care urcase impreuna cu încă două persoane pe urmele – tot mai putin adânci înspre sa – ale echipei din care faceam parte, a făcut o tentativă involuntară de a deveni bob uman, fiind salvată de cordelina cu care am asigurat-o după multe insistenţe. Urcase în cizmulite, fara probleme, cu noroc si cu ceea ceea ce putem numi „curajul inconstienţei” si nu intelegea pana atunci rostul cordelinei… In RP 6 / 83 este relatat cazul lui Dan D. care, alunecând din zona Coltilor Pelegii, „a încercat sa înfigă un băt de schi in zapada, dar degeaba, căderea n-a putut fi evitata. S-a lovit de o stâncă la cap”. (Un grup de inimosi au stat toată noaptea lângă el, făcând foc cu jnepeni, salvându-l de la moartea prin hipotermie, până când, a doua zi, elicopterul l-a putut duce la spital). Un accident similar a suferit si schiorul clujean Sz.I.,încercând să urce din căldarea Bâlea spre Turnul Paltinului.. „“Intrebandu-l la spital ce avea în mana in momentul alunecarii mi-a raspuns: „aparatul de fotografiat!”.

NECUNOAŞTREA ZONEI  este iarna o frecventa cauza de accidente. Cu exceptia versantului vestic al Pietrii Craiului si al abruptului Bucegilor, rar se intalnesc in Carpatii Romanesti vai si versanti inaccesibil turistilor… pe timp de vara! In sezonul hivernal insa, necunoasterea itinerarului te impinge usor in capcana. Crestele au cornise periculoase, pe versanti si valcele pandesc avalanse sau inclinarea le face inaccesibile fara echimpament special, iar pe vai si in padure nametii imensi pot fi un obstacol neasteptat de redutabil. Astfel, un grup de alpinisti germani, a coborat dinspre creasta pe Valea Avrigului. Urmandu-i firul (in loc sa mearga pe la cabana Barcaciu), le-au trebuit trei zile pana in Tara Fagarasului !

LIPSA ECHIPAMENTULUI DE BIVUAC, a hainelor si alimentelor de rezerva poate fi fatala iarna. Vremea buna, zapada intarita, buna conditie fizica ne pot atrage in capcana de a renunta la tot ce nu pare a fi indispensabil turei. Usurarea rucsacului este tentanta, dar iarna vremea se schimba brusc si pot aparea multe alte probleme neprevazute. Raiul poate deveni in scurt timp infern, si daca nu ai mijloace sa-l infrunti… Muntele Mic a facut 8 victime (!!!!) in 29 mai 1966 (tragedie comentata dupa 30 de ani, in RP 5/96) …. Nouă, echipei de alpinism «U» Cluj, ne-au trebuit in martie 1975 numai doua zile si jumatate pentru a parcurge creasta Fagarasului de la Suru la Sambata, cu o noapte la cabana Balea Lac si una in cort, in Portita Vistei. Eram insa pregatiti ca daca se strica vremea, sa ramanem in loc mai multe nopti, in creasta, pana cand puteam relua inaintarea, bivuacand in cort sau la nevoie in grota in zapada. Un grup de „alpinisti” din Calarasi au plecat intr-o iarna sa parcurga traseul Suru- Negoiu. Au ajuns abia pe versantul sudic al varfului Moasa, in valea Boia, unde au fost gasiti…vara! Am văzut fotografiile făcute la „recuperarea” lor de colegii salvamontisti din Pitesti. Ele redau imaginea, din fericire nu si mirosul…

Există si alte „capcane”. Sârind peste „clasicele” deficiente de echipament, de pregatire fizica si psihica, sa accentuam de exemplu FALSUL SENTIMENT DE SIGURANŢĂ ÎN GRUP  numeros sau la mana unui ghid montan autoproclamat sau proclamat de foruri incompetente….. Din cauza unor astfel de tembeli (nu merita alt nume) mor oameni nevinovati. Sa ne amintim de tragedia de la Straja „“ Lupeni (R P 8 /88): „Ghidul” Emilian U din Cugir, in loc sa participe la cautare, s-a urcat in autobuz, plecand acasa: Schiorul ratacit de grup a murit de hipotermie… 

Capcanele iernii ascunse in munti, sunt destul de numeroase, dar nici nu ni se intind la tot pasul si pot fi cunoscute si evitate. «Muntele nu tolereaza ignoranta» (Constantin G. Paun). Dar respectandu-i legile, vom intalni in ascensiunile hivernale numai bucurii. Despre ele nu am scris in acest articol „“ fiecare dintre noi le cunoaste, le cauta, le simte,le traieste, acolo sus, in imparatia de alb si albastru, de lumina si libertate, de puritate si frumusete a Mariei Sale Muntele.

 

Loading