Comorile din jungla Bihariei

Relatarea unei ture pe la numeroasele si frumoasele cascade de la izvoarele Crisului Negru, acolo unde era zona interzisa ( exploatari de uraniu ).

Prin junglele Amazonului, Tailandei, Anzilor, etc. s-au cautat, s-au gasit comori adevarate, dar mai ales vestigii ale unor foste civilizatii care ne uimesc.
In jungla de la izvoarele Crisului Negru, am cautat si am gasit comori de frumusete, dar si "vestigii" - ale fostelor exploatari de uraniu.
Pentru gustul aventurii simtit in trei zile (18-20 iunie 2004) si mai ales pentru comorile de frumos vazute si fotografiate se cuvine sa aducem calde multumiri. Lui Ica Giurgiu- pentru revista pe care a tinut-o in viatza atatia ani, lui Paul Ionescu, Zoltan Siska -Szabo, Dan Farcas din Arad si Iuliu Mathe din Cluj care au scris si ilustrat cu poze si schitze clare, in revistele Muntii Carpati nr.9, 19 si 26 H acele articole fara de care poate nu gaseam acele "comori", despre care aveam mai inainte informatii foarte vagi: Cascade, cascade, cascade !

Dorisem sa le vedem de Pasti, la intoarcerea de la Tebea, cand apele erau mai mari si cand vegetatia nu era inca luxurianta ca acum. Dar vremea neprielnica nu ne-a lasat atunci.
Asa ca vineri, 18 iunie, la ora 5.30 dimineata "decolam" cu Matilda din Cluj. Turda- Valea Ariesului- Pasul Vartop- Lunca- Carpinet. Aici ne anuntam la Politie, cum eram indemnati in articol ( caci nu e Politie in ultimul sat, Poiana, cum scrie acolo). Dar nu era cazul, asa ni s-a spus. Cotim la stanga. 4 km asfalt pana in Leheceni, inca 6 km macadam prin Salistea de Vascau pana la Poiana si inca 6 km pana in "Poiana dintre Crisuri", langa ruinele fostei exploatari miniere. 220 km de la Cluj, exact cat Cluj- Carnic. ( Retezat ) Aici nu sunt probleme cu paznicul , un om amabil care ne refuza tzuica, caci are acasa destula, fiind producator cu cazan !

E ora 10.20 si pornim rapid cu rucsacii de tura si betzele de schi, spre inainte-dreapta, sa gasim/vedem/pozam in acea zi 5 din cele 8 cascade cu care ne incita schitza din MC 26 H/9, schitza care are unele inexactitati ( ex.: drumul de pe paraul Izvorul Bihorului urca mult mai sus). Dupa 10 min. vedem in stanga paraul pe care la intoarcere vom urca la cascada "Scara de Argint". Dupa alte 10 min., tot in stanga vedem o halda de steril ; la 15 min. mai sus de ea vom gasi tot la intoarcere "Valul Miresei". Apoi, curand, la primul cot al drumului care parareste valea, noi continuam pe fir, altfel riscam sa nu vedem cascadele "Paj" si "Amazon".

Valea e salbatica, dar mereu gasim "vestigii" partial ingropate de aluviuni si ascunse de vegetatie: sine, osii, vane, roti de vagonet, transformatoare electrice, tevi, cabluri...
Folosim betzele pe post de macete ca sa vedem unde calcam. Riscul de a face o entorsa exista ! Folosim betzele si pentru echilibru, mai ales la mersul prin albie sau la traversarile acesteia. Ne imaginam ce ar spune amatorii doar de ture comode si cum ar fi pe ploaie! Brr ! In cam 30 min. de la plecare dam de Cascada Pajului, cam de 10 m inaltime intr-un suvoi compact. Fiind in contre-jour e dificil sa facem o poza buna. O ocolim apoi prin stanga si fiind atenti sa vedem ascunsa in vegetatie o confluentza, urcam 3-4 min. spre dreapta pe paraul Ghighiseni si vedem/pozam cascada "Amazon". Revenim la firul parasit, il traversam si urcam la drum. Il urmam cam 20 min pana la un cot cu pod peste vale. Aici parasim drumul, caci privind in sus, putem zari/banui cascada Bella Vista. Urcam prin jungla de pe vale si de pe langa ea. In functie de ritm ( deja "ne-am specializat" !) in 30-40 min ajungem la ea. E "despletita" , avand forma de X., nu usor de pozat caci un bratz e partial ascuns, altul e in umbra. Privind spre culme, vedem releul TV de pe Vf. Cucurbata si posibilitatea pentru doritori de a urca/cobori pe vreme buna printre insulele de ienuperi/jnepeni. Urcam deasupra cascadei si traversam cca 50 m spre dreapta, unde mai gasim o cascada.

De la baza cascadei, pentru intoarcere, folosim o poteca spre stanga. ( e una si spre dreapta. ) Urca lin intr-o sa, langa un hochstand de vanatoare, dar de acolo se pierde. Asa ca noi coboram prin padurea salbatica, cam pe culme, stiind ca vom da de drum, drum care- ni se spune- continua pana dincolo de paraul Ghighiseni. Alte intrebari ce le punem unor muncitori forestieri raman fara raspuns, caci nu-s din zona. Coboram pe drum si facem si cele doua incursiuni la cascadele amanate pentru intoarcere. Urcam pe langa si pe halda de steril. Dam iarasi de "vestigii" , iar putin mai sus ne incanta "Valul Miresei". Apoi e la rand "Scara de Argint" spre care urcam 20-30 min. pe firul ce coboara de la ea. Dupa mine e cea mai frumoasa . (Marlene considera Valul Miresei pe locul 1, iar Bella Vista pe locul 2 ) . E chiar o scara de stanca pe care suvitze de apa sclipesc argintiu in bataia unor raze de soare ce strapung printre crengi infrunzite. Nu ne abtinem de a urca pe treptele scarii printre "suvitze" despletite.
La ora 19 suntem la masina. Ne montam cortul si ramanem doar noi doi prin aceste "coclauri cu stafii atomice". Ne spalam la parau, gatim, mancam. Ii povestesc apoi Marlenei cum - pe cand eram elev in "Orasul Stalin", la defilarile de 1 Mai si 7 Noiembrie ( Da, da ! Ati citit bine ! ) ni se cerea sa strigam : "Stalin si poporul rus, libertate ne-au adus" si "Pentru pace luptam noi, jos cu cei ce vor razboi !" Caci, ni se spunea, "lagarul socialist" (stim ca pentru multi a fost chiar lagar/lagare !- vizitati Memorialul de la Sighet !) doreste "sa puna atomul in slujba pacii !"

Sambata 19 iunie. Pornim spre inainte-stanga, pe drumul ce insoteste paraul Marginea. Dupa 30-40 min, ajungem la capatul sau ; urmam firul apei spre "Cele Trei Surori" . Nu ale lui Cehov, ci ale lui Czaran Gyula, cel care le-a popularizat si care cred ca le-a si botezat pe unele. "Cele Trei Surori" le-as spune eu, caci Czaran le-a numit "Sfanta Treime", denumire pe care o consider neadecvata. Dupa alte 30 minute vedem minunea: pe toate trei in acelasi timp ! Citez din MC 19/42:
" Maretia Naturii, loc unic in Carpatii Romaniei, unde isi dau intalnire trei cursuri de apa, fiecare formand o cascada: in stanga Fantanele, de 60 m, in dreapta Carligoi, de 40 m si in mijloc cea mai spectaculosa: Hotaran- 80 m."

Urcam in cateva minute la baza cascadei Carligoi, care are doua trepte. Apoi admiram de la baza treapta de jos a frumoasei cascade Hotaran, cu aspect de val de mireasa. De la baza cascadei Fantanele, ne catzaram cu atentie pe o brana oblica spre dreapta, care ne scoate la baza treptei din mijloc a Hotaranului, de unde vedem/pozam si segmentul de sus. Le-am apreciat ca avand 30-20-30 m. Reveniti la baza cascadei Fantanele, urcam pe valcelul din stanga cum privim in sus, apoi cotim dreapta prin padure, caci Fantanele are si ea o treapta de sus.
Pe Belvederea stancoasa de pe versantul drept geografic al vaii, ne sorim o ora uscandu-ne bocancii si sosetele care au mai luat si cate putina apa si privim de departe treptele 1-2 ale Hotaranului. Apoi coboram oblic prin padure, pe o panta abrupta la firul apei, la drum, la masina. Mancam de amiaza si..."pe cai !".

Nu ne ducem direct la cealalta zona cu vestigii ale razboiului rece ( la izvoarele Crisului Baitza ), ci din satul Campani, cotim la stanga 2 km spre satul Sighistel. Parcam la iesirea din sat spre amonte, ne luam rucsaceii si betzele si...la drum. In nici doua ore pe frumoasa si salbatica vale Sighistel ajungem sub pestera Coliboaia ( facusem si o mica vizita in Dracoaia ). Marcajul paraseste aici valea. Dar noi - curiosi din fire- si "mirosind" ceva, mai inaintam 10 min. si zau ca a meritat !!!. Unii, in special oradenii- stiu de ce !
Revenim incantati si urcam apoi pentru o scurta vizita in Pestera Coliboaia, caci nu avem decat o frontala. Nu pentru "pestereala" am plecat de acasa, desi stim ca aici e una din zonele cu cea mai mare densitate de pesteri din Ro si ca pestera Magura e o adevarata bijuterie. Urcam vreo 30 min. mai sus, prin padure, pe poteca marcata cu triunghi albastru, dar n-avem ce cauta pana la capatul ei din soseaua Baita- Pasul Vartop. Ne miram insa de cat s-a muncit la realizarea potecii, banuim ca tot pe vremea lui Czaran Gyula, cel care a cheltuit multi bani cu investigatii si amenajari turistice in zona. Stim ca era moda ca potecile sa fie realizate in asa fel sa se poata merge pe ele cu calul.
La intoarcere- in ritm alert- ne amuzam sa numaram de cate ori am trecut apa de pe un mal pe altul- din piatra in piatra (ce mult ne-au ajutat betzele !). De 37 de ori ! Ce coincidenta: tot de 37 de ori a trecut Ica Giurgiu peste piedici in calea revistei Muntii Carpati !
Ajungem pe la ora 20 la poarta exploatarii miniere Baita, pe unde ne dirijeaza marcajul triunghi rosu (, efectuat in 2002, vom afla asta maine ) si articolul din MC. Dar nu se poate intra/trece, nici cu masina, nici pe jos ! E sambata seara , dar la poarta sunt parcate vreo 8 masini, asa ca nu are rost sa insistam, portarul nu ar risca sa aiba necazuri cu sefii sai. Se poate intra/trece doar cu aprobare " de la Doamna Directoare de la Stei "(fost Dr.Petru Groza.). Dar amabilul portar ne si da solutia: "urcati pe sosea pana la Casa celor de la Drumuri ( pana la care sunt 9 km din Baita si 18 km de Arieseni ) si de acolo coborati exact la Portile Bihorului si la ce mai aveti de vazut". Multumim, asa vom face . Ne intoarcem la asfalt, urcam doar cam 1 km si apoi cotim la stanga pe Valea Mare/paraul Ciungilor pentru a monta cortul. Ramanem singuri, caci cativa picnicari intarziati tocmai plecau...

Duminica 20 iunie. Parcam masina langa "Cabana drumarilor" ( "baza de deszapezire") si suntem indrumati sa coboram chiar pe langa coltzul cladirii. Drumul e "anemic", urmeaza culmea, dar intalnim apoi unul umblat de TAF-uri si cotim pe el la stanga si apoi dreapta pe o "hoanca" ( valcel ) pana la cariera. Atentie ! memorati/ notati ramificatiile, altfel va puteti rataci la urcarea inapoi ! Pana ce sa ne orientam , apare un paznic. Ne spune cam pe unde e minunea numita "Portile Bihorului" , dar deja vazusem marcajul "cerc rosu si alb peste punct rosu" (semn tipic in Apuseni pentru trasee dus-intors). De alte obiective nu are habar. Ne insoteste o vreme inspre amonte si apoi la stanga pe drumul paralel cu Izvorul Crisului Baitza si ne arata si pestera de unde izvoraste, unde acum apa e captata. Apoi, in locul unde marcajul TR paraseste drumul cotind in urcus abrupt spre a se indrepta spre Pasul Vartop, insotitorul nostru renunta, caci vegetatia de pe acel fost drum devine tot mai "agasanta". Urzicile sunt pana la barbie, brusturii nu te lasa sa vezi unde calci.
Noi continuam pana dupa terminarea drumului si versantilor stancosi.

La intoarcere preferam sa mergem o vreme pe albia cu pat stancos interesant a vaii cu apa foarte putina. La prima confluenta , cotim la stanga tot spre amonte pe Hoanca Motilor, o vale napadita de ierburi si tufisuri. Vedem un un vechi canal de aductiune din piatra, inca in stare buna, doar cu unele zone deteriorate, dar cu apa curgand pe el. De la prima confluenta , in "poiana" ( acum o mare de brusturi si urzici cat omul !) unde Paul Ionescu scrie ca au pus corturile, canalul continua pe valea ce vine din dreapta! Napadit/tapetat de muschi, ne duce cu gandul la vestigii din alte jungle. Mergem destul de mult pe unul din ziduri ( inalte de cam 2 m ) si ne gandim ce rost o fi avut, caci a necesitat multa munca. De ce nu au captat apa mai de jos ? De la zona lui de sus, mai continuam pe langa firul apei , caci stiam ca vom gasi trei cascade succesive, dar care nu au nume. Nici nu-s asa mari si frumoase ca cele de ieri, dar sunt o surpriza in acea zona salbatica.
Intorsi in "poiana", stiam din schitza ca mai era o cascada si pe celelalat fir, dar renuntam sa urcam spre ea. Coborand, vedem cum din tevi groase ce duc apa spre Nucet ( si Stei ? ), tzasnesc in unele locuri "fantani arteziene". Guri de mina, fiare ruginite, utilaje la cariera de marmura.

Cand urcam din cariera spre " Portile Bihorului" ne-am intalnit cu 5 turisti din Ungaria, cu care ne salutaseram si ieri pe Valea Sighistel. Stiam din poze si din carti ca "Portile Bihorului" reprezinta o formatiune carstica de exceptie. Intr-adevar am ramas o vreme cu gurile cascate ! Ne-am catzarat nu prea usor in "etajul de sus" si am privit cerul albastru prin gaura circulara a acelui urias cilindru de piatra pana ce ne-au durut gaturile...

La intoarcerea spre Cluj, prin poienitzele de pe malul frumoasei vai a Ariesului, picnicarii erau prezenti, poate ca sa serbeze bucuria sau necazul ca la alegeri a iesit/n-a iesit primarul dorit: barbati cu burta, femei cu curu' mare, gratare, fum, manele si desigur gunoaiele aferente...
Apropo de gunoaie: Cele doua zone de minerit vizitate ( Izvoarele Crisului Poieni si Izvoarele Crisului Baitza ) sunt "zone libere de gunoaie". Speram sa ramana asa si in viitor. Urmele de la minerit nu apar ca gunoaie ci ca "vestigii", caci natura le-a integrat/inghitzit in mare parte.
***

Meniu: 
07. ture de vara
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8