Crăciun la Vinderelu

Am aflat că cel mai important strat de zăpadă se află în munții din nordul țării. Așa că acolo vom petrece și vacanța de Crăciun și cea de Revelion.

Vineri 23 dec. 2016 pe întuneric plecăm din Cluj spre Munții Maramureșului. La ora 9.30 îl parcăm pe ALP în curtea familiei Laver din satul Repedea, unde de mulți ani ne simțim ca la rude dragi. Dar în curând pornim spre ținta zilei, încălțați cu clăparii și cu schiurile pe rucsaci cei doi km amonte pe Valea Repedea. Este zăpadă dar e cam murdară de la camioane. Dar când trecem valea și începem urcușul prin pădure spre Pietriceaua (acum marcat cu bandă albastră) ne urcăm pe schiuri. Sunt urme de tras lemne. La colibele cu același nume facem o pauză. Vremea e faină, e soare, ne amintim de alte 5-7 ture pe aici mai ales vara. De aici în sus zăpada e intactă. Peisajul e superb, toate văile din Maramureș sunt acoperite cu mări e nori din care dealurile ies ca niște peninsula. Ne decidem să nu mergem până la Lacul Vinderelu, ci să montăm cortul în Șaua Pietriceaua, de unde să avem priveliști faine în toate direcțiile, mai ales impresionata ”cetate” Pop Ivan și de unde să admirăm apusul.

Sâmbătă 24 dec. Dimineață faină, cu soarwe și fără vânt. Continuăm până sub culmea Rugașu, unde lăsăm rucsacii si plecăm apoi în coborâre lină până la Lacul Vinderelu, de unde începem urcușul spte vf. Farcău- 1957 m, topul munților Maramureșului. După o vreme abandonăm schiurile, căci mai sus zăpada a fost suflată de vânturi. Vânt ce ne-a luat cu furie în primire pe vârf.

Ne întoarcem apoi la rucsaci, nu urcăm în culme ci înaintăm pe versant, pe curba de nivel. Constaând că și marcajul e pe aici. Coborârea spre stâna Runea o facem cu atenție, căci zăpada e grea. Montăm cortul și admirăm un superb apus dincolo de marea de nori luminată feeric și de culmile Țiblesului.

Duminică 25 dec- Zi de Crăciun ! Cerul dă semen de schimbare a vremii. Plecăm pe culme spre sud, până la casele Laba, de unde cotim la dreapta spre Repedea, o vreme pe schiuri, dar zăpada fiind ”neprietenoasă” și drumul îngust, ne luăam și schiurile în spinare. Localnicii sunt mai toți de naționalitate ucraineană, ei vor sărbători Craciunul în 7 ian. 2017, dar tanti Maria, Nea Andrei și fiica lor Ana ne tratează cu multă ospitalitate. Marlene se imprietenește cu fiica Anei și cu verișoara acesteia și le învață ”fripta”, joc pe care nu-l știau. Plecăm încărcați cu bunătăți eco… Dar nu spre casă ci spre sate din MM, Săpânța și Ieud.

Mai dormim o noapte în cort amonte de Ieud, apoi în 26 dec., a doua zi de Craciun asistăm la una din cele 6 biserici la finalul slujbei cu colinde cântate fain de corul de copile. Marlene găsește în biserică pe Maria lu Gănău, femeia de care aflasem că mai face cergi la comandă, modele și dimensiuni dorite pentru noua și faina noastră locuință. Mergem la ea acasă, ni-i prezintă pe cei doi feciori faini-Fane și Gogu Ivăncuș, veniți acasă de la Londra, dar ca și verișoarele lor din casa de alături, îmbrăcați ca și părinții și bunicii lor. Marlene le face cu placere o suită de poze ce le-am văzut apoi postate cu mândrie pe FB de cei doi ”londonezi”. Pornim apoi spre Cluj să ne pregătim pentru tura pe munte în Călimani din perioada Revelionului.

Fotografii la: https://plus.google.com/photos/100452716495980794788/album/6373342750952...

Meniu: 
09. revelioane, Craciunuri si Paste pe munte
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8