Crăciun pe dealuri moţesti

Este firesc faptul ca de Sarbatori sa fim langa cei dragi, acolo
unde ne simtim bine.

Noua ne sunt foarte dragi Muntii; acolo ne simtim cel mai bine, ne
simtim acasa. Si ca sa simtim atmosfera de sarbatoare, ne alegem de
fiecare data ca de Paşti si Crăciun sa ajungem la un schit mai izolat
din munte sau intr-un catun cocoţat pe dealuri, dar care are si
bisericuta. Stim ca acolo urca mai rar preotul, dar stim ca duminicile
si de sarbatori, tzarcovnicul si satenii se aduna in biserica. Si unii
vin de la distante de ore, din alte catune care n-au biserica. Si ca
sunt uimiti dar si bucurosi ca si noi suntem acolo cu ei.
De data asta, n-am facut tura de Craciun pe schiuri, cum ne era
planul initial. Zapada era doar "de atmosfera" : 3-4 degete peste
pamantul inghetat si pe crengile copacilor care pareau impodobiti
sarbatoreste. Ne-am pus in trei seri cortul langa trei bisericute din
Tara Motilor: Gheţar-Ocoale, Costeşti si Certege. Il montam pe furis,
mai departe de case si dupa caderea intunericului. Stim din alte ierni
ca oamenii nu concep ca iarna nu ne e frig in "panza aia" si ca insista
sa dormim in casele lor.

Vineri 22 dec. la ora 14.30 il parcam pe TOM in curtea unor oameni
amabili din Albac, unde o parcasem in 2002 pe Matilda (vechea noastra Dacie), cand am urcat sa asistam la Slujba de Inviere in bisericuta din Costesti. De data asta vom cobori pe acolo. Inainte cu ceva de ora 15 apare autobuzul Campeni -Arieseni (ne interesasem din Cluj la ce ora trece prin Albac) si debarcam curand la Garda. La ora 15.30 pornim in urcus prin Mununa spre Gheţar prin care trecem pe semi-intuneric. La ora 17.30 ne oprim la "voiaga", sa avem apa pentru gatit. Cerul e senin, termometrul arata -9 gr.C.

Sambata 23 dec. In cort sunt + 4 gr, in sacii de puf +20 Si in ATTA al meu si in Nahanny al Marlenei! Nu ne grabim,
caci asteptam sa se ridice ceatza. Apar pe rand motii sa-si adape
animalele si sa duca apa cu carute sau in canistrele din desagi. Ma
pozeaza Marlene si pe mine cum scot apa cu "caucul". O femeie ne spune
ca in curand li se va face un sistem de aprovizionare cu apa. Buna in
unele domenii intrarea in Europa si pentru oamenii simpli si saraci... .
Se ridica ceaţa, apar primele petice de cer albastru. La ora 10.15 ne
luam rucsacii in spinare si pornim. Casele din Ocoale sunt cele mai
multe noi, pe "picioroange" din beton, nu pe bolovani suprapusi cum
sunt cele vechi si grajdurile si care care ne-au impresionat pe fiecare
dintre noi la prima vizita pe acolo. Fiind sambata dimineata, bisericuta
e desigur inchisa. Le facem urarile de rigoare oamenilor pe care-i
vedem pe langa case sau pe care ii intalnim pe drum. Urmeaza catune
stiute: Stanisoara, Poian (da, Poian, nu Poiana !), Zapodie. La ora 13 facem o pauza mai lunga pe Vf.Clujului- 1 399 m. Panoramam orizontul, culmi si varfuri rotunjite pe care le stim atat de bine.. Amintiri... Unde e imensa zapada de la trecerea dintre anii 2001-2002 ? (vezi daca vrei "Simfonie in alb" in cap. 8 ).

De aici vom parasi culmea principala dintre Aries si Somes pe care
chiar eu cu Radu am marcat-o cu banda rosie in 1988 pana in statiunea
Muntele Baisorii. Cotim spre dreapta pe culmea dintre valea Ordancusa
din dreapta si valea Albacului din stanga, culme pe care o vom pastra
pana in Albac. Trecem pe rand prin/pe langa Băleşti, Negeşti, Runc. La
ora 16.30 suntem langa bisericuta din Costeşti. Montam cortul, cu gandul
sa mergem apoi la povesti in casa familiei Costea din apropiere. Dar
apare chiar Neculaie Costea, diacul bisericii. Ii promisesem de Paşti
2002 ca vom veni la un Craciun pe schiuri... Am venit, dar fara
schiuri. La slujba de vecernie suntem doar noi trei. Apoi, la ei in
casa ne simtim ca la rude dragi. Nenea Neculaie ne spune ca pe vremuri,
toamna mai ales plecau spre satele din campie zeci de caruţe moţesti
cu ciubare. A venit apoi moda plasticului si nu mai au comenzi si
clienti. Lelea Valeria se dovedeste o gazda buna si in final insista
sa dormim in casa, dar ii spunem ca ne asteapta cortul si sacii calzi
de puf.

Duminica 24 dec. Dimineata cu ceaţă deasă. Mai lenevim in caldura
sacilor. Apoi ceaţa se ridica. La utrenie, in bisericuta suntem 7
persoane. Stim ca marti, cand va urca aici preotul din Matisesti, va fi
arhiplina, cum era de Pasti in prima duminica din mai 2002. Dar oamenii
sunt tot mai putini si tot mai batrani de la an la an, unii nu se mai
pot deplasa pana la biserica... La ora 11: -" Ramaneti cu bine! Sa va
gasim sanatosi !.. -"Dumnezeu sa va insoteasca ! Sa mai veniti pe la noi
!".
Nu e soare, nu e cer albastru, dar ne bucuram ca nu mai e ceatza.
Pozele vor arata ca fiind in alb-negru. Gospodarii izolate sau grupate
cate 3-4. Rosesti, Sohodol- cu a sa scoala parasita, Faţa Albacului,
Albac. Mutumim celor care l-au gazduit pe Tom, le uram cele cuvenite, ne
intoarcem 20 km pana la Câmpeni. E ora 15.30. Il parcam pe Tom in faţa
hotelului Tulnic, ne luam rucsacii in spinare, trecem pe langa cele 3
biserici invecinate si incepem urcusul. E inca lumina cand trecem prin
Motorăşti. La primele case din Certege e deja intuneric. O femeie ne
spune ca mai avem o ora pana la biserica de sus. Ne spune ca langa ea
locuieste padurarul Buzgaru, o veche cunostinta a mea, nume de care am
uzat ca sa nu ne intrebe unde dormim. Dar dupa inca 15 min. am gasit
locul in care ne-am montat 'hoţeşte' cortul. Seara faina: pocniturile
stiute de la alte sarbatori, voci de copii colindand, latraturi departate de caini.

Luni 25 dec, prima zi de Craciun !
Putin dupa miezul noptii ne trezesc colinzi cu voci de adulti. Un
cor vestea prin difuzoarele din turla bisericutei de sus ca s-a nascut
pruncul Isus...
La ora 9 plecam. Dupa 10 minute avem o surpriza: un om dintr-o curte pe care-l intrebam pe care drum sa mergem spre biserica, ne recunoaste ! E Constantin Marc pe care l-am cunsocut vara la Sfârdol si in "coliba" caruia am intrat... Ce mica e lumea ! Trecem pe langa "bisericuta de jos" - care e de
fapt amplasata fain, tot pe un deal. Aflasem de ieri ca sunt doua, una
fusese "unita". Se slujeste in ele alternativ.
Ghidati de pasi pe zapada pudrata peste noapte si de barbati, femei,
copii care merg in aceeasi directie, dar mai ales de cantarile ce
strabat vazduhul pana departe, ajungem la "bisericuta de sus". Asa cum
stiam, barbatii intra in naos pe usa laterala, femeile in pronaos
("tinda") pe usa din spate. Inauntru...plin "ochi' si tot vin. Vin din
Certege, dar si din Dric, din Coasta Vâscului, din Tomuşeşti, din
Borleşti. Au venit si multi din orasele in care s-au stabilit. Ni se
spune ca jos, la magazinul din Valea Caselor e plin de masini. Copiii cu
care povestisem ne-au spus ca pana acolo coboara ei ca sa urce in
microbuzul ce-i duce la scoala la Campeni. Inmanez unui diac portmoneul
cu vreo 30 roni pe care-l gasisem aseara intre Motorasti si Certege. Urc
in balconul bisericii (unde sunt copiii), dar nu pot face fotografia
dorita, caci se aburise aparatul....
Dupa o vreme ne retragem si plecam pe traseul indicat de GPS si de
oameni care mai vin spre biserica. Vom cobori pe alta culme mai lunga
decat cea pe care am urcat. Valea Caselor va fi acum mereu in stanga
noastra. In toate directiile "sate risipite pe inaltimi"- pe care le
studiase cu profesionalism si dragoste Lucia Apolzan si aici ca si in
zona Almajului si a cetatilor dacice (Platforma Luncanilor) . Satuce,
catune, "cranguri". Prin unele am fost, prin altele planuim sa mergem in
viitor. Coboram agale incarcati de ganduri. De bucuria peisajului, de
tristetea ca unele dintre ele vor muri. Trecem prin Borleşti si
Floreşti. Apoi vedem capitala Tarii Motilor ca din elicopter. La ora 15
suntem inapoi la masina si plecam spre Cluj. Cu o zi mai devreme, dar
cu planul realizat.. Daca cerul ar fi fost mai senin mai faceam ca
"bonus" un circuit cu plecare-intoarcere in Arada/Horea- pe doua
"crengi" ce poarta fiecare cate 3 catune, prin care am mai fost si vara
si iarna. Tura asta spre Certege si inapoi o puteam face intr-o zi, cu
rucsaci de tura. Dar n-ar fi avut acelasi farmec....

In toate aceste zile ne-au intrat zeci de sms-uri cu urari de la
prieteni si rude. Va multumim si in acest fel celor care cititi
relatarea; ne-am fi bucurat si v-ati fi bucurat sa va putem teleporta
macar pentru cateva clipe langa noi. Prin acele locuri cam uitate de
stapanire, nu si de Dumnezeu. Caci acei oameni nu l-au uitat. Si doar El ii mai ajuta la necaz, in El le este speranta.

Meniu: 
09. revelioane, Craciunuri si Paste pe munte
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8