Custura Ciobanului

Motto: "Escalada unei creste este cel mai nobil traseu de alpinism ; în comparatie cu un horn sau chiar cu un perete, îti dă impresia că plutesti în văzduh, că esti o pasăre si încerci din plin fericirea de a trăi."

Ionel Coman

Primele raze de soare începuseră să lumineze crestele profilate pe cerul ca un cristal, când părăsim căldarea Bâlea, cu destinatia refugiul Căltun Vârfuri si sei rămân rând pe rând în urma noastră, iar după două ore de la plecare, ajungem pe vârful Lăitel. O superbă panoramă ni se deschide în toate directiile; contemplăm fascinati zimtuirea minerală a Custurii Ciobanului, cu a sa strungă ce pare crestată de un palos urias. Aproape că nici nu-mi vine a crede că numai peste câteva ore vom fi acolo. Coborâm spre lacul ca un ciob de sticlă neagră unde ne asteaptă refugiul - minuscul punct galben rătăcit în imensitatea de piatră. Suntem tot mai aproape, iar lacul ne întâmpină cu oglinda-i întunecată si încretita de rafalele puternice de vânt. Mă bucur să revăd locul ăsta, parcă as sosi acasă. Pornim mai departe, lăsând aici cea mai mare parte din bagaje .

În Portita Căltunului facem un mic popas. Negoiu se înaltă în fata noastră în toată splendoarea sa de suveran. Zimtuite contraforturi, stâncării cenusiu-gălbui pline de licheni, tancuri zvelte si bolovani prăvăliti la tot pasul, alcătuiesc un haos incredibil la picioarele sale, în căldarea Laita. Lăsăm în stânga marcajul bandă rosie, ce urcă spre vârf prin Strunga Dracului si urmărim si acum crucile rosii care ne-au condus acum doi ani, prin ploaie si ceată la cabana Negoiu, prin Strunga Ciobanului. Astăzi însă este o zi superbă. Îmi umplu ochii si sufletul de imagini inegalabile. În stânga, din vârf se desprinde Creasta Fierăstrăul ( Scara Negoiului ), cu a sa zimtuire uluitoare de vârfuri si vârfulete, separate de strungi înguste. Inspirată denumire. Dacă n-as fi citit si n-as fi auzit că se poate parcurge, as putea jura că acolo nu pot ajunge decât păsările. După un timp, apare si tinta noastră, Custura Ciobanului, care începe să-si dezvăluie superbia. O succesiune incredibilă de turnuri si coloane înclinate, asemeni tuburilor unei ruinate orgi, se profilează pe cer în stânga noastră, închizându-ne orizontul. Voi ajunge eu acolo, sus, deasupra tuturor acestor filigranuri minerale aruncate spre înaltul cerului ?...

Pe un tanc, o capră neagră îsi etalează gratoasa-i siluetă în contre-jour, urmărindu-ne curioasă. O privim si noi, în timp ce urcăm, apropiindu-ne tot mai mult de Strunga Ciobanului, punctul de minimă înăltime în această competitie a verticalelor. Bolovanul prăvălit peste lanturi este tot aici. Îl ocolim prin stânga pe perete, pe niste praguri fine. Ajungem în strungă. În fata noastră, ca printr-un cadru de fereastră, apare căldarea Sărătii, cu aspectul ei de ruină. Doamne, ce imensitate !...

Gata cu plimbarea; e momentul să ne echipăm. Din rucsac îsi fac aparitia coarda si hamurile, căstile, carabinierele si buclele de asigurare. În stânga noastră se înaltă cenusiu si vertical un perete. Dinu a mai parcurs cândva acest traseu si a lăsat aici un piton, dar nu vedem nici unul. O ultimă privire cercetătoare asupra peretelui, un zâmbet de încurajare, si ... a pornit. Îsi pune o asigurare după fierul de care este ancorat lantul. Apoi urcă la liber pe prize înguste pe care eu nu le văd de jos. Tot timpul vin de sus pietricele, semn că roca este friabilă. Cu inima cât un purice, îl filez. A parcurs cam 15 metri si nici un piton. Îmi spune că zăreste unul, dar mai are până la el câtiva metri. Îsi pune o asigurare după un colt de stâncă. Asta mă mai linisteste. Îmi spune să fiu atentă, căci urmează un pasaj dificil, cu prize fine. Un pas, doi, si ... gata, e la piton! Mai sus îl mai asteaptă încă unul. Mai urcă putin, nu -l mai văd, dar mă anuntă că s-a regrupat. Ce bine că aici nu bate vântul ca în Arpăsel si că ne putem întelege.

Acum e rândul meu. Coarda se întinde. Pornesc. Primii pasi sunt pe o placă netedă si înclinată. Apoi dau de un prag înierbat, lat numai cât să pui vârful bocancului. Dinu filează strâns. Mai sus, ajung la zonele friabile, unde trebuie să verific fiecare priză de trei ori. Recuperez asigurarea si pornesc mai departe. Am ajuns la pasajul dificil, unde trebuie să fac o traversare spre stânga, până la piton. Nu am prize la mâini, iar la picioare, doar niste mici praguri înierbate, late de 3-4 centimetri. Cu toate fibrele muschilor încordate la maxim, reusesc să ajung la piton. Răsuflu usurată, si privesc câteva secunde înapoi. De aici, peretele pare si mai vertical. Privesc în sus, spre următorul piton, spre care mă conduce un horn înierbat. Până în regrupare nu mai am nici o emotie. Dinu mă linisteste , spunându-mi că ăsta a fost unul dintre cele mai dificile pasaje. As vrea să-l cred, dar, când mă uit la însiruirea de tancuri ce ne asteptă, mă trec fiori. Coarda se întinde din nou. Dinu trece pe sub o stâncă usor surplombantă, profilată pe cer; o ocoleste pe fata estică a crestei si în scurt timp se regrupează din nou, pentru ca să ne auzim mai usor si să evităm frecarea corzilor. În câteva minute sunt si eu sus, pe muchia zimtuită, alcătuită din lespezi plate si subtiri, înfipte vertical. În stânga si în dreapta se adâncesc căldări pietroase, pline de un haos de nedescris. E o priveliste fascinantă si înspăimântătoare totodată. Încerc să alung gândul că as putea face un pas gresit.

Dinu e deja departe, nu-l mai văd, apoi apare pe vârful unui pisc, pentru ca să dispară câteva secunde mai târziu, ca într-un ciudat joc de-a v-ati ascunselea. Îl urmez. Las în urmă lespezi ascutite si miscătoare, ca niste parsive lame ce stau gata să se desprindă. Am pierdut deja numărul tancurilor rămase în urmă. Pe unele le-am ocolit, când pe o fată, când pe alta, dar pe altele le-am urcat de-a dreptul pe prize sau prin hornuri ce mi s-au descoperit în ultimul moment. Urcusul ca urcusul, dar coborârea de pe ele mi s-a părut în câteva locuri de-a dreptul dificilă. Ajungem într-o strungă adâncă, pe unde se pare că o potecă traversează dintr-o parte în alta. Aha, acum îmi amintesc ... Parcă -i auzisem la un moment dat pe salvamontistii de la Negoiu, spunând că ar exista o variantă mai usoară, mai sus de Strunga Ciobanului.

Cerul a devenit cenusiu si fuioare albicioase sunt purtate printre turnurile de piatră de vântul care sus suieră ca un turbat. Pornim mai departe, spre următorul tanc, ce ne asteaptă cu nepăsare. Mi se pare că aici chiar ni s-a înfundat. Dar , in ultimul moment, ca un vrăjitor ce rosteste o formulă magică, Dinu îi descoperă "cheia". Continuăm pe o creastă plină de lespezi înguste si ascutite care se miscă la atingeri. Urmează un pasaj cu adevărat dificil - coborârea de pe un tanc. La picioarele mele se adânceste o despicătură cu peretii verticali, cam de 4-5 metri. Dincolo de ea mă asteaptă un mic vârf, singura mea salvare. Dar cum să ajung la el ? Dinu îmi spune că a făcut un pas foarte mare. Încerc si eu; mă întind cât pot. Zadarnic! Mi-ar mai trebui 5-10 cm. Mă uit cu disperare în jos. Exclud ideea de a coborî până în fundul despicăturii , căci nu am prize. Dinu mă sfătuieste să cobor autoasigurându-mă cu coarda după un tanc. Verific unul : miscă ... Următoarele la fel. "Calm, Marlene... calm... Nu intra în panică ... Dacă Dinu a trecut pe-aici, o să treci si tu ...". Tot vârfuletul de vizavi trebuie să fie salvarea mea. Respir adânc. Îmi caut o pozitie mai bună pe pragurile precare pe care stau . Întind piciorul peste despicătura nesuferită, încă ... încă putin ... Coarda se întinde în exact acelasi moment. Am reusit !.

.. Îmi vine să îmbrătisez stânca rece, care m-a sustinut fără să se clintească . Sunt epuizată; ajung lângă Dinu , care fără să fie prea impresionat de sfârseala mea porneste mai departe.. Un nou tanc, o nouă coborâre abruptă. El a făcut-o direct, mie îmi spune să ocolesc prin dreapta. Privesc în jos si simt că mă cuprinde ameteala. Trebuie să traversez pe curbă de nivel un jgheab abrupt, plin de iarbă si colturi de stâncă. Găsesc totusi prize faine la mâini. Ajung la un loc sigur. Ca un mic cadou, zăresc mai jos, la adăpostul stâncilor, câteva floricele de rhododendron. Cât sunt de suave, ce nuantă superbă !... Probabil că sunt ultimele pe care le văd anul ăsta... si, din nou mă încearcă un nelămurit regret că, în generozitatea lor nesfârsită se vor oferi cu nonsalantă gerurilor si curândelor zăpezi .

Parcă mi-a dispărut oboseala ca prin farmec. Dinu a ajuns la un perete de 7-8 metri, vertical, tăiat parcă de un topor gigantic. E cam la jumătate si n-a găsit nici un piton. (De fapt, până aici, în afară de primele două n-am mai găsit nici unul. ) E hotărât să bată el unul si-mi spune, bucuros, că a si găsit fisura potrivită. Căldările răsună de tipătul metalic sacadat... Urmează un pasaj delicat, cam fără prize la mâini. Îl depăseste si mă asteaptă sus, pe vârful proaspăt cucerit. Ajung la piton, recuperez asigurarea, si reusesc să mă catăr cu chiu, cu vai pe treapta îngustă unde l-a bătut. Deasupra mea sunt încă 2-3 metri de perete cenusiu si vertical, fără nici urmă de prize. Pas mare, mare spre dreapta, unde găsesc o priză minunată la mâini, la intrarea într-un mic horn, dar situată cam prea sus. Reusesc să trec, încordându-mi iar toti muschii. Dinu e uimit cât de usor am trecut, zice el, fără să mă fileze strâns.

Facem o scurtă pauză, atât cât să constat că vârfurile de deasupra noastră s-au acoperit cu ceată si că creasta principală, ce mi se părea atât de îndepărtată si de sus, este acum la o aruncătură de piatră... În spatele nostru se întinde Custura Ciobanului, haotic zimtuită, ca dintii împietriti ai unui rechin urias. În vale, dincolo de marea de stâncării, ce parcă se scurg ca un fluviu nesfârsit în valea Sărătii, se zăreste minusculă, în oceanul verde al pădurii de brad - cabana Negoiu. Trăiesc din nou acea senzatie unică si absolut fascinantă că plutesc, că as putea să mă înalt pentru o clipă, că ar fi suficient să dau din mâini, ca din niste imaginare aripi, ca să zbor cu adevărat.

Dar, ceata ce se rostogoleste în rotocoale cenusii printre vârfuri mă readuce cu picioarele pe pământ. Nu văd încă vârful, dar simt că nu poate să fie prea departe. Deocamdată, în fată ni se ridică un alt tanc, parcă si mai cenusiu, ca o nouă încercare. Dinu a si pornit spre el, printr-un horn destul de larg, cu prize faine. Ajuns sus, îmi spune că ar fi mai bine să-l ocolesc prin dreapta, ca să evit coborârea ce este cam dificilă. Ne regăsim într-o mică sa înierbată, înconjurată de stânci si ferită de vânt. În dreapta, foarte aproape de noi, un ultim perete vertical, pe care îl ocolim prin stânga, pe fetele înierbate ale Negoiului Mic, unde coarda practic nu-si mai are rost. Ne cufundăm pas cu pas în pâcla umedă si rece. O rafală puternică de vânt ne anuntă că am ajuns în creastă. În stânga, vârful Negoiu, este acoperit în întregime. Căutăm un loc mai adăpostit, de unde, în timp ce ne strângem echipamentul, zărim pentru câteva secunde poteca turistică, urcând din greu spre vârf si câteva petice de cer albastru, ce ne dau sperante.

Pornim pe muchie, direct spre vârf. Ca un balet fantastic, ceata se imprăstie si se repliază, dându-mi strania senzatie că urc fără tintă. Dar nu, iată, foarte real, un stâlp de marcaj, iar la câteva zeci de metri mai departe, borna de piatră ce marchează vârful. Din când în când, printre fuioarele de ceată zăresc căldarea Laita, adâncită la picioarele mele si creasta pe care tocmai am urcat-o. Spre sud-est, ca o insulă pustie într-o mare albă de nori, se înaltă întunecata siluetă a vârfului Căltun.

Marcajul bandă rosie ne conduce prin Strunga Dracului la refugiul Căltun, unde sosim în pragul înserării.
***
Am trăit trei zile în împărătia de piatră a măretului Făgăras. Ce privelisti fantastice! Ce jocuri ciudate de lumini si umbre răsfrânte în oglinzile lacurilor, de fuioare fugare de ceată zdrentuite de vânt!... Câtă solemnă măretie puteau să-mi inspire vârfurile, cu ale lor împietrite verticale minerale, cu abrupturi ametitoare, dezvăluindu-si tainele în lumina asfintiturilor! Priveam si nu mă mai săturam... As fi vrut să iau imaginile acestea, să le închid într-un coltisor tainic de retină si să pot să le eliberez ori de câte ori mi-e dor de locuri atât de dragi...

Meniu: 
16. articole ale Marlenei
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8