De Paşti prin zăpada mieilor

O tura prin zapada, fara schiuri, din Vatra Dornei pe culmea Suhardului pana la Manastirea Recele si apoi o tentativa in Calimani, reusita doar pana la Cei 12 Apostoli- Pietrele Rosii- Vf Tamau.

In vacanta de Pasti din anul 2000, am vizitat 32 de biserici de lemn din Tara Lapusului si Maramuresului si am urcat in munti din zona:Tibles, Ignis, Gutai, Farcau si Mihailecu - imbracati in "blana de leopard" si impodobiti cu milioane de branduse razand in soare. La Slujba de Inviere eram, alaturi de sute de oameni in amfitetrul in aerliber de la Manastirea Rohia. A fost o vacanta superba.

Anul acesta-2002- am dorit altceva: Slujba de Inviere la o bisericuta dintr-un catun de munte ( ca in urma cu 2 ani in Apuseni) sau la un mic schit unde nu se poate ajunge usor. Asa a fost. Dar si natura ne-a oferit altceva, ca si voua, celor care nu va considerati "turisti de vreme buna": muntii au fost imbracati sarbatoreste in alba "blana de miel".Asa ca, in Vinerea Mare, impreuna cu Marlene, din trenul ce ne apropia de Vatra Dornei, admiram cum ninge ca-n povestile lui Andersen. Insa la coborarea din tren, la ora 13.15, ploua. Am intrat in cofetaria "La Dolce Vita", gazda noastra peentru cateva ore din alte ture in zona, unde e curat si aer curat (nu se fumeaza). Dupa doua ore de privit pe geam la alternanta dintre scurte perioade de ploaie marunta, torentiala si lapovita, ne luam rucsacii in spinare, ne deschidem fermoarele marsupiilor dorsale ale poncho-urilor Nootka, iesim sub streasina si ni le imbracam. Pornim, sub priviri curioase si compatimitoare de sub umbrele, spre Campingul Runcu, unde incepe marcajul CRESTEI SUHARDULUI. Sageata indica: Spre Pasul Rotunda, banda albastra, 21-23 ore". Stim ca la destinatie vom gasi: " Spre Vatra Dornei, banda rosie, 19 ore". Voi explica mai incolo aparenta ciudatenie...

Dupa ce trecem de ultimele case, ploaia devine treptat ninsoare. Prin poienile din padure, stratul e pana la rondela betelor telescopice. Mii de varfuri de "brandusi" (licenta poetica a lui Petre Goja din Baia Mare) strapung blana alba ca sa ne salute. Marlene le multumeste cu voce tare si le compatimeste. La ora 18, sub Vf. Ousoru, la gospodariile de vara Saulele (Sesul Muntelui), unde mai pusesem cortul cu Radu si Viorel in urma cu vreo 15 ani, am gasit o stana faina, adevarat refugiu, curat, captusit cu cartoane mari, inclusiv pe paturi, cu folii de plastic drept geamuri. Aduc apa de la izvorul stiut si primusul duduie! Pana se face ceaiul, mai iesim sub streasina sa admiram cum ninge...

Dimineata...ura!!! E soare. Dar pana sa plecam... iar ninge. Apoi se opreste, mai iese soarele pt cate o fotografie si tot asa, 6 ore, prin zapada de inaltimea unui bocanc, dar si cu zone pana sub genunchi: Poiana Romega, cu saivane- stane cam jalnice, Vf. Iacob. Traseul turistic urmeaza un drum de caruta, pe tot parcursul pana la Pasul Rotunda, drum detectabil acum datorita bordurii de smocuri de iarba dinspre vale, pe care e mai usor de mers (zapada mai mica). Dar unde e zapada mai multa, suflata de vant, nu mai stii unde e drumul si in multe zone, mai ales cand ne saluta ceatza cu " rau ati venit", il pierdem si mergem dupa busola si nas, cum am facut pentru inceput pe/peste Vf. Tarnita, care trebuia de fapt ocolit prin stanga. Trecem peste el prin padurea tanara si deasa ( placere masochista sa scuturi brazii pe tine! si sa te scufunzi adanc, aici era si zapada veche, moale!). La laculetul de la marginea padurii, iese soarele ca sa putem poza frumosul Vf. Faraoane, pe care il ocolim prin dreapta.

La ora 15.30, zarim fostul Adapost pastoral Recele, in care am dormit in '90-91 cu turisti olandezi, cand aceasta casa cu etaj si vreo 8 camere era abandonata si in curs de devastare. Pana la ea, urca din satul Ciocanesti un drum forestier de 8 km. Acum, asa cum aflasem, era modificata, lacas provizoriu de cult si casa de oaspeti, pana se va finisa bisericuta de lemn a schitului, faina, ridicata alaturi. De sus,locul parea pustiu, dar semn bun, ne latra un caine. Ne intampina cu multa caldura chiar staretul, ieromonahul Timotei, unul din cei 6 "vietuitori" de aici ( dintre care 4 calugari). Ne arata paraclisul unde va oficia Sfanta Slujba, apoi ne conduce in camerele noastre: Marlene intr-una cu soba in functiune, unde mai era o turista , Diana Petcu din Constanta, mare amatoare de ture solitare, pe care dupa ce ne-a povestit unele din aventurile ei montane si ne-a dezvaluit ce planuri are, am numit-o "Claudia II". Eu, pacatosul, am primit o camera in care nu se putea face foc. Plapuma era prea grea, asa ca am pregatit sacul de puf.Am avut ce povesti cu Diana pana la ora 23.30, cand a inceput slujba. In total am fost 23 de persoane. S-a terminat la ora 4.30.

La ora 11.30 am asistat la "a 2-a sjujba de inviere",(o ora), apoi am fost invitati la masa. Am fost doar noi 3 turisti si "cei 6 vietuitori".Discutii despre munti si schituri din munti, despre sutele de manastiri "schismatice" din Ardeal, multe acum reconstruite sau in reconstructie, din cele cam 160 distruse cu tunurile sau incendiate " in numele Domnului" de generalul Bucow...

A inceput iar sa ninga intens, iar ceatza sa-i tina companie. Ce-i de facut? Diana e hotarata ( bine face! ) sa nu plece decat pe vreme buna. Vrea o tura spre Ousor si inapoi, apoi spre si in Rodnei. Cu greu am lamurit-o sa renunte la Rodnei, ca acolo e iarna-iarna, cu inca multa "zapada a lupilor". Are cort, dar n-are piolet, coltari si nici macar bete. Asa ca ne spune ca in loc de Rodnei se va muta in Obcina Tibaului.

Noi hotaram sa facem azi macar cateva ore spre Rotunda, ca sa fim siguri ca ajungem acolo maine (luni) seara. Plecam la ora 14, binecuvantati de staret. Dupa 2 ore, pe Sveitaria, pierdem drumul. Zapada tot mai mare,ceata tot mai deasa. White out in toata regula. Nici vorba sa vedem alte "repere" date in carte la pag.70: "ramaturile mistretilor"!!! Busola ne e de mare ajutor, dar mai ales acel gard despartitor de pasuni, in aceasta zona lung de km. pe creasta principala a Suhardului. Urca si coboara ca un zid chinezesc, dand si ramificatii laterale din loc in loc. Doream sa ajungem la Lacul Icoana, unde sa regasim drumul care intra in padure,dar la ora 17 am renuntat sa mai mergem orbeste sus-jos. Voiam poze spre inapoi si spre inainte. Montam cortul langa o poarta a gardului, gard de care legam unele ancore ale cortului. Dimineata Muntele ne premiaza pentru fidelitate. Soare, poze! Vedem drumul undeva sub noi. La ora 10 pornim veseli. In 20 min. suntem la Lacul Icoana. La inceput de februarie am dat pe Alpinet un HELP Suhard ( doream sa-l facem cu schiuri de tura, dar... caldura timpurie de atunci ne-a reorientat din Pasul Rotunda spre Rodnei). Intrand in padure de la Lacul Icoana, ni se confirma ce ne-a informat atunci cu amabilitate Cornel Cuciureanu : multe trunchiuri de copaci rasturnate de vant peste drum. Acum, fara schiuri,le depasim totusi mai usor decum am fi facut-o atunci.

La 11.30 iesim din padure in Saua Diecilor. Facem o pauza mai lungalanga stana de sub Muntele Rotunda. Ne alimentam si rehidratam. Dam o pauza umerilor si soldurilor. Ne intindem obrajii la soare. Compatimim iar soarta "brandusilor" Apoi urcam alene peste Vf. Diecilor.Stiu ca avem sanse mici de a nimeri intrarea spre dreapta, pe utila poteca printre braduti si jnepenii uriasi. O tot caut in zadar. Stiu ca a trece peste Vf. Pietrele Rosii, prin marea de ienuperi si jnepeni e o adevarata aventura. Dar in fond nu pentru asta suntem acum, aici? Aventura nu a inceput cand am plecat de acasa cu rucsacii in spinare ignorand nefavorabilele previziuni meteo ?

Marlene imi citeste si rosteste gandul: "peste varf!" Pornim. Slalom printre varfuri de crengi. Pana in varf nici nu e asa rau. Am pacalit serpii vegetali si cursele ascunse sub zapada. Intre 14.45-15.15 ne prajim iarasi langa baliza metalica de pe varf, mai exact in dolina antropica, ca facuta de o bomba, de langa baliza. Deschidem mobilul si ne citim mesajele. Apoi il sunam pe Radu si pe altii dintre cei dragi. Radu ne compatimeste stiind ce urmeaza, dar noi suntem mandri de parca am fi pe Everest!. Suntem aici, asta e important, mai departe ne descurcam noi, desi ce vedem in fata ochilor nu e deloc incurajator. Si pornim iarin slalom, dar acum capcanele intra in functiune. Nu e usor sa te extragi din ele, cand iti inhata un picior sau ambele pana la solduri. Dar... cineva acolo sus ne iubeste! Tocmai cand gluma se ingrosa, am gasit solutia: pe panta din dreapta crestei, toate varfurile de jnepeni sunt acoperite de zapada tare, deci veche, din cea suflata iarna de vanturi. Panta nefiind foarte abrupta, cu ajutorul betelor telescopice,inaintam surprinzator de rapid. Ne ghideaza si urmele unui ras. In saua urmatoare dam si de urme de cerb (am intalnit multe urme de cerbi in aceste zile! De urs, doar in Calimani!).

Vf. Omului, cel mai inalt din Suhard 1932 m e in fata noastra. Nu-l vom urca. La ora 16.30 il "atacam" pe panta sud-vestica, pe drum. Dar dam deo zona unde panta e abrupta si foarte lunga, iar drumul e complet acoperit.Nu ne era teama ca delansam o avalansa, ci de a aluneca pana acolo, jos langa padure. Ar fi buni pioletii, dar nu i-am luat cu noi de data asta. Stratul de zapada mieilor are cam 30 cm. Norocul e ca cel vechi, de dedesubt, e si el incalzit de soare, destul de inmuiat, asa ca din 3 izbituri de bocanc, ma simt in siguranta si pot sa fac pasul urmator. Dupa cam 50 m. dam iar de buza inierbata a drumului si nu mai avem probleme.

Piciorul din stanga e Suhardul, Vf. Suhard de pe el are abia 1415 m,dar e ciudat ca el a dat numele sau intregului masiv. Peste el, spre sud, trecand prin Pasul Suhard 1200 m, se continua Creasta principala a Carpatilor, interfluviul dintre Ardeal si Moldova, in Muntii Bargaului, pana in Pasul Tihuta, apoi in Calimani. Marcajul clasic in muntii nostri,( cu unele exceptii cauzate de orgolii personale sau locale) e banda rosie pentru Creasta principala a Carpatilor. Pentru alte creste e banda albastra. Din acest motiv, marcajul banda rosie , care vine din M.Rodnei peste Pasul Rotunda, paraseste aici creasta Suhardului. Radu are ambitia sa facem per pedes absolut "toata banda rosie", de la granita cu Ucraina la Dunare. Mai avem cateva "tronsoane" pe care le-am putea face intr-o singura vara, daca nu am avea si alte planuri si obligatii. Zona de la Pasul Tihuta (Piatra Fantanele) pana aici Radu a parcurs-o cu Andreea, prietena lui de atunci, cu multe rataciri si peripetii. Eu sper s-o fac cu schiuri de tura, cu Doru Munteanu de la Caliman Club Bistrita.(Nota ulterioara: am parcurs-o !) Imi aminteam de poteca ce "fenteaza" Vf.Cociorba, care ii speria de moarte pe olandezii lui Radu in anii ,90-91 si ii obliga sa urmeze drumul ce trece peste varf. Acum, rapa abrupta ce trebuie depasita nu ne place nici noua si...urmam "traseul olandez". Apoi soarele isi ia ramas bun si ne intreaba daca acumulatorii de la frontale mai sunt activi si daca avem baterii de rezerva. Ii raspundem afirmativ. Admiram ultimele gene de lumina aurie strecurate printre fasii de nori. Coboram, coboram. Aprindem apoi frontalele. Drumul spre si prin Poiana Rotunda pare mai lung decat mi-l aminteam. Iau cateva trante in transeele din " haia bataie".

In fine, la ora 22, ne simte si ne latra cainele de la Cabana din Pasul Rotunda. Asadar, nu vom mai pune cortul, mai ales daca pe post de cabanier e tot Mihai, salvamontist din Rodna, care ne-a gazduit in iarna o noapte. Dar... surpriza: lacate peste tot si zapada intacta pe langa poarta, usi si peretii cabanei. E aici doar cainele, care, ciudat, acum nu mai latra. Ne montam rapid cortul. Eu sar gardul ca un infractor sa iau apa. Teava e inghetata. Nici acum nu intra cainele in actiune: nu-mi pare rau.

Topim zapada de ceai, inclusiv pentru dimineata, cand ne vom grabi sa prindem autobuzul Viseu- Vatra Dornei, care ne-a cules in iarna la ora 9 dim. din Pasul Prislop. Noapte instelata. Oare cand rasare luna?Somn binemeritat.

La 7 dau desteptarea "trupei". Ne gandim sa lasam sarmanului caine painea ce ne ramasese. Cand, pe la 8 strangeam cortul... se deschide usa cabanei si apare baba (matusa lui Mihai), pe care o stiam din vara trecuta. Se vaicarea de ceasul mortii ca nu ne-a auzit aseara, ca"saracutii de voi a trebuit sa rabdati frig in panza aia". Ne-a spus ca ea nu iese din cabana, de aia nu erau urme, ca a auzit cainele, dar stie ca " bate" doar la pasarile padurii ( dupa ce ii omorase in vara toate gainile, fara sa le manance!). Si ne-a rugat insistent sa nu plecam, ca"mintenasi" e gata "cafeiul", pe care ni l-a dat peste gard in doua cesti fierbinti. Dorea sa-si spele pacatul lasarii afara in noapte de iarna a doi oameni sarmani, iar noi, din graba, ne amanasem bautul "cafeiului" pana la civilizatie. Asa ca l-am dat pe gat pe cel facut de "cabaniera", i-am dat ei painea caci cainele n-o merita nici cat ea. Talpalim cei 4,3 km. spre asfalt. Cand mai aveam cam 150 m pana la el,soseste autobuzul! Facem semne disperate, dar nu ne vede nimeni, coboaraun om si... dus a fost! O femeie ne spune ca "ast sofer vine totdeauna mai repede". Asta a fost din cauza cafelei din Pasul Rotunda... Dupa 1/2 ore de stat si vazut ca-s slabe sanse, o luam per pedes la vale, 8 km spre Carlibaba. Vremea e superba, valea Bistritei Aurii, la fel de superba. Nici nu ne mai pasa ca cei care trec motorizati pe langa noi, nu vor sa ne ia. Din Carlibaba, asa cum speram, gasim o ocazie pana in Iacobeni si alta pana in Dorna Vatra, cum ii mai spun localnicii. E ora 13.30. Autobuzul de Gura Haitii de ora 13 s-adus, dar avem unul la 16. Mancam bine de amiaza langa "Dolce Vita", la pizzeria "Les Amis",care ar fi si mai faina daca nici in ea nu s-ar fuma. Dar ne asezam langa usa deschisa. Apoi ne facem cumparaturi pentru Calimani. Painea proaspata se terminase, asa ca am luat 3 franzele de joia sau vinerea trecuta (eram in ziua de marti!). Se puteau bate cu ele si cuie si tzarusii la nevoie. Dar atata necaz sa avem! Gandurile la Cei 12 Apostoli si alte minuni geologice erau pe prim plan...Intram in Potcoava Calimanilor. Sate mari, frumoase, cu case frumoase si oameni cu vorba domoala si... moldovineasca. Intrebam unde sa coboram.

Ei ne intreaba de planurile noastre si ne dau sfaturi cu multa amabilitate. Ne spun sa coboram la ultima statie si ca acolo gasim gazda daca dorim si indicatoare. Asa este. Vremea e faina. Vom urca 1-2 ore pe Punct Albastru, pe Piciorul Harlei. Intru intr-o casa sa iau 2 l de lapte si primesc si o paine proaspata. Ura!! Pornim la deal. Marcajul e excelent.Ne pune insa sa sarim multe garduri, cum scrie in carte. Apropo! In tren spre V. Dornei am costatat cu stupoare ca pe coperta monografiei Calimanilor din care doream sa citesc... scria: Muntii Ceahlau! Faina treaba! Aveam noi harta Calimanilor "in cap", o tot studiasem si acasa, ne-am fi descurcat pe vreme buna, dar... Rasfoind la pizzeria din Dorna agenda mea, am gasit numele Petru Ariciuc, sef Salvamont V. Dornei. De la 931 mi se da un nr. de telefon. El nu e acasa, dar tatal lui, amabil si ca moldovean si ca om de munte, ma intreaba ce doream si imi spune ca la 15.45 va fi la autogara cu "documentatia", ceea ce a si facut! Mare bucurie si omenia asta! Asa ca o luam linistiti la deal, prin pasuni cu doar mici petice de zapada. Cer mixt, cu nori si cu mari petice de albastru. Facem cateva poze spre mijlocul Potcoavei. La 19.15 ne aflam la intrarea in padure si nu eram siguri ca vom mai gasi o poienita faina de pus cortul pana sus in culme (si de fapt nu era!). Asa ca marti seara, montam cortul intr-un loc unde a doua zi sa ni-l usuce soarele... Care soare? Pe la ora 20, auzim o muzica... cunoscuta. Canta panza cortului mangaiata de fulgi diafani... Tabieturile de seara... Ca inovatie, inmuiem painea-beton in lapte fierbinte. Pe la ora 22 a trebuit sa ies sa degajez cortul de zapada, nu mai mare de un lat de palma, dar uda, grea. E si bine, nu mai trebuie sa aduc zapada de sub poalele padurii, o am la indemana, "la usa cortului" pentru spalat cratita de lapte si pentru ceaiul necesar in tura de maine. A doua zi dimineata deschid fermoarul si cu teama si cu speranta... -Cum e?, intreaba Marlene. - Vino sa vezi! Si vede. Si incepe: "Ninge ca-n Esenin, ca-n Poema Rusa, ninge fantomatic si bacovian..." (Paunescu). Si a nins si a cetzuit toata ziua! Noi,intre reprize de somn, citeam din carte si faceam trasee... pe harta.

Hotaram ca Joi, oricum ar fi vremea sa urcam pana la Apostoli! Dar, cineva acolo sus ne iubea! Joi dimineata am speriat-o pe Marlene cu un chiot de bucurie! "Pe cai!" Dar rucsacii au zis :" Pe ei!" Si la ora 9 ni s-au urcat in spate. La ora 10 ii dadeam jos in creasta, la intersectia cu marcajul acesteia: punct rosu. Ii abandonam pentru aproape 2 ore, si doar cu aparatele foto, printre bradutii imbracati in superbe cojoace albe de nea, ne indreptam spre minunea numita " Cei 12 Apostoli". Au trecut aproape 26 de ani de cand n-am mai fost pe aici!. Doamne, sunt la fel de fascinanti ca in acea seara de 12 mai '75, cand de dragul lor ne-a prins noaptea urcand cu dragii mei colegi Ella si Matei spre refugiul Tamau, in care lemnele din soba asteptau doar un chibrit. Ca pe vremuri la Cabana Ascunsa, cea veche, din barne, din Braul Cioranga al dragei mele Piatra Craiului. Ce vremuri... Acum refugiul, ca si multe altele, nu mai exista... Apostolii da! Ne intampina mai intai impresionantul MARESAL! Se lasa si el si APOSTOLII si MOSUL, impasibili, sa-i fotografiem din tot felul de unghiuri. Si in grup si cate 1-2. Oare cate mii de tacanituri de declansatoare de aparate foto au prilejuit? Oare cate perechi de ochi au fost vrajiti de ei? Oare ce ritualuri ale stra-stramosilor au avut loc aici? Le dam roata, ne strecuram printre ei. Oare ce lectie de Geologie ne-ar tine prietenul geolog Nelu Bucur sau prietenul geograf, vorbaretul Arnold Kadar? Noi insa tacem. Vorbim fiecare doar cu gandurile propri, parca tematori sa nu rupem o vraja. Cu greu ne rupem din ea si neintoarcem la rucsaci. Le mai facem o "poza de grup". In directia opusa,toata creasta, "zona inalta", centrul Potcoavei e in soare, desi cu cate o caciula de nori pe varfuri. Pornim spre Pietrele Rosii. La inceput se coboara prin padure si cateva poienite. In una din ele intalnim urme clare, recente deci, de ursoaica cu un pui. De data asta a lipsit balega aburinda, care face sa creasca valul de adrenalina. Mergem cu emotii, facand mereu galagie, pe urmele lor, cam 20 de minute. Apoi, costatam cu bucurie ca familia urseasca a luat-o spre stanga, pe acolo pe unde vine marcajul cruce albastra. Pierdem marcajul, ajungem pe Pietre, il cautam, il regasim si iar il pierdem. Zapada tot mai mare, ne scufundam tot mai adanc. In saua de dupa Pietrele Rosii, inainte de Vf. Tamau, marcajul cruce albastra o ia la dreapta spre Dornisoara ( pe acolo, am venit in '75 de la Piatra Fantanele). Din "al nostru" - punct rosu - nu mai gasim decat un semn "batran". Ne strecuram printre brazi, urcam, urcam, desi stim ca traseul marcat ocoleste varful prin stanga. Trecem pe langa Pietrele Tamaului.

Ne inhata mereu jnepeni- capcana. Ajungem pe Vf. Tamau. Mare de jnepeni inzapeziti. Ne pozam reciproc in chip de exploratori, asa ne simtim. Coboram apoi pe langa alte stanci fotogenice. Scufundarea devine tot mai obositoare. Varfurile muntilor isi trag tot mai mult pe urechi,caciulile de nori. Ne hotaram sa renuntam. Mai avem un motiv: sa ajungem vineri la Cluj ca sa intalnim o fiinta tare draga noua, dar mai ales lui Radu, care pleaca inapoi la Heidelberg. Coboram spre stanga, pe pasunea de pe Piciorul Paltinului. Iar ne zambesc mii de branduse. De la stana, cautam o poteca de intrare in padure. N-o gasim. Pornim prin padurea destul de deasa, direct spre paraul Tamaului din stanga, in stil Echo Chalange. In vale gasim poteca, apoi un drum forestier inierbat si... doua Dacii. Mda, si astia apasa pe declansatoare, dar nu de aparate foto. Curand ne "vine" din dreapta Valea Tarnita, marcata cu cruce rosie, pe care a coborat pe intuneric colegul de lista MihaiPacuraru ( Mita) din Timisoara si trupa lui, in 28 feb, cand noi coboram din Giumalau -Rarau.

Ne bucuram ca pana ce Daciile vanatorilor ne-au ajuns din urma, la cateva sute de m de cabana lor si de capatul satului de unde pornisem alaltaieri, nu am auzit tunetul ucigator...

La ora 19.15 suntem in statia de autobuz, chiar langa pod, la confluenta Vaii Haita cu Valea Neagra Sarului. Familia Patza, (care are multe locuri de cazare pt turisti ), ne indeamna sa mai facem pe jos cei 5 km. pana la biserica, deoarece autobuzul de ora 20.30, nu urca pana aici decat daca are clienti. Am mai talpalit si acei 5 km., si bine am facut. La ora 21,15 eram la pizzeria "noastra" din Dorna, care e deschisa pana la ora 24. Norocul a fost ca nu avea multi clienti sa ne anihileze cu nicotina oxigenul adunat de hematii de pe creste. Caci "Dolce Vita" de alaturi se inchidea la ora 20, iar noi aveam tren doarla o.o9. N-am mai sunat la familia Ariciuc, sa nu-i pun pe drum sa vina dupa Ghidul Calimanilor. Eu nu-l puteam duce la ei acasa, caci picioarele nu mai stiau sa mearga pe asfalt. Il voi trimite prin posta sau cu o studenta a mea, impreuna cu un alt ghid pe care il vor dori dintre cele pe care le am in dublura. Gestul lor nu se poate uita. Restul din minunata Potcoava a Calimanilor o vom parcurge alta data.Sunt sigur.(Vezi articolul "Misteriosii Calimani" in cap.7) Sunt sigur ca si multi dintre voi. Va doresc de pe acum vreme buna, mai ales celor care veti raspunde de departe indemnurilor din aceasta relatare dar mai ales chemarii Suhardului si Calimanilor.

Meniu: 
09. revelioane, Craciunuri si Paste pe munte
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8