Tour des Dents du Midi

”Muntele, acest regat al liniștii și al luminii, împrăștie o bucurie ce nu are preț: fericirea ce o descoperim în ochii celor ce îl colindă”.

Gaston Rebuffat

Imagini la: https://photos.app.goo.gl/cTJ7i8jAFbi2afkV9

În urmă cu câțiva ani, într-o pauză dintre două ascensiuni în Alpi, decisă și de vremea mai nefavorabilă pe mari vârfuri, i-am vizitat în Lausanne pe dragii nepoți Răzvan și Ghiula (nume de fată la tătari). Ne-au arătat locuri faine de pe ”riviera elvețiană”: podgoriile Lavaux, superbele orășele Vevey, Montreux cu statuile lui Eminescu, Charlie Chaplin, La Grande Fourchette, cu lebedele și rațele de pe lacul Leman, o adevărată mare interioară cu lungime de 73 km și lățime de 14 km… Atunci am aflat că munții semeți din zare, dincolo de care știam că e Mont Blanc-ul și ”regatul” său se numesc Dents du Midi ! Între timp am devenit buni prieteni și camarazi de ture în Alpi și Carpați cu Florin, cu un alt român-elvețian stabilit de aproape două decenii în Țara Cantoannelor, care locuiește tot în Lausanne. Om ”care mănâncă munții pe pâine” și care ne-a scris cu entuziasm în urmă cu un an că a parcurs singur, cu cortul ”Tour des Dents du Midi”. Un circuit de cam 55 km, care se desfășoară între altitudinile de 1000 et 2500 m. El și mai ales fotografiile sale ne-au convins că e un circuit ce merită să-l includem în programele noastre, măcar ca ”plan de rezervă” pentru zile când patrumiarii doriți au capetele în nori.

Și fereastra de vreme favorabilă pentru ”Dinții de la Amiază” a apărut în vacanța din Alpi din 2018. Mâhniți de insuccesul pe patrumiarul Dent Blanche, având în vedere prognozele incerte pentru Täschhorn-ul ce-l mai aveam în plan și dorind o pauză de trezit la ora 2-3 din noapte și de mers cu bocanci de iarnă, colțari, pioleți, în dimineața de marți 24 iulie ne-am mutat în campingul ”Grand Paradis” din Champery, unde muntele ”cade” pe oraș ca Bucegii pe Bușteni. Aveam desigur copiată de pe net relatarea traseului, dar am primit un pliant lămuritor și de la Office du Tourisme, iar sfaturi competente ne-a oferit cu amabilitate și administratorul campingului.

Miercuri 25 iulie: Prognozele ne arătau că azi și vârfurile acestui munte vor fi în ceață (doar ele), așa că am decis să parcurgem circuitul în sens orar, invers decât Florin, să ajungem în Col Susanfe în a 3-a zi a turului, ziua cu cele mai faine prognoze. Căci de acolo se face un dus-întors pe Haute Cime- cel mai înalt vîrf al masivului. Plecăm de la 1.055 m, urcăm cam 1,5 ore prin pădure până la cabana Bonaveau, aflată la 1.550 m. Unde ne scuzăm gazdelor că luasem micul dejun și ne băusem cafeaua ! Oare pentru că nu am ccomandat nimic ne-au spus că n-au ștampila pe care Marlene dorea s-o aplice în carnetul-jurnal ? Căci așa ni se spusese la cabana din Col de Balme în Tour du Mont Blanc ! De aici vedem uriașul perete concav al muntelui și pâraiele cascadate ce vin de sus. La prima ramificație a potecii, cotim la stânga și trecem torentul Sauflaz pe o pasarelă metalică numită ”Passarelle Belle Etoile”. Este o construcție metalică lungă de 55 m și înaltă de 25 m, inaugurată official în 17 iunie 2017 în prezența doamnei Nicole Niquille, prima femeie din Elveția care a obținut diploma de ghid montan și ”nașa” proiectului.

Vom urma apoi această brână, traversând versanții văii Illiez. Poteca urcă treptat spre pășunea Rossetan apoi spre cabana Métecoui-1775m. Lângă care găsim instalate vreo opt corturi ai căror locatari tocmai plecau într-o plimbare în acceași direcție cu noi, până la lacul și cabana d'Antème -2037m. Decepție și aici, fătuca din cabană nu are, dar nici măcar nu știe ce e ”le tampon” (ștampila) ! Ne bucurăm că doar vârfurile sunt în nori și că de mâine vremea va fi mai adecvată vederii și fotografierii. Poteca bine marcată la ramificații cu poteci pastorale, continuă pe curbă de nivel apoi coboară treptat prin pășunile Valère, Valerette și Chindonne (1604 m), de unde ajunge în zece minute la Cabana pentru Sportivi de la Les Jeurs (1560 m). Curând trecem pe lângă moderna stână Bagnes (1531 m) de unde, vedem undeva jos, în pădure poiana în care probabil vom monta cortul. Dar pentru orice eventualitate ne aprovizionăm cu apă din țeava de lângă stână, deși știm că după o lungă coborâre prin pădure, vom traversa pârâul Mauvosin. La ora 19.30 ne montăm cortul în poiana Fahy. E atâta liniște aici, auzim doar cum cântă cascadele ce coboară din Trois-Merles și îndepărtate clopote de la vaci care trăiesc în libertate; stăpânilor nu le e teamă de urși și lupi precum celor din Carpați.

Joi 26 iulie. Trezire desigur matinală, cerul e senin. Vom merge cam două ore prin pădure până în satul Mex situat la 1118 m, punctul de plecare și întoarcere pentru Florin când, în iunie 2017, a parcurs circuitul, dar în sens invers decât noi. Casele vechi din piatră și lemn și strâmtele ulicioare, acum asfaltate, ne fac să ne simțim în Evul Mediu. E atâta liniște și pace și ne amintim că nepoții noștri – care lucrează de curând în Zurich, ne-au spus că în vara asta își vor petrece o parte din concediu într-un astfel de sătuc! Ne bucurăm că timp de vreo două ore vom urca lin prin pădure, pe un drum în serpentine largi. Apoi, când vom ajunge la pășuni și stâne, va crește panta chiar când ne va toropi căldura în urcușul ce pare interminabil. Pauză benemeritată pentru a ne răcori la un ”ciurgău” cu umbră !!! Peisaje superbe în toate direcțiile și spre ”dinții” muntelui și spre vale. Sătucul Mex ne salută de pe o poliță dintre abrupturile muntelui și larga vale a Rhôn-ului. Se pare că șepcile ude ne ajută să ne apropiem de Col du Jorat- 2.210 m.

La 13.50 suntem la cota maxima a zilei. Nu avem umbră, dar stăm cam o oră ”să ne îmbătăm” cu minunile din jur, căci azi nu mai avem mult de mers. Coborâm apoi spre Lacul Salanfe, lac de baraj, terminat în 1952. Vom afla că a stârnit vehemente discuții când sătenii ale căror animalele pășteau pe întinsele pășuni ale zonei, au aflat că apa lacului le va acoperi iarba în mare parte (are 2 km lungime și 162 ha). Pe terasa cabanei aflată puțin mai sus de lac și baraj, la 1950 m, ne comportăm ca alți vizitatori, comandând și noi ceva de mâncare, un suc și o bere, apărați de soarele nemilos de una din umbrelele terasei. Sfătuiți de Florin să nu urcăm pentru dormit până în șaua următoare, pornim pe la ora 17 pe drumul de pe malul lacului. Găsim locuri faine de montat cortul pe terasa superioară. Dar… în timpul nopții vom constata că ne-am înșelat!

Vineri 27 iulie. Am dormit ca într-o cabană din Carpați unde am nimerit peste un grup de inși care au cântat și răcnit până spre dimineață. Căci eram intruși pe pășunea unei mari turme de vaci. Vaci cuminți, pașnice, nu vaci ”de luptă” din rasa ”Vache d'Herens” care –erau doar trei, dar una foarte agresivă- ne-au pus viața noastră și integritatea cortului în pericol într-o pășune de pe traseul Tour du Mont Blanc. Vacile de aici nu aveau intenții agresive, dar nu aveau somn, aveau clopote imense și ”mișunau” toată noaptea. Am ieșit din cort de vreo 5-6 ori și le-am alungat departe, dar nici nu apucam să adorm, când le auzeam din nou și respirația, nu doar clopotele!
Așa că acum urcăm clătinându-ne spre Col Susanfe, caruia nu e de mirare că eu îi spun Salanfe, ca lacului și cabanei pe ai cărei locatari nu i-au stresat vacile toată noaptea. Câteva zone cu potecă mai ”fotogenică” ( cu ”hău” sub ea, cu cabluri și scoabe), ne trezesc de-a binelea! Apoi ni se pare că am ajuns neașteptat de repede în punctual cel mai înalt al circuitului, Col Susanfe fiind la 2494 m. Aspect lunar, un deșert pietros, care nu te îmbie să pui cortul. Dar dacă n-ar fi fost vânt aici, am fi dormit mai bine ca pe domeniul vacilor. Însă locul ne îmbie să procedăm ca alții care ne depășiseră (căci dormiseră bine!) sau care veniseră din direcție opusă: să abandonăm aici rucsacii pentru cam 5-6 ore, ceea ce și aveam de gând. Căci de aici se urcă abrupt prin acest deșert, pe o potecă în serpentine sau din momâie în momâie până pe top-ul masivului, numit chiar așa: Haute Cime = Vârful Înalt. În trei ore suntem sus, pe cel mai înalt Dinte, la 3.257 m. Colțuri și blocuri uriașe de stâncă sănătoasă ! Priveliști impresionante în toate direcțiile, parcă ne aflăm într-o statică parapantă: Mont Blanc, Dent Blanche, Weisshorn și… și… Aglomerație, oameni vin, se extaziază, fotografiază, telefonează și apoi pleacă, făcând loc altora. Pe aripi de gând îi teleportăm aici pe cei mai dragi prieteni și camarazi de munte. Apoi plecăm și noi la vale, căci vrem ca deseară să ajungem la ALP, pe care îl lăsasem într-o parcare gratuită, cum nu se găsește în Saas Grund.

Coborâre la fel de neplăcută și solicitantă ca și urcarea, dar o terminăm în două ore. Avem însă vremea frumoasă promisă de previziunile meteo, pentru care noi parcurgem traseul în acest sens, să facem azi urcarea pe Haute Cime. Coborând din Col Susanfe spre cabana cu același nume, scăpăm treptat de deșert, ne bucurăm tot mai mult de verde. La cabana aflată la 2.102 m, Marlene se bucură să-și aplice ștampila în carnetul-jurnal, cum făcuse și la Auberge Salanfe. Mai jos ajungem la o zonă spectaculoasă, o ”gâtuire” a văii în zona Pas d'Encel, unde intrăm în niște chei abrupte și spectaculoase, prin care poteca, asigurată în multe locuri cu cabluri, se strecoară ”cu măiestrie”. Ne sperie o ploaie, dar pe care noi o speriem cu pelerinele!

Ajungem la poteca dintre cabana Bonaveau și pasarela ”Belle Etoile” pe care am trecut în prima zi. Cotim la dreapta și traversăm din nou pe ea, apoi, după cam 30 minute, la stâna Rossetan părăsim poteca pe care alaltăieri urcasem spre cabana Métecoui și apoi spre lacul și cabana d'Antème, Cotim la stânga, să coborâm pe alt traseu mai atractiv și mai scurt decât pe cel pe care urcaserăm. Stâna e faină, adevărată cabană de munte, cu un perete întreg acoperit de lemne pentru foc, cum vedem în satele de munte toamna. Stâna are vizitatori ce se pregătesc de seară, iar pe traseu vom mai întâlni o pereche. El avea un rucsac imens și din care se ițea și căpșorul unui bebe ! Oare urcă doar pentru week-end sau pentru mai multe zile ? Nu-i invidiem, căci de la stână, poteca devenise foarte abruptă!
În zona numită Roc Coupé (Piatra Tăiată) poteca e chiar săpată în stâncă. Ajunși jos, pe scurta bucată de șosea ce ne duce nesperat de repede în parcarea de lângă camping, Marlenei îi vine ideea să nu plecăm acum spre campingul Randa, ci să mai dormim o noapte aici! Excelentă idee! Administratorul campingului se bucură când ne vede și află că am parcurs circuitul și ne felicită. Pentru el e ceva deosebit că au făcut asta și doi români, căci aici nu e Mont Blanc-ul ! Aceste trei zile le putem considera un patrumiar! Deci merităm acum un duș, o masă gătită (în absida cortului). Și apoi o zi de odihnă în Randa, înainte de ascensiunea pe Täschhorn- ultimul patrumiar.

Imagini la https://photos.app.goo.gl/cTJ7i8jAFbi2afkV9
*****

Meniu: 
17. ture externe
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8