Din dor de Parâng

Motto: Ne era dor de anotimpul care a sosit cu repeziciune, dar ne pare rau de anotimpul care ne paraseste.

Asa ca dupa cateva ture la altitudini mai mici, in care sa admiram muguri, primule, ghiocei, branduse si eventual mielusei, am hotarat sa urcam din nou cu schiuri si cort la peste 2000 m, acolo unde batrana si tot mai slabanoaga Iarna, mai rezista asaltului impetuos al Primaverii.

Si ca sa nu urcam multe ore cu schiurile pe rucsaci, am ales Parangul. Ni s-au alaturat colegii de club Dragos Roncu, Raluca Lupu si Alina Carja.

Vineri 1 aprilie, ospitalierele gazde de la cabana Groapa Seaca nu ne-au pacalit ! Noi cinci inauguram noul sezon al cabanei ! Am fost asteptati cu o camera calda si faina. In ziua urmatoare e asteptata multa lume la redeschiderea oficiala a sezonului de vara 2011 si la vernisajul unei expozitii de stampe cu vechi imagini din Carpati a prof.univ. Emil Marinescu de la Facultatea de Geografie a Universitatii din Craiova. Aflasem asta prin telefon de la prietenul Mihai Bogdan- patronul cabanei, veteran al Muntelui.

Sambata 2 apr. la 9.30 debarcam din telescaun "cu arme si bagaje" . Dar pantele ce duc spre vf.Carja sunt fara zapada ! Asa ca... apelam la amabilitatea salvamontistilor si lasam schiurile in cabana lor. Ma bucur sa-l revad pe Mitu Barlida si alti veterani ai locului.
La ora 10 pornim la deal incaltati cu claparii. Stiu ca ai mei nu ma vor jena, dar Dragos se gandeste cu neplacere la experiente similare mai...dureroase in Rodnei si Cindrel. Pe poteca ne intalnim cu un singuratic care are schiurile pe rucsac. Dormise undeva sub Carja in cort, cu alti doi valceni care au continuat spre Obarsia Lotrului. El suferise de vantul turbat de pe creasta , de frig in cort, in plus avea ceva probleme cu un genunchi operat.

Facem un scurt popas la refugiul de sub Carja. Ne imaginam ca in ierni adevarate, e complet acoperit. Si acum, in prag de primavara, ar trebui muncit serios cu pioletii si lopata pentru a putea elibera usa si a intra in el. Nu e cazul, "refugiile" noastre sunt in rucsaci si le vom instala in uriasa scochina dintre Stoienita si Gemanarea, pe care o stim din ture anterioare. De la refugiu panta devine mai abrupta. Chiar daca am avea schiurile, ar trebui sa urcam cu ele pe rucsaci pana pe Carja. Pentru siguranta ne montam coltarii, dar in maini ramanem cu betele, ajutoare de nadejde. Ajunsi sus, e clar ca Alina Carja trebuie fotografiata pe varful cu acelesi nume !

De aici mai departe am fi putut folosi schiurile, zapada e suficienta, iar vantul acceptabil. Cerul e destul de innorat, vf.Parang ba apare, ba dispare, asa ca ne montam corturile in uriasa "dolina" de pe versantul vestic, nu departe de creasta. Unde insa vara, o ploaie puternica ar transforma corturile in ambarcatiuni de panza ! In curand soarele si petice tot mai mari de cer albastru ne grabesc sa pornim spre top-ul masivului, ccea ce si facem la ora 17. Un "spectacol" luminos regizat de Soarele care se apropie de orizont, ne atrage mereu privirile si ne indeamna sa apasam mereu pe declansatoarele aparatelor foto si la urcare si la intoarcere.

Duminica 3 apr. Prognozele ne promiteau o zi frumoasa. Asa ca la ora 07.07 - ora la care aveam intalnirea cu Soarele , suntem in creasta. Rasaritul nu e asa de spectaculos ca apusul de aseara, dar acum lumina blanda bate pe acele abrupturi care ieri dupa amiaza erau in umbra. Cornisele nu sunt prea mari, dar sunt fotogenice. Urcam, urcam. Nu chiar pana pe Varful cel Mare, dar pana aproape de el. Tura agale, pentru ochi, suflete si aparatele foto. La intoarcerea la corturi, le gasim deja si pe acestea in soare. Deoarece ni se spusese ca la 15.30 pleaca ultima cursa a telescaunului, la 11 ne luam deja rucsacii in spinare, parasind nostalgici un super-loc de bivuac, unul dintre cele mai minunate "caus"-uri ce le-am intalnit si folosit iarna in Carpati.

Mai aval de refugiul " Rudolfshutte 1889", trecem granita dintre anotimpuri si pasim pe iarba care a asteptat cu rabdare primavara. Care ne uluieste prin miile de branduse si de ghiocei de sub traseul telescaunului, facandu-ne parca in ciuda ca n-am coborat per pedes turistorum. Am fi facut-o cu drag daca nu am fi incaltati cu claparii de tura si nu am avea de carat in spinare si schiurile...
Si ca de fiecare data, in drum spre casa, ne gandim la frumoasele locuri pe care le parasisem si la cele care ne asteapta....

Meniu: 
08. ture de iarna
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8