Dolomiti di Brenta - o perlă alpină

Motto": " Via delle Bochette- la piu bella alta via da Vienna a Marsiglia".

Am mai fost in fascinantii Dolomiti. Trei zile in 2005- in drum spre si dinspre Elvetia si 11 zile in 2006. Puteti citi impresiile de atunci in tot in acest capitol si puteti vedea imagini de atunci si de acum cu butonul Foto. Din documentatia studiata si de la un veteran italian al Dolomitilor cunoscut acolo in vara 2006, am aflat ca "cireasa de pe tortul dolomitic" este masivul Brenta. Asa ca in primele doua saptamani din septembrie 2008 ne-am dus sa cautam "cireasa", sa ne convingem ca mult laudata "via delle Bochette" este intr-adevar "la piu bella....". Am ales aceasta perioada ca sa evitam aglomeratia verii si preturile din "full season", precum si lungile zone cu zapada si gheaţă (mai erau si acum ) care ar fi cerut colţari si pioleti.

Ne-am facut de acasa planul pe zile pentru zona centrala , cea mai faina si mai frecventata a masivului. Masiv lung de 40 km (nord-sud) si lat de 12 km , cum aflasem din pagina Wikipedia oferita de "domnul" Google. Ne-am dat seama ca nu putem face ture de o zi, cu plecare si intoarcere in camping cum facusem din Cortina d'Ampezzo si din alte statiuni apropiate ei. Am calculat ca ne trebuie 4 zile pentru Dolomiti di Brenta si ca trebuie sa dormim trei nopti la cabane de inaltime. Ne-am planificat un circuit pe si pe langa creasta cu "cime" si "campanile". Ne gandisem ca in caz de 2-3 zile de vreme rea, sa renuntam la cele doua ture in masivul Pelmo si in Civetta care erau in plan dupa zona Brenta, sa asteptam vremea buna la o cabana a CAI (Club Alpino Italiano) unde beneficiam de reducere pe baza timbrelor UIAA din carnetele de membru CAR si eventual sa acordam mai mult timp unor orase si orasele din nordul Italiei. Din fericire ne-am indeplinit planul intocmai, ba chiar cu cateva bonusuri in sectorul auto: dupa Salzburg, imediat ce am intrat in Germania, am parasit autostrada (pe care intrasem dupa vreo 40 de km de Satu Mare) si am cotit la stanga, sa ne realizam o mai veche dorinta: sa parcurgem frumoasa "Deutsche Alpenstrasse."

In seara zilei de vineri 29 august (plecasem din Cluj la ora 4 dim.) ne montam corturile intr-un camping cochet din oraselul Kossen (reintrasem iarasi in Austria), la poalele versantului nordic al impunatorului masiv Kaizergebirge. L-am admirat in umbrele serii, dar dimineata, cand speram sa-l pozam in bataia soarelui, ne-am trezit intr-o ceatza deasa. Soseaua nu e asa "alpina" cum ne-am imaginat-o, dar are mult mai mult farmec decat autostrada pe care de fapt mai fusesem.

Sambata am utilizat tot sosele clasice pe tronsonul pasul Brenner- Sterzing/Vipiteno-Bolzano- Madonna di Campiglio. Dar si aici am ales o varianta noua, prin Jaufenpass (2094 m)- un fel de transfagarasan intre Vipiteno si Merano, apoi din Bolzano spre Madonna prin Mendelpass, pe o sosea foarte ingusta, prin satuce/statiuni cochete. Vremea era excelenta; ne-o anuntase ceatza de dimineata care "dormea" pe vai. Mai vazusem in alte dati dealurile pline de viţă de vie ( de data asta erau cu struguri ! ), dar acum am vazut livezi cu meri incarcati "la refuz" cu roade si altfel "coafate" decat la noi si excelent ingrijite.
Muntele nostru avea cate o "caciula" de nori pe fiecare varf, dar peretii si cele mai multe dintre "forcella" si "bocca" (sei, strungi ) erau vizibile. Ne-am montat corturile in campingul Fae- mai departe cu 7 km de Madonna si ne-am intors repede sa vizitam statiunea ( pe inserate). Ne-a placut f f mult. Am avut bafta ca pe monitorul dintr-o vitrina sa vedem o suita de imagini despre statiune: reproduceri dupa stampe si poze de cand acolo era doar o manastire intr-o poiana si pana acum. Impresionant !

Duminica l-am lasat contra-cost pe Tom (Fordul nostru) in parcarea statiei de telegondole din pasul Carlo Magno (1.681 m ) si am ajuns rapid "cu cablu" la cabana Stoppani 2437 m, nu departe de Passo del Groste, 2442 m. Aici, ca si la fiecare "rifugio" ( asa se numesc cabanele, refugiile ca cele de la noi sunt "bivacco" !) pe la care am mai trecut in anii precedenti si acum, Marlene si-a aplicat stampila cabanei in "Dolomiti Passaporto"; fiecare stampila are "personalitatea " ei, care de care mai interesanta si mai artistica. Ne-am aprovizionat cu apa si am plecat rapid pe poteca 305, la inceput printr-un peisaj "selenar" spre ferrata Alfredo Benini: un traseu care- cam ca si cele din zilele urmatoare- merge mult pe curba de nivel, pe brane de piatra de cam 1 m. latime, prevazute cu cabluri pentru asigurare. Dar sunt si cateva urcari sau coborari de la o brana la alta, unele chiar lungi, prevazute si ele cu cabluri si chiar cu scoabe sau scari metalice ca la "Sapte Scari" in Piatra Mare.

In multe locuri cablurile erau probabil utile in caz de stanca uda sau polei; asa ca au fost si zone in care nu mai foloseam carabinierele kit-urilor de via ferrata si ne bazam doar pe mainile cu care ne tineam de cablu (sau de treptele scarilor cand le urcam). In Piatra Craiului, unde ii antrenasem si "verificasem" timp de o saptamana pe Andrei si Ibi, n-am avut astfel de amenajari. Asa ca si ei se simteau aici in siguranta, se asigurau unde simteau nevoia, foloseau "fiarele" fara de care pe acolo drumetia ar fi stresanta, periculoasa si in unele locuri imposibila fara coarda si celelalte echipamente (si cunostinte !) necesare catzararii. Vremea a fost capricioasa: cand soare, cand innorat, cand ceatza. Era excelenta de mers (nu ne omora caldura) dar nu prea potrivita pentru fotografiat. Dar in Brenta nu ne-a plouat deloc ! In prima zi am avut ca tinta cabana Alimonta. Poteca Benini ne-a dus in "Boca di Tuckett" (2.648m )- de unde cei mai multi au coborat la dreapta spre cabana cu acelasi nume. Noi am continuat pe Bochette Alte (numerotata tot cu 305) , pe sub Cima Brenta (3.114 m) pana la intersectia cu poteca 323 pe care ne-am descatarat spre Cabana Alimonta. Proprietate privata, conditii excelente.

Luni 1 sept : Alimonta- creasta in Bocca delle Armi - Bocchette Centrali- Boca di Brenta (2.552 m)- cabanele Pedrotti si Tosa. De aici ne-a luat in primire vremea buna, pe care am continuat pe ferrata Livio Brentari-358 pana la cabana Agostini a CAI. Faina, curata, placuta, linistita cum ne-ar placea sa fie si ale noastre.

Marti: Plecam deja spre inapoi, pe versatul vestic al Brentei, dar cu un ocol pe la cabana "12 Apostoli" spre care ne duce via ferrata Ettore Castiglioni ce trece peste "Bocca del Duo Denti". Langa cabana "12 Apostoli " s-a sapat si amenajat o grota-capela in care sunt fixate pe pereti zeci de placutze cu nume si poze ale celor care si-au pierdut viata pe munte. Ne-a amintit de "Cimitirul simblolic" din Tatra. Vreme faina. Am continuat pe poteca 304 si apoi pe "sentiero Martinazzi" -327 pana la cabana "Maria e Alberto al Brentei". Si aici, langa ea afla o capela cu placutze "In Memoriam".
Dupa o mica pauza (Marlene nu uita de stampila la niciuna dintre cabane! ), am continuat pe 318 si apoi pe "sentiero SOSAT"- 328 pana la cabana Tuckett a CAI. Aici am fost cazati in conditii mai modeste in cabana mai veche -"Sella", acum anexa a celei mai noi. Dar si aici, ca in toate celelalte, a trebuit sa ne lasam bocancii in hol, de unde ne-am luat papuci, iar pentru dormit e nevoie sa ai cearsaf in rucsac (stiam, aveam "saci-pijama" de la Nahanny ). Mentionam ca in nici o cabana nu e voie cu rucsacii in sala de mese ! Asa e si la Corina, la Podragu !

Miercuri : Poteca 316 (normala, fara "fiare" ) ne-a dus in 2 ore in Pasul Groste, de unde incepusem tura duminica dimineata. Am hotarat sa n-o luam direct la vale, ci sa parcurgem pe creasta spre nord traseul Vidi -390, care ne-a oferit o priveliste larga spre zonele parcurse si spre toate directiile. La intersectia cu poteca Constanzi 336, am cotit pe ea spre dreapta, apoi la stanga, spre vale, pe 334 pana in parcarea unde TOM ne astepta cu rabdare. Pe sosele, prin mici si cochete sate-statiuni, am ocolit masivul Brenta prin sud, am ajuns pe versantul sau estic in Molveno, pe malul lacului cu acelasi nume- la 852 m. Ne-am instalat corturile intr-un camping fain.

Joi: Cu telegondola pana la Rifugio Pradel- 1367 m. Apoi pe potecile 340, 340 bis, 352 bis, 344 bis. Tot prin ceatza. Abia in Passo di Lasteri 2211 m s-a ridicat ceatza si a iesit soarele. Dar cele mai inalte varfuri ale Brentei nu si-au dat jos caciulile de nori. Din pasul Clamer 2164 m. am admirat frumoasa stana Malga Spora -( care e si pensiune) si am cotit spre stanga pe poteca 344, apoi pe 322. La cabana Croz del Altissima- 1430 m, am calculat ca avem timp sa urcam pe 340 pana la cabana Selvata 1663, aflata intr-un peisaj de vis. Stiam si asa spuneau si sagetile, ca mai sus se afla cabanele Pedrotti si Tosa pe la care fusesem. Venea seara, asa ca am plecat in ritm alert pe 322, pe la Malga (stana) Andalo pe care o admirasem dimineata de vizavi. Pe inserate eram inapoi in camping sa facem dus si sa punem primusurile in functiune. Aici s-a incheiat tura noastra din 2008 in Brenta. Caci credem ca vom reveni, asa cum peste doua zile am revenit in Civetta.

Nu stim daca intradevar "Via delle Bochette" din Brenta este cel mai frumos traseu alpin dintre Viena si Marsilia; in mod sigur nici autorul ghidului alpin din care am luat afirmatia din motto nu le-a parcurs pe toate. Dar in mod cert e un traseu superb !

Epilog:

Vineri: Am plecat spre sud, spre lacul Garda, cu tinta finala....Verona ! Am dormit in campingul Castel San Pietro. Am haladuit in acea seara si in dimineata urmatoare prin acest superb oras. Obiectivul principal: arena ce dainuie de pe vremea romanilor. Dar am intrat si noi in curtea Julietei SA-I pozam statuia si balconul. Caci mai toti - si barbati si femei- SE POZAU cu o palma pe un san al statuii Julietei si in celebrul balcon ! Poze io-la !

Sambata la pranz am plecat spre Trento. Oras in care anual, in aprilie se tine Festivalul Filmului de Munte. Posed un album cu imagini din filmele premiate, filme din care unele imagini si alte date au fost candva expuse la Cluj. Doream sa vedem Muzeul Muntelui, dar din pacate era inchis pentru renovare. Am continuat drumul spre munte, in care am intrat pe frumoasa Val di Zoldo si am urcat la poalele Civettei si ale lui Pelmo. Seara am montat corturile in campingul Civetta - aflat la 1.382 m in catunul Pecol al statiunii Zoldo Alto.

Duminica: Dedicasem ziua asta masivului Pelmo, care are aspect de cetate si pe care in anii anteriori il admirasem din diverse directii. Urcam 4 km. cu masina pana in Pasul Staulanza unde o parcam. Vom face un circuit in jurul "cetatii", caci vremea nu e favorabila sa urcam pe varf. Pornim pe 480, trecem prin Forcella Val d'Arcia. Pauza la cabana Venetia unde incepe ploaia. Cu pelerinele pe noi, am continuat apoi pe ploaie mocaneasca vreo doua ore pe 472 si am inchis circuitul.

Luni: urmau dupa plan doua zile dedicate Civettei. In urma cu doi ani, eu, Marlene, Stefan si Cezar am "defilat" in 2006 pe la baza celebrului sau perete nord-vestic ( "Il parete dei pareti" ), unde urcasem dinspre Lacul Alleghe. Reamintesc faptul in acest perete s-a realizat in 1925 primul traseu de gradul VI din istoria alpinismului. Autori: bavarezii Emil Solleder si Gustav Lettenbauer (stiam asta dintr-una din cartile maestrului Ionel Coman). Au ales chiar zona de inaltime maxima a peretelui:1.160 m ! Au "muncit" sub dusurile unor cascade si printre caderi de pietre timp de 15 ore ! Cu echipamentul de atunci ! Iar pana in 1934 au fost realizate inca 14 noi trasee de gr.VI in acest perete !
Acum aveam in plan sa urcam pe varf pe lunga si dificila via ferrata Alleghesi de pe versantul estic. Afland asta, patroana campingului l-a lamurit pe sotul ei sa ne scuteasca de urcat o buna bucata de vreme prin padure. Ne-a dus el cu al sau 4x 4 pana in Forcella della Grava- 1.784 m. Aflasem ca vremea se imbunatateste, ca marti va fi o zi superba. Deja era, dar varfurile lui Pelmo si Civettei inca nu-si dadusera jos "caciulile". Fiind deja "rodati", traseul ne-a parut doar frumos, nu si greu. Ajunsi in creasta si in curand pe varf, ne simteam ca in elicopter. Lacul si oraselul Alleghe erau undeva foarte jos. Lacul Coldai si cabana Tissi erau mai aproape. Am zabovit mult pe varf (3.220 m), ne-am scris numele si de unde venim in "cartea de varf" aflata intr-o cutie metalica. Apoi am coborat in 30 minute la micuta cabana Torrani unde ne-am simtit cel mai bine. Pentru oaspeti o singura incapere, care e si sala de mese si dormitor cu paturi pe 3 nivele. Am fost 10 persoane pe 16 locuri. Ne aminteam de refugiul Costila, dar desigur aici conditiile erau altele: paturi cu saltele, foarte comode, o usa ducea intr-o mica toaleta cu apa curenta , cu chiuveta si chiar dush. Inauntru era o caldura placuta, in timp ce afara frigul serii de toamna era prezent. Lemnele pentru incalzire erau aduse si ele de jos, cu funicularul, pe o diferenta de nivel de peste 1000 m. Asemenea instalatii aveau toate cabanele pe la care am trecut. De asemenea, fiind munte calcaros, mai toate cabanele aveau apa captata din ghetari, uneori aflati la distanta destul de mare.

Marti: zi superba ! Mai toti s-au sculat sa astepte, sa admire si sa fotografieze rasaritul. Apoi...inapoi pe varf ! Munti cat vedeai cu ochii ! Era fantastic ! Ii stiam pe cei mai multi, ii urcasem sau ii admirasem. A fost un efort de vointa ca sa parasim varful ! De la cabana n-am plecat la vale pe "via normale", mai scurta si mai usoara. Am preferat via ferrata Tissi. Mai "tare" in coborare. Dar mai facusem "d'astea" ! Pe la pranz eram in parcarea din fatza campingului, pe care pentru o vreme am transformat-o in uscatorie (corturile si hainele udate in Pelmo). Apoi am plecat spre ... Venetia , de data asta pe autostrada ! Despre Venetia nu e cazul sa scriu ! Lasam imaginile sa vorbeasca. Dupa o seara si o dimineta in orasul cu strazi acvatice, am plecat iarasi spre munte: Triglavul din Slovenia.
*****

Meniu: 
17. ture externe
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8