CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

08. Ture de iarna

Dor de Rodnei

O tura pe schiuri, din Pasul Rotunda pana in creasta M.Rodnei , apoi pe creasta pana in Saua Gargalau si coborare spre Saua Prislop.

In plan aveam creasta Suhardului, cu schiuri de tura. Dar informatiile primite pe Alpinet (multumesc inca o data pentru ele!) si cele prin telefon de la Vatra Dornei, dar mai ales ce am vazut din tren vineri 9 feb. 2001 dupa masa, ne-a convins sa ne adaptam situatiei zapezii. Am avut noroc ca din gara Iacobeni ( ora 17.07) sa ne duca o dubita pana la Cazarmile Rotunda (tabara de aplicatii). De acolo, cei 5 km. pana in Pasul Rotunda, i-am parcurs la lumina lunii, dar fara schiuri, de teama ca e pus nisip. De fapt nu era, drumul fusese parcurs in zilele anterioare de masini militare, ale vanatorilor de munte, care faceau aplicatii in zona. La 19.30 eram in pas. La Cabana lui Rizea era intuneric. Ne hotarasem sa mai urcam 1-2 ore si apoi sa punem cortul, dar… s-a aprins o luminita in cabana si a aparut”cabanierul”, salvamontistul Mihai Bardovschi, din Rodna. Asa ca am optat pentru o seara de „povesti la gura sobei” si am dormit boiereste in camera cu el. Dar am mai iesit sa admiram cerul instelat si sa ne rugam lui sa ramana asa si in zilele urmatoare.

Sambata 10 feb., desteptarea la ora 5.45. La ora 7, imbracati si cu rucsacii si incaltati si cu schiurile de tura, am luat-o voiniceste spre stana Nichitas (1.30 ore). Zapada era inghetata, dar fara schiuri,crusta se rupea. In continuare tot pe drumul militar, pana in Saua Gaja,unde ne-au ajuns din urma, urcand „aspru” (aveau bagaje mici) 4 militari, tot pe… hai sa le spunem „schiuri de tura” ( din timpul razboiului!). Erau un ofiter, doi maistri militari si un soldat in termen, care urcau pe Ineut. Ofiterul m-a intrebat daca l-am cunoscut pe Emilian Cristea, de la care spunea ca invatat alpinism si iubirea de munte.( Vanatorii de munte l-au iubit mult pe „Nea Milica”, ei i-au ridicat un modest monument la locul tragicului accident de bicicleta de langa Curtea de Arges).

Ei si-au lasat schiurile in Saua Gagii, noi, le-am montat pe rucsaci. Ne-am pus si noi si ei, coltarii si am urmat frumoasa creasta spre vf.Ineut. Cerul era tot senin, dar muntii din zare erau in pacla. In varf… am dat de urme de schiuri! Asadar era adevarat! Bravo lui! Mugur Nicolae, imi ceruse unele sfaturi pentru o tura solitara pe creasta Rodnei a prietenului sau, Alexandru Doaga- Doctorul. Urcase probabil pe la tabara scolara „valea Blaznei” si peste Vf. Rosu, luase asadar creasta de la capat. Ne-am despartit de militari, incantati ca unii dintre ei urca pe munte si de placere, in timpul lor liber. Din varful Ineut, amicul lui Mugur coborase si el pe bocanci, ca si noi, pana in Saua cu Lac. Aici isi pusese iarasi schiurile. Noi nu, caci urma o urcare scurta pana in Saua de iarna a Ineului, de unde stiam ca urmeaza o lunga si meritata coborare. N-am tinut urmele solitarului medic bucurestean, care urmau creasta. Am taiat-o intr-o lunga si placuta coborare in diagonala, pe panta sudica a Ineului, spre locul unde, sub Coasta Neteda, vara e un laculet, unde isi are obarsia Izvorul Rosu. Era un loc excelent de pus cortul, intr-un fel de dolina de zapada, opera vantului, care acum nu batea, dar… noaptea e lunga, vremea cu toane! Duminica 11 febr. Sculare matinala, ca la ora 7-7.30 sa admiram cum varfurile se lumineaza progresiv, spunand parca pe rand: „buna dimineata soare!”. Nu ne grabim, asa ca ii vom spune si noi „buna dimineata”,strangand cortul. Ce senin! Ce zi superba! Asa e, speram si in Retezat,unde azi, langa crucea lui Cuxi, vor fi cativa dintre cei care l-au iubit, unde am fost si eu la cateva comemorari. Doctorul pe unde o fi? Ne montam „pieile” pe schiuri si urcam agale, oblic spre Tarnita lui Putredu, apoi pe creasta, peste Cisia, apoi pe langa „dromaderul lui Petrica”, o stanca fotogenica. In vf. Omului, facem iar o lunga pauza. E atata frumusete in jur, atata liniste si pace. Identificam creste, varfuri, sei. Ne amintim de ture anterioare. Studiem desigur, „creasta noastra” de la revelion. Apoi o luam iar la vale, fara benzi antiderapante desigur, tot pe urmele doctorului. Stancile varfului „La Cepi” sunt decorate cu arabescuri de zapada. Iar tzacanesc aparatele foto. De pe vf. Claia coboram un timp pe bocanci. 

In Vf. Gargalau vom sta mai mult. E prea frumos. Nu se poate spune in cuvinte, trebuie sa fii acolo. Din nou lectie de geografie. Din nou multumim Cerului, Muntelui, pentru acest cadou. Ne lasam fetzele mangaiate de razele fierbinti. Le racorim mereu cu zapada. Iar se vor mira prieteni si colegi la Cluj de bronzul nostru. – „Unde ati gasit zapada?” -„E simplu, am urcat noi la ea, nu asteptam sa vina ea la noi”. Pe la ora 16, pornim in cea mai fascinanta coborare pe schiuri din acesata iarna, spre Saua Gargalau. E o fatza superba, cu o zapada „beton”, de care nu ti-e teama ca se rupe si te arunca in cap. Sunt zone cu mici valuri, care iti maseaza muschii, iti verifica „telescoapele”, dar sunt multe altele ca asfaltul, care te cheama sa mai faci un viraj. Nici nu simtim ca avem rucsaci destul de grei in spinare! Nu ne incurca la viraje, dimpotriva. Vedem uneori discrete urme ale doctorului. Ce mult i-o fi placut si lui! Merita asta; venea de departe! 

Poze de sus in jos, poze de jos in sus. „Ne-om aminti candva, tarziu,de-aceasta intamplare simpla…”- Lucian Blaga. La baza pantei, observ ca urmele predecesorului sunt mai adanci. Dupa ultimul viraj, eu am lasat viteza prea mare… Bufff! Marlene rade cu pofta! Dar ce conteaza 3-4 trante in zapada in aceste 3 zile superbe? Asteptam ca de obicei apusul, apoi ne montam cortul sub Saua Gargalau,cam pe acolo, unde le-am montat in acea tura superba de toamna, cand am facut toata creasta cu Petrica Goja. Rasare luceafarul, rasar pe rand stelele. Doamne, nu visam? 

Luni, 12 feb. Acelasi ritual: admirat crestele cum se „aprind” pe rand,in timp ce primusul isi face datoria. Asteptam ca soarele sa „vina” pe cort, sa topeasca chiciura de la respiratie. In 5 minute urcam in Saua Gargalau. La ora 10 parasim creasta si urmele doctorului Alex Doaga. (vom afla in zilele urmatoare ca a coborat pe la statia Meteo Pietrosu ! Bravo lui !). Noi vom cobori spre NE, prin frumoasa caldare unde isi are izvoarele Bistrita Aurie. Cat de imaculat e totul, cat de alb! Doar mai jos, varfuri de jnepeni ies deasupra paturii de nea. Facem viraje cat mai largi; coborarea, placerea sa tina cat mai mult. Si tine! Valea,pe care o stiam bine, parca nu se mai termina! Doamne ce bucurie! Ce minune sunt aceste talpici pe care alunecam ca niste umbre. Cat am fi inotat fara ele! Cat ne-am fi epuizat fortele, caci suntem doar doi. Ne oprim mereu,; ne uitam la panta de ieri, ne uitam de unde venim azi, ne uitam bucurosi la vale, cat mai avem. Dar… ajungem in Saua Stiol.Cateva urme de schiuri. Acolo, sub Piatra Rea, e Cascada Cailor.Dincolo, undeva sunt ruinele fostelor cabane Puzdrele, unde am facut atatea revelioane- tabere, cu studentii alpinisti clujeni.. Spre nord, muntii Maramuresului, parcursi de atatea ori, chiar si pe granita…Pauza lunga de masa si plaja. Apoi, pe schiuri, pana in Pasul Prislop,cu capetele, privirile intoarse mereu inapoi. Pasul Prislop, 1416m. In jur, peste tot zapada, dar Ousorul, 1639m.,care strajueste Vatra Dornei, nu avea! E cald, e soare, e vizibilitate pana departe. Ne luam pozitia de autostopisti. Dar, schiurile, care ne-au fost prietene 3 zile, acum ne sunt dusmance! Nimeni nu ne ia! Trec ore! Nu ne grabim, au plecat trenurile de ora 17 si din Viseu si cel din Vatra Dornei. Mai e unul la ora 20. Doar n-o sa punem iar cortul, aici, langa o sosea nationala?! Admiram crestele, culorile apusului,rasaritul stelelor si… ne montam iar cortul, la 100 m. de sosea, langa fundatia unei viitoare manastiri. „Nu-i bai”, vorba ardeleanului, suntem in vacanta. Mai avem ceva-ceva de mancare. Avem tonus, buna dispozitie. Dimineata, la ora 9, urcam in autobuzul Viseul de Sus- Vatra Dornei. Admiram, a cata oara?, superba vale a Bistritei: Sesuri, Gura Lalei, Rotunda, Tibau, Carlibaba, Botus, Ciocanesti. Case decorate cu acele caracteristice „brauri” pe deasupra ferestrelor, cu acele fantani cu casute si perdelute, oameni deosebit de calzi si primitori, care i-au uimit pe olandezii pe care in ’90-93, i-am condus cu Radu, pe aici si prin Rodnei, Suhard, Giumalau-Rarau, Codru secular de la Slatioara, Obcine, pana la celebra herghelie de la Lucina, pe la Manastirile Bucovinei..

La ora 11, prindem „la mustazta”, acceleratul spre Cluj… sa ne facem bagajele pentru o alta tura…


Loading