Drumeţind prin Ţara Moţilor

Motto: "Parasesti vaile (Ariesul si afluentii sai n.n.) si urci oriunde la peste 1000 m, ca sa apara cat vezi cu ochii, nu un sat, ci o tara, ce pare infinita si ale carei cranguri par stoluri de pasari in drumul lor spre cer. In toata aceasta cetate muntoasa cu greu poti distinge limita dintre sate, dar simti ca peste tot este acelasi suflet..."

Lucia Apolzan ("Doamna Muntilor")

"...acelasi suflet". Acest suflet am dorit sa-l simtim din nou in zilele de Pasti 2002. Intr-un alt articol- "Bucurii si tristei in Apuseni"(cap.6)- scriam ca Apusenii au "ceva" al lor, pe care eu unul nu-l pot defini. Poate ca "acest suflet" al Tarii Motilor, este "acel ceva" care atrage iubitorul de munte in aceasta parte de tara. "Doamna Muntilor, Doamna noastra", cum au numit-o cei din Tara Motilor, de pe Platforma Luncanilor si din Muntii Almajului si Mehedintilor, pe cea care care s-a aplecat ani in sir cu atata daruire si dragoste sa le cunoasca viata, a inteles "acest suflet". L-a inteles si reuseste prin cartea sa "Carpatii-tezaur de istorie- Perenitatea asezarilor risipite pe inaltimi" (1987) sa ne faca si pe noi sa-l intelegem macar partial.

In 2 ianuarie 2002, cand, din Saua Petreasa "urcam la vale" printr-o zăpadă imensă cu schiurile de tura spre Arada/Horea, ( tura relatata in cap.9 ca "Simfonie in alb") zaream ca si in alte dăţi, intr-o seutza de pe culmea din faţă, dincolo de Valea Albacului, profilata pe cer, ca o chemare insistenta, bisericuta din Costesti. Atunci am hotarat ca acolo vom fi la Slujba de Inviere din 2002.

Asa ca, sambata 4 mai 2002, Matilda (batrana mea Dacie) gonea iar pe frumoasa Vale a Ariesului. Rememoram cu Marlene si Cristina frumusetile ce ne flancau, dar rememoram si cele 28 de bisericute de lemn, majoritatea pe traseul Dej-Jibou, pe care le admirasem si fotografiasem in 1-2 mai. Deoarece de data asta avem si camera video, iar intalnirea in Albac cu Diana e fixata la ora 13, ne abatem iar la ROSIA MONTANA, s-o vada si Cristina, sa luam mai multe imagini decat am facut-o in 20 aprilie.( "Bucurii si tristeti in Apuseni"-cap 6. ) Filmam vechi guri de mina, exponate din Muzeul Mineritului, case cocotate pe dealuri, livezi, cele cinci biserici (ortodoxa, greco-catolica, romano-catolica, reformata, unitariana), case vechi, case noi. Camera inregistreaza si dangatul de clopote, care parca anunta ce va urma. Caci, daca s-a implicat si Banca Mondiala, sanse mici ca sa se mai poata opri dezastrul ecologic. Aici nu sunt sanse sa intervina Consiliul Europei, nu vine printul Charles, Rosia Montana nu e Sighisoara.

La ora 13 o parcam pe Matilda intr-o curte din Albac. Cu oarecare intarziere soseste dinspre Stei, de la rude, si Diana, prietena Cristinei. Ne luam rucsacii in spinare si abordam direct dealul-culme dintre vaile Aries si Albac. De pe harta ( se vede asta si din atlasele rutiere) stim ca vom trece succesiv prin catunele ("cranguri") Faţa Albacului, Sohodol, Rosesti si ca abia dupa 4-5 ore vom ajunge la tinta din acea zi: COSTESTI.

Nu incerc sa descriu frumusetea locurilor, peisajul; n-as reusi. Spun doar, in acord cu fetele din "echipa", ca a fost o incantare. Incantare mai ales pentru mine, care de ani de zile imi doream aceasta culme, descrisa si in monografia "Muntii Bihor- Vladeasa" a lui Marcian Bleahu si Sever Bordea. Mai toate culmile ce coboara spre Aries dinspre stanga lui, le-am parcurs cu Radu; asta nu. Acum sunt fericit ca urc pe ea, ca vremea e faina. O necunoscuta ma framanta: cand va fi Slujba de Inviere?; Costeştiul fiind "filie" a parohiei Mătişeşti. Pe masura ce ne apropiem aflam de la unii oameni ca in acest an, Slujba de Inviere se va oficia intai la Costeşti la ora 2.00 si abia apoi la Matisesti. Stiu asta si oamenii din Fericet, satul/crangul lui Horea, prin care, in mod firesc am facut o abatere (spre dreapta). Ei nu au biserica; vor cobori in centrul de comuna (Arada, numita acum Horea), de care apartin.

Mi se indeplineste un alt vechi vis: sa calc pe aici, sa vad Monumentul ce marcheaza locul unde a fost casa lui Horea, sa vad de aproape FRASINUL LUI HOREA, ( a nu se confunda cu "Gorunul lui Horea" de la Tebea!), sa vizitez modesta casa memoriala de alaturi, ridicata in 1984, la bicentenarul Rascoalei. Aceasta casa mi-o aratase in acel an, un moţ, din Saua Petreasa, de pe culmea de vizavi: era alba, sclipind in soare, ca o candela de pioasa aducere aminte a inimaginabilelor suferinte ale moţilor, suferinte care i-au facut ca la umplerea "paharului", "sa vrea sange, nu pamant". Doamne, ce peisaj de rai, cum de a fost posibila aici o viata de iad?

Admiram, pozam, intrebam. O fetita de clasa a 2-a, ne aduce cheia. Privim in muzeu poze stiute din cartile de scoala, citim fotocopii dupa documente. Fiecare dintre noi sta de vorba doar cu gandurile sale.

Apoi, urcam spre Varful Fericet si mangaiati de blanda lumina a amurgului, continuam pe culme spre Costesti. Doamne, ce panorama! Ne incanta si anotimpul: bacovianul "verde crud", oile si mieii la pascut. Sutele de ciresi infloriti sunt parca podoabe pe dealuri, pentru Sarbatoarea Invierii.

La 20.30 ne montam corturile pe o pajiste faina, la 50 m de BISERICUTA DIN COSTEŞTI. Soseste un calaret dinspre Matisesti; ne confirma ca Sfanta Slujba e la ora 2.00. Ne vom da seama in curand ca era chiar preotul! In cea mai apopiata casa, unde ne ducem sa cerem apa, locuieste chiar cantorul/dascalul bisericii ! El ne spune ca bisericuta e ridicata in 1946. Povestim mult cu el; se bucura ca ne gasim atatea subiecte comune de discutie: locuri, evenimente, oameni chiar. Ne vorbeste cu nostalgie de vremurile cand putea spune si el " A plecat moţul prin ţară, cu doniţe si ciubare...". Acum insa, a venit vremea plasticului...

Pe la ora 1.30 auzim voci. Felinare sau lanterne se abat spre corturile noastre. -"Saracii! Numai cald nu le poate fi in pânza aia..." Am mai auzit astfel de aprecieri, greu de combatut. Iesim si noi din "pânze". Sunt deja vreo 50 de oameni langa biserica si tot vin, din toate directiile. Apoi se aprind luminile in biserica si incep sa intre, barbatii pe o usa si vor sta "in faţă" ( naos), femeile pe alta si vor sta "in tindă" (pronaos), asa cum stiam ca se face in Apuseni. Apoi mergem si noi "să luăm lumină", apoi se iese afara, intai cei cu praporii, apoi barbatii, apoi femeile. Se inconjoara de 3 ori biserica; de data asta nu e deloc vant, nu se stinge nici o lumanare. La reintrare, tot barbatii sunt primii. Remarcam, ca si in alti ani, mici diferente in ritual, un fel de amprenta a locului.

Duminica 5 mai. Ce dimineata frumoasa! Ce concert de pasarele! Repede, camera, aparatele foto! Apoi masa cu atatea bunatati. Ce greu e sa ne hotaram sa ne adunam "panzele". Ce greu e sa te desparti de un astfel de colt de rai! De vorbaretul Nicolae Costea, cu care parca suntem vechi prieteni! Ii promit sa ma interesez de un "cap de parafulger" pentru biserica pe care o ingrijeste cu atata dragoste. Ii spunem ca poate "il calcam" intr-o iarna, cu schiuri de tura. (vezi:
http://www.dinumititeanu.ro/Craciun-pe-dealuri-motesti

in cap. 9, dar am mai trecut si in alte anotimpuri ! )

De fapt, daca in 30 dec. anul trecut, la sosirea in Albac nu ar fi plouat torential, pe acesta culme am fi urcat, nu pe Valea Ordancusa. La ora 11 pornim. Padure, poiene, case, catune, mai ales pe "faţă", pe versantul dinspre soare: Runc, Preluca, Cocoşu, Negeşti. Nu coboram inspre Ordâncuşa, cum descrie Bleahu traseul, caci el il concepuse ca un altfel de acces spre Ghetar. Dar nici nu atingem culmea principala in Vf. Clujului, ci o luam pe sub el, pe un drum la dreapta, peste unul dintre izvoarele Albacului si ajungem in frumoasa Poiana Marsoaia. La ora 17 suntem la 200 m de Pasul Ursoaia, unde, in cort, am "facut" ultimul revelion. Nonagenarul padurar Iosif Jurj, nu e aici. Nici familia de bucuresteni care au iernat in pas; doar cainele era la post. Probabil au coborat de Paşti, mai spre vale...

Poiana Stauin, poienitele din padurea Osorhei, apoi pasunea si Colibele Dealul Coachii, Smida Malaiului, Vf. Petreasa. Mereu privim spre dreapta, spre locurile calcate aseara si azi de dimineata. Se zareste clar Frasinul lui Horea si Bisericuta din Costesti. De pe Petreasa admiram din nou acea "roata" cu centrul in Horea/Arada, cu spiţele-culmi incarcate de case ca pomii de fructe. Pentru mine acesta e unul dintre cele mai uluitoare locuri din Carpati. Da, stiu ca unii zambiti! Stiu, am fost de zeci de ori pe Vanatoarea lui Buteanu, pe Peleaga, pe Parang, pe Omul, pe Amvonul din Piatra Craiului, pe Toaca, pe Gargalau etc. Stiu, credeti-ma, ce superb e acolo! Dar aici, pe Petreasa, simt intotdeauna, am simtit-o de prima data, ceva in plus...

Coboram lin in Saua Petreasa. E ora inserarii, ora montarii corturilor. Din Pasul Ursoaia am facut pana aici 3 ore. In 1 ianuarie am facut 9!!! Cu schiuri de tura, nu pe bocanci ! Doamne ce zapada era atunci ! Cat de alb era totul! Ce impodobiti erau brazii! Ce "Simfonie in alb"! (cap.8 )"

Luni 6 mai. Coboram, ca si in 2 ianuarie, rememorand, pe "creanga"/spiţa cu cătunele Zânzeşti, Giurgiuţi, Buteşti. La prima casa, unde am intrat in iarna, ne oprim desigur sa le adresam traditionalul salut crestinesc. Ce surpriza pe ei! Parca venim la rude. Ne imbie cu de toate. Acceptam prajituri, cate o cana de lapte si cate o cafea. Le spunem ca "vara nu-i ca iarna"! - "Ramaneti sanatosi!" -"Doamne-ajuta! Sa mai veniti pe la noi!".

Ora 13. Centrul satului Horea. La ora 13.15 pleaca autobuzul Spre Albac. E slujba inca in cimitirul de langa biserica veche, asa ca nu putem sta iar de vorba cu parintele Ioan Costea si cu cel care ne-a gazduit la Primarie in iarna. Le las cate o carte de vizita cu urari de bine...

La ora 16 suntem in Pasul Vartop. In 30 min, pe un marcaj ca pentru oligofreni ( semne si sageti tot la 4-5 m!) ajungem la minunea "Groapa Ruginoasa". Inapoi in pas. Spalare, montare corturi, cina, ploaie, somn.!

Marti, 7 mai. Vreme faina! Ura! La ora 8 pornim spre Vf.Cucurbata/Curcubata/Bihor/Biharea. Dupa 30 min. pe drum forestier, urmeaza o superbie de drum-poteca, marcat cu banda rosie, cu bun simt, prin padure, apoi printre ienuperi, printre petice de zapada, printre brânduse. Vf. Piatra Graitoare, Tarniţa Bihorului. Cerul era tot mai ambiguu. La ora 11.30 eram pe varf, la 1849 m., top-ul Apusenilor. Le arat fetelor caldarea nordica si cornisa ( era si acum un rest) care, s-a rupt in martie '88 cu Gheorghe Petruş, unul din electronistii statiei, care plecase prin ceaţă, pe schiuri, la intalnirea cu "doamna cu coasa". Intram in statia-releu TV de pe varf si dupa 5 min. incepe ploaia cu tunete, devenita apoi lapoviţă. Dupa o ora, iese soarele si facem cale intoarsa, in Pasul Vartop, la Matilda. Boxele-noxele unui privatizat urla si acum ca si aseara. Demaram repede. Inainte de Arieseni, mai facem in pas alert cei 3 km pana la Cascada Varciorog. Frumoasa. Pacat de vecinatatea unei halde de steril, dar bine ca nu au distrus cascada. Si pacat ca cei care au facut marcajul cu Punct Galben au tinut sa scrie cu litere de 1/2 m pe bolovani mari de sub ea : "Cascada Varciorog" si "Pericol de alunecare". Halal spirit ecologic! Daca pe la biserici si in alte locuri ne deranjau la fotografiat sarmele electrice, aici am dat de alte "semne de civilizatie"!

Dar "cele rele sa se spele, cele bune sa se-adune". Ne vom aminti doar ce a fost frumos. Versantii minunatei Vai a Ariesului ne saluta din nou...

La revedere fascinanta Tara a Motilor!

Meniu: 
07. ture de vara
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8