Evolutii in alpinism

O succinta enumerare a "pasilor" facuti de om pe munte.

Motto: "Dorinta de a urca Everestul s-a dezvoltat din imboldul primar de a urca dealul invecinat"

Sir Francis Younghusband

(fost presedinte al UIAA)

Ceva asemanator am citit/retinut de undeva, ca "alpinismul s-a nascut din dorinta de a urca pe dealul din fata casei".

Eu cred asta, caci imi amintesc de copilaria mea la poalele Fagarasilor, de cat ma fascinau acele creste, care erau primele care salutau soarele, care erau primele sarutate pe frunte de astrul vietii. Si cat eram de curios "ce, cum se vede de acolo de sus". Cat de nerabdator eram sa ajung mare, sa urc, sa vad, sa calc pe urmele pe unde "Mosu'"( bunicul meu) si ortacii sai treceau pe furis, in tineretea lor, granita spre Tara, careia ii spuneau "In Regat".

Iar daca "dealul" din fata casei parea dificil, omul se intreba: " Oare pot?". Oare nu asa s-au intrebat de ex. in secolele/ mileniile trecute multi dintre ciobanii, calugarii, care treceau pe langa Panaghia din Ceahlau ? Caci de fapt crucea de pe Panaghia e pusa de un calugar ! Asa se spune de catre localnici.

Generali cu armate, au facut "alpinism" trecand Alpii, precum Hannibal, sau mari munti din Asia ca "Machedonul" ( de care prima data am auzit tot de la "Mosu'"), dar au facut-o cu scopuri "practice", iar diplomati, comercianti ca Marco Polo, au facut-o cu scopuri pasnice.

Rasfoind cartile de alpinism din biblioteca , aflam ca unii autori ai acestora, s-au ocupat si de istoria alpinismului, au gasit si vechi "ascensiuni in scop estetic" sau din orgoliu: Este citat Tit Livius, care descrie ascensiunea regelui Filip al V-lea al Macedoniei pe muntele Hemus din Tracia ( Rila de azi), in anul 181 inainte de Cristos. La fel, imparatul roman Hadrian, dornic sa vada rasaritul soarelui de pe Etna (3269m), l-a urcat in anul 126 e.n., construindu-se pentru asta si un adapost pe traseu, considerat "cel dintai refugiu turistic alpin".

Francesco Petrarca e unul dintre primii mari scriitori cuceritori de Munte: a urcat in 1336 pe Mont Ventoux, inalt de aproape 2000 m (1912 m), ascensiune pe care o descrie cu mult entuziasm, mai ales incantarea a ceea ce, pe varf, avea in fata ochilor. Si as putea continua...

Dar sunt/sunteti, convinsi ca multi alti oameni, care nu erau regi sau mari scriitori, au urcat in vechime pe varfuri de munti doar cu scopul de a se verifica "oare voi reusi?" sau de a afla "ce, cum se vede de acolo, de pe varf"! Numai ca ascensiunile lor nu le-a consemnat nimeni.

Stim insa cu totii ca data oficiala de nastere a alpinismului este acceptata a fi ziua de 8 august 1786, cand, stimulati si de premiul oferit de savantul genevez Horace Benedict de Sausurre celui/celor care vor urca in premiera pe Mont Blanc, "cristalierul" Jacques Balmat din Chamonix si tanarul medic Michel Paccard din Geneva, au reusit asta. Fiind stimulata/rasplatita cu bani, s-ar putea contesta ca a fost o ascensiune "de placere". Dar e clar ca de atunci a inceput "moda" de a urca si alte varfuri din Alpi "pentru ca exista", adica "de placere", de a urca apoi pe un varf deja atins, dar pe un alt traseu, mai dificil, tot creasta. Apoi pe un perete, apoi iarna, apoi prima ascensiune feminina, prima fara ghizi, prima a unui solitar, prima pe schiuri, prima de noapte, prima cu coborare cu deltaplan sau parapanta, prima fara oxigen ( in Himalaya desigur)...Dar sa ne apropiiem de alpinismul de astazi:

- Compania Ghizilor din Chamonix: 1821.

- Primul club alpin din lume: Clubul Alpin Englez, marti 22 dec. 1857,limitat, ca si o academie serioasa, la un numar fix: 600 de persoane. Nu stiu daca mai este asa, dar avand in vedere conservatorismul englez binecunoscut, e posibil sa fie tot asa.

- Pioletul, in forma utilizata apoi multe decenii, apare prin 1875.

- Primul rapel - l-a imaginat/facut Jean Charlet in 1879, la coborarea de pe Petit Dru. Nu stiu ce fel de rapel.

-Primele pitoane utilizate: 1882, fratii Sella ( fondatori ai Clubului Alpin Italian)- in Dent du Geant.

- In 1908, Oscar Eckenstein realizeaza coltarii cu 10 varfuri, o "revolutie" in ascensiunile pe pante inghetate, unde, pana atunci, trebuiau sapate mii de trepte cu pioletul.

- Carabiniera a fost inventata cu 2 ani mai tarziu, de munchenezul Otto Herzog.

- Cam tot atunci, apar primele pitoane "adevarate", cu inel ( "de rapel" si "cu ureche"- ale tirolezului Hans Fiechtl.

- Tot in acei ani, Hans Dulfer a folosit si descris tehnica de catarare "prin opozitie", cunoscuta la noi ca "bavareza" si tehnica de rapel ce-i poarta numele.

- In 1924 Willi Welzenbach utilizeaza prima data pitoane de gheatza.

-In 1925 de bavarezii Emil Solleder si Gustav Lettenbauer realizeaza prima ascensiune de gr VI in peretele Civetta din Dolomiti-1160 m !

- In 1931 Karl Prusik imagineaza nodul de urcare pe coarda.

-Celebrul Anderl Heckmair, ca sa poata urca peretele nordic al Eigerului in 1938 a utilizat pentru prima data coltzari cu 12 puncte (doar el, nu si coechipierii sai Wiggerl Vorg, Heinrich Harrer si Fritz Kasparek.

Din "arsenalul "clasic" ( nu ma bag in cel modern, nu-s competent, pe asta il stiti de fapt), nu am gasit autorul si data inventarii... hulitelor scarite!

Da, azi sunt proscrise, dar prin anii '60-'70, toate magazinele de alpinism din vest le aveau in vitrine; eu le-am vazut in 1973 la Viena, Paris si la Chamonix. Tot in acei ani, le foloseau cei care ne erau idoli: Lionel Terray, Gaston Rebuffat, Valter Bonatti, Rene Desmaison, Guido Magnone si multi altii. Apareau "in scarite" in poze si in filme -ex. In neuitatul "Stele in plina zi" si "Moartea unui ghid".

E adevarat ca Nea Baticu ne vorbea cu orice ocazie de Paul Preuss si "cataratura libera".Am citit in carti despre disputa dintre adeptii si "dusmanii" pitoanelor. Angelo Dibona, dupa 50 de ani de activitate alpina sustinuta, inclusiv premiere de gr. V, a murit la 77 de ani intre nepoti, desi batuse in viata sa doar unsprezece pitoane! Iar "regele" Reinhold Messner a fost si el toata viata inamicul suprapitonarii si total impotriva pitoanelor "de expansiune". El se lauda ca nu a batut nici un astfel de piton, scriind in 1968:

"Eu sunt pentru moda veche, aceea a curajului de a infrunta necunoscutul. Este un principiu care nu se impaca cu pitoanele forate. Pana acum vreo 10 ani, alpinismul se desfasura pe o linie fireasca, sanatoasa: Ca sa rezolvi marile probleme trebuia bineinteles sa folosesti intr-o masura mai mare mijloace artificiale, dar acestea se mentineau intr-un raport echitabil cu dificultatile. "Feronierii" care au inceput sa urce pereti verticali gaurindu-i cu pitoane de expansiune, nu-si dau seama ca se indeparteaza de adevaratul scop al alpinismului. E firesc faptul ca fiecare generatie de sportivi sa o depaseasca pe cea precedenta, dar nu prin "progres tehnic"...."

Dar cei care gandeau ca Messner erau exceptii. Se pitona inca "la greu". Aparuse moda "directissimelor" si " superdirectissimelor". In febr- martie 1966, s-a efectuat controversata "Directissima John Harlin" in Eigernordwand: 13 oameni de 4 nationalitati, in 31 de zile, au "invins" celebrul perete nordic batand 500 de pitoane clasice si 50 "de expansiune", folosind 1600 m de corzi fixe. Iar "Capcaunul" si-a luat a 27-a victima: pe John, initiatorul "actiunii".

Redau una din "luarile de pozitii" la finalul acestei actiuni: Veteranul Arderl Heckmair scria:

"Pentru mine ramane de neinchipuit cum se poate gauri intr-un perete, pe vreme rea, timp de o luna! De ce o asemenea ascensiune nu e incredintata unei intreprinderi de constructii? Cu timp si bani se face totul!".

Dar "gauritori" de stanca s-au mai gasit. Toni Egger si Cesare Maestri, deci nu niste "no-name", au urcat in 1959 Cerro Torre gaurindu-i peretele cu ajutorul unui compresor aflat la baza traseului!!! Acum, ruta lor, e numita "ruta compresorului".

Erau si pe atunci adepti ai stilului "free", dar inca nu era o moda. Nu aparuse "marea cotitura", nu aparusera noii idoli ca: Patrick Edlinger, Wolfgang Gullich, Catherine Destivelle, Stefan Glowacz, Lynn Hill, fratii Huber si multi altii..

La noi, adeptii "noului val" erau mai ales "independentii", care se catarau doar pentru bucuria lor, nu si pentru a aduce "puncte" si "rezultate" clubului, cluburi in care - din diverse motive- erau inca cei mai multi cataratori romani.

De aceea, unul din visele multora din acea vreme era sa urce cu scarite fara a le agatza/incurca sau sa urce "fara scaritze". Nu ne stimula nimeni la "free". Campionatul national de alpinism si alpiniadele puneau baza pe timpii realizati in trasee, nu pe stil. Ori, cel mai rapid stil de a urca, nu era nici cel cu scarite, nici cel "liber", ci cel in care foloseai pitoanele ca prize si de mana si de picior. Cu asta ma "freca" Misi Szalma, cand a revenit la Cluj de la Armata, cu asta am luat primele mele locuri fruntase...

Ar mai fi de adaugat pentru tineri, ca inca nu aparusera "papucii" superaderenti. Ba chiar ni se recomanda de cartile straine pe care le mai procurasem unii dintre noi si de catre monitorii scolilor Federatiei, ca in traseele "artificiale" sa ne cataram cu bocanci, recomandati insistent si de maestrul Floricioiu. Eram obligati si sa avem fiecare rucsac in spate, ceea ce nu era prea comod la ramonaje, unde il puneam pe piept sau il atarnam sub noi... Nu "se inventase" inca selb-ul ( de la "selbstsicherung" = autoasigurare), cel de astazi, legat de scaun si gata oricand a-l pune intr-un piton ca sa-ti odihnesti mainile si apoi sa urci mai departe "liber". Apropo: opus la "artificial" este "natural" nu "liber", dar daca englezii au zis "free", asa a ramas, desi Dan Vasilescu a incercat mai de mult sa impuna "catarare naturala" ( pe ce iti ofera natura, stanca) nu "libera".

Desigur ca in regrupari ne autoasiguram, de obicei la doua pitoane, dar cu "selb"-uri facute din/pe corzi ( ne cataram cu doua in traseele de 4-6), pe care le desfaceai cand porneai. Trebuia asadar la nevoie, cand iti oboseau bratele, in lipsa unor pasaje mai blande, sa ti le odihnesti stand in scarite...

Pentru ca sa nu intre oameni neantrenati in marile trasee si sa cada ca Mitica Surubaru sau sa moara ca cei din Traseul Pintenilor in '71, Federatia a introdus niste "teste"; unele atletice: Testul Cooper ( alergare 3 km. sub 12 min) 15 tractiuni la bara, 30 de genuflexiuni cu rucsac de 30 kg, nu mai stiu cate flotari s.a.) La Alpiniade se proceda prin sondaj/ tragere la sorti, erau testati 1-2 din fiecare club.

E adevarat ca uneori nu se faceau riguros acele verificari atletice. De ex. hatrul Nea Paul Fozokos, numit "sef" al testelor atletice la o etapa de campionat din Ch. Bicazului spunea la un moment dat:- "Destul, ba! Nu mai trage de bara aia ca trebuie sa mai reziste si la altii." Sau la flotari:- "Destul flacaule! Nu observi ca fata a fugit de mult de sub tine?" Dar nu toti erau ca Nea Paul, te puteai trezi picat la test.

Mai era un test pe stanca, 3 manse de viteza de 30-40 m.( doua + finala), unde nu mai era de gluma. Cine pica sau nu intra in baremul de timp, era eliminat. Cei care ati citit cartea lui Al.Bradut Serban-"Cuxi"- va amintiti cat era de suparat cand echipa lui era descompletata...

E adevarat ca acele teste pe stanca nu se bazau pe tractiune de pitoane, erau pe prize, dar ce folos ca regulamentele/arbitrii nu ne obligau sa facem asta si in trasee. De fapt nu s-ar fi putut: nu aveau cum sa vada cand erai undeva sus, la finalul unui traseu lung, in ce stil urci.

Arbitrii vegheau doar sa-l faci pana sus si ca secunzii ( erau doi secunzi) sa nu urce concomitent cu "capul de coarda". Aici se vedea obedienta arbitrilor, care penalizau numai pe cine doreau ei sau nu penalizau pe cei care se stia ca "trebuie" sa castige. De fapt, am mai spus-o: acestia erau cei mai buni, puteau de obicei sa castige "pe bune". Dar erau si situatii cand IPGG-ul, Creatia, Metalul Hunedoara (cu imbatabilul Marius Marcus) sau Torpedo Zarnesti erau de nivelul celor doua cluburi cvasi-profesioniste Dinamo si Armata care se rotau la titluri.

Si ma intreb -poate s-au intrebat si altii, Florin Ularu de ex.- "Daca antrenorul de la A se catara "din piton in piton", de ce nu a impus cel de la D un regulament ( putea face asta!) care sa stimuleze stilul "liber", caci el era un as recunoscut, stimat, pentru stilul sau elegant, felin de catarare si al premierelor sale.

Daca s-ar fi impus in concursuri, atunci, in anii'70, cand si Florin isi aminteste ca la testele atletice si pe stanca, intr-o vara, in Cheile Bicazului eu am scos timpi mai buni ca unii mari asi de la cluburi renumite, as fi putut atunci sa-mi pun scaritele pe foc. Acum nu mai pot. Nici nu mai am timp sa ma antrenez pentru asa ceva, nici nu mai vreau, caci nu mai am "mobil" pentru asta. Asa ca cei care ma mai vedeti pe mine sau pe alti veterani ca mai folosim scaritele, nu dati cu piatra... Poate ne e dor de un traseu pe care nu-l mai putem urca fara ele, poate ne e dor sa mai stam si sa cugetam, sa ne amintim de unii prieteni, intr-o anumita regrupare. Poate ne e dor de tineretea noastra... Nu mai vrem/ nu mai putem performante, vrem doar "poezie pe stanca".

Am mai scris ca si Lionel Terray si Baticu si altii spuneau ca "alpinismul nu e doar un sport...".

Iar despre "dilemele" si disputele actuale : reamenajari, prize sapate, prize lipite, ancore, lanturi in regrupari... Astfel de dispute au fost si sunt si in alte tari (poate intr-un stil mai ponderat, mai ne-latin!).

Si ca sa inchei cu probleme de istotie a alpinismului mondial, Pentru unii dintre tineri, mai dau cateva date din cartile lui Ionel Coman al nostru, ale englezului Chris Bonington si din alte carti si reviste:

-28 iulie 1800- e urcat Grossglocknerul

-1811- Jungfrau

- 1854- debutul "epocii de aur a alpinismului" ( da, asa o numeste Chris B. Sa nu-l acuzati de "ceausism"!), cand e urcat Wetterhorn (Sir Alfred Wills) si Dufourspitze ( Fratii Smith), iar in urmatorii 11 ani inca 180 varfuri mari din Alpi, cam jumatate din ele de englezi!.

- 1858- Eigerul- englezul Ch. Barrington si doi ghizi elvetieni.

- 1858- ascensiune solitara pe Dufourspitze (Monte Rosa)- John Tyndall.

- 1865- Sfarsitul "epocii de aur" cu celebra ascensiune a Matterhornului, pe Creasta Hornli, in 14 iulie, cu 4 morti din 7!

- 13 sept. 1867- e urcata Cr. Leone a Matterhornului direct pana in varf ( nu pe traseul cu ocolire pe "Brana Carrel" din 17 iulie 1865)

- 1871- Lucy Walker- prima femeie pe Matterhorn

- 1879- Cresta Zmutt - Mummery si Burgener

- 1895- moare Mummery in Nanga Parbat

- 1895- ascensiune solitara pe Matterhorn- Wilhelm Paulke.

- 1913- Prima ascensiune pe Mc Kinley: H. Stuck, H. Carstens. R si W Harper

- 1911- Karl Blodig- urca toti cei 68 patrumiari ai Alpilor, ultimul, al 68-lea la 52 de ani. La 73 de ani a aflat ca au mai fost "decretati" inca doi. Ii urca solitar si pe acestia, caci era inca "tanar"; a trait activ, pana la aproape 97 de ani!

- 1925- Emile Soleder- in peretele Civetta din Dolomiti- realizeaza primul traseu de gr. VI.

- 1938- "cade" Peretele nordic al Eigerului: munchenezii Anderl Heckmair si Wiggert Worg si vienezii Fritz Kasparek si Heinrich Harrer.

Si ma opresc aici cu "Istoria", cu o nota mai vesela: impresia despre Eigernordwand, la prima vedere de aproape, a lui LOUIS LACHENAL, care impreuna cu Lionel Teray, au realizat a doua ascensiune a acestuia:

"Ei dracie! Asta pare tot atat de neted ca fundul meu! De l-ar vedea maica-mea.!"

glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8