CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

04. Viata Muntelui

Fântâni în munţi

Motto:

„Firisoarele de apa din omaturile topite primavara, se strang, se impletesc, se amesteca, cresc, se umfla, coboara, invadeaza si puhoiesc malurile, spumega si urla, iar trupul de piatra al muntelui e brazdat, spintecat de paraie salbatice, zgomotand apoi in furioase rauri de munte inspumate, ca niste bidivii si impetuoase ca niste gladiatori…”

Andrei Pandrea

Dar si cand caldura verii a topit toate „depozitele” de zapada, Muntele are posibilitatea si generozitatea sa ne astampere setea, sa ne racoreasca trupurile incalzite de arsita si de efort. Pe langa alte multe bucurii pe care ni le ofera Muntele, este si APA: izvoarele, paraiele, cascadele, lacurile. Lacurile- „ochi de mare”- cum li se mai spune. In Tatra, cel mai intins lac (e in zona poloneza), care are 34 ha, ( Bucura are 8,9 ha) se numeste chiar asa : Morskie Oko- Ochi de Mare.

Cand abordam un nou traseu sau un nou munte, ne documentam din carti sau de la generosii colegi de lista Alpinet si despre sursele de apa, mai ales despre izvoare. Pe ele le gasim limpezi, cristaline si in perioadele ploioase, pe cand paraiele se tulbura. Izvoarele au nume comune diferite: izvor, fantana, fantanita, izbuc. Cele de la sol, de obicei sunt sau trebuie amenajate, sapat un bazinas in pamant ( si decolmatat din cand in cand), ca sa se poata lua apa cu cana sau paharul. Asa se proceda la „Izvorul lui Orlovski” din Calinet-Piatra Craiului, pana cand o „rupere de nori”( ploaie torentiala iesita din comun) a modificat „geografia” locului.

Alte izvoare, aflate in panta, se amenajeaza cu „ciurgau” ( ardelenism), adica cu scurgere pe un scoc de lemn ( daca sub el e un trunchi de copac scobit, acesta e folosit la adaparea animalelor (numit „valau”- in Ardeal). Intalnim deseori „cascade de valaie”. 

Scocul e uneori improvizat de turisti din scandurele ( cum era la izv.Orlovski, acum pare-mi-se e cu teava), din gat de sticle de plastic ( cum e de cativa ani la izvorul vaii Vladusca, de unde iau apa cei care urca „pe Anghelide”). Uneori o piatra sau o frunza poate ajuta sa improvizam un „ciurgau”, asa cum am facut recent in Rodnei. Dar, mai ales in Crai, dar si in abruptul Bucegilor, sau alti munti, e bine sa avem cu noi un furtunas cu care sa sorbim sau sa tragem in sticla, apa din bazinasele la care nu avem acces cu gura sau paharul. Atentie sa tineti capatul furtunului tot timpul numai cu putin sub suprafata apei, altfel… trageti si nisip!). Am invatat „tehnica furtunului” de la Mircea Florian si am aratat-o apoi si „elevilor” mei la „Scoala Muntelui.” 

Intalnim uneori ca o surpriza placuta, izvoare-minune, „amenajate” de Mama Natura. Cel mai reprezentativ care imi vine acum in minte e…. tot in Piatra Craiului- „muntele fara apa”. E „Gavanul”! acea uluitoare nisa in stanca la nivelul pieptului, de pe poteca „Brana Caprelor”, vizavi de Orga Mare. Acest izvor, cu foarte rare exceptii- astampara setea celor care nu si-au luat suficienta apa de la baza Pietrei, din padure. Multi oameni innebuniti de sete am intalnit pe creasta Pietrei Craiului!. Pentru unii, asta era o pedeapsa a Muntelui, pentru ca, dupa ce-si bausera apa, isi aruncasera sticlele. („sa aiba ce aduna cei pe care asta ii deranjeaza”, cum mi-a raspuns unul cu obraznicie, bazat pe faptul ca el avea un „iatagan” la sold, iar eu nu!). Eu am gasit Gavanul complet secat doar de 3 ori din 1965 incoace. Am gasit acolo si „cozi la apa”,(asa, ca la carne, portocale si alte raritati, de pe vremea pe care unii o regreta!-) oameni ce strigau: „numai cate un pahar, sa ne ajunga la toti!”

`Dar in Munte gasim deseori si izvoare amenajate special, cu bazine din beton, cu teava de scurgere a supraplinului (ciurgau) uneori si acoperite. In acest caz, se face sau ar trebui sa se faca mai jos si un bazin din care sa poata bea animalele, domestice sau salbatice, sa nu li se confiste sursa de apa. Asa ar fi trebuit sa procedeze si familia lui Eugen Balan,( un tanar din Slobozia , decedat in 17 sept.’82) care a amenajat izvorul din Poiana Inchisa. Acest izvor e o alta minune a Pietrei Craiului.

Este un vechi obicei la romani (poate si la alte popoare!?), ca atunci cand moare un tanar, familia lui sa amenajeze un izvor „In Memoriam”. 

La binecunoscutul izvor „Fantana lui Botorog”, aflat intre Cabana Gura Raului si Cheile Pisicii din Piatra Craiului, a fost ridicata si o cruce. Pe ea e scris „S-a ridicat de Paraschiv Botorog in amintirea fiicei Lenuta, eleva in clasa a 5-a”. Nu intotdeauna apare numele celui in memoria caruia e dedicat, sau numele celui care l-a amenajat ( asa cum e si in cazul crucilor de pe varfuri, unii constructori isi spun: „D-zeu vede, D-zeu stie”). Am intalnit de mai multe ori in Carpati astfel de izvoare „In Memoriam”. Din pacate nu le-am notat, asa cum notez de vreo 30 de ani incoace, numele celor care au cazut victime ale muntelui, mai corect spus: de cele mai multe ori, „victime ale imprudentei”.

Dar v-am dat un exemplu si mai dau doua, rugandu-va sa ma completati: Izvorul de pe Muntele Arcanu din Muntii Valcan si cel din poteca ce trece din Cerna-Sat peste culme, in Valea Motru-Sec, spre Closani. Si „vad” multe altele, cu detalii (banca, acoperis…) dar nu-mi amintesc unde.

Sunt in munti, pe trasee turistice si izvoare care poarta nume proprii, care poate sunt numai numele „constructorului”, izvoare amenajate pentru noi, drumetii, nu in memoria unui tanar din familia respectiva. Dar ele au devenit „in memoriam” celor care le-au amenajat: Izvorul Nicolae Ioan din Ciucas, Fantana Macarescului de langa Cabana Fantanele din Ceahlau, izvorul lui Orlovski din Calinet.

Poate ca izvorul din poteca spre refugiul Costila merita acum sa fie numit: „Izvorul lui Pupeza”. Eu asa o sa-i spun izvorului, iar mie, de cate ori voi lua apa din el, imi voi spune: „sa-ti fie rusine Mititeanule, ca nu ti-ai putut face timp sa te duci sa-l ajuti si tu pe Mihai, venit din Italia sa repare acest izvor !”

Cele mai mari… izvoare din care putem sa ne astamparam setea pe munte, sunt… lacurile. Daca unii dintre „turistii-bivoli” nu le considera „balti de scalda”. Lacurile sunt si izvoare, dar sunt sunt si „Ochi de Mare” . Eu insa le-as spune „Ochii Muntelui”. Si muntele vrea sa aduca stelele cerului mai aproape. A retinut si el ce a scris LUCIAN BLAGA: 

– ” DACA AM VEDEA CU LACURILE, STELELE S-AR APROPIA, INTAMPINANDU-NE LA JUMATATEA DRUMULUI”. 

Dar si daca vedem doar cu ochii nostri, nu cu lacurile alpine cum ar dori Poetul, sau daca e ceatza sau nor si nu le vedem cu ochii-ochi, ci doar cu ochii sufletului, in Munte stelele sunt mai aproape de noi decat de cei de jos, de cei care poate nici nu le vad de smogul din atmosfera si de smogul din ei! De fapt, mai corect spus, acolo sus in muntii pe care-i iubim, 

NOI SUNTEM MAI APROAPE DE STELE. 

Si le simtim si pe ele ca pe niste izvoare, ne adapam din ele, ne astamparam „setea morala”. Caci GASTON REBUFFAT, un mare alpinist francez, a spus:

IN MUNTI RABDAM DESEORI SETE FIZICA, DAR NE ASTAMPARAM SETEA MORALA”. 

Si ca sa ne intoarcem la LUCIAN BLAGA, reamintim indemnul sau de a face fantani:

” SAPA FRATE, SAPA, SAPA, DACA VREI SA DAI DE APA”.

Si intr-adevar, sapand IN NOI, dam de izvoare nestiute. De acord?


Loading