Final de an pe schiuri

Relatarea unei ture pe schiuri prin Muntii Bargaului si Rodnei la granita dintre anii 2005-2006.

Se considera a fi ture montane reusite, de neuitat, cele in care totul se desfasoara asa cum le-am gandit, cum le-am sperat. Dar raman in memorie mai ales turele cu surprize, cu mici aventuri, turele pe care experienta acumulata in anii anteriori, calmul, ne ajuta sa le terminam cu bine, sa consideram micile sicane ale vremii, hartilor, neatentiei noastre ca si condimente ale meniului preferat: Muntele.

Previziunile meteo de dupa Craciun, confirmate mai apoi, ne-au facut sa renuntam la planul initial in zona satelor branene si masivului Leaota. Ne-am facut un plan care sa ne permita a strabate niste locuri pitoresti prin zone mai joase, dar mai spre nord, unde previziunile nu erau asa de catastrofale.( Dar intr-o seara ne-a lapovitit si apoi ne-a plouat udandu-ne pana la piele !). Zone in care sa putem bivuaca fara cort intr-unul din numeroasele salase sau, mai ales in caz de nevoie, sa putem dormi ca oamenii normali in case confortabile, sa ne putem usca hainele ude. Asadar ne-am restructurat planurile, le-am armonizat cu ale amicilor bistriteni si nasaudeni cu care am impartit bucuria recentului Craciun bucovinean.

Am convenit cu Doru Munteanu sa incepem tura din Pasul Tihuta si in trei zile sa trecem peste trei "munti" (doi din masivul Bargau, unul din Rodnei) ca sa ne petrecem revelionul cu amicii nasaudeni la refugiul salvamont al lor aflat pe valea Aniesului la "Intre Izvoare". Asa am si facut... in linii mari ! Caci in seara de 30 am ajuns in... shantz! De fapt in satul Sant, nu in satul Rodna, iar in seara de revelion am marsaluit degeaba 10 km pe drumul forestier (pana la 10.45 noaptea !) cu apa in claparii folositi ca amfibii la trecerea raului prin vad... Abia in ziua de 1 ian pe la amiaza am ajuns la refugiul Salvamont unde eram asteptati cu caldura si masa plina de bunatati...

In ziua de joi 29 dec.2005 putin dupa ora 11, patru oameni echipati mai ciudat ca ceilalti calatori, coboram din autobuzul Cluj-Bistrita-Botosani in statiunea Piatra Fantanele. Zapada nu mare, dar destula, insa moale, uda. In prima parte drumul spre Ciosa are nisip, asa ca ne remorcam schiurile pana la intersectia sa cu "drumul romanilor ". Nu e soare, dar nu ploua, nu e ceatza. Peisajul natural e umanizat de gospodariile rasfirate ale diverselor catune. Unele case sunt locuite si acum, altele numai vara. Casele, dealurile si mai ales gardurile, chiar si lipsite acum de umbre, brazii si mestecenii, ne indeamna sa apasam mereu pe declansatoare, desi stim ca nu vom obtine fotografii de senzatie. Dar stim ca ne va fi dor de aceste locuri si ca imaginile ne vor astampara dorul sau... ne vor indemna sa revenim pe acolo si primavare, vara, toamna... Pe la Stanisoara, in oceanul de nori de pe cer apar insule de albastru. Ne mai zambeste uneori si soarele, care saruta si fruntea Calimanilor ce raman tot mai departe in spate...

GPS-ul ne spusese de la plecare ca in aceasta prima zi avem 20 de km pana in Lunca Ilvei, unde eram asteptati la pensiunea familiei Ionel Ureche, vechi si bun prieten al nostru, unde mai "aterizasem" intr-o iarna tot pe schiuri, venind din Sant peste Cucureasa. Si atunci eram cu Doru si Mirela ca si acum. Stiam ca vom calatori si noaptea, dar ne bazam pe frontale, pe track-ul Marlenei si mai ales pe o excelenta cunoastere a locurilor de catre coechipirii nostri. Mirela copilarise pe aceste dealuri, Doru frecventase zona cu multe trupe de turisti straini.
Pe la 17.30 aprindem frontalele si intram in padure,ocolind varful Paltineasa pe un traseu mai scurt, pe o poteca stiuta si gasita "la fix" de Doru. Ajungem apoi in catunul Dealul lui Ivan, unde unele geamuri sunt luminate. La Cotul cel Mare parasim urmele de sanii si traversam o lunga panta inzapezita. In fine, ne apare panorama mult dorita a vaii Ilva, cu sute de lumini ale caselor si ulitelor din Ilva Mare si Lunca Ilvei. Din pacate zapada e grea, coborarea cere efort si atentie. "Ghizii" ne conduc cu mare precizie. Desi mai ezita si se mai sfatuiesc, la un moment dat ne arata "Pensiunea Ureche", localizand-o dupa luminile "a giorno". Avem norocul asta, in gradina lor fiind singura punte din zona de trecere peste raul Ilva. In curte se joaca multi copii ai turistilor; ne vazusera si ne urmarisera luminitele, crezandu-ne extraterestri... Caldura din sufletele gazdelor ne emotioneaza, cea din calorifere ne va usca hainele...

Vineri 30 dec. reusim sa plecam abia la 9.30, desi in plan era mai devreme cu o ora. Acea ora pe care stim ca poate o vom regreta deseara, desi traseul e mai scurt ca ieri: abia 12,8 km. Trecem soseaua si linia ferata, ne montam focile si schiurile si urcam prin livezi si fanate oblic spre stanga (nord-vest). Un flacaiandru isi ia schiurile si se tine o vreme dupa noi cu ele in maini.Dupa ce trecem de Manastire, incepem un urcus mai sustinut pana in poiana Brasovanca.
Intalnim localnici cu sanii cu fan sau lemne de foc. Dupa inca o zona de padure, iesim in golul alpin unde vantul si ninsoarea au miros de viscol. Intr-o stana facem pauza de masa. Urmeaza emotiile traversarii prin padure, fara drum sau poteca, a varfului Cornii. Urcus dificil, cautand mereu zone fara doboraturi sau desis.

Nici coborarea nu e comoda; mai luam cate o tranta, mai ales eu caci imi sare prea usor securitul. Daca l-as strange, l-as repune cu greu la loc. Dam de un drum care ocolise varful; e mai comod pe el. Dar oare duce unde dorim? Vom banui in curand ca nu, caci ne duce prea spre dreapta (nord), nerevenind in culme, spre vest, cum speram. Dar lapovita e tot mai suparatoare, seara e pe aproape. Asa ca renuntam a urma GPS-ul, urmam drumul in sepentine largi. Aprindem frontalele. Panta drumului e lina, mai si alunecam, dar mai mult facem pasi alunecati. Surpriza neplacuta e ca acest drum de car si tractor nu ne duce intr-un drum forestier ci...intr-un parau cu urme de tras lemne ! Jos schiurile ! Unii le ducem in mana, altii pe rucsaci. Mersul e dificil, zapada si gheatza se rup mereu riscand sa ne inunde claparii. In fine, drum larg, alunecam iarasi. Ploua tot mai tare; desi avem pelerine, renuntam sa le mai folosim, caci suntem deja uzi.

Dam de un camion care incarca lemne; aflam ca mai avem 1 km pana la primele case din satul Sant, nu Rodna ! Ulita ce insoteste valea Cartibavul, e si ea un fel de rau cu pat de gheatza. Schiurile aluneca fain dar...submerse. Pe sub glugi, zarim case, mai ales pensiunile - impodobite de sarbataoare. Doru intra in curtea unei pensiuni stiute de el; nu au locuri libere, dar patronul, vazandu-ne asa de plouati se ofera generos sa ne duca pana in Rodna. Casa calduroasa a matusii Mirelei devine mai intai uscatorie ! Ne miram cu totii- si gazdele si noi - de atatea haine ude. Unele au trebuit stoarse in prealabil. Suntem apoi rasfatati cu tot felul de bunatati... Si vazand la TV ce furtuni au fost in zona Brasov, ne-am felicitat ca suntem aici in nord si la caldura si nu in Leaota in cort...

Sambata 31 dec. Tot dupa ora 9 pornim in urcus pe piciorul muntilor Rodnei dintre valea Vinului si valea Aniesului, cel cu Poiana cu Narcise, cel cu frumosul varf Corongis, cel care se uneste cu creasta principala in Vf.Omului. Cel pe care eu si Marlene l- am si urcat, l-am si coborat. Asa ca aici noi suntem ghizi. Prima ora e un urcus abrupt pe un "hurloi"- un drum devenit sant adanc. Dupa mai bine de o ora, ne urcam pe schiuri. Poiene, padure, poiene. Mai mult urcam, dar avem si coborari de pe unele "cocoase". Revedem case si "hodai" stiute.Surpriza e o cabanuta ce se construia cand am trecut ultima data pe aici. Surpriza e si fatul ca e descuiata, ca are doua incaperi, ca una e adevarat dormitor, e etansa la vant, are pat si soba si lemne... Marlene - gand la gand cu mine - propune sa ramanem aici de "Rev". Nu ne va mai prinde noaptea la coborarea ce n-o cunoastem. Si peticele de cer senin poate ca se vor largi maine si vom putea face un dus-intors fara bagaje pana pe Corongisul care ofera o splendida panorama a crestei principale spre vest si est. Doru obiecteaza, spune ca suntem asteptati si de prieteni si de atatea bunatati. Asa ca cedam. Continuam inca o vreme pe aceasta lunga culme sudica a muntilor Rodnei. Se imprastie norii si iese soarele "la fix", ca sa vedem versantul vestic al acestei culmi, caci am ajuns la acea zona a lui fara padure pe care o ochisem pe harti ca e buna pentru a cobori in valea Aniesului.

O,Doamne! A sosit in fine premiul asteptat: vreme superba pentru ochi, foto, coborare. De nu ne-ar grabi inserarea ce se apropie ! Grabiti-grabiti, dar pozam spre est Ineul si vecinii lui, apoi intram pe versantul vestic. Ce peisaj, ce panta superba, ce nori cameleonici spre vest! Ne imbatam de atata frumusete, dar o facem din coborare. Ce zapada faina ! Un strat de pulver peste zapada veche, tare care suporta viraje normale, nu in plug ca in serile precedente. De fapt facem putine viraje, mai mult alunecam pe panta tot mai lina spre casele-stane de la marginea padurii. Am avut norocul sa gasim drumul (indicat si de doua urme de bocanci ) ce duce de la ele spre vale. Curand e ora de aprins frontalele. Coborare cu zone faine, cu altele mai altfel: mai in plug, mai in trepte, mai cu ele in mana...
La ora 18 suntem pe malul apei. Caci drumul e... dincolo ! Cele doua urme -probabil de cizme- dispareau in vad ! Ce-i de facut ? E prea riscant si prea intuneric sa incercam a merge inca vreo 600-700 m pe malul asta, caci stim ca mai sus drumul e pe malul "nostru". (Vom vedea in 2 ian. ca s-ar fi putut).

Asa ca hotaram trecerea prin vad. Ne strangem bine clapele bocancilor. Eu fac inaugurarea. Cu rucsacul si schiurile mele trec trei "bratze" ale raului. Am ajuns la drum cu bocancii aproape uscati! Doar in dreptul, care are cizma dezlipita, simt ceva rece. Ma intorc si mai fac un drum cu rucsacul si schiurile Marlenei. Apoi o duc "pe sus" si pe ea, macar ea sa ramana uscata la picioare, caci eu am luat deja apa "la bord". Ar trebui ca sa scurg apa din bocancul drept, dar stiu cat de greu m-as incalta iarasi... Doru si Mirela au ajuns si ei la mal. GPS-ul ne arata ca mai avem 7km. E ora 18.30 si o luam repede pe drumul care are mai multa gheatza si baltoace decat zapada, cu schiurile "in lesa". Reusesc sa-mi incalzesc apa din bocanci. Ne consolam ca sunt doar 2 km pana la Intre Aniese + inca 5 pana la Intre Izvoare, o alta cazare civilizata, un revelion cum n-am facut de mult. La cam 1 km., la "Pensiunea lui Teo" sunt parcate multe masini, pavoazare adecvata, muzica. Noi marsaluim cu apa in clapari. Suntem grabiti sa ne schimbam sosetele si incaltamintea si sa dam iama prin bunatatile culinare si sampania/berea/vinul trimise in avans de Mirela si Doru. Dar "graba strica treaba".

Dupa aproape 7 km.se termina de tot urmele ce devenisera tot mai putine (urme de masini, tractor, oameni ). Intr-un loc unde a intors un tractor, ne dam seama ca mai departe zapada e intacta !! Suntem derutati ! Probabil ca amicii au renuntata sa urce pana aici, masina le-o vazusem undeva mai jos, dar gandisem ca au coborat-o dupa ce au descarcat bagajele. Se vor fi aciuiat le vreuna din pensiunile pe langa care trecusem? Mister deocamdata ! Semnal pe mobile nu este, stiam asta. N-avem altceva de facut, asa ca ... inapoi ! Desigur pe schiuri. Marlene imi spune unde vom face "rev"-ul si sunt de acord. Da, ultima cabana silvica, mare, cu etaj, pe langa care am trecut ne va salva. Afara nu e ger, asa ca vom putea folosi pridvorul, caci banuim ca e blindata bine si n-are "winter-raum" (camera/refugiu de iarna). Asa ca pentru a nu ne prinda trecerea dintre ani pe schiuri sau ca sa nu cerem cazare intr-o astfel de seara la pensiunile de mai jos, dupa vreo 3 km., la ora 22.45 ne-am oprit la "cabana noastra". Peste tot gratii, lacate. Nu ne e viata in pericol, asa ca nu facem gesturi de vandali. Pridvorul e incapator. Repede izolirurile, descaltarea, ciorapi si haine uscate. Eu aduc mai intai zapada si dau drumul la primus, apoi cei trei "invalizi" devenim "boieri". Marlene- singura cu cizmele cvasi-uscate, se ocupa de "room service"(gatit si aranjat masa "festiva"). Ceilalti trei stam deja in sacii de dormit si mai rascolim prin rucsacii de la picioare.

Doru face poze cu blitz-ul. Si regreta ca n-a facut si cand am trecut "Rubiconul", cand eu o aveam pe Marlene pe post de rucsac. La ora 23.55 "sampania" (ceai din zapada topita) e deja gata. Repede paharele ! La Multi Ani ! La Multi Munti noua si voua prieteni nasaudeni care va ganditi la noi poate putin ingrijorati ! La Multi Ani si La Multi Munti si voua dragi confrati intru pasiune. Eu si Marlene afirmam ca nu regretam ca suntem aici. E un revelion apropiat de stilul nostru din ultimele sapte. Ne imbratisam, incercam sa cantam ceva. Nu dansam caci podeaua din "sufragerie" e cam uda pentru sosetele noastre. Termometrul arata -4 gr. In sacii de puf e cald, prea cald, caci preventiv am luat toate hainele uscate pe noi. In pungi si apoi in saci, am bagat si cizmele claparilor, ca sa le putem incalta dimineata.
Eu si Marlene ne rememoram revelioanele anterioare. In tura de rev de anul trecut, in cele cinci zile intre Paltinis si Surianu n-am intalnit pe nimeni. Si ne-am cazat doar in "hotelul Salewa aflat "la purtator". Acum a fost, este putin altfel. Dar am avut deja trei zile de neuitat... Noapte buna...

Duminica 1 ian.2006 Lenevim in saci. N-avem motive sa ne grabim. Mai facem poze cu pridvorul, cu cabana. La 11.30 ne urcam pe schiuri si la vale ! Dupa inca vreo doi km. ... se dezleaga misterul ! Urcasem pe valea Aniesul Mic nu pe Aniesul Mare ! Doru care era in fatza si era grabit n-a observat ramificatia ! Era de fapt ascunsa de un troian facut de cei care deszapezisera drumul pe Aniesul Mic, care era mai curat si mai circulat ca cel de pe Aniesul Mare. Noua ne scrisese Doru pe e-mail ca rev-ul va fi la Intre Aniese, asa ca aici aveam ultimul way-point pe GPS. Daca aveam unul si la Intre Izvoare (confluenta dintre izv. Galatului si izv. Laptelui ), aseara am fi aflat ca mergem in directie gresita. Sau daca unul dintre noi am fi baleiat si aici cu frontala, am fi vazut sagetile cu marcajele. Cu gandul la dragul nostru Liviu Nechiti si la ceilati prieteni ingrijorati de soarta noastra si la bunatatile ce ne asteapta, urcam cei 5 km pana la Intre Izvoare.
Imbratisari, urari, intrebari, raspunsuri, mirari... Apoi suntem indemnati sa alegem taria preferata. Urmeaza acum si seara ciorba de burta, friptura, plachie, sarmale, cozonaci, prajituri, cafea, vin, bere, sucuri, cola ... Si povesti, multe povesti, mai ales cu Dl. Buia - veteran salvamontist nasaudean. Dar nu "povesti vanatoresti", caci salvamontistii au destule intamplari reale de povestit. Si de fapt discutam despre Tibles si Rodnei, mai ales sperante si deziluzii legate de Parcul Muntii Rodnei.... A fost "rev-ul nostru intarziat" ! Multumim dragi prieteni nasaudeni !

Luni 2 ian. Toata lumea pleaca. Noi patru mai intai, la 9.30. Schiurile aluneca fain. Dar mai jos de Intre Aniese e tot mai inghetat. Eu si Marlene nu ne permitem pasi se patinaj , iar betzele in care trebuie sa ne impingem derapeaza mereu. Dar "merge". La primele case din satul Anies ne ajunge microbuzul nasaudenilor. Mai fac loc pentru rucsacii nostri si pentru Marlene. Eu am ambitia sa alunec pe schiuri pana la soseaua Sangeorz- Nasaud. Acolo urc si eu in "cutia cu sardele", luam si bagajele lui Doru si Mirelei. In Nasaud coboara cei mai multi si apoi ii luam si pe Doru si Mirela sositi cu o ocazie. In Bistrita, la Mirela mai mancam cate o ciorba de burta si cate o friptura. Soseste si popa cu crucea si se cam ... cruceste cand ii spunem ce-am facut. La ora 19 TOM ajungea in Cluj si ne depunea in fata blocului.

Meniu: 
09. revelioane, Craciunuri si Paste pe munte
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8