Gândind la Piatra Craiului

Ganduri, amintiri, opinii, prilejuite de aparitia primului numar al revistei "Muntii Carpati". Articol publicat in nr.6 al revistei. Ganduri continuate in articolul "Revenind la Piatra Craiului".

Pe multi montaniarzi ne-a luat prin surprindere aparitia revistei Muntii Carpati. Unii in scris, dar in mod sigur in gând toti i-am dorit si-i dorim viata lunga revistei, sponsorilor ei si minunatilor oameni care au initiat-o. (Nota recenta-2004: din pacate a "sucombat" dupa 37 de aparitii )

Vazând ca primul numar al revistei este dedicat (medalion) Pietrei Craiului, m-am bucurat dandu-mi seama inca o data ca acest munte fascinant este intr-adevar Perla Carpatilor Romanesti. In numeroasele expuneri cu diapozitive color pe care le-am inchinat "Pietrei", obisnuiam sa-l parafrazez pe John Ruskin care scria ca: "Nicaieri in natura nu exista atata varietate pe un spatiu atat de restrans ca in munte" si sa afirm ca: " Nicaieri, in nici un munte din Carpatii nostri, nu exista atata varietate si frumusete concentrate pe un spatiu atat de restrans ca in Piatra Craiului".

Unor prieteni care m-au intrebat candva mirati de ce acord in fiecare an cel putin doua saptamani Pietrei Craiului cnd se stie ca pe vreme buna o poti termina in trei zile, le-am raspuns: "depinde ce intelegem fiecare prin «a termina» !"

Peretele de vest al Pietrei Craiului - celebrul Westwand - cu ale sale muchii, creste, crestulite, turnuri, degete, tancuri, ace, santinele - despartite de vlcele, hornuri, canioane, brane, strungi, porti - reprezinta un imens labirint geologic si ne inspira sentimente stranii de exploratori adulti, seriosi si de joaca de copii naivi si fericiti.

Stiu, stim cu totii ca sunt mii de oameni care se duc de repetate ori în Piatra Craiului, asa cum alti oameni (uneori aceiasi) se duc de repetate ori la un anumit concert. Pe maestrul Alexandru Racu, dirijorul corului orchestrei Filarmonicii din Craiova,l-am intalnit cateva veri la rand pe potecile-portativ ale acestui munte-partitura. Cei indragostiti nebuneste de acest munte ne trimit cu gandul la afirmatia unui mare montaniard francez: "J' aime la montagne comme on aime une personne" (Jean Secret). Unii dintre acesti admiratori ai Altetei Sale "Piatra", au reusit sa redea in cuvinte sentimentele induse de aceasta enigmatica fiica a Mariei Sale Muntele. Printre ei sunt: Emmanuel de Martonne, Ion Simionescu, Ion Ionescu Dunareanu, Vintila Mihailescu, Emilian Cristea, Nae Anghelide, Ovidiu Lupascu, Ovidiu Manitiu, Marcian Bleahu, Mihai C. Vornicu, Ionel Coman, Mircea Florian, Codrut Clement Dan, Andrei Beleaua, Daniel Popescu, Alexandru Condeescu. Poate, generoasa noastra revista va accepta sa revin candva, scotand din nou la lumina, de data asta in paginile sale, acele nestemate pe care le-am cules cu emotie, bucurie si respect din comoara oferita tiparului, noua cititorilor de literatura alpina, de catre acesti oameni cu suflet-strune de vioara vibrand armonic sub arcusul Muntelui. ( gasiti "50 de ganduri despre Piatra Craiului" la cap. 2 )

Dar cate alte tuiburatoare ganduri despre munte si mai ales despre Acest Munte, nu am citit in acele jurnale ale Cabanelor Ascunse. Ajunsi acolo, de exemplu la casuta din barne, garbovita de vreme din Braul Cioranga, incepeam cu infrigurare sa cautam inscrisuri semnate de prieteni sau de montaniarzi celebri pe care inca nu-i cunosteam in persoana, dar si ganduri scrise de acel prieten anonim "camarad intru pasiune" cum ar spune Noica, ganduri pline de extaz in fata acelei uluitoare privelisti oferita de Calinet si Valcelele Caprelor. Ne bucuram daca ploua, caci puteam citi "romanul" refugiului. In asteptarea vremii favorabile pentru a revedea a "n"-a oara acele locuri minunate dintre Hornul Inchis si Caldarea Ocolita sau pentru a mangaia prizele si pitoanele din "potecile" lui Ionel Coman, Alexandru Floricioiu, Buti Garner, Walter Kargel, intre doua ropote de ploaie incercam pe dinafara si pe dinauntru, cu materiale din apropiere dar si cu cele aduse de jos cu stoice eforturi, sa consolidam "castelul" vacantelor noastre alpine. Cat de mult ne-a durut concluzia ca nu mai este nimic de facut decat de a-l reface din temelii tot in acest loc (a facut asta cu studentii inimosul si neobositul Mircea Opris in 1975) sau in alt cotlon al Pietrei intr-adevar ascuns cel putin pentru cativa ani, loc divulgat si accesibil doar impatimitilor acestui munte si nu celor care cu acordeoane (atunci), cu sacose sau cu rucsaci plini cu tarii si bere profanau in fiecare sambata seara refugiul Spirla.

In toamna lui 1973, din Braul de Mijloc, de la "locul Elis" aflat in apropierea Grotei La Ulcior unde ne aveam bivuacul, auzeam loviturile de secure si vedeam cum se ridica o casuta alba. Ne-am speriat ca se reface stana in coasta rezervatiei. Ne-am bucurat apoi, când la Plaiul Foii am putut strange mana constructorilor refugiului: nea Traian Flucus - om de o rara modestie si salvamontistii sai Jinga, Badea si Cotinghi - din Zarnesti ("orasul lipit de tâmpla celui mai frumos munte " cum spune Petre Grigore) si mesterul dulgher Nicolae Secarea. In mod sigur nu pentru amatorii de chefuri isi batatorisera palmele in poiana Spirla acesti oameni.

Sunt convins ca cei care pastreaza jurnale de la fostele sau actualele refugii din Piatra Craiului (pe unii am cinstea sa-i cunosc) vor scutura candva praful si mucegaiul dar mai ales "zgura" care din pacate s-a mai strecurat printre nestemate si ne vor reda acele perle de gând, de simtire, sclipitoare si curate ca lacrimile de roua din cupele de gentiane sau dintre petalele garofitei - simbol al Ei , al Pietrei, al Craitei.

Pe toti cei care iubim muntele ne bucura intalnirea prin cotloanele complicate ale Pietrei cu oameni tineri la ani sau doar la suflet, in ochii carora daca privim ne amintim de cuvintele lui Maurice Herzog - cuceritorul Annapurnei - care scria: " Copil fiind, cand ii priveam pe cei care se intorceau de pe Mont Blanc, vedeam in ochii lor arzand o flacara stranie". Pe astfel de oameni ii conduceam cu bucurie prin locuri de care auzisera, citisera, pe care le doreau dar nu le stiau, nu le gaseau. Ne aminteam (si simteam) ce scria Lionel Terray: "poate cea mai mare bucurie a unui ghid de munte este ca poate oferi bucurie".

Mi-amintesc cu recunostinta ce enorma bucurie ne-au produs noua in vara anului 1968 acei oameni minunati - doctorul Târpa - care in 1 august a pus capat cautarilor noastre prin hatisurile Padinei lui Râie si ne-a dus la Cabana Ascunsa si alpinistii Alexandru si Madlena Breahna, care in ziua urmatoare ne-au coborat din Creasta Sudica prin Poiana Inchisa - pe care de-atatea ori o admirasem si o dorisem de sus culcati pe burta in poteca turistica. Oare acei oameni au vazut o flacaruie in ochii nostri? Au intuit ca facem parte dintre cei care venereaza si respecta muntele, dintre cei care intra in munte ca intr-o catedrala? Caci tot John Ruskin scria ca " muntii sunt marile catedrale ale pamantului: ziduri de stanci, mozaic de flori, altar de zapada, bolta de stele, coruri de izvoare".

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8