Grupuri si pietre

Modul de inaintare al celor dintr-un grup care abordeaza un traseu cu risc de a declansa caderi de pietre.

Cineva (Tudor) se intreba , ce atitudine adoptam cand mergem in spatele unui grup care lasa sa cada pietre in urma lui: mergem imediat in spatele lor sau lasam ceva distanta ? Caci- adauga el- se stie ca o piatra care ia viteza isi schimba aproape haotic traiectoria la fiecare reatingere a ‘solului”.

Deci nu-i poti anticipa traiectoria ca sa te poti feri. Pe de alta parte, daca stai foarte aproape, nu ai timp sa te feresti ” Parerea mea e ca situatiile se judeca fiecare in parte. Daca terenul e de natura sa opreasca piatra dupa o anumita distanta de cadere ( vezi grohotisurile ), cred ca trebuie lasat un spatiu adecvat. Alta e situatia cand terenul tinde sa accelereze caderea bolovanului, caz in care (mai ales pe un culoar ingust) e posibil sa nu poti sa te feresti de un astfel de bombardament. Atunci ar trebui sa se mearga chiar in spatele celor de mai sus”

Opiniile lui Tudor le consider corecte. Cu cat grupul e mai mare, cu atat e mai lenta viteza de deplasare pe vai de abrupt si cu atat creste si pericolul de accident, mai ales atunci cand in grup sunt incepatori care inca nu stapanesc tehnica de a merge fara sa disloce pietre. De fapt asa poti distinge imediat cine si cata experienta are la mers in zone de abrupt – privindu-l cum urca si cate pietre da la vale.

Cel mai bine e sa urci pe vai de abrupt in grup mic. In acest fel nu se face nici coada la saritori, pierzand timp pretios si e risc mai redus de a fi cineva lovit. De obicei se sta cat mai grupat ca eventualele pietre sa nu aiba viteza. La saritori, cand trebuie trecut pasajul pe rand, e insa mai bine sa fie distanta intre coechipieri si ca fiecare sa stea intr-un loc ferit, mai jos si lateral sau sub saritoare daca e surplombanta, si nu direct la baza saritorii in calea eventaualelor pietre scapate la vale de cel din fata.

Nu uitati ca, la trasee, scala romaneasca (1A-6B) se refera la dificultatea de ansamblu dar nu la pasaje. Asta e valabil si la vaile de abrupt: Un traseu de gradul 1B, usor pe ansmblu, poate avea cateva mici pasaje de III sau IV pe scala UIAA, unde cine nu are experienta minima de catarare se poate bloca sau pierde mult timp. De aceea aceste vai de abrupt sunt descrise in carti de obicei ca trasee de alpinism si nu ca trasee turistice…

Pe asemenea trasee de abrupt, daca grupul nu e omogen, e important ca minimum unul din grup sa poata depasi cele mai grele pasaje de pe traseu, inclusiv pe ploaie. Si sa aiba o coarda / cordelina [ minim 8 mm grosime si minim 15 m lungime] cu care sa ii asigure sau chiar ajute prin tractiune pe ceilalti la trecerea saritorii! Pentru asta trebuie sa stie sa o foloseasca si sa ia o pozitie sigura [pentru care nu poti fi sigur ca exista totdeauna in mod natural un loc adecvat), de aceea s-ar putea sa necesite si autoasigurare – si pentru aia trebuie sa ai cu ce sa o faci si sa stii cum!]

Nu o data, in Piatra Craiului, am ajutat grupuri sa iasa la liman, uneori noaptea, constatand – fara mirare – ca erau flamanzi si insetati, ca n-aveau de obicei nici o lanterna, nici haine mai groase, nici de ploaie( „am plecat de dimineata, era timp frumos, credeam ca mai gasim apa pe traseu, in carte scrie doar gr.1A, si doar X ore..”.)

Va doresc ture cu bucurii mari, cu riscuri mici!