Hoinari prin munți

I. Gânduri către cititori

”Ce ţin pentru mine va dispărea odată cu mine, ce dăruiesc va dăinui."

Rabindranath Tagore

Măria Sa Muntele, în cele șase decenii de când m-a acceptat ca prieten, mi-a dăruit cu generozitate multe bucurii, devenite dragi amintiri. Bucurii-amintiri pe care acum, privind în urmă, le consider comori de preț pe care nu mi le poate fura nimeni, care nu se pot devaloriza, căci sunt depozitate în cea mai sigură bancă, în suflet. De fapt, aceste bucurii nu le-am păstrat doar pentru mine, ascunse în suflet, ci m-am străduit să le ofer și altora, să dăruiesc bucurie din bucurie, prin sute de conferințe însoțite de imagini și de articole risipite prin revistele de munte și pe internet. Dacă Muntele a fost atât de generos cu mine, e normal să fiu și eu generos cu cei care iubesc Muntele, să ofer dar din dar, bucurie din bucurie. Dacă Muntele și veteranii întâlniți pe munte m-au învățat cum să-l abordez, cum să-l respect, cum să am grijă ca să culeg din munte doar bucurii, nu și necazuri, consider că e firesc ca din ce am primit să ofer și altor confrați întru pasiune.

Veteranii din tinerețea mea au fost modele pentru mine. Îi admiram pentru câte știau despre munte, îi respectam că prin cărți și articole din reviste împărtășesc și celor mai tineri din experiența lor, din înțelepciunea ce au cules-o ”bob cu bob” ca hoinari prin munți. Aveam atâtea de învățat din scrierile lor, din povestirile pe care le ascultam ca vrăjit când -o, ce fericire! - aveam ocazia să-i întâlnesc ”acolo”, pe munte. Parcă a fost ieri, atât de clar le văd figurile, le ascult vocea: Toma Boerescu, Emilian Cristea, Ionel Coman, Niculae Baticu, Walter Kargel, Eugen Seracin, Dinu Dinulescu, Alexandru Goja, Alexandru Breahnă, Nicolae Ivan, Gheorghe Pânzaru, Dan Coman, Alexandru A. Filipașcu, Mircea Florian, Aristide Stavros, Iosif Viehmann. Pe alții nu am avut șansa să-i cunosc dar le-am citit și recitit cărți și articole: Bucura Dumbravă, Nestor Urechia, George Vâlsan, Ion Simionescu, Radu Țițeica, Emilian și Ana Iliescu, Carol Lehmann, Alexandru Beldie, Ion Ionescu-Dunăreanu, Ionel Pop, Virgil Ludu, Mihai C. Vornicu, Ovidiu Manițiu, Gheorghe Iacomi și mulți alții.

Însă nu doar am învățat din scrierile lor, ci m-am și bucurat de povestiri, de relatări de ture. Amintirile lor mă captivau, mă simțeam un însoțitor nevăzut al lor, ”hoinăream” cu ei prin munți. Ei nu urmăreau recorduri pe munte, mergeau pe munte pentru bucuria sufletească, cum am mers și eu și cum merg și acum cu draga mea Marlene. Nu porneau ”să cucerească vârfuri de munte”, cum le place ziariștilor să redea ascensiunile unor confrați întru pasiune. Căci: ”Munții nu pot fi cuceriți ci doar urcați” a scris Heinrich Harrer. Așa ne spune și celebrul Reinhold Messner: ”Un munte nu poate fi învins. El a fost și rămâne la fel chiar și după ce "victorioșii" au coborât și l-au părăsit. Oamenii nu au învins muntele; ei au învins cel mult slăbiciunea din ei, ridicându-se pentru o clipă la înălțimea munților”. Și Marcian Bleahu al nostru afirmă că: ”Atingerea unui vârf nu este o cucerire, căci nu poți cuceri ceva sau pe cineva care nu-ți e dușman. Da, ai dus pentru asta o luptă fizică, dar și morală, dar o luptă cu tine însuți”.

E adevărat că veți citi în cartea ce o aveți în mână și relatări ale unor ture ale noastre care poate vi se vor părea lungi, grele. Însă, motivația acestora nu a fost dorința de ”a bate recorduri”, ci ”foamea de munte”, dorința de a vedea cât mai multe peisaje în acea zi, în acea vacanță, mai ales prin munții altora. Asta îmi amintește de o discuție mai veche cu un tânăr prieten montaniard care se plângea că are doar 15 zile de concediu pe an. Eu i-am oferit soluția de a și-l lungi, chiar dubla: să procedeze ca mine, să meargă pe munte zi-lumină, când răsare soarele să fie deja cu rucsacul în spinare și să-l dea jos când apune soarele! Răspunsul său de muncitor în fabrică l-am înțeles: ”Eu nu merg la serviciu la ora 8 sau chiar mai târziu ca universitarii și alți intelectuali, eu la 6 dimineața trebuie să pun strungul în funcțiune și să lucrez uneori și două duminici din patru”. El dorea să se odihnească în concediu, eu, care la serviciu nu făceam muncă fizică, doream ”să mă obosesc” în vacanțe. Asta îmi amintește de un film italian despre perioada de după război: celebrul actor Alberto Sordi, în avionul cu care împreună cu alți prieteni șomeri zburau spre Paris pentru munci ocazionale necalificate, la întrebarea de pe chestionar ”motivul vizitei”, după ce a înmuiat creionul în gură ca un țăran, a scris încet, ca un elev din clasa a 2-a: ”pentru a mă obosi”!

Am scris mai sus că am învățat multe din cărțile despre munte, dar citindu-le i-am și ”însoțit” pe autorii acestora în fascinantele lor drumeții. Acum, când am părul ”închiciurat de gerurile din Carpați”, vă invit să citiți în paginile următoare câteva povestiri ale mele, doar unele dintre cele foarte multe. Pentru cei mai tineri mai ales, voi oferi și sfaturi pentru mersul pe munte. Sfaturi care desigur nu trebuie urmate ad literam, dar la care să cugetați, să le coroborați cu altele și să le filtrați prin prisma experienței de munte pe care o aveți. Veți găsi în carte și descrieri de fenomene montane mai deosebite, portrete ale unor stimați și dragi montaniarzi, cei mai mulți dintre ei plecați în ultima lor ascensiune. Desigur vă ofer și relatări ale unor ture din țară sau din munții altora, care n-au avut loc în prima mea carte – ”Chemarea muntelui” - apărută în decembrie 2016 tot în Colecția verde a editurii România pitorească. Carte care în prima ei parte are un caracter autobiografic. La lansarea acelei cărți și mai ales după aceea, am fost întrebat deseori: ”pe când următoarea?”. N-am putut răspunde, nu mă gândisem la așa ceva. Dar succesul de care s-a bucurat ”Chemarea muntelui” și îndemnuri ale unor prieteni, în special ale lui Mihai Ogrinji și Mihai Vasile cărora le datorez și prima mea carte, m-au determinat să mă gândesc la structura cărții de față și s-o ”construiesc” cărămidă cu cărămidă. E logic să nu repet ce am scris în prima, să trec peste amintirile din tinerețe chiar este la plural- ”Hoinari prin munți”.

Cele mai multe ture noi doi le-am efectuat studiind îndelung hărți montane. Dar unele le datorăm relatărilor incitante ale unor camarazi de munte. Și -în oglindă- ne-am bucurat mai apoi mult când ni s-a spus sau scris de către unii montaniarzi că au efectuat ture faine îndemnați de relatări sau de conferințe cu imagini despre ture ale noastre. Cu speranța că unii veți face la fel sau că măcar citirea cărții vă va face plăcere, vă invit cu drag ca prin cartea ce o aveți în mână, să deveniți alături de mine și de draga mea Marlene, Hoinari prin munți.
===============================================================
Notă: Dacă vă gândiți să aveți această carte, citiți și: http://www.dinumititeanu.ro/Chemarea%20muntelui

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8