Prin Alpii helvetici

Un fel de "mare traversare" era in plan in 2010 si in Alpii elvetieni. Dar aici, unde doream sa urcam mai multe varfuri insirate pe o creasta, e mai corect termenul "parcurgere".

Insa planul era inca de la inceput sub semnul intrebarii. O tura Alphubel- Taeschorn-Dom-Hohberghorn- Durrenhorn nu e chiar simpla. Nu atat tehnic, cat din punct de vedere al tacticii (planificarea etapelor, dormitul, etc.), totul depinzand si de conditiile gasite la fatza locului dar si de posibile schimbari ale vremii. Stiam ca pe sus ninsese in zilele anterioare si se anuntase ca va mai ninge. Si nu se poate sti cand se va topi noua zapada sau cat de tare va impieta asupra planurilor, ritmului de mers. Si repetam ca nu tinem neaparat sa urcam cat mai multe varfuri sau sa le "inlantuim" ("enchainement" - cum spun francezii ), Scopul nostru era "sa facem munte", sa vedem zone noi, sa pozam munti nestiuti inca sau pe cei stiuti, dar din alte directii, din alte unghiuri. Si asta vom reusi ! Vom vedea si vom poza Monte Rosa, Matterhorn-ul, Dent Blanche , Weisshorn-ul si alti uriasi de la inaltime, de pe alte varfuri sau creste inalte.

Zona vizata in plan era acel urias Y sau acea furca de sosele, cu coada "infipta" in localitatea Visp de pe valea Rhonului si cu doua brate/coarne ce pornesc din Stalden pe cate o vale: cea din dreapta spre St.Niklaus- Randa-Taesch- Zermatt si cea din stanga spre Saas Grund -Saas Almagell de pe vale si spre celebra statiune Saas Fee, aflata lateral, mai sus, pe o "prispa" a uriasei creste montane dintre "coarnele furcii". Creasta pe care se afla varfurile "noastre" de peste 4.000 m si care culmineaza cu Monte Rosa- "secundul" Alpilor- 4.634 m in Dufourspitze.

Joi 22 iulie e zi de transbordare auto din Franta in Elvetia. Stabilim unde ne vom intalni, vom mai comunica prin SMS si fiecare dintre cele trei masini cu cate doua persoane "la bord" se vor deplasa dupa dorinte. Chamonix- Argentiere- Col de Montets- Vallorcine. Aici nu pot sa nu-mi amintesc, ca si in alte treceri, de cel care a fost micutul la stat- 1,59 m !, dar mare la fapte alpine, Jean Christophe Lafaille, disparut intr-o ascensiune solitara pe Makalu. Cartea sa "Prisonnier de l'Annapurna" si cartea "Sans Lui" (Fara El ) scrisa de Katia Lafaille dupa ce devenise vaduva, ramasa cu trei copii, m-au marcat. Cumparasera in Vallorcine cladirea fostei gradinite si au tot lucrat la ea...

Urmeza apoi "granita F-CH- urcarea in Col de Forclaz- coborarea pe ametitoarea sosea "cu agrafe", printre plantatii de vita de vie - Martigny- Sion- Sierre- Visp- Saas Grund. Unde Puiu vrea sa discute cu un ghid care e si vanzator la un magazin Intersport. Gaseste acolo un alt ghid, care ii confirma ceea ce stiam si din buletinele meteo si ne spune ca doar acolo sus, peste vreo doua zile vom putea decide ce sa facem. Ne deplasam pe celalalt "brat al furcii" si din St.Niklaus cotim la stanga, in serpentine stranse, spre Graechen, unul dintre acele multe satuce pitoresti, cocotate pe mici platouri ale pantelor muntoase, unde stiam de pe harti si internet ca vom gasi un camping, cel mai apropiat de tinta noastra urmatoare. Dupa o vreme sosesc si Cezar si Nelu.

Vineri 23 iulie. Vremea ploioasa ne obliga sa facem inca o zi de pauza. Intre doua ploi, plecam in plimbare pana in "centrul" localitatii aflat mai sus (campingul este in Niedergraechen = ... de Jos) . Fain orasel ! Ca si in multe alte sate ca acesta, admiram inteligenta, bunul gust si bunul simt, respectul si mandria fatza de trecutul locului, armonioasa imbinare a noului cu vechiul. Case moderne, dar in stilul locului si perfect armonizate cu peisajul, nu ca multe viloaie din culoarul Rucar -Bran si din alte zone care par sedii de institutii (in Magura, una e ca o aerogara !) si care arata in acel peisaj "ca dracu'" ! Aici sunt tipice acele magazii de produse agricole, cocotate pe "ciuperci", astfel incat rozatoarele nu pot avea acces, neputand escalada, depasi acele "surplombe" de piatra, ce le putem compara cu roti uzate de moara. Mai facem niste cumparaturi, intram in bisericuta, s-o vedem si sa ne rugam pentru vreme buna. Puiu da telefon si rezerva locuri pentru seara urmatoare la cabana Bordier.

Sambata 24 iulie. Muntii sunt "cu capetele in nori", dar nu mai ploua. Achitam cazarea si plecam cu masinile, urcand cativa km pana in satucul Gasenried. Achitam taxa de parcare la primarie si pornim pe poteca ce duce prin locuri faine pana la cabana Bordier-2886 m. Indicatoarele din marginea localitatii ne spun ca avem de urcat 4 ore. Vom face cinci.Urcam agale, caci ne insotesc si Vieri si Nelu si avem vreme suficienta. Dupa cca o ora iesim din frumoasa padure de zade si traversam paraul. Locul se numeste Gletschertor = Poarta Ghetarului. Putin mai sus, avem surpriza sa trecem pe langa o stana = alpja. Pozam unul din micile ciopoare de oi. O ramificatie spre dreapta indica "Europaweg" si duce spre Europahutte. Cabana Bordier e faina, mare si fain amplasata. Ne ocupam locurile repartizate. La ora 18.30 se serveste cina. Ne asezam la masa unde pe un carton e scris "Nicolas -6 pers". Cina si micul dejun sunt la pachet cu cazarea. Dar lichidele (ceai, bere, suc, apa minerala) se platesc. La achitarea notei vom constata ca apa-1,5 l- costa 17 CHF ! Probabil ca cea cu 4 EU/l pe care am cumparat-o la Durier de la simpatica Manon, era apa din zapada. Iar aici, apa din zapada curge din conducta, nu trebuie obtinuta pe primus sau cumparata ca la Plan Glacier sau la Durier. Ne-am reamintit ca luxul e mai scump ! Suntem anuntati ca micul dejun se serveste la ora obisnuita: 3 dimineata ! Avem deja rutina in "a ne face temele" pentru a 2-a zi. Nelu si Vieri nu ne vor insoti.

Duminica 25 iulie. Ca de obicei, nu suntem nici ultimii, dar nici primii. Avem de urcat vreo ora printre bolovani, dar avem noroc ca traseul e marcat cu pastile sau benzi metalice reflectorizante fixate pe stanci, similare cu acele triunghiuri fixate pe copaci pe traseul spre cabana Gentiana din Retezat. Dar dupa ce ajungem la ghetar si ne montam coltarii, trebuie sa ne descurcam fiecare cum putem si cum nimerim prin labirintul format de crevase. Ajunsi intr-o zona mai plata, nu ne mai tinem dupa luminitele din fatza, Puiu deduce ca aceia urca unii spre vf. Balfrin, aflat mai la stanga, altii direct spre Nadelhorn. Noi cotim spre dreapta, spre culmea stancoasa pe care o brana din perete ar trebui sa ne duca in creasta pe care apoi s-o urmam in catarare pana pe vf.Durrenhorn si apoi sa ajungem pe Nadelhorn. Deja se lumineaza de ziua, Marlene isi ia in primire rolul de fotograf. Nu vedem brana, o banuim a fi mai jos si incepem sa coboram pe ghetar, sarind mereu crevase. Noi doi ramanem mai in urma, Marlene ar dori sa ne intoarcem si sa ne tinem dupa cei care vor urca direct pe Nadelhorn. Dupa o vreme, Puiu si Cezar, negasind brana indicata in ghid, se opresc, ne apropiem, le spunem parerea noastra si accepta resemnati sa renuntam la Durrenhorn. Poate si aceasta "alergare dupa doi iepuri" a contribuit sa ajungem in Windjoch (saua Vanturilor) cand altii deja coboara de pe varf si cand vantul bate cu furie ca sa confirme denumirea locului.

Cerul e senin, dar vantul turbat ii determina pe coechipierii mei sa renunte la varf. Dupa mine prea usor ! Eu as continua, dar.. asta e ! Chiar si in locul relativ adapostit dupa o cornisa in care stam sa bem cate un pahar de ceai, ne cuprinde frigul.Multi dintre cei care coboara de pe varf, din sa cotesc spre dreapta, spre cabana Mischabel. Vreau macar poze cu varful care arata fain si de aici. Imi e teama ca din cauza vantului ce ma misca, vor iesi "miscate" si pozele. Asa ca prefer sa nu mai declansez cu aparatul tinut cu ambele maini in fatza si privind pe dispay, ci sa-l lipesc de frunte, desi asa nu pot sa aleg bine incadrarea. E adevarat ca aveam pufoaicele in rucsaci, dar nu le scoatem, ci ne hotaram sa ne incalzim miscandu-ne, facand cale intoarsa. Eu plec primul, coarda o trage si pe Marlene si nu cobor pe urmele de la urcare,(spre care pornise Cezar) mai ales ca era o panta ce nu mi-a placut, ci plec in urcare pe urmele existente spre varful Ulrichshorn opus lui Nadelhorn fatza de Saua Vanturilor. Panta spre el e mai blanda si latimea crestei nu prea ingusta. Si nu avem mult de urcat.

Vin dupa noi ci Cezar cu Puiu. Varful acesta de 3925 m, nu ma consoleaza, pare doar un deal, un umar al frumosului si maretului Nadelhorn- 4327 m. E insa un fain punct de belvedere spre toate directiile. Dar si de aici, vantul ne trimite la vale. De mult nu am coborat atat de inciudat, atat de trist. Dar asta e ! In ultima zona a ghetarului, inainte de a ne descalta de coltari, ne intalnim cu Nelu si Vieri. Coboram impreuna. La cabana, in timp ce Puiu si Marlene rezolva problemele financiare, se apropie incet trei capre ibex si incep sa linga sarea presarata de gazda noastra pe bolovanii de langa terasa cabanei. Puiu afla acum ca din cauza retragerii ghetarilor, Durrenhorn-ul nu se mai abordeaza pe unde am incercat noi ! Ar fi trebuit ca de la cabana sa coboram o vreme pe poteca, si dupa trecerea apei sa urcam spre creasta dorita. Nu mai ramanem aici inca o noapte, cum prevedea planul initial, asa ca la Gasenried platisem in zadar una din cele doua zile pentru parcarea masinilor. Facem cateva poze caselor incarcate de flori, apoi , motorizati ne mutam in campingul Kapelenweg din Saas Almagell.

Luni 26 iulie. Pentru asta seara, Puiu retinuse locuri la cabana Langfluh, aflata la 2870 m, pana la care putem urca comod "pe sarme". Iarasi n-avem motiv sa plecam prea repede din camping. Si iarasi repetam tactica de a urca cu Max pana la Saas Fee, sa ii debarc pe cei patru, sa revin in camping, sa las masina langa a lui Cezar si sa ma duca Vieri inapoi la Saas Fee. Cabana e lipita de statia telecabinei. Pe pervazurile geamurilor cabanei, admiram si pozam flori ale caror ghivece sunt...vechi bocanci de munte ! In ghivecele de pe mese, sunt ..flori de coltz ! In luminoasa si placuta sala de mese mai sunt unii ca noi, dar nu multi. Ne delectam cu reviste si albume foto, ghiduri. Marlene isi da seama si de ce anume, pe internet, numai la cabana asta nu a gasit si pretul, pe langa alte multe informatii: 75 FCH/pers/noapte ! Daca ar figura pe net, poate multi ar evita cabana, cum am fi putut face si noi daca stiam si mai ales daca am fi stiut ce urmeaza in dimineata urmatoare. Caci previziunile meteo sunt incerte.

Marti 26 iulie. Micul dejun e la ora 3 din noapte (caci la ora asta nu e dimineata !). Poate ar fi macar in suflete, daca la ora asta am constata ca vremea ne indeamna la drum. Dar ne indeamna sa ne bagam inapoi in paturi. Ceatza, burnitza,lapovitza.. Brrr ! Au plecat doar cei din grupul de francezi ce aveau o tinta mai simpla: Allalinhorn -4.027 m, unul dintre cei mai accesibili si mai urcati patrumiari. Spre care se poate merge si pe vreme rea, caci se urmeaza linia stalpilor de teleschi. Au plecat si cei patru tineri olandezi care aveau ca tinta Alphubel-ul ca si noi, dar s-au intors dupa vreo doua ore. Au plecat iarasi cu cca o ora inaintea noastra. Noi plecam dupa ce se face ziua si ceatza se retrasese mai spre varfuri. Daca am fi prevazut asta, am fi putut azi urca din Saas Fee cu prima telecabina si am fi evitat pretul piperat al cabanei.

Dar Puiu se gandise logic: plecand la 3 noaptea, aveam mai mari sanse de a gasi inca locuri libere la Mischabel Biwak, in saua Mischabeljoch, intre patrumiarii Alphubel si Taeschhorn si unde e in plan sa dormim urmatoarele doua nopti. CDrept pentru care am luat mai multe alimente ca in turele de cate o zi sau cand ajungeam la cabane, unde nu se poate achita doar dormitul ! Zarurile sunt aruncate ! E clar ca nu vom dormi afara, dar poate ca pe vreo bancheta sau stand pe un scaun si cu capul pe masa. Azi ne insoteste si Nelu. Vrea si el si vrem si noi sa-i oferim un patrumiar (Alphubel) ca premiu pentru perseverenta. Se leaga la mijloc in coarda lui Cezar si Puiu. Urcam strecurandu-ne printre crevase si sarind peste unele. Deja ne-am obisnuit cu ele, dar nu si imprietenit, desi unele sunt simpatice, fotogenice, atractive ! Si acasa, studiind pozele, am vazut ca fusesem cam infumurati: urcasem legati in coarda, dar in maini cu betze, nu cu pioleti. Imprudenta c en-o vom mai face la coborare !

Vremea se face tot mai faina. Ne intalnim cu olandezii care de pe varf au facut cale intoarsa. Nu am notat, nu mai retin la ce ora am ajuns pe varf. Varf pe care se afla o cruce noua de lemn, simpla si faina, amplasata in acest an si pe care e scris "Alphubel 4.206 m , 2010 ". Vedem pana departe, dar Monte Rosa, Matterhornul si alte mari varfuri, inca nu si-au dat jos caciulile de nori. Spre bucuria noastra, o vor face maine, cand ne vom intoarce tot pe aici. Caci a picat desigur planul de a merge peste Taeschhorn si Dom si va pica si planul de a dormi doua nopti la Biwak. Facem 2-3 poze "noi la..." Il felicitam pe Nelu, desi stim ca nu este recordul sau de altitudine; fusese la 5.200, dar acolo nu era varf, ci... tabara de baza a Everestului ! Apoi plecam mai departe, Nelu desigur cel mai bucuros ca nu mai urmeaza urcus. O vreme tot cu coltari si pe zapada. Dar apoi, ajungem la o creasta stancoasa si destul de abrupta pe care trebuie sa ne descataram cu atentie, desigur dupa ce renuntam la coltari.

Eu platesc "cu sange" pentru faptul ca am respins oferta lui Cezar din urma cu cateva zile de a ma dota cu manusi de catarare. Ale mele sunt prea groase pentru asa ceva. Asa ca... imi ling mereu sangele de pe degete si "marchez traseul" cu rosu , pana ce ma hotarasc s-o rog pe Marlene sa scoata din rucsac trusa medicala. Se vede Biwakul din sa. Se vad omuleti pe langa el. Vom avea placuta surpriza sa mai gasim locuri. Suntem 18 pe 20 de locuri ! Ce bafta ! Inauntru e cald si bine. Pe soba cu lemne ( aduse periodic cu elicopterul ) se topeste mereu zapada, ridicata acolo unde e cocotat refugiul cu o cordelina de care atarna un ceaun. Nu se pune problema ca la noi " oare de unde sa iau zapada ca sa fiu sigur ca e ...nestropita? " Caci sus, langa usa de intrare, exista si usa unei toalete, nu coboara nimeni "pentru sine" in papuci pe scara metalica pana la zapada...

Iar containerul metalic de sub toaleta e inlocuit periodic cu elicopterul !!!
Si aici petrecem o seara faina, langa oameni asemanatori noua ! Inauntru e ca intr-o adevarat cabana, un dormitor, desigur cu paturi suprapuse ca in mai toate refugiile si o bucatarie-sufragerie. Are cesti, farfurii, oale, cratiti... Inainte de a ajunge la Biwak, eu priveam mereu creasta stancoasa din fatza noastra, pe care in urmatoarea zi, desigur pe intuneric, urma sa incepem a urca pe Taeschhorn. Aspectul ei nu ma prea atrage, mai ales ca probabil vor fi mai multe echipe care s-o abordeze si fiind friabila, riscurile cresc. Ma mai gandeam si ca prognozele meteo (doar maine va mai fi vreme faina ) ne indeamna sa nu mai dormim si maine seara aici, cum era in planul initial. E posibil sa fie vant puternic ( si va fi !). Se mai adauga "la cantar" si starea degetelor mele, "ranite in lupte". Asa ca accept fara ezitare propunerea Marlenei ca maine dimineata sa nu-i insotim pe mai ambitiosii Cezar si Puiu.

Miercuri 27 iulie. Asa cum banuiam, biwak-ul s-a golit aproape de tot la ora stiuta: 3 din noapte. La aparitia zorilor mai suntem 9 persoane. Patru vor porni cu cca 30 minute inaintea noastra spre Alphubel, alti doi vor pleca dupa noi pe urmele care coboara din sa spre Taeschalp. Ne legam toti trei in coarda. Eu urc primul. Unde consider ca e cazul mai pun cate o asigurare (anouri dupa tzancuri) si uneori ma opresc sa-i asigur in pasaje mai delicate pe cei doi secunzi. Nelu urca incet, dar fain si sigur pe el. Pe Marlene o stiu bine cat e de pisica la urcari si de capra neagra la coborari. Si mie mi se pare urcarea mult mai usoara decat credeam. Ajungem incredibil de repede la zapada. Coltari, piolet si.. la deal ! "Deal" care acum ne ofera bucuria de a-i vedea si fotografia pe "prietenii" nostri Monte Rosa, Liskamm, Roccia Nera, Castor, Polux, Breithorn, Matterhorn, Taeschhorn, (cel la care am renuntat de buna voie), Dom si altii. La coborare e Nelu in fatza si ma face sa strig de cateva ori : "mai incet !". Vrea sa arate ca stie si poate merge si repede si fara sa gafaie! :-) . Vremea e faina, e soare. Ajunsi in zona mai plata, ma gandesc ca am avea suficient timp sa mergem pe urmele ce duc spre Allalinhorn, urme pe care mai merg cateva echipe care vor sa-l "bifeze" si pe acesta. Dar sunt prea multi care misuna in zona varfului, cum este de obicei la pranz pe Mont Blanc ! Si am spus ca numarul de varfuri urcate nu conteaza pentru noi.

Coborarea decurge fara probleme. Doar la saritul de sus peste unele crevase, trebuie sa fiu atent pe care picior si cum aterizez, caci am un genunchi care nu m-a mai suparat de peste un an si nu vreau sa-l supar ! La cabana Langfluh , facem pauza, caci si telecabina are pauza intre 12.30-14. Ajunsesem cu ceva inainte de ora 13. Nelu isi recupereaza camera de filmat pe care o uitase in priza si sandalele uitate in hol de Cezar. Terasa cu flori de colt pe mese, e plina de clienti. Din Saas Fee urcam in autobuz. Din camping trimit un SMS lui Puiu:" Cam pe la cat si unde sa va astept cu masina? ". Caci exista si varianta ca ei sa coboare in partea opusa, in Taeschalp, daca se intorc tarziu sau ii prinde vremea rea. Imi raspunde ca deja au trecut peste Alphubel. Harnici "baietii" ! Voi afla ca la 8.30 ajunsesera pe varf-4.490 m, pe care urcasera si cateva alte echipe. Dar au avut noroc ca nu a rostogolit nimeni pietre spre ei, nu ni s-au zgariat sau turtit castile (a Marlenei si a mea ) cu care ii dotasem aseara, caci ei si le uitasera in camping ! Se mai intampla si "la case mari" ! Pe la 17.30 ii astept cu masina la intrarea in marea parcare cu vreo 8 nivele (vreo patru in subteran) din Saas Fee, statiune in care, ca si in Zermatt, circula doar taxiuri electrice si unele masini de aprovizionare. ..........................................

Revenit la cort, ma intreb daca sa ma bucur sau sa fiu trist ca vacanta asta in Alpi s-a terminat . Ma bucur ca am avut vreme nesperat de buna. Si nu pot fi suparat pe acele cateva ore de vreme rea, care ne-au modificat unele din planurile initiale. Pentru a fi fericit trebuie sa stii sa te bucuri ! Sa gasesti mereu motive, chiar si marunte, de a te bucura. Aici, in aceste zile, motivele de a fi fericiti nici n-au fost marunte. Am fost in munti mari, inzapeziti si vara, decorati cu cornise, seracuri, crevase. In munti faini, impreuna cu cu oameni faini. Si prin sate, orasele si alte locuri faine, aici in tarile cu Alpi si in zilele urmatoare in drumul spre casa. Dar ne este si dor de cei dragi de acasa, de colegii de club, de muntii de acasa. Munti tot mai agresati, mai pangariti. Dar nu putem fi suparati pe ei, caci ei nu au nicio vina pentru starea in care au ajuns datorita unor ne-oameni. Sunt muntii nostri, munti din care am cules in deceniile anterioare atatea amintiri faine, incat ne sunt si ne vor ramane mereu dragi! Acum, acasa, in Alma Mater Napocensis, inchei cu : Bine v-am gasit Carpati ! Bine v-am gasit Prieteni !

******

Meniu: 
17. ture externe
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8