Impresii din Dolomiţi

Motto: Doar visele visate mereu au sanse a se implini.

Visul nostru de a vedea Dolomitii la ei acasa, s-a implinit in vara 2005, cand impreuna cu brasovenii Coţo si Oana, am plecat spre Cortina D'Ampezzo ( de fapt spre Misurina din apropiere) cu al nostru credincios si puternic CJ 36 TOM, plin cu de toate (i-am montat si box-ul) , inclusiv alimente pentru doua saptamani ( motiv de ceva emotii la granite, emotii dovedite inutile) .

Aveam acolo intalnire cu prietenul nostru Gec, care ne invitase in Elvetia unde locuieste (si mananca munti !) de cativa ani. Nu-l mai vazusem pe Gec din vara trecuta, cand -dupa intalnirea alpinetilor de la Barcaciu- ne-am vazut cu el si brasovenii face to face la Balea pentru cateva ture necesare "rodării" echipei. Apoi -pe harti si net- am tot facut si refacut planuri. Mai ales Coţo, specialist in "sapaturi electronice". Doream sa vedem cat mai multe, sa nu trecem pa langa ceva interesant. Am avut noroc ca vremea sa fie peste asteptari de buna. Ne-a plouat rareori si doar cand eram in masina, nu pe munte. Am avut ce vedea si in acele ore in care varfurile mai mari erau in ceatza. Dar de obicei se descopereau pana la urma-chiar si numai temporar- in fatza dorintei noastre....

Eu visam de peste trei decenii sa vad Dolomitii. Am citit multe despre ei, despre frumusetea lor, despre acei pereti in care s-a nascut catararea pe verticale, despre acei oameni care au intrat in istoria muntelui si alpinismului. Alpinismul clasic - pe pante inzapezite s-a nascut in Alpi, in zona Mont Blanc. Catarare pe stanca s-a facut si in zona Mont Blanc, in celebrele Les Aiguilles de Chamonix si in alte zone. Dar ramura alpinismului numita catarare, putem spune ca are ca "patrie" Dolomitii -care de fapt fac parte tot din Alpi. Primul sesar (dupa scara Willy Welzenbach) s-a realizat in Civetta, in 1925, de catre ghidul munchenez Emil Solleder (cap de coarda) si Gustav Lettenbauer . Am privit indelung si de multe ori poze din carti si albume, am discutat cu oameni care au fost pe acolo, le-am admirat imaginile "furate" Dolomitilor. In fine, in vara asta- i-am vazut si admirat de aproape. I-am vazut, caci nu pot spune ca i-am urcat, nici varfuri celebre, cu atat mai putin pereti.

Am "defilat" pe sub Drei Zinnen/Tre Cime di Lavaredo; am admirat de aproape sau in al 2-lea plan munti cu nume de legenda: Civetta, Tofana, Marmolada, Monte Cristallo, Sella, Antelao, Marmarole, Averau, Pelmo.... Am urcat poteci pe care poate au calcat Tita Piaz-"Il Diavolo", Angelo Dibona, Paul Preuss, Hans Dulfer, Cesare Maestri-"paianjenul Dolomitilor", Emilio Comici, Giuseppe si Angelo Dimai, Walter Bonatti si multi altii- in drumul lor spre/dinspre marii pereti. Am patruns si urcat prin acele multe, lungi, abrupte si complicate tunele realizate in primul razboi mondial in scopuri militare, tunele care au transformat unii munti ( ex. Lagazuoi) in adevarate "cuiburi de termite". Ne-am cutremurat la gandul ca in acel razboi au murit in Dolomiti mii de oameni (printre ei si ardeleni), dintre care 11.000 in avalanse declansate in acest scop cu tunurile. Brrrr !! Acum, tunele, abside, gauri de tragere sunt obiective turistice. In unele gasim expuse mitraliere, bocanci, mine, port-harti, pusti, uniforme, mobilier. Exista in zona si cateva muzee ce amintesc de "Il Grande Guerra". In drum spre Dolomiti am vizitat doua superbe capitale: vreo 3 ore Budapesta (Cotzo si Oana n-o vazusera)- unde am si dormit la vechi si buni prieteni. Sambata 30 iulie am vizitat vreo 6 ore Viena (doar eu o mai vazusem). Duminica 31 iulie (dupa o noapte intr-un "camping" de langa Graz, am avut surpriza ca in oraselul Villach sa nimerim la "Kirchetag".Orasul era frumos pavoazat, iar majoritatea localnicilor mergeau spre biserica in costume traditionale foarte pitoresti. O piaţă era pregatita pentru o masa comuna.

Spre locul intalnirii am trecut prin Tarvisio- Tolmezzo-Auronzo. Am facut o abatere pe serpentine ametitoare spre lacul de acumulare Sauris si cateva "sate" de munte deosebit de pitoresti.(Sauris, Latais). Din campingul de la Misurina unde am dormit, pe un drum cu taxa - 20 Eu de masina- am urcat rapid pana la ref. Auronzo (parcari uriase, gratuite). Sunt 600 m diferenta de nivel.Se poate urca si cu autobuzul sau... pe jos. Aici am considerat ca merita sa dam 4 Eu de persoana. Apoi per pedes spre Drei Zinnen Hutte/ref.Locatelli (toate cabanele si locurile au si nume italiene si austriece). Celebrele Tre Cime aveau varfurile in ceatza, dar dupa ce am urcat o via ferrata usoara (Al Paterno), cu intoarcere ocolita, pe le refugiul Pian di Cengia, la inchiderea buclei, "cimele" ne-au intampinat cu fruntile descoperite. Imi venea sa-i spun Marlenei ca si un student basarabean pe Vanatoarea lui Buteanu: "Şiupeşte-mă sa nu cred ca visiez !"...

Dar ma opresc cu relatarea. Caci incepusem cu impresii. Impresia e coplesitoare ! Si nu cred ca din cauza ca e prima impresie. La fel voi spune dupa urmatoarea vizita acolo. Caci va urma. Au ramas de parcurs atatea drumuri excelent intretinute, atatea poteci amenajate si ingrijite permanent, atatea sei de urcat cu masina, cu "sârme", atatea varfuri de urcat cu picioarele. Cel mai mult ne-a impresionat respectul pentru natura, curatenia. Idem desigur- chiar si mai si- in Elvetia. Si florile din balcoane, de la ferestre, jardinierele de pe trotuare, amabilitatea oamenilor, mai ales in magazine. E adevarat ca Muntele pare cam prea "inlănţuit in fiare": stâlpi, cabluri, scări, scoabe, poduri pietonale suspendate peste "prăpăstii", ziduri, copertine. E o industrie turistica, ce o vom revedea si mai si in Elvetia. E si rau , muntele e "mutilat". Dar e si si bine: zeci de " transfagarasene" te ajuta sa ajungi rapid la 2000 m si chiar mai sus. Sa obosesti apoi pe poteci alpine, nu per pedes pana acolo pe poteci prin padure, cu emotia ca pana ajungi sus, vine ceaţa. Din acele sei ajungi per pedes in scurt timp pe un varf de unde sa ai la picioare "o mare de munti". Si zeci, sute de telecabine, telegondole si telesacaune urca zilnic spre inaltimi sute si mii de oameni. Majoritatea dintre ei, echipati de munte, pornesc apoi pe poteci care urca mai departe sau inconjoara muntele. Multi -daca nu au- inchiriaza kit-uri pentru via ferrata, la mare moda, de dificultati diferite, unde am intalnit oameni de toate varstele, chiar si copii de 7-8 ani. Insa toti respecta natura ! Sute de masini se afla in parcari uriase in sute de locuri, dar n-am vazut oameni cu păturile si mancarea/bautura pe iarba din jur, n-am vazut pet-uri si pungi si cutii de conserve... De aceea repet ca la noi marea majoritate a oamenilor ce vor la munte, nu merita inca astfel de amenajari. Ar insemna sa fie indemnati sa murdareasca si putinele zone curate care mai sunt in Carpati...

Spre deosebire de Elvetia, in Dolomiti (chiar si in unele locuri din Austria) se mai poate dormi gratuit in masina, rulota, wohnmobil sau cort. Am gasit mai multe parcari mari, mai ales langa cate un motel, unde dormeau in acest fel nu doar 'estici' ca noi, ci si italieni si nemti. De doua ori ne-am "lipit " de tabare de corturi ale unor cercetasi- care aveau aprobare sa campeze acolo. In campinguri cazarea costa cam 6-7 Eu/persoana, 4-5 Eu de cort , 4-5 de masina. Cam la fel am platit si in Elvetia la Saas Fee si in Austria, la intoarcere, la Furstenfeld, aproape de granita cu Ungaria (ne-am intors pe traseu mai scurt, nu prin Viena-Gyor). Frumusetea Dolomitilor nu poate fi redata in cuvinte. Eventual o pot sugera ceva mai bine fotografiile, din care am postat cateva si noi. Dolomitii trebuie vazuti. Visati asta si veti reusi candva. Pe cei care vor porni spre ei in curand, ii ajut cu ce pot, asa cum m-a ajutat si pe mine colegul de lista Serban Chiurlea. Iti multumim inca o data Serban !

Harti bune care cuprind 1-4 masive montane, se gasesc peste tot. (din colectiile Tabacco,Tappeiner, Kompass.) Cam 5-7 Eu. Dar gasiti si panouri explicative, iar potecile sunt clare, marcate cu semne si numere, cu stalpi si sageti la ramificatii, cu indicatii orare. Atentie doar sa nu porniti spre o via ferrata, daca nu aveti "sculele" necesare. Desi, cei cu experienta n-ar avea nevoie de asigurari sofisticate, mai ales in traseele usoare si medii, caci au atatea scoabe si ţăruşi orizontali metalici, incat cele mai bune asigurări mi se par a fi propriile mâini. Sunt un fel de "7 Scari" mai lungi. Numai ca... nu suntem singuri pe acolo, mai ales cele usoare sunt uneori aglomerate si nu e cazul sa facem "pe nebunii". In cele mai dificile, cu verticale sustinute si zone surplombante, e necesar sa ai "brâncile" antrenate si selb de odihna la nevoie. Noi am parcurs 3 via ferrata (doua in Dolomiti, una in Elvetia), dar nu grele.

Dolomitilor le-am acordat 4 zile in total -la dus si la intors spre/dinspre Elvetia, alt vis mult visat al meu. Acestei tari minunate i-am dedicat 9 zile. Totul a fost super: sosele, "sate", orasele, statiuni, orase, lacuri, cascade (multe, multe si frumoase), chei, canioane ingenios puse in valoare si mai ales muntii mult visati: Eiger-Monch-Jungfrau, Matterhorn, Monte Rosa, Dom, Lyskam, Breithorn, Weisshorn, Taschhorn, Dent Blanche.... Nu sa-i "cucerim", ci să-i vedem de aproape. Si i-am vazut cum nici nu visam: sclipind in soare. Si ne-am plimbat prin orasele celebre de la poalele lor: Grindelwald, Lauterbrunnen, Murren, Saas Fee, Zermatt. Iar in Zermatt, eu doream, am cautat si gasit cimitirul, mormintele lui Michel Croz- ghid din Chamonix si ale celor doi ghizi elvetieni Taughwalder -tata si fiu, care au facut parte din prima echipa care a ajuns pe Matterhorn in tragica zi de 14 iulie 1865. (la coborare au murit 4 dintre cei 7 ).

Inca un vis montan ni s-a implinit. Sa vi se implineasca si ale voastre !

Nota din 2012: Am revenit in Dolomiti in 2006 (11 zile -trei relatări din ascensiuni "ferrate" din câte trei masive dolomitice tot în acest capitol), in 2008 in Dolomiti di Brenta , Pelmo si Civetta, apoi cu grup de 22 colegi de club in 2012. Relatare si foto tot in acest capitol sub titlurile "Dolomiti di Brenta" si "Vacanţă în Dolomiţi" !

Meniu: 
17. ture externe
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8