Marea de nori

Motto: Ce cautam in munti? Cautam o evadare in frumusete.

Gaston Rebuffat

Muntele, asa cum stim, este frumos, este impunator prin el insusi. Peisajele atat de variate, atat de armonioase sunt principala bucurie pe care ne-o ofera cu darnicie Muntele. Dar de multe ori, celor ce-l iubesc, el le ofera si adevarate spectacole armonizate cu anotimpul, cu ora, ajutandu-se pentru aceasta cu covoare de flori, impletituri de paraie, apusuri de soare, raze de luna, broboane de roua, arcusuri de vant, strune de cetini, cuverturi de omat, marea de nori...

Daca un "white-out" ne ameteste, ne deruteaza "marea de nori" ne vrajeste, ne cufunda in admiratie. In fata ei putem afirma ca doamna Mariana Vasiliu in fata Meteorei: "Zac pe marginea stancii, muta de mirare, lasand sa se scurga peisajul in mine ca-ntr-un sorb". Ionel Coman scrie ca "putine spectacole pot fi comparate cu stralucirea crestelor insorite peste o mare de nori in sangeriul asfintitului asternut peste culmile inzapezite".

Dar nu numai drumetii si alpinistii, ci si oamenii de stiinta au fost impresionati de acest spectacol al muntelui. Afirmand ca "marea de nori e unul din cele mai uluitoare privelisti montane", geograful Ion Simionescu continua relalarea: "... valurile de nori sunt luminate pana la stralucire de soarele de deasupra... Mai rasare ici colo cate un varf semet, ca o insula neagra similara cu cea pe care te afli... Apoi marea se agita. Soarele si vantul ii maresc neastamparul, insulele devin peninsule, potopul se retrage in lungul vailor..."

Imaginile foto pe care le-am alaturat acestui articol aparut in revista "Muntii Carpati" nr.nr.11, nu s-au dorit admirate ci doar sugestii, invitatii pentru fiecare cititor al revistei de a se "teleporta" pentru cateva clipe in acele locuri unde fiecare a savurat sau ar putea savura acest cadou al muntelui - marea de nori. Acest loc poate fi nu doar Mont Blanc-ul sau alt varf celebru, ci poate fi Spitz-ul Postavarului, Brana Caprelor din Bucegi, Amvonul din Piatra Craiului, Piatra Detunata din Ceahlau, Pietrele Doamnei din Rarau, Creasta Cocosului din Gutai, Biserica Moţilor din Apuseni, Arjana din Muntii Cernei, Poarta Bucurei din Retezat, Carja din Parang, Fereastra Zmeilor din Fagaras...

Câteva de pe vf.Giumalău, aici:

https://plus.google.com/photos/100452716495980794788/albums/583852161394...

Din fericire, avem atatea locuri in Carpati de unde putem admira fascinantele spectacole de pe scena montana, unde ne putem incarca bateriile sufletului, unde sa ne aprovizionam cu acele "vitamine" ce ne lipsesc tot mai mult intre betoanele cotidiene, acea liniste si pace, acea armonie, acel frumos pentru care am fost de fapt creati. Va doresc dragi camarazi intru pasiune ca sa ajungeti cat mai des in astfel de locuri binecuvantate, cu marea de nori la picioare si cu mare de culmi si varfuri de jur- imprejur.

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8