Muntele din casă

Muntele din casă (Montaniarzii și pandemia)

Am constatat cu toții și fiecare am simțit și ”pe propria piele” cât de dramatic și de grav s-au bulversat toate domeniile de prin martie încoace, mai ales sistemul medical, cel economic și calitatea vieții ! Acum, la început de lună mai, în calitatea de montaniard împătimit , dar și de cetățean responsabil, îmi exprim și eu câteva gânduri; până acum n-am intrat în interminabile dispute. Dar acum toată lumea așteaptă să afle care vor fi ”relaxările” despre care se discută și care probabil vor fi fost deja luate când veți citi aceste rânduri.

Noi -montaniarzii- suntem un număr nu foarte mare de oameni raportat la populația țării- și despre care factorii decidenți nu știu multe detalii, pe noi noi încadrându-ne în categoria mai largă: ”turism”. Deci hoteluri, restaurante, pensiuni, eventual cabane- unde e mai dificilă ”distanțarea socială”, unde e nevoie de a purta măști, mănuși, de a se face dezinfecții, etc. Dar cu cei dintre noi care dorim să ne reluăm mersul PE munte, nu doar LA munte, problema se pune altfel. Așa că ne bucurăm că recent unele foruri ale montaniarzilor și alpiniștilor au informat pe decidenți asupra particularităților domeniului montan !

Excluzând turismul de autocar și de sejur în stațiuni de la munte, eu aș împărți pe cei atrași de munte în mai multe categorii:

1.Cei care merg să doarmă în cabane și pensiuni. Pentru aceștia (când se vor redeschide acele cabane ) ar trebui găsită o formulă și recomandări adecvate: număr mai mic, rețineri din vreme a locurilor pentru a nu se trezi cabanierul cu un număr mare de oameni, o cât mai mare prudență vizavi de riscul de contaminare, cu ocupare doar parțială a locurilor de dormit și de servire a mesei sau doar a mânca fiecare din ce-și aduce în rucsac...

Cei din categoria asta se împart de fapt în două subgrupe:

1a. Grupuri care merg LA munte, la o cabană, pentru socializare, pentru ”a se simți bine” în sala de mese sau în camere, de multe ori cu muzică, cântece și hărmălaie până ”la ore mici”. Pe care cabanierii sau cei care sunt din categoria următoare nu-i pot potoli, înțelegeți de ce. Motiv pentru care, cam de cinci decenii eu evit cabanele.

1b. Cei care dorm la cabane pentru ca în ziua/zilele următoare ”să facă munte”, să meargă PE munte ! Cum fac și mulți români, dar și grupuri de străini conduși (nu toți) pe creste carpatine de ghizi români atestați.

2. Cei care merg spre munte în grup de 2-4, cu mașini personale și revin seara acasă, FĂRĂ a intra în contact cu alte persoane. În ture de 5-7 ore, cum, în vremuri normale făceau prin Apuseni majoritatea montaniarzilor clujeni și cum făceau sibienii, brașovenii și cei mai apropiați de Valea Prahovei și alții prin munți mai apropiați de ei. Sau oameni care vor să se plimbe sau să alerge, per pedes sau cu biciclete pe poteci din pădure. Toți cu risc mult mai mic de infectare decât dacă ar merge sau ar alerga pe străzi din jurul casei cum se poate acum.

3. Cei ca mine și soția mea- care merg spre munte cu mașini personale și apoi per pedes pe munte timp de 2-6 zile tot în grup mic (2-4) , pe munți mai blânzi (Apuseni, Leaota, Baiului, Suhard...) și mult mai puțin aglomerați, cu toată mâncarea în rucsaci și cu dormit în cort. E clar că în acest grup se încadrează și mai puțini !

Și desigur cu condiția ca cei din grupele 1b, 2 și 3 să nu abordeze trasee dificile, să nu ajungă în situația de a solicita Salvamontul sau de a ocupa un pat de spital !

Ar fi păcat și total nedrept ca decidenții să ne bage pe toți ”în aceeași oală”, cum s-a procedat la impunerea restricțiilor: ”din cauză că suntem români, nu elvețieni” cum mi-a argumentat cineva . În Elveția măsurile de prudență n-au fost toate impuse rigid de sus, ci bazându-se și pe inteligența și responsabilitatea cetățenilor. Eu, cetățean român disciplinat, n-am ieșit decât de câteva ori din curte, darmite din oraș. Dar amici români din Elveția postau pe internet imagini din alergări pe alei din parcuri, pe malul lacului Leman sau prin păduri.

Am văzut recent la un post TV din Brașov câteva emisiuni ”Dor de munte” ale lui Dan Burlac- organizatorul îndrăgitului Alpin Film Festival. În care discuta cu invitații săi și despre problema abordată aici de mine. Așa că -inspirat de titlul emisiunii sale- fac câteva reflecții despre ”dorul de munte”. Dor pe care îl au permanent toți cei care iubesc muntele, dar pe care îl au mai ales acum ! Eu și alți montaniarzi am mai trecut prin perioade în care nu puteam merge pe munte. Și unii dintre noi simțeam încă înainte de a fi citit cele scrise da Anatoli Bukreev că: ”Munții nu sunt stadioane unde să-mi satisfac ambiția de a câștiga, ei sunt catedrale unde practic religia mea”.

Noi considerăm că muntele nu e nici stadion și nici religie, ci o altă ”acasă” sau o adevărată ”acasă”. Ca atare, în perioada în care am fost obligați să stăm în case, am adus muntele în casă și să-l urcăm și cu sufletul și cu trupul ! Am retrăit în gând ture ce le-am parcurs, am revăzut imagini din acele ture, am recitit cărți scrise de confrați întru pasiune, am văzut filme din care găsim acum sute pe Youtube și Vimeo.

Deci am efectuat două dintre cele trei etape ale unei ture :

-prima dată gândind-o, dorind-o, pregătind-o,
- a doua oară parcurgând-o,
-a treia oară relatând-o, revăzând în gând acele locuri ce le-am visat îndelung şi le visăm şi acum. Şi memorând denumiri !

Așadar retrăind ture trecute și gândind la ture viitoare, dorindu-le, documentându-ne. Așa cum facem noi acum cu gândul la o ”Altă Patagonie”- la o tură de o lună în toamnă prin Parcuri Americane. Textele citite, superbe imagini și filmulețe văzute, mai ales ale lui Dan Dinu și Cosmin Dumitrache, ne vor ajuta ca ajunși acolo (sperăm !) să avem senzaţia de "déja vu". Impresia că parcă revedem locuri dragi, că am mai fost pe acolo. Este o senzaţie tare plăcută, am simţit asta în mulţi munţi ai noştri, dar mai ales în Alpi.

Condiția fizică ? Se discuta cândva pe internet despre cea mai bună metodă de antrenament pentru mersul pe munte și erau prezentate mai multe exerciții. Eu am răspuns oarecum în glumă: ”Cel mai bun antrenament pentru mersul pe munte este... mersul pe munte” ! Ceea ce eu și soția mea am făcut și vom face ! Deci săptămânal, nu doar sporadic.

Dar recent am citit și admirat numeroase și ingenioase metode folosite de montaniarzi și cățărători în această perioadă tristă. Asta mă trimite cu gândul la himalaistul nostru Horia Colibășanu, care ne amintea de ce scrie Coranul: ”Dacă Mohamed nu (poate) merge la munte, vine muntele la Mahomed” și spunea cam așa: ”Locuind în capitala Banatului care e în câmpie, am adus un munte în Timișoara !” Și l-am văzut cum alerga pe treptele stadionului chiar și cu ”elevation training mask”, deci cu oxigen mai puțin ! În vremuri normale, eu și soția mergeam cam o dată pe săptămână la sala de cățărare Gravity din Cluj, unde se antrena sistematic și nepoata noastră Ana. Dar din martie încoace, având și Marlene mai mult timp liber, ne antrenăm în casă , chiar mai mult decât în vremurile normale. Câte 1,5-2 ore timp de două zile, apoi una de pauză: ”Alergare” sus-jos (aclimatizare !?) pe cele 33 trepte parter-mansardă, cățărare pe mini-panoul din casa scărilor, flotări, genuflexiuni, abdomene. Deși ar fi mai fain în aer liber, nu doar cu geamuri deschise. Dar a venit deja căldura și -alternativ cu vecinii de apartament- ieșim la soare și la aer în curtea noastră mică dar plină de flori și de copăcei înfloriți.

Se spune și se așteaptă ca numărul celor infectați să scadă, dar se spune și că orice măsuri s-au luat și se vor lua, epidemia va duce la infectarea a cam 80% din populație. Deci cei mai mulți vor fi vaccinați natural, cum sunt deja câțiva tineri buni prieteni pe care îi invidiez ! Având norocul că sunt perfect sănătos, cu toate constantele biologice în limite normale, deci fără co-morbidități, sper ca ”dl. Covid” să țină seama de astea, nu de vârsta din acte, cum au făcut firmele de asigurări. Care înainte de plecarea spre Patagonia, au refuzat să-mi facă o asigurare: mă considerau un babalâc cu risc de a muri în avion sau pe munte. Nu bănuiau că voi face 272 km pe poteci de munte cu rucsac mare în spinare, cu cort, alimente și toate cele necesare.

N-am vrea ca în 14 septembrie să zburăm ”nevaccinați” spre Parcurile Americane și acolo să avem ghinionul de a intra în carantină. Preferăm ca momentul vaccinării să ne găsească aici, să ne autoizolăm aici, să stăm încă o scurtă vacanță în casă, cum au stat și prietenii amintiți, cu forme de boală mai mult asimptomatice. Pentru USA avem biletele de avion cumpărate încă din luna ianuarie. Sperăm desigur să se reia zborurile internaționale și să se redeschidă acele parcuri și posibilitatea de a rezerva locuri în cele mai solicitate.

Everestul din casă ? Marlene ține o evidență a diferențelor de nivel urcate de noi pe scările dintre parterul și mansarda casei. Casă transformată de noi din închisoare în munte. Munte pentru suflet dar și pentru trup. Ea a urcat deja 7.500 m, eu doar 6.600 m, căci petrec mai mult timp la panou, deci fac mai puține urcări și coborâri ca ea. Așa că în curând vom ajunge pe ”Everestul din casă”, pe Everestul din noi ! Și nu plecând din Base Camp-ul acestuia aflat la 5.364 metri, ci de la nivelul mării !

S-aflăm cu toții de mai bine ! Dinu

Cluj Napoca 5 mai 2020

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8