Muntele şi fotografia

Un modest abc care sper sa fie util celor care incep sau au inceput mai de curand sa faca fotografii pe munte.

Dar unul si mai util e al Alexandrei Pușcașu: http://bloguldecalatorii.ro/2015/04/cum-sa-faci-poze-de-calatorie-mai-bune-fara-sa-dai-bani-pe-un-aparat-scump.html

Motto: "Noi urcăm pe munte pentru a admira, nu pentru a fi admiraţi" - Jochen Singer .

CUM (ne) POZAM.:

La inceput cei mai multi fac « poze de amintire », pentru ei si cei din familie, pentru cativa prieteni. Fiecare vrea sa arate pe unde a fost. De aceea, cu rare exceptii, aproape in fiecare poza apare autorul ei. L-a fotografiat amicul/amica lui sau un necunoscut. Si obiceiul e ca fiecare, pe rand, sa fie pozat in faţa acelui «obiectiv turistic». Si nu oricum : ci fix in centrul pozei si privind de obicei fix in obiectivul aparatului de fotografiat. El este «personajul principal», nu Muntele. Muntele e doar decorul ! Asa am facut si eu la primele ture pe munte din 1963, an in care mi-am cumparat primul meu aparat foto (« Smena 2 »). M-am rusinat apoi cand un prieten - montaniard cu vechime- mi-a spus ca acestea sunt « poze io-la » : io (eu) la cascada Urlatoarea, eu la cabana Caraiman, eu la (uneori pe !) Babele, eu la Omu... Acum apar şi mai frecvent, dar se numesc "selfie" ! Acelea sunt doar poze pentru albumul de familie. Nu de postat pentru public sau de proiectat in public. Sau rareori, ca exceptie, nu ca regula !

Apropo de asta : prin anii ’70, cand nu multi puteau iesi in tari din vest, un amic si sotia sa au vizitat mai multe locuri din Europa mult dorite de români si nu numai. In albumul cu poze cu care se laudau, nu am vazut niciun obiectiv turistic in faţa caruia sa nu fie el sau sotia lui ! Pana si langa o sculptura a lui Brancusi din Muzeul de Arta Moderna din Paris intrase pe sub snurul de interdictie, ca sa apara si el in poză ! Sa vada prietenii lui ca toate pozele sunt « autentice », nu cumparate ! Jenant ! Aproape sigur ca si eu as fi facut cam asa primele mele poze si primele mele proiectii de diapozitive in public, daca atunci cand m-am apucat sa fac poze nu as fi avut norocul ca un amic " sa-mi deschida ochii". El m-a invatat ca altora, prin poze sa le arat LOCURILE prin care am fost, sa pozez cladiri, pieţe, statui, muntele, nu sa ma pozez pe mine sau pe coechipieri, sau, mai nou... bocancii fotografului ! Mai ales in orase, unde nu am nevoie de o pata de culoare sau de un prim-plan, cum cer uneori peisajele din natură.

In Roma am facut peste 800 de imagini (vor rămâne vreo 200 !). Dar in doar una singură imi apare spatele meu, căci Marlene a dorit sa arate intr-o imagine că tricoul Maratonului Apuseni s-a plimbat prin Roma! Am mers la Roma s-o vedem, s-o pozăm, nu să ne pozăm unul pe altul prin Roma ! Eram întrebat uneori pe munte : « să vă fac o poză ? » Nu, nu vreau ! Când vreau să mă văd, mă uit in oglindă ! Si tot unii amici cu care merg in ture, se simt datori ca apoi să-mi trimita toate pozele in care apar si eu ! Nu-mi place asta ! As prefera sa-mi trimita doar cateva poze cu peisaj, pe care le cred ei mai reusite. Cateva doar ! Si “comprimate” rezonabil, nu la marimea lor ! Ca doar n-o sa le folosesc in proiectii ale mele sau sa le dau la tipar intr-o revista daca nu-s facute de mine ! Sau doar să le posteze undeva şi să mă invite să le văd, nu sa-mi încarce inboxul.

OMUL in PEISAJ : da, muntele nu e pustiu, il vizitam noi cei care am inceput sa-l iubim si pe munte intalnim oameni ai locurilor. Deci e firesc sa apara si oameni in poze. Dar omul sa nu fie “centrul universului”. Sa fie mai spre o margine a pozei ( dar nu "lipit" de acea margine !) si sa nu stea « ca la fotograf », sa nu priveasca de fiecare data in aparat. Sa priveasca si el Muntele pe care il priveste “ochiul” aparatului foto. Omul sa fie un prim plan necesar uneori pentru « a echilibra » poza, mai ales cand nu avem alt element de plan apropiat: un brădut, o stâncă, o buturugă interesanta, unul sau cateva animale ...Ar trebui ca persoana fotografiată să se comporte ca şi când fotograful ar fi invizibil, să nu-i "pozeze", să nu-i zâmbească ! Daca intr-o proiectie in public relatăm o tură succesiunea imaginilor e de dorit sa concorde cu relatarea. Am vazut o proiectie dintr-o tură pe creasta Rodnei parcursa de o pereche de la vest la est, deci avand ca ţinta Ineul. Dar IN TOATE pozele in care doamna mergea in faţă, ea aparea in imagini cu spatele la inconfundabila piramida a Ineului ! Deci părea ca de acolo vin ei, nu spre acolo merg ! Admisibil in cateva imagini, cand ea intoarce capul sau se intoarce sa admire peisajul de unde vine. Dar in toate e derutant, ilogic. Si asta doar ca ea sa fie in toate pozele cu faţa la fotograf. Io-la ! 01a  02b  02a  02b 02c

Imi pare rau ca in multe ture sunt doar eu cu sotia si atunci cand dorim “o pată de culoare”, un prim plan, un om in peisaj- apare cate unul dintre noi doi. Sunt mult mai interesante imaginile cu mai multi oameni insiraţi pe o creasta, unii mai aproape, unii mai departe. Sau alti oameni, nu mereu aceiasi. Apropo de “pata de culoare” : e bine ca cel pozat sa aiba si alte culori pe el, nu doar culorile muntelui, sa «inveseleasca» imaginea. Iar daca pe prietenul nostru il pozăm din profil, să fie desigur mai la marginea pozei, să aiba acea margine «la ceafă», nu in faţa lui, deci sa nu priveasca afara din poza ! Se mira cineva, candva, ca la un concurs poza sa ”superbă” a primit note foarte mari, dar şi note foarte mici ! Peisajul era superb, de nota mare, dar felul in care el si-a asezat amicul in cadru era de nota foarte mica ! Idem, cand pozam oameni in mers, ei «sa intre in poza», nu «să iasă» ! 03a  03b Eu prefer ca pe un om aflat in peisaj, sa-l pozez fie intreg, fie doar bustul. Nu-mi place sa vad oameni cu picioarele «tăiate». Unii specialisti admit, dar «tăietura» sa nu fie prin articulaţii ! Mai sunt si alte conceptii, americanii de ex. sunt si in acest domeniu mai altfel. Nu intru in detalii, mai ales ca nu sunt specialist, adică artist fotograf.

Dar “sa nu sarim peste cal” ! Prietenii si oamenii din locurile prin care trecem sa nu apara in toate pozele doar ca niste furnici ! In cateva imagini trebuie sa-i arătăm mai de aproape. Mai ales in miscare. Dar sa arătam si feţele amicilor (dar nu " ca la fotograf!"), feţe de ciobani, de localnici. Vom vedea uneori pe ele ce e "inăuntru" : bucurie, extaz, tenacitate sau oboseala, indiferenţă, plictiseală... In functie de public putem arata in proiectii si cateva imagini mai hazlii din tură, din cabane, din popasurile de pe munte. Eu am facut greşeala ca n-am prea fotografiat chipuri de oameni si acum regret amarnic ! Am uitat in anii tineretii ca nimeni nu e nemuritor. Si nu am adunat poze-portret cu montaniarzi trecuti mai apoi in lumea umbrelor: Nea Baticu, Toma Boerescu, Misi Szalma, Bradut Serban-“Cuxi”, Dobray Peter, Mircea Florian, Zoli Kovacs, Maria Motoiu, Tavi Bratila-“Bulinel”, Ionel Coman, Eugen Seracin, despre care am pe site cate un “In Memoriam”. Si nici cu veterani ai muntelui pe care poate n-o sa-i mai intalnesc. Dar, cu ajutor de la prieteni si familii, am postat lângă acele articole si câte o imagine.

ORIZONTUL: cu rare exceptii, e recomandabil sa nu fie la mijlocul imaginii, mai ales cand e rectiliniu ! Fotografiem 2/3-mi munte si 1/3-me cer. Sau, cand cerul e mai interesant, 2/3-mi cer, 1/3-me munte/alt peisaj. Trebuie evitate contrastele mari : cer luminos- pădure in umbră. Ori iese cerul cum il vede ochiul si padurea e neagra, nu verde, ori padurea e verde si cerul “ars”, alburiu, nu albastru. In orice caz , cu exceptia unor contraste alese intentionat (umbra pune in valoare zona luminata !), astfel de imagini le eliminam “din start”, nici nu le pastram, darmite sa le proiectam in public. Nu lasati aparatul pe “automat”. Mai ales cand e zapada, ceaţă, nori albi. Va fi “păcălit” , vă va păcăli ! Iar dacă doriţi o imagine mai bună, nu doar de amintire, când nu folositi trepied, tineti aparatul cu ambele maini ! 04a 04b 05a 05b 05c 05d

CAND si CE FEL DE POZE trimitem amicilor: eu spun ca e bine sa trimitem poze doar celor cu care ne-am inteles in prealabil cate si cum. E suparator cand cineva – fara ca sa-l fi rugat asta- iti trimite toate pozele ce le-a facut şi deseori necomprimate. Iar cele verticale uneori nici macar rotite ! Si nici nu le pune undeva si sa-ti indice doar link-ul.

CATE POZE PUNEM PE NET: Si aici multi nu se pun in "pielea" celor care ar dori sa le admire pozele, nu se gandesc la faptul ca si timpul acestora e pretios. Unii pun sute de poze! E ca si cum dintr-un fanaţ ai culege in graba flori cu iarbă si buruieni si le oferi cuiva asa, « să aleagă ce-i place ! ». Unii justifică : « nu am timp sa aleg si nu stiu ce-i place celui caruia i le trimit. Sa aleaga acesta ce-i place ! ». Nu cred ca va alege ! Nu are timp si nu e cazul sa aleaga el. E logic sa selecteze cele mei bune si reprezentative un om - cel care ne invita sa i le vedem- nu sute de potentiali vizitatori ai acelui link ! Eu nu aleg, dau delete ! De fapt acum, pozele se pun pe Face Book. Unde pe mine mă minunează că puţini au ca "poză de profil" o poză-portet, cum (cred eu) că e logic, să ştim cum arată cel în cauză. Cei mai mulţi au poze în care nu le vezi faţa. Iar unii îşi schimba "poza de profil" cum îşi schimbă şosetele !

CALITATEA IMAGINILOR: am primit -si chiar am vazut in proiectii facute in public si pe site-uri personale- imagini nereusite, supra sau subexpuse, neclare, miscate, prost incadrate sau o poza buna facuta in mai multe exemplare care se repeta una dupa alta, nu ca un fel de remember reusit in final ! Imagini de slabă calitate sau vechi fotografii scanate se admit doar ca In Memoriam. Ca imagini ale unor cabane pe care le-au mistuit incendiile, ca ilustrare a unui comentariu anume, a unei situaţii, a unui moment special. 06a  06b  06c

PREZENTAREA IMAGINILOR : in cercuri mai restranse, dar mai ales in public, nu se face oricum ! Proiectia trebuie sa aiba un TITLU care sa corespunda cu continutul, dar care e de dorit sa nu fie banal. In niciun caz nu se dau toate cadrele pe care le-am pozat. E un semn de respect faţă de public daca renunti la imaginile de slaba calitate: spălăcite, neclare, mişcate, sau care contravin celor mai elementare reguli de compozitie. Scuza "n-am avut timp sa le selectez" nu se admite ! Daca n-ai avut timp, nu faci acea proiectie, o amani pe alta data ! E bine ca imaginile « de ansamblu » sa alterneze cu detalii din peisaj. Si e de dorit ca pe cat posibil, imaginile orizontale si cele verticale sa fie grupate mai multe una dupa alta, mai ales cand folosim "topirea" celor doua imagini succesive, sa nu apara multe "cruci". Daca avem imagini din mai multi munti, titlul trebuie « sa le lege ». Modul de prezentare trebuie sa aiba un « fir rosu ».

DURATA proiectiei ar trebui anuntata publicului, iar proiectia sa tina cca 40 minute. Imaginile sa nu stea pe ecran nici mai putin de 6-7 secunde, mai ales cele superbe, dar nici zeci de secunde ! Sunt jenante situatiile cand cineva le schimba manual si se pierde in explicatii lungi la unele imagini, care nici macar nu sunt intotdeauna reusite si apoi trece rapid peste altele. Jenant e si cand cineva nu respecta timpul acordat de organizatori, anuntat in program. Am asistat la o seara de proiectii in care un individ -X- a creat o situatie neplăcută: s-a « lungit » consumand si timpul lui Y care urma dupa el; din cauza asta Y , om cu bun simt, a refuzat sa-si mai faca proiectia ca sa nu intre in timpul lui Z, urmatorul din program. Si a fost păcat, căci de fapt Y avea un subiect mai interesant si imagini mai frumoase decat X.

Am vazut si proiectii de imagini superbe schimbate la 4 secunde. Pacat ! Nu e timp sa le admiri ! Asta merge la suite scurte-promo. Dar e in stilul "modern", ca si stirile de la multe posturi TV- debitate atat de repede incât ameteşti incercand sa le si intelegi. Exista acum programe care permit ca unele imagini sa stea pe ecran mai multe secunde (peisaje superbe), altele mai putin (firma unei cabane, etc).

MUZICA aleasa si COMENTARIUL: muzica sa fie adecvata ca gen, ca intensitate. Peisaje blânde nu se asorteaza cu muzica prea dinamica. Daca avem fond muzical, sa fie fond muzical, nu « un bici de decibeli », chiar daca imaginile sunt mai salbatice.

Daca muzica aleasa (ex. cea clasica) e ea insasi o atractie a acelei seri, e bine sa gandim "un spectacol de sunet si lumina": Sa dam unele explicatii inainte de proiectie, sa scriem pe unele imagini ce reprezinta, sa raspundem in final la intrebari, iar imaginile si muzica sa nu fie intrerupte de comentarii ale prezentatorului sau din sala ! Si dacă sala e mare și plină, să ne straduim să vorbim pentru TOATĂ SALA, nu doar pentru cei din primele rânduri. Sau să cerem din timp un microfon. Scuza ” nu am experiența vorbirii în public” e jenantă. Nu-ți trebuie experiență ci doar să-ți adaptezi vocea la publicul căruia i te adresezi, să nu vorbești unei săli ca unui mic grup !

Cand imaginile "cer" explicatii si publicul asteapta comentariu, muzica va fi doar "un fond muzical", deci la intensitate mai redusă, mai ales dacă cel ce vorbeşte nu are voce puternică. Dar nici atunci sa nu vorbim prea mult. Să spunem doar ce ni se pare a fi mai interesant, ce am aflat noi si banuim ca mare parte din acel public nu stie. Publicul e curios din ce munte/zona sunt imaginile urmatoare, o putem spune si verbal, dar e mai simplu prin scris, mai ales că pe unii "oratori" îi aud doar cei din primele rânduri ! Dar nu trebuie “explicată” fiecare imagine. Mai ales cand prezentatorul nu-şi poate controla un anumit tic verbal şi la fiecare imagine incepe cu un şablon de genul: "aici vedem...", "aici suntem in...", "aici ne-am oprit să...", "aici ne-am intâlnit cu..." şi tot aşa. Trebuie sa ne gândim la publicul din sală. Căci anumite explicaţii/detalii ar trebui spuse ulterior doar celor care isi vor exprima dorinţa de a merge pe acolo. Sunt multe imagini care "pot vorbi singure", iar in acest timp prezentatorul poate da alte informatii interesante despre acele locuri, intamplari din trecut, etc. Iar cand suntem spectatori la o astfel de manifestare, e de dorit sa ne inchidem telefoanele mobile si sa privim si sa ascultam in liniste. Depinde şi de subiect. Unele, mai ales cu imagini modeste calitativ, dar din ture de aventură, au valoare mai mare prin comentarii interesante prin conţinut sau umor. De neuitat sunt de ex.comantariile lui Fane Tulpan, râsul din sală e "în cascade" !

FILMAREA. A poseda o camera video si a sti cum s-o pui in functiune nu e suficient. Trebuie invăţat de la cineva mai experimentat sau din carti si reviste foto-video cum s-o folosesti. Macar niste principii elementare. Trebuie gândită mai intâi mişcarea ce o vei da aparatului. Si orice filmare trebuie făcută din fragmente. MISCAREA camerei pe orizontală sau verticală (panoramare) trebuie sa fie "incadrată" de planuri fixe. Adica omul apasa pe REC, asteapta 5 secunde, apoi panorameaza, se opreste pe o compozitie bună si mai asteapta 5 secunde inainte sa opreasca camera. Viteza cu care panorameaza trebuie sa fie acceaşi cu cea a ochiului care urmareste o creastă, spre exemplu. In general "panoramarea"- mişcarea aparatului se face orizontal sau vertical, nu oblic. Deci nu se misca acea camera haotic, in toate directiile fără s-o oprim. Daca prin miscarea de panoramare filmam si un grup de oameni care merg , trebuie ca si aparatul sa se miste in aceeasi direcţie in care merg acestia, nu invers ! Si sa nu se creada ca daca e camera video trebuie ca totul se se filmeze mişcând aparatul ! Mai ales cand avem si personaje de filmat.

Trebuie luate si CADRE STATICE, in care personajele “evolueaza”, dar si imagini statice fără personaje. Iar acea imagine statică să rămână pe ecran in jur de10-12 secunde. Dupa o miscare a aparatului de la stânga la dreapta (cea mai fireasca, cum citim ), "nu dă bine" sa urmeze imediat una de la dreapta la stânga. Sa se intercaleze un cadru fix. Trebuie alternate din filmare sau la montare planuri (cadre) largi cu planuri strânse( detalii din natură, feţe...). Aceasta alternare dă ritm. Un prieten, care lucrează in televiziune si are videoclipuri apreciate de specialişti si unele chiar premiate, imi spunea ca nu se recomandă folosirea in miscare a zoom-ului. Sau nu de fiecare dată. Ci să se filmeze de departe, să oprim filmarea, să zoom-am si apoi sa filmăm “de aproape”. De asemenea afirma ca tranziţia de un cadru la altul , “TOPIREA” unei imagini in alta si la suite de fotografii si la secvente filmate, trebuie sa fie cât mai simplă si doar aceeasi . Se consideră ca e un kitsch folosirea unor treceri « de efect », mai ales folosirea mai multora (perdele, ferestre, diafragme, cuburi rotitoare, pagini, fierăstraie, basculări, explozii, etc ) in aceeasi proiecţie. Acelea -spunea el- sunt “dovezi de profesionalism “ aflate in arsenalul multora dintre cei care filmeaza nunţi. Adica un fel de “manele in imagini” !!.

FOTOGRAFIA ARTISTICA: acelasi peisaj fotografiat de către mai mulţi, ne arată ca unii au reusit doar o poza buna, pe cand altii au reusit o fotografie artistica. Am facut si eu si am vazut zeci de poze bune cu Sfinxul din Bucegi. Dar am vazut o singura fotografie artistica a acestuia, realizata de maestrul Dinu Lazar. Vazand-o, chiar inainte de a şti autorul, iti dai seama ca e facuta de un artist fotograf, nu de un “posesor al unui aparat de fotografiat” !

Nu am intrat, nu intru in reguli ale fotografiei artistice, caci nu-s competent pentru asta. Fotografia artistica nu e doar "poza bună". E mult mai mult. E o “altă Mărie”, sau “aceeaşi Mărie dar cu altă pălărie” ! Am amintit doar ”regula treimilor”, nu am scris despre “regula de aur”, “regula triunghiului”, “liniile de forţă”, “punctele de forţă ”, “diagonala ascendentă”, “diagonala descendentă”, “direcţionarea privirii”, despre lumină şi culoare, jocul umbrelor, al planurilor, profunzimea de câmp, despre simplitate şi aglomeraţie, despre “mesajul” pe care trebuie să-l trasmită o fotografie artistică. Eu am punctat doar nişte reguli elementare pentru poze acceptabile. Reguli pe care le incalca si mari artisti fotografi, dar numai uneori , iar atunci o fac intentionat, nu din ignoranţă. Vor sa transmita, sa sublinieze ceva anume prin acea abatere de la clasic.

"As the old saying goes, rules are meant to be broken. Some of my favorite photographs very purposely break a lot of the basic "rules" of photography. But to break the rules in a way that enhances a photograph and effectively turns it into a great photo, you first have to *know* the rules and have a reason for wanting to break them." Jodie Coston

Am vazut la o expozitie a maestrului Mihai Moiceanu o fotografie cu o femeie “care ieşea din cadru”. Dar si culorile mai cenusii si vârsta (o bătrână cu toiag) subliniau mesajul : acea femeie se apropia de “ieşirea din peisaj”, din viaţă. Intr-o plăcuta si instructivă discuţie cu autorul, ne-a confirmat ca asta a vrut să sugereze.

Exista multe site-uri si forum-uri de unde se pot invata progresiv principiile unei fotografii artistice. Va indic doar cateva :

http://www.fotomagazin.ro

http://www.digital-photography-tips.net

http://www.morguefile.com/archive/classroom.php?lesson=1&MORGUEFILE=gqse...

Revista Photo travel: www.phototravel.ro

Se invata multe studiind fotografii de pe blogurile marilor artisti fotografi. Nu toate au ca subiect Muntele.Dar sunt frumoase, sunt fotografii artistice si cine iubeste Muntele, iubeste si Frumosul si Arta.

Mihai Moiceanu: http://www.cameramm.ro/

Dinu Lazar: http://www.fotografu.ro/

Adrian Petrisor: http://www.adrianpetrisor.ro/

Ovidiu Lazar: http://ovidiulazar.blogspot.ro/

Florin Constantinescu: http://www.crosslight.ro/

Iulian Cozma : http://www.mountainguide.ro/

Gheorghe Serban: http://www.gserban.ro/

Dan Tautan : http://www.dantautan.ro

Multumesc celor care m-ati ajutat si celor ce ma veti ajuta cu observatii si completari, pentru ca acest modest abc sa fie (sper !) util celor care acum incep sa fotografieze Muntele.

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8