O duminică oarecare

Adica pe munte, ca marea majoritate a sfarsiturilor noastre de saptamana.

De vreo luna claparii de tura, schiurile si "focile" tot "maraie" ca vor pe munte. Nu le-am scos pana acum "la aer" caci nu aveam semnale ca le putem folosi fara sa le periclitam integritatea. Si in plus ne place ca prima zapada sa o abordam pe bocanci; pentru schiuri sa asteptam pana ce se astern alte straturi peste "baza". Am luat contactul cu prima zapada in septembrie in Tatra, apoi in Piatra Craiului si prin Apuseni.

Claparii de tura i-am incaltat in acest sezon abia sambata 8 decembrie dimineata la ora 8.30 intr-o curte din satul Sant unde l-am parcat pe TOM. La ora 9.01, cu schiurile pe rucsaci, pornim pe drumul auto si pe scurtaturile montaniarzilor spre cabanele de la valea Blaznei; cabane care de fapt nu sunt pe o vale, ci pe culmea unui deal, picior sudic am muntilor Rodnei ! Ajunsi la baza partiei (unde teleschiul nu functiona, zapada era mica si moale, dar de fapt nu ne interesa !), ne montam focile si schiurile si dupa inca 15 minute, la ora 11 intram in "cabana lui Dorel".O gasim acolo pe Dia, colega de club si ne bucuram reciproc. Ii insotise dimineata devreme pe Flaviu si Adi pana in saua Stanistea, la intrarea in padure. Dar de acolo se intorsese, caci era obosita; nu putuse dormi noaptea din cauza altor tineri care urcasera la cabana "ca sa se distreze" ! Noi ii gasisem in cabana, jucand biliard, caci a urca pe jos pe munte e prea obositor. Dia ne insoteste si pe noi pana acolo. Noi mai urcam inca 30 minute prin padure, mai pe schiuri, mai cu ele in maini, caci crengile brazilor nu permiteau a le monta pe rucsaci.

A fost un mic ecco-challenge. Cand iesim iarasi "la golu' ", ne hotaram sa ne montam cortul, caci mai sus era vant turbat. Aici e o covata destul de bine aparata de vant si nu mai e nevoie a ne face zid de protectie in jurul cortului. Ne confirma ca mai sus e vant turbat si cei doi colegi Flaviu si Adi, care se intorceau din creasta, unde au ajuns pana aproape de Vf.Ineutz. Ei urcasera fara schiuri. Le cerem sa ne lase pioletii, caci noi nu avem ; planul nostru facut acasa era sa facem doua ture de cate o zi cu rucsacii mici in muntii Bargaului, cu plecare din Rodna si apoi din Sant. Dar zapada pe acolo nu era "destula", cum ne spusese Dorel la telefon. Era mica si moale. Apar -tot cu schiuri de tura- inca doi "corturari" clujeni: Catalin si Alina. Ne bucuram. Seara destul de blanda, doar -4 gr.C afara. In cort, "sobele" (doua lumanari) ridica temperatura la +12 gr.C. Topim zapada pentru ceai, pastele fainoase semi-preparate, pentru spalat pe dinti. Mai povestim , caci va urma o noapte lunga de decembrie.

La ora 7, desteptarea. Instrumentul meu termometru-busola-fluier ne indica: in cort 0 gr.C, , in sacul de puf +19 gr.C, afara -5 gr.C. La ora 7.50 suntem afara din cort, ca sa asteptam, sa salutam si sa pozam rasaritul dela ora 8.00. Am vazut sute de rasarituri si apusuri, dar de fiecare data ne gandim: "nu si pe acesta !". Ne bucuram ca cerul e acum senin. Ma bucur ca vecinii nostri au un cort mai colorat, mai fotogenic. Eu si Marlene, mai grabiti, pornim la deal la ora 9, doar eu cu rucsac. Urcam cu mici pauze pentru a admira panorama ce ne inconjoara, o mare de munti-prieteni vechi: culmi sudice lungi ale crestei Rodnei, muntii Bargaului, Calimanii, Giumalaul, zarim chiar si Pietrele Doamnei din Rarau si ceva din Pietrosul Bistritei, Suhardul e "la doi pasi", dincolo de el frumoasele, dragele Obcine bucovinene. Intre munti e si o mare de nori care acopera valea Ilvelor. Valea Somesului Mare e libera, se vede bine satul Sant, satul Valea Mare e ascuns de dealuri. Zapada e doar crustata pana pe cupola Cobaselului, dar mai apoi e "beton" si speram sa ramana asa si la ora cand vom cobori. La ora 11 ne abandonam schiurile pentru o vreme la vreo 30 m de Vf.Rosu. Ne ia vantul in primire. Eu imi schimb rapid tricoul umezit la spate de efort si de rucsac. Ne blindam bine contra senzatiei de frig produsa de vant.

Ne luam in maini cate un bat si cate un piolet si din montaniarzi pe schiuri, devenim alpinisti pentru doua ore. Caci stim din alte ture ce creasta cornisata este intre Vf.Rosu si Ineutz, dar stim si ce "opere de arta" ale lui Eol ne asteapta sa le pozam. Cornisele nu sunt asa de mari de data asta, iarna e abia la inceput. Zapada nu cere coltari, dar ne bucuram ca avem pioletii in maini. Constatam ca Flaviu si Adi au facut urme bune, ca au evitat cateva parsive placi de vant pe care cei nepriceputi le-ar fi traversat pe la baza unor formatiuni stancoase. Este mult mai sigur, desi mai dificil- a trece peste cocoasele crestei. Desi are si o calduroasa vesta timisoreana de puf pe ea, Marlene care nu are rucsac, simte nevoia unei pauze intrun loc unde sa nu ne gaseasca vantul care bate dinspre sud.

Din fericire gasim o ferestruica ce nu are cornisa spre nord, coboram cativa metri si...parca suntem in alta lume ! Putem manca ceva fara manusi, putem discuta. Hotaram ca de data asta sa nu mai urcam pana pe Ineut, caci Ineul nici nu intra in calcul. Din adanca sa dintre Rosu si Ineut, mai urc o vreme, apoi ma intorc si eu. Si bine am facut, caci din seninul cerului apar niste cohorte de nori care aterizeaza rapid pe varfuri . Banuim ca sunt doar binecunoscutele "caciului de varf" . Intr-adevar, in timp ce la ora 13 ne dezlipim focile si ne urcam pe schiuri, soarele mai strapunge ceatza. Primele viraje (primele din iarna asta !) le facem cu timiditate. Dar vazand ca zapada tine, devenim dezinvolti si coboram ca-n transa pe aceasta imensa fatza inzapezita, acum partie doar pentru noi doi. Si ne bucuram ca am iesit din ceatza, desi inca nu am ajuns in soare. Nu coboram ca schiorii, nu vrem sa ajungem cat mai repede jos. Vrem sa savuram muntele, sa "crosetam" aceasta lata si lunga panta alba.

Valurile de zapada sunt mici si nu ne creaza dificultati, dimpotriva, ne dau senzatia de schi nautic. Intre ele sunt mari zone netede in care facem viraje rotunde, largi. Dupa cam cate 10 viraje, muschii cer cate o pauza. Le-o acordam si in acest timp mai admiram muntii din zare, ne amintim de ture pe acolo de vara si mai ales de cele pe schiuri. In saua dintre Rosu si Cobasel, nu mai montam focile. Ducem schiurile in maini 10 minute pana pe cupola rotunda si larga a Cobaselului, unde dam de urmele lui Catalin si ale Alinei. Pacat ca n-au urcat si ei mai sus. Caci de aici la vale, trebuie sa facem viraje mai cuminti, la cele mai bruste, crusta se rupe. Abia acum ne amintim ca n-am facut nicio poza in coborare si incercam cateva. Mai jos, unde iesim in soare, ne intalnim cu sase bistriteni, unii cu schiuri de tura, altii cu placi. La ora 14.30 suntem langa corturi unde erau si noii nostri prieteni si ne facem bagajul de plecare.

Ce repede se termina ce este fain ! Dar de fapt, dupa ce traversam padurea cu schiurile in maini - padure prin care acum e poteca batuta- din Saua Stanistea ne mai oferim o lunga coborare pe schiuri pana la cabana lui Dorel si apoi pana la baza tristei partii a schiorilor. Ne dam jos de pe schiuri acolo unde ne-am urcat ieri pe ele, langa cabana "Vio", in civilizatie: constructii, stalpi, cabluri, autoturisme, autodube, ATV-uri, gunoaie, gaze. Ne miram ca de pe VF.Rosu- 2113 m si pana aici -cca.1150 m , am cazut fiecare doar cate o data. Montam toti patru schiurile pe rucsaci. In drum spre TOM si apoi in el pana la Cluj, discutam desigur despre ture trecute si viitoare. Noi ne gandim mai ales la cele doua de cate 4-6 zile, cea de Craciun si cea de revelion... Va dorim si voua ture cat mai multe si mai faine. Si mai ales
Un Craciun fericit !

Meniu: 
08. ture de iarna
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8