"Oameni şi Munţi" de Nicolae Dimache

"Începând să mă caţăr, am înţeles repede că muntele e un joc şi că fiecare joc are regulile sale."

Erhard Loretan

Căţărarea pe munte poate fi un joc plăcut, ca orice joc, dar poate fi sau poate deveni şi o problemă serioasă, chiar foarte serioasă, nu în escalada de faleză, ci în trasee lungi. Fie din motive de autoapreciere greşită, deci pregătire fizică insuficientă pentru dificultatea abordată, fie din cauza schimbării bruşte a vremii. Iar la schimbarea în rău a vremii, contează foarte mult echipamentul, rezistenţa fizică, dar mai ales cea psihică. Marţi seara, la Cluj, Puiu Dimache -acest Lionel Terray al nostru- ne-a vorbit şi despre asta şi va vorbi şi deseară la Bucureşti, la lansarea cărţii sale "Oameni şi Munţi" ! O carte ce ar trebui să existe în biblioteca oricărui iubitor de munte !

La Cluj, intre 18.30-19 autorul a acordat autografe. Apoi, de la ora 19 a inceput partea oficiala, Cei din sală l-au cunoscut si pe domnul Mihai Ogrinji- directorul Editurii "Romania pitoreasca" in a carei "Colectie verde" a aparut aceasta carte cu nr.15.

Dl.Nicolae Dimache ne-a vorbit despre munte şi alpinism, în timp ce pe ecranul amfitetrului Facultăţii de Geografie s-au derulat imagini din muntii prin care a hălăduit o viata si din trei ture in Alpi in care in care am avut sansa si bucuria ca eu şi Marlene -soţia mea - să-l insoţim. Ture cu schiuri sau cu bocanci si pioleti, ture despre care am facut trei lungi proiectii pe care poate le vom relua pentru toti cei care indragesc natura.

Eu- Dinu Mititeanu - doar cu un an mai in varsta decat autorul cartii, am avut si sansa sa-i citesc "manuscrisul" cartii inca inainte de a fi tiparita ! M-a coplesit ! Daca nu ar fi atat de modest, ar fi trebuit sa-si intituleze cartea "Omul si muntele". Caci veti vedea ca acest Om, inca din tinerete si-a dedicat Muntelui mai tot timpul sau liber.
Veti intelege din carte ca , la fel ca toti alpinistii si montaniarzii din tineretea sa, traita in Romania pana la scurt timp dupa absolvirea Facultatii de Medicina din Bucuresti, mergea la sfarsit de saptamana pe munte pentru a savura libertatea. Veti intelege apoi ca a emigrat impreuna cu sotia sa Ioana in Italia, pentru a gusta zilnic senzatia de libertate, nu doar o zi pe saptamana. S-a stabilit acolo, unde i se aprecia doar omenia, pregatirea si constiinciozitatea profesionala, nu mai ales "dosarul" !
De dragul muntelui, s-a stabilit intr-o mica localitate de pe malul lacului Maggiore. La "doi pasi" de Alpii pe care mai apoi i-a cutreierat, i-a urcat si i-a coborat toata viata. Nu singur, ci cu multi alti pasionati oameni de munte. Si Ei, acei Oameni si acei munti fascinanti- Alpii - a considerat el ca trebuie sa apara in titlul cartii.

Avand in vedere "cantitatea de munte" ce o veti gasi in carte, i s-ar potrivi ce a scris candva un alt mare alpinist si montaniard- Guido Rey : " Poezia vieţii mele a fost Muntele, restul n-a fost decât proză."
Dar la finalul cartii, unde Nicolae Dimache isi analizeaza viata, pentru ca noi cititorii sa nu credem ca "n-a mai vazut padurea din cauza copacilor" adica n-a mai vazut si trait Viata din cauza Muntelui, el scrie, va rog sa retineti :

"Muntele a fost numai un versant din viața mea, celalalt, mult mai consistent și important fiind constituit de atatea altele: familia, profesia, relatiile, pasiunea pentru arta si lectura, calatoriile. Evident, existența amalgameaza toate aceste experiente intr-un tot unic, in interrelatie unele cu celelalte. "

Puiu- asa ii spunem noi, prietenii romani (Nicola ii spuneau prietenii si coechipierii italieni ) a fost toata viata avid de cultura, de cunoastere. Inaintea acestei carti a scris alte doua despre cateva din numeroasele si lungile sale calatorii prin lume: "O privire dincolo de orizont" -editura Vremea 2009- un fascinant jurnal de calatorie, care ne poarta din cele mai inaccesibile colturi ale Africii pana in cele mai exotice tari ale Asiei si "Vulcani, fluvii sacre si zei de piatra" , note de calatorie in India si sud-estul asiatic, aparuta in 2013 tot in Colectia Verde a editurii RP ca si cea depre care e vorba acum.

A 3-a sa carte, este autobiografica si dedicata (putin) tineretii sale de elev si student, apoi pasiunii sale pentru munte. Citind cartea aceasta fascinantă, m-a dus gandul la una clasica, similară , tradusă în zeci de limbi, foarte citită şi îndrăgită: "Cuceritorii inutilului" , aşa că eu îl consider pe Nicolae Dimache un "Lionel Terray al nostru" . Veti găsi în carte şi cum, in multe situatii in Carpati, Alpi, Patagonia, Africa, Himalaya a actionat si ca medic. De ex. cum a plecat din Bucuresti la o urgenta in...Peretele Vaii Albe din Bucegi, ajungand in rapeluri la accidentatul Walter Kargel acum stimat nonagenar ! Eram sigur ca in carte va relata doar unele din sutele, poate miile, sale de ascensiuni in Carpati si mai ales in Alpi si alti mari munti ai lumii. Dar ma bucur ca la finalul cartii a dat o lunga lista ( ce se intinde pe opt pagini!) a ascensiunilor facute de-a lungul bogatei sale vieti alpine. Lista care probabil nici ea nu e completa, multe ture ce pentru noi ar fi importante, el le-a considerat modeste, simple plimbari in natura.

Deşi ar fi putut face ascensiuni de mare dificultate, in marii si celebri pereti din Alpi, desi ar fi putut urca pe optmiari din Himalaya, nu si-a dorit asta ca scop. A urcat munţii nu cu ambiţii, nu cu orgoliu, ci cu sufletul, cu smerenie. I-a urcat ca iubitor de natura, de frumos, nu ca sportiv ! Dovada e si faptul ca doar cand era deja pensionar a realizat ca ar fi putut deveni primul roman care sa aiba in palmares toate cele mult dorite 82 de varfuri de peste 4.000 m din Alpi de pe lista UIAA. Si a mai urcat cateva cand avea deja o varsta la care altii mai practica doar sahul sau pescuitul. Si nu e afectat ca mai are neurcate doar 5 dintre acestea.

Spre finalul cartii marturiseste: " Pe masură ce retraiesc amintirile si incerc sa le dau viata in scris, imi dau seama ca pot reda fapte, dar e greu daca nu imposibil sa reproduc si sa transmit emotiile simtite."

Eu, citind aceasta carte si cu sufletul, nu doar cu ochii, i-am simtit totusi si o parte din emotii. Si sper sa simtiti asta si voi dragi prieteni.
Vă invităm la lansarea cărtii "Oameni si Munti". Carte din care il veţi cunoaşte pe alpinistul si Omul Nicolae Dimache, dar si pe acei mulţi ai săi "camarazi intru pasiune" cum ar spune Noica. Vă invităm sa-l cunoaşteţi, să-l intrebaţi, să-l ascultaţi, să admirati imagini din cateva din acele incredibil de multe ascensiuni ale sale pe munte. Iar mai apoi, citind cartea, să vă daţi seama de marea sa modestie, să vă bucuraţi că aţi cunoscut un astfel de Om. Să vă bucuraţi că aveţi în mână o carte care in mod sigur vă va deveni dragă şi veţi fi mândri s-o stiti intr-un raft al bibliotecii, s-o mai deschideți din când in când ca pe o casetă cu conţinut preţios.

Dinu Mititeanu, Cluj Napoca , aprilie 2016.

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8