Patrumiarii din Monte Rosa

Preambul : Patrumiarii Alpilor

Cea mai cunoscută listă cu vârfurile de peste 4.000 m din Alpi este cea a UIAA (Uniunea Internatională a Asociaţiilor de Alpinism) care cuprinde 82 de nume. Însă nu am găsit niciunde criteriile: ce distanţă trebuie să existe între două vârfuri şi ce adâncime trebuie să aibă şaua dintre ele, pentru a fi considerate vârfuri independente, nu "antecime" sau "umeri" ai unor vârfuri vecine. Posed un exemplar dintr-un număr special -296 H/ 2005- al revistei "Montagnes Magazin" ce apare trimestrial la Grenoble, care e dedicat celor 82 "Tous les 4.000 des Alpes", cu descrierea sumară a celui mai folosit traseu spre fiecare vârf. În listă figurează 9 vârfuri peste 4.500 m, dintre care:
4 peste 4.600 m,
5 între 4.500-4.600

Cei mai mulţi -20 se află intre 4.100 - 4.200 şi
- 30 între 4.000 - 4.100 m.

Pe masive: În Valais - 41
Mont Blanc- 28
Oberland - 9
Ecrin -2
Bernina -1
Gran Paradiso - 1

Mont Blanc are 3 vârfuri:
Mont Blanc-4.807m
Mont Blanc de Courmayeur-4.765 m
Mont Blanc du Tacul- 4.248 m
dar multe altele care nu poartă numele masivului, fac parte din el: Aiguille de Bionassay, Aiguile Blanche de Peuterey, Aiguille Verte, Aiguille de Rochefort, Dent du Geant, Grandess Jorasses cu Point Walker şi alte "points"-uri.
Monte Rosa are 9, Breithorn-ul 3, Grand Combin- 3, Lyskamm-2, Ecrins - 2.

Dacă luăm în considerare doar unul, vârful cel mai înalt al fiecărui masiv, aflăm ordinea în care doar 5 vârfuri depăşesc 4.500 m:
1.Mont Blanc 4.807 m
2.Monte Rosa 4.634 (prin Dufourspitze)
3. Dom (Dom de Mischabel) -4.445 m
4.Lyskamm est-4.527 m
5.Weisshorn- 4.506 m..

Primul sub linia de 4.500 este Täschhorn cu 4.498 m, iar următorul, deci pe locul 7- celebrul Matterhorn cu 4.478 m ! Dar în lista celor 82, Matterhornul este al 12-lea !

Primul om care a urcat toţi patrumiarii ( atunci erau doar 71 pe listă !) a fost în 1911medicul austriac Dr. Karl Blodig (1859-1956 !). Dar în 1932 au mai "apărut" pe lista încă doi şi el s-a dus singur şi i-a urcat şi pe aceştia la 73 de ani ! Acum lista celor care i-au urcat pe toţi 82 e lungă. Dintre români, dr. Nicolae Dimache , acum pensionar in Roma, dar care din tinereţe a profesat medicina în Italia , la poalele Alpilor, este deocamdată "recordman"-ul nostru cu 77; Neobositul Ciprian Lolu din Zărneşti "trage tare" , are deja urcaţi peste 30 (http://www.ciprianlolu.com) . Noi am urcat 26 până în 2017 . Vom mai încerca vreo 5-6 în 2018, ca un fel de ”sprint final” ca atleții la cursele de alergare, căci în 2019 voi schimba ”prefixul” și corpul mă va indemna să mă uit mai des la vârsta din acte !

Alpiniştii francezii Patrick Berhault şi Philippe Magnin, profesori la ENSA Chamonix , porniseră în 1 martie 2004 să parcurgă toate cele 82 de vârfuri în 82 de zile. Dar in 20 aprilie o dramă le-a întrerupt curajoasa acţiune: Patrick a murit la urcarea ( nelegaţi în coardă !) celui de al 65-lea patrumiar:Täschhorn .

În zilele când am lucrat la acest articol, am aflat că fenomenalul alpinist-vitezist elveţian Ueli Steck ("Swiss machine") - decedat în 30 apr. 2017 în timp ce încerca un nou record de viteză în urcarea Everestului, a încheiat în 11 august ascensiunea tuturor celor 82 de patrumiari in 62 de zile ! Pornise cu Michi Wohlleben, dar acesta s-a rănit în data de 23 iunie în coborârea cu parapanta de pe patrumiarul Schreckhorn, aşa că Ueli a continuat singur, fiind doar în unele ascensiuni însoţit de unii prieteni şi chiar de Nicole, soţia sa. La ascensiunea pe Aiguille de Rochefort din masivul Mont Blanc, prietenul sau Martjin Seuren a făcut o cădere mortală. Omul, avea ca ambitie sa fie primul olandez care să urce toate cele 82 de vrfuri de + 4000 m, era la al 77 -lea. Indurerat de aceasta pierdere, Ueli a găsit in el resursele ca să continue proiectul. A încheiat cu vârfurile Dome si La Barre des Ecrins, cele mai sud-vestice, cu care Patrick Berhault şi Philippe Magnin începuseră. (Ueli Steck începuse cu Piz Bernina, cel mai estic).

Patrumiarii din Monte Rosa

Şi acum, după această succintă introducere, ne vom referi în continuare la cei 9 patrumiari ai masivului Monte Rosa, care, nefiind distanţe mari între ei, pot fi urcaţi câte 4-5/zi de către oameni obişnuiţi ( Ueli Steck, a urcat intr-o singură zi, cele 18 vârfuri din masivul Mont-Rose şi împrejurimi, continuand cu Matterhorn/Cervin a doua zi. Noi, în 2013 şi 2015 am urcat 8 vârfuri, mai puţin Point Giordani, cel mai "mic" dintre ei.

În 2013, plecând din nord, din Elveţia (Zermatt), de la cabana Monte Rosa am urcat într-o zi Nordend - 4.609 m, Dufour - 4.534 m, Zumstein -4.563m, Point Gnifetti/Signalkuppe - 4.554 m (pe el se află cabana Regina Margherita, ce deţine recordul de altitudine în Europa !). Descrierea acestor ascensiuni la: http://www.dinumititeanu.ro/Ascensiune%20pe%20Monte%20Rosa

În vara 2015, am pornit dinspre Italia, căci în vara 2014, vremea rea la mari altitudini, ne-a îndemnat să facem ture la altitudini mai mici, Tour du Mont Blanc, ture în masivul-surpriză Ruitor. Am urcat doar un patrumiar: Castor, dar şi acela pe ceaţă ! http://www.dinumititeanu.ro/Ascensiune%20pe%20Castor

Vineri 10 iulie 2015 la ora 4 dim. plecăm cu al nostru Duster (ALP) pe traseul Cluj- Oradea- Budapesta- Maribor- Veneţia- Milano-Novara. După 1.460 km, punem cortul într-un camping din orăşelul Viverone, pe malul unui lăculeţ.

Sâmbătă 11 iulie. Mai avem cca 80 km până la destinaţie: Stafal, ultima localitate de sub vârfurile "noastre" pe care o ştiam din vara 2014, când urcasem doar pe Castor. Aşa că in localitatea Pont Saint Martin părăsim Valea Aosta şi cotim la dreapta pe pitoreasca Val de Lys. Nu ne grăbim, aşa că ne oprim şi vizităm orăşelul Gressoney la Trinite (în vara trecută vizitasem Gressoney Saint Jean, unde este şi camping). Apoi, în Stafal, fiind zi de week-end, la ora 12 găsim cu greu un loc în parcarea gratuită, "pândind" pe unii care plecau. La 13.30 apare şi prietenul Gec, român din (de lângă) Zurich, vechi camarad de ture în Alpi. Urcăm împreună cu trei tronsoane ale telecabinei: Gabier- Passo Salati- Punta Indren. În Passo dei Salati se poate urca cu telecabina si din Alagna Valsesia , localitate aflată în valea din dreapta. Urmează urcuş lejer per pedes, dar pe o căldură sufocantă, până la cabana Cita di Mantova, apoi, oblic spre stânga, pe zăpadă (moale, nu necesită colţari !) . Spre dreapta, pe acel gheţar este traseul de urcare către Point Giordani - 4.046 m cel mai mic dintre cei 9 patrumiari ai masivului Monte Rosa, care va rămâne singurul neurcat de noi.

Spre final, după o zonă stâncoasă ajungem în 1,45 ore la cabana Gnifetti, aflată la 3.647 m. E a CAI-ului, aşa că la cazare - fiind membri în OeAV (Clubul Alpin Austriac) vom beneficia de reducere 50% ! Aveam locuri pentru 5 persoane, a câte două nopţi, reţinute din timp de prietenul Iulian din Lausanne, care va sosi mai spre seară cu elveţianul Lukas. Cabana faină, din lemn, cu patru nivele dispuse "în trepte", în care te simţi ca pe puntea unei nave. Privelişti spre mai depărtatul Lyskamm şi spre mai apropiatul Point Vincent. La cină (ora 18.30), mâncare variată şi multă ! La ora 21 toată lumea e în paturi ! Pe mâine avem în plan patru patrumiari !

Duminică 12 iulie. Trezire la ora 4 ! Pregătiri, mic dejun la 5, plecare la 5.45, încolonaţi intr-un lung şir. Ca de obicei ne aflăm pe la mijloc. Zăpada e îngheţată, pe gheţar sunt desigur crevase, aşa că toată lumea e cu colţarii pe bocanci şi toţi sunt legaţi câte 2-3 în coardă, ghizii au câte 6-8 (maxim 8 !). Hotărâm să abordăm vârfurile din plan în ordinea urcării. Aşa ca la un moment dat cotim (sunt urme şi alte echipe în faţă) spre dreapta şi urcăm pe Piramide Vincent - 4.215 m. Urcuş lung, dar fără probleme, peisaje faine, căci şi vremea e faină. Avem norocul să fim doar noi cinci pe vârf. După coborâre, Iulian cu Lukas se despart de noi, au ritm mai rapid. Noi rămânem în coardă cu Gec. Traversăm la stânga spre stânca Balmenhorn, pe care se afla o statuie mare a lui Crist si un "bivacco" din lemn. Puţină via ferrata la urcare şi coborâre şi un pic de aglomeraţie.

Ne îndreptăam apoi spre Schwarzhorn/ Corno Nero - 4.322 m.( a nu se confunda cu Roccia Nera, patrumiar aflat între Polux şi Breithorn Est ). Vedem că cei care coboară, o fac încet! Când devine liber, pornim şi noi pe pantă în sus. Da, e un urcuş puţin mai tehnic, pe o panta mai abruptă, unde ar fi fost utili doi pioleţi tehnici de persoană. Gec, care de dimineaţă nu se simţea bine, renunţă ! Marlene urcă fain cap de coardă, pe o scară de urme. Din şaua de lângă creasta scurtă şi îngustă de zăpadă ce duce la vârful stâncos cu o "madonă", mă trimite pe mine "cap" şi îmi face o poză de "învingător", deşi mai aveam vreo 10 m până la " Fecioara". Insă cu colţarii pe stâncă, am evitat sa-i fac ! Coborârea, mai ales ultimii cca 30 m, necesită atenţie, căci nu prea poţi vedea urmele "scării" în care să înfigi bocancii.

Gec , care ne aşteptase, decide să coboare spre poteca principală. Unde îl vom vedea că se cuplează cu alţi doi şi pleacă spre cabană. Am aflat seara că studiind prognoza pe mâine , aflând că se anunţă "proastă", iar el primise doar 3 zile libere, a continuat până la maşină şi a plecat acasă.

Noi, din şaua Zurbriggen pornim către Ludwigshohe - 4.341 m. Urcuş fără probleme. Avem iarăşi norocul să fim singuri pe vârf. Scurtă pauză de masă .

Apoi coborâm în Colle delle Piode, unde ne întâlnim cu Iulian şi Lukas., care deja fuseseră pe Point Parrot- 4.432 m. Ne explică faptul că la coborâre ar fi mai bine să facem rapel.

Când ne apropiem, vedem că într-adevăr pe lângă o zonă cu stânci, cei care coborau faceau rapel. Ajunşi acolo, am înţeles. Urcarea se făcea pe o zăpadă îngheţată, cu frontalii colţarilor şi ar fi fost utili doi pioleţi tehnici ! Cu atenţie, ne-am descurcat cu pioleţii clasici, pe care îi aveam nu doar noi, ci şi cei mai mulţi. Ajunşi în creastă, când pleca ultimul în rapel (ghid ?), am aflat că va recupera doar anoul lung, dar ca ancora de zăpadă va rămâne pe loc. Merci monsieur !
Creasta a fost faină, pe cea mai mare parte îngustă. Sus, doar noi doi ! Panoramă, extaz, poze ! Vedem că există urme de coborâre în partea opusă, le vom vedea mai bine poimaine, când vom coborî de la cabana Regina Margherita către Col de Lys. Pe acolo am fi evitat rapelurile, dar ar fi fost mai lung.

Avem doar o semicoardă de 50 m, va trebui să facem două rapeluri. Facem noduri la capetele corzii. Prima pleacă Marlene, pendulează la stânga, spre stânci, unde se asigură cu un anou lung după un colţ de stâncă şi îmi strigă "poţi veni!". Eu îi strig să facă proba dacă "curge" coarda. Nu se mişcă. Aşa că mai sap în creasta cornişei peste care trece, căci nu vreau să sacrific un anou lung sau o eventual o bucată de cordelină. În fine, merge. Cobor, mă asigur şi tragem coarda. Mai instalăm un rapel de 25 m după acel colţ de stâncă. Ajungem jos OK !

Gata pe azi ! Muntele s-a cam golit. Ca de obicei, coborâm spre cabană printre ultimii, ajungem la ea la ora 15 pe o căldură "de deşert !". Aflăm ca Gec a plecat, dar a sosit Maciej, polonez din CH care ne însoţise cu Gec şi Iulian in Alpii Bernezi în 2012. Mâine ar trebui să parcurgem lunga şi frumoasa creastă a Lyskamm-ului, dar prognozele nu sunt încurajatoare. Iarăşi cină foarte bogată, somn întrerupt de gânduri neliniştite...

Luni 13 iulie. E zi cu ghinion, deşi eu nu am voie să cred în povestea asta, căci sunt născut într-o zi de 13 şi într-un an multiplu al lui 13 ! Şi 13 mi-a purtat de obicei noroc. Dar în dimineaţa asta e ceaţă. Însă vreo 80 de oameni au plecat ca şi noi "în sus" cu speranţa că apoi ceaţa se va risipi. N-a fost să fie ! Înainte de Col de Lys, Iulian, Lukas şi Macej renunţă ( şi noi la fel!) de a aborda azi lunga creastă a Lyskamm-ului şi cotesc la stânga să caute urmele văzute ieri de pe vârfuri, urme ce duc pe sub Lyskamm, peste gheţari, direct la cabana Quintino Sella. Unde vor ajunge cu ceva peripeţii: asigurare la şuruburi de gheaţă în câteva zone de risc. Şi de unde în frumoasa zi următoare, vor urca devreme şi rapid pe Castor- 4.228 m şi vor coborî şi pleca spre casele şi job-urile lor !

Noi doi continuăm până în Col de Lys. Unde e un grup mare care se pregătesc de întoarcere. Decidem să urcăm încă 1,5 ore până la Cabana Regina Margherita, unde dormisem în 2013, când urcasem cele 4 vârfuri nordice ale Monte Rosei, cu "start"-ul la cabana Monte Rosa din CH. Relatarea la : http://www.dinumititeanu.ro/Ascensiune%20pe%20Monte%20Rosa. Bănuiam că acum, fiind zi de lucru şi cu ceaţă, vom găsi locuri libere sau vom dormi pe jos, ca atunci ! Am avut noroc: ne-au primit cu amabilitate şi cu "promisiunea" că mâine vom avea vreme superbă pentru Lyskamm. Ne luăm paturile în primire; eu trag un pui de somn, iar când mă trezesc, constat că Marlene e afară şi se bucură deja de spectacolul dat de jocul ceţurilor în luminile apusului. Ce premiu ne oferă muntele pentru perseverenţă ! Ce promisiuni generoase pentru mâine ! Imagini din ascensiunea noastră pe cei 5 patrumiari şi de la cabana Margherita, puteţi vedea în albumele din dreapta. Iar relatarea parcurgerii lungii şi fascinantei creste a celor doi patrumiari - estic şi vestic ai Lyskamm-ului şi relatarea şi ilustrarea Tour of the Matterhorn/ Il Giro del Cervino- 173 km şi + 10.500 m in 7 zile tot in acest capitol.
*******

Meniu: 
17. ture externe
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8