Pe schiuri, spre anul 2009

Relatarea unei ture de 5 zile (28 dec.2008-1 ian.2009) pe schiuri si cu cortul, pe traseul Babele- Omu-Pasul Strunga- Leaota- Santilia Mare-Fundata.

Motto: Daca tura incepe „cu stangul”, e semn aproape sigur ca se va termina „cu dreptul”.

Albume foto

Babele – Omu

Omu – Strunga – Sântilia

Revelion în Leaota

Duminica, 28 decembrie: Tura gandita pentru 5-6 zile pe schiuri, a inceput „cu stangul”: Il parcasem pe Max in Brasov faţa blocului in care locuieste fratele meu. Am plecat cu un taxi spre gara, unde aveam  intalnire cu prietenii brasoveni Cosmin si Liviu.   Dar nu am putut pleca spre Busteni cu trenul in acea dimineata , caci cineva „zburase” cu autorurismul de pe o pasarela din Predeal si linia ferata era blocata ! Ne-a salvat Liviu, ducandu-ne cu masina lui pana  langa hotelul Silva din Busteni, avand norocul ca soseaua era inca neblocata . Acolo alt „pas stang”: am asteptat in ger cam doua ore la usa de intrare in statia telecabinei .Ca la noi la nimeni: holul era liber, caloriferele in functiune !!.  Dar clienţii…afară ! Noi si inca vreo 4-6 persoane  eram bine echipati. Printre care şi celebrul Bubulu, echipat deja şi cu Avalung, căci urma desigur să facă o coborâre pe una din văile de abrupt !). Dar cei in blugi si ghetuţe / cismuliţe de oras ţopăiau si tremurau de zor, de dragul unor cafeluţe, beri, poze, dat cu punga la Babele.

    Vremea era superba ! Un cer „ca lacrima”.  La ora 12 demaram de la Babele, pe schiuri si foci.  Lasam imaginile sa povesteasca traseul si sa arate atmosfera de afara de la Omu, unde erau -22gr.C. Dar aveam ”echipament de Himalaya” 

Luni 29 dec. Convenisem cu amicii brasoveni- care se grabeau sa ajunga acasa in acea seara, sa plece spre pasul Strunga mai devreme ca noi si de acolo spre Padina-Cota 2000- Sinaia.  La ora 9 am plecat pe urmele lor si noi, cei doi clujeni. Cerul se innorase partial,  gerul pisca  de obraji. Zapada era „beton”, rucascii grei (26/20 kg ), asa ca am mers in prima ora „la coltzari” si cu schiurile „in lesa” la coborari si „la remorca” la urcari. Dar apoi am „incalecat” pe ele. Zapada nu era mare si am putut -cu mici exceptii de evitare a unor placi de vant- sa  urmam traseul de vara , pe unde mersesera si brasovenii.  La ora 14.15 eram în Pasul Strunga, unde am făcut o pauză în Refugiu. Am pornit spre Șaua Bucșa de unde am intrat în masivul Leaota.  Ne-am bucurat ca ceața ne invaluia doar pentru perioade scurte si nu trebuia sa bajbaim cu  GPS-ul prin zona in care  stiam ca traseul serpuieste; mai fusesem pe acolo (in sens invers) intr-o vara „cu ochi de iarna”. Ne aminteam ce vant turbat  incerca sa ne darame atunci corturile, mai ales pe al lui Stefan- fratele Marlenei.

Am montat cortul intre varfurile Bucsa si Duda Mare, dar locul nu era prea bine aparat de vant. Zapada nu era buna de a  face zid de protectie, asa ca ne-am bazat pe ancore si am sperat  ca vantul care era „rezonabil”, sa ramana asa pana dimineata. Rugamintea ne-a fost indeplinita.  Seara termometrul arata ”mai cald” ca în seara precedentă: doar -18 gr.C. In cort am avut +10 inainte de culcare (caldura din noi si de la  cele doua lumanari !).  Adaug ca pe baza lungii experiente, la culcare  am bagat in sacii  de dormit nu doar acumulatorii si bateriile, ci si o mare parte din alimente. Nu  uitasem  revelionul 2000, cand, dimineata, mai toate alimentele lasate in rucsaci si acoperite cu fan intr-o stâna  de langa corturi (eram cu fiul meu  Radu si cu Arnold Kadar ) aveau consistenta de caramida si se sfaramau ca sticla !

Marti 30 dec. Am dormit bine, caci ne imbracasem bine si aveam saci caldurosi, verificati in ierni si geruri anterioare. De retinut ca niciodata nu am dormit si cu pufoaicele pe noi; inainte de a ne baga in sacii de dormit, le dezbracam si le indesam in husele lor, transformandu-le in perne comode. Dimineata erau -6 gr.C in cort, inainte de a porni „centrala” ! In saci insa termometrul arata +18 gr.C.  Am rezolvat apoi  neplacuta problema a chiciurii de pe panza interioara a cortului, tranformand-o in condens si aspirand-o cu lavetele. De  data asta  nu ne grabeam, urma o etapa scurta pana la „pensiunea” Santilia Mare, unde era in plan sa ne petrecem noaptea urmatoare si apoi cea de revelion. Asa ca am asteptat ca soarele sa ne incalzeasca si  abia la ora 11 ne-am luat rucsacii in spinare si ne-am urcat pe schiuri. Dupa nici 15 minute am gasit un loc ce ar fi fost mai potrivit pentru cort, mai bine adapostit de un eventual vant, langa o padurice de brazi. Dar nu am fi avut soare pe cort dimineata !  Au urmat  si in acea zi   multe sus-josuri;  multe pauze  ca sa nu ajungem prea repede.  La ora  16 ne-am instalat „pensiunea din rucsac” pe o mica terasa aflata la cca 50 metri  de Vf.Santilia Mare. Unii stiti ca acesta – desi are doar 1887 m- e varful central al masivului . Varful  Leaota cel mai inalt- 2133 m  se afla pe un picior sudic, la cca 8 km distanta. Dupa lasarea intunericului, am avut bucuria sa constatam ca cerul a devenit instelat ! In doar un minut am urcat pe varf, sa admiram zecile de localitati de la poale, cu speranta si rugamintea adresata Cerului ca senine sa fie si ziua  si noaptea urmatoare.  Si asa a fost … Cineva -Acolo  Sus – ne-a ascultat rugamintea.

Miercuri 31 decembrie. Dimineata de vis ! Gerul era ca si seara- mai „domolit”, abia -14 gr. C. Cortul, sforile de ancorare, schiurile, betzele, pioletii, – decorati cu chiciura. Ce bine ca nu trebuia sa strangem cortul si sa-l montam iarasi in seara urmatoare ! Ce bine ca urma sa facem o tura fara bagaje! La ora 9 am pornit spre sud, la inceput cu o lunga si placuta coborare spre Curmatura Fiarelor. A urmat o lunga  urcare pe  Secarea Mare-1889 m.  Am continuat cu   sarabanda  de sus-jos-uri. Pauze lungi si dese sa ne umplem retina si cartelutza foto de imagini spre toate zarile. Parcurgeam prima data acest tronson al crestei ! Din aceste locuri si unghiuri nu mai vazusem niciodata  Bucegii, Piatra Craiului, Iezer-Papusa. Departe, in zare am recunoscut Vanturarita si Muntii Capatanii.

Amintiri….

    Incet, dar sigur, Vf.Leaota se apropia de noi. Ne gandeam deja ce lunga si faina coborare va urma la intoarcere. La mica distanta de varf, ne-au  surprins acele „scochine”, mici depresiuni  pe creasta, care invita la montat cortul in siguranta sau macar la popas. Popas ce l-am facut la coborare, caci chemarea varfului era prea puternica ! La ora 13 eram langa marea momaie de pe el, incotosmanata in blana alba ca un Cavaler al Ordinului Mihai Viteazu.  Poze, poze  in toate directiile !  Apoi, cu greu ne-am trezit din „betia de varf”. Pauza de masa si de dat jos focile in „palma ocrotitoare a muntelui”. Am verificat si reglat legaturile, am blocat bocancii si… la vale ! Iuhuuu ! Ce partie fantastica ! Viraje ca-n transa ! Am uitat ca  avem aparat foto in rucsac. Abia in locul care ne-a cerut sa remontam „focile”, ne-am amintit de el si am mai facut apoi cateva poze si la intoarcerea „spre casa”. Indemnati mai ales de culorile apusului, ultimul apus din 2008. Culoarea stiuta spre soare-apune, culoare ciudata- magenta- deasupra Bucegilor. La ora 17, adica la 10 minute dupa apusul soarelui, intram fericiti in „pensiune”. 

  Am mai „ciugulit” cate ceva, am baut ceaiul ce mai era in al 2-lea termos. Ne gandeam la colegii de club si la alti prieteni, asa ca  am deschis telefonul mobil.  Semnalul era cand „full”, cand zero. Ne bucura desigur fiecare SMS ce intra, ne bucuram sa aflam pe unde sunt amicii. „Suntem cu corturile langa stana de sub vf. Pietrele Rosii. Ghiciti in care masiv ! ” Semnat Laci.  Am raspuns in graba: Suhard ! Nu ghicisem. Ei – Laci, Dragos, Mihai si Mihaela-  erau in Calimani !  Laci, Dragos si Ioana facusera in 27-29 -desigur tot pe schiuri si cu cort-   traseul cabana Vladeasa-Padis-Arieseni !  Si alti multi prieteni au fost si erau pe creste carpatine.  Imi imaginam – m-as fi bucurat sa-l vad- un panou-harta a Romaniei  cu beculetze in locurile in care se afla alti „corturari” ! Pe unde or fi de ex. timisorenii Alin Tanase si Gianina ? In timpul de cca o ora cat i-a  trebuit primusului sa transforme zapada in apa fierbinte, ne-am straduit sa raspundem la toate mesajele, sa trimitem si noi. Un mesaj l-am  adresat lui Mihnea si grupului de membri ai CAR- Universitar Cluj aflati la cabana Barcaciu si salutari dragului Nea Petre si Coanei Mariana. Stiam ca ai nostri vor iesi in creasta si speram sa trateze Maretul Fagaras cu atentia si respectul care i se cuvin.

    Cu 10 minute inaintea cumpenei dintre ani, ne-am  echipat si am ajuns  intr-un minut  pe varful Santilia Mare sa ne imbratisam la ora zero sub acel cer plin de stele, sa ne amintim toate revelioanele noastre anterioare similare. Sa ne uram unul altuia LA MULTI ANI ! si LA MULTI MUNTI !  Si sa facem telepatic aceeasi urare tuturor  confratilor intru pasiune.  Si sa admiram spectacolul. Da, de acolo am vazut doar partea frumoasa a spectacolului,  zeci de focuri de artificii din Moeciu, Bran, Magura, Pestera, Sirnea, Drumul Carului, Ciocanu, Fundatica si Fundata, Podu Dambovitei si mult mai departe si spre Tara Barsei, dar si spre Targoviste . Acele lumini din sate si focurile de artificii pareau „un cer in oglinda”. Cei din pensiunile   si casele de acolo, vedeau doar artificiile apropiate. Noi le vedeam de sus pe toate !  A fost o jumatate de ora ce n-o vom putea uita ! Am mai vazut asa ceva la alte revelioane alpine, dar „la scara mai redusa”, localitatile erau mult mai departate… Pe Santilia parca eram intr-un elicopter…

    Reveniti in cort, am mai facut o vreme schimburi de mesaje, desi telefonul dadea semne ca se va descarca in curand. Am mai ascultat in casti posturi de radio, mai ales dragul Radio Romania Cultural.  

Joi 1 ianuarie 2009. BUNA DIMINEATA  MUNTE ! Buna dimineata SOARE !  O vreme ca si in ziua precedenta: superba ! Cortul nu mai era inchiciurat , n-a mai fost umiditate in atmosfera.  Ne bucuram ca va  fi mai usor de strans si de carat la vale.  Dar nu ne grabeam !  La ora 9 am urcat iarasi langa borna mica de pe Santilia Mare sa mai facem inca o data turul de orizont. Caci nu eram nici obositi dupa dans, nici mahmuri dupa  bautura, nici cu hainele si parul imbibate de fum de tigara. Nu am indraznit  sa spunem rugamintea celebra „Opreste Doamne Clipa” ! Am spus cu umilinta ” Multumim Doamne si multumim Maria Ta Munte pentru aceste zile si ore si clipe minunate pe care ni le-ati oferit cu atata bunatate si generozitate !  Impachetand apoi cortul, si mai ales cand  am lasat schiurile sa ne duca la vale spre si pe Sleaul Mandrului inspre Fundata, simteam cum lacrimi ne umezesc ochii. Nu ne e rusine sa recunoastem asta ! Nu-i invidiem pe cei care nu mai sunt capabili de a lacrima de bucurie sau de tristete….

Stiam ca prima casa pe dreapta in Fundatica  va fi casa in care a copilarit bunul meu prieten Nelu Mosoiu- acum medic pensionar in Peoria, Illinois, USA. Mi-am amintit cand- fiind tineri medici in vacanta la mama sa- am muncit amandoi cateva zile cot la cot sa uscam si sa adunam in clai fanul si abia apoi sa facem o escapada in Piatra Craiului.  Casa  e renovata  de actualii proprierari -medici din Bucuresti. Dar era trista, nu venisera sa isi petreaca revelionul acolo. Noi am deschis poarta si am facut cu schiurile cateva urme prin zapada din curtea casei.  Cu ochii mintii vedeam  curtea plina  de oratanii si animale… Am facut mai multe poze casei si caselor din apropiere. Stim ca aceste poze ii vor stoarce lui Nelu lacrimi cand le va primi si privi. Dar lacrimile vor fi o perdea lichida prin care isi va vedea frumosii ani ai copilariei. Anii cand iarna mergea la scoala pe schiuri, fapt ce l-a ajutat ca in anii de liceu la Campulung Muscel sa devina campion de schi-fond….

Planul initial era sa mai montam o data cortul pe un „fanatz”  din Fundatica sau Fundata, iar in 2 ianuarie sa mai facem cateva incursiuni pe schiuri, dar fara bagaj- prin acel peisaj atat de fotogenic. Dar zapada era prea mica si moale pentru mers pe schiuri. Iar cele cateva  ATV-uri vazute si multele urme ale lor nu au fost un indemn sa mai ramanem. Nici acele multe vile frumoase, dar si multe  „viloaie”. Din fericire se mai gasesc inca si frumoase case traditionale,  care ne amintesc unde anume suntem, in ce colt de tzara si mai ales in care tara. Pentru ca din pacate stim cu totii ca cea mai mare „realizare” post-decembrista este distrugerea padurilor, poluarea apelor, malurilor, pajistilor, peisajului, abandonarea traditiilor, neglijarea patrimoniului cultural multisecular… Am sunat pe nepotul meu Laurentiu  la Brasov  sa vina daca poate  dupa noi. Caci stiam ca autobuzul Campulung-Brasov  nu circula in ziua de 1 ianuarie. Asteptandu-l la soseaua nationala, langa primarie, m-am mai recules inca o data langa micul monument al colonelului Poenaru – primul ofiter roman cazut in Razboiul de Reintregire. Si  ma gandeam ce ar spune daca ar putea vedea ce a ajuns tara si locurile pentru care si-a dat viata…..

In 2 ianuarie, in drum spre Cluj, revedeam in gand „pas cu pas ” traseul parcurs. Si nu puteam sa nu ne gandim deja la ture viitoare, inclusiv la …revelionul viitor.