Poteci uitate, poteci curate

-prin zone mai putin umblate din Muntii Rodnei- 

PRECUVÂNTARE

Cand am descoperit in noi Chemarea Muntilor, ne-am dorit fiecare, e normal, (sper ca sunteti de acord) sa cunoastem mai intai „muntii de 5 stele”: Retezat, Fagarasi, Bucegi, Piatra Craiului, Ceahlau si alti cativa. Apoi ne dorim sa-i revedem, sa parcurgem in ei si alte poteci, trasee nemarcate. Apoi dorim sa ducem pe acolo si pe cei dragi, pe cei mici, apoi pe nepoti… Si uite asa nu ne mai ramane timp sa vedem si „munti uitati”, cum le spun eu unora, sa parcurgem si „poteci marcate dar ignorate”. Solutia este sa ne impunem ca in fiecare an, pe langa „muntii si potecile clasice” sa parcurgem si macar un munte sau un traseu din cele uitate sau ignorate. 

Daca veti face asta, cum fac eu de multa vreme, veti avea si surprize neplacute: marcaje proaste, rataciri, dar mai ales placute. Veti descoperi un „altfel de mers pe munte”, veti avea unele trairi mai deosebite. Veti descoperi farmecul senzatiei ca esti stapanul acelui Munte, ca el e „regatul” tau. Nu intalnesti pe nimeni si nimic care sa te irite: nici „pantofari”, nici jeep-uri 4×4, nici pet-uri, pungi, bidoane, sticle, cutii de conserve, nici izvoare batjocorite, amenajari distruse. Nu vei intalni buchete de flori smulse si aruncate. Nu vei auzi manele, strigate, chiote, motoare.

Nu vei intalni decat eventual Oameni ca tine si cei 2-3 din grupul tau, Oameni care iubesc cu adevatat Muntele. Vei auzi doar sunet de talangi, behait de oi, indepartate strigate de ciobani si latraturi de caini. Vei auzi Linistea Muntelui, care pentru mine( si cred ca si pentru altii) e cea mai frumoasa muzica. Te vor saluta susurande paraie si suvoinde cascade. Te vor intampina cu „bine ai venit” milioane de flori pe care le cunosti si pe care nu le cunosti, dar le indragesti pe toate, caci te asteptau PE TINE! Vei avea ca aperitiv sau desert dulci, parfumate fragute si acrisoare afine. Vei admira apusuri si cerul instelat si rasarituri din locuri din care doar Tu le privesti. Vei urmari fascinat netulburat de nimic si de nimeni, fantasticul balet al norilor pe scena boltii albastre. Iti vei monta cortul in locuri in care poate n-a fost niciodata un cort. Si vei avea posibilitatea sa alegi locul, din cele multe care te indeamna „opreste-te aici!”. Si vei vedea, undeva departe, pe creasta principala, minuscule siluete de turisti care inca nu au descoperit farmecul ” potecilor uitate”. Si daca te vor zari, te vor crede ratacit. Nu vor sti ca esti aici ca la casatorie: „de buna voie si nesilit de nimeni”.

Eu am descoperit de mult farmecul unor astfel de munti, de locuri si poteci si m-as bucura sa te intalnesc pe acolo, dragul meu Camarad intru Pasiune. Tu nu-mi vei tulbura bucuria ce o simt parcurgand astfel de poteci insingurate. Bucuria ce mi-o ofera Muntele va fi dublata de bucuria intalnirii cu Tine, cu Unul care iubeste Muntele asa cum merita iubit! Pe curand Prietene!

Revenind din „Misteriosii Calimani”, in duminica precedenta, in gara Ilva Mica, am hotarat ca peste 5 zile, sa reeditam ( era in „planul general” al verii) in conditii de vara, tura „Revelion Alpin 2001” ( cap.9 sau/si revista Muntii Carpati nr.31 ) Vineri 20 iulie, la ora 11.21, coboram in Ilva Mica, pe o caldura infernala. „Rechinul” n-a vrut sa ne duca pana „La Birtulet”, cum ii spun localnicii „cabanei” Farmecul Padurii. Ne-a dus doar pana la Podul Cormaii, caci avea multi clienti pentru Rodna. Asa ca facem in 2 ore, „per pedes turistorum” si cei 9 km de asfalt si drum forestier, racorindu-ne deseori in rau, udandu-ne mereu capatanile si sepcile, „sa nu ne fiarba inteligenta”. La 14.30 incepeam urcusul de la „birtulet”, sub privirile patroanei, uimita mai ales de marimea rucsacului Marlenei. Nu stia ca in el sunt si cele 2 izoliruri. Inceputul marcajului „punct rosu” nu l-am gasit nici acum, dar stiam traseul din iarna. Barledele: poieni cu fanate si case de vara ale localnicilor ( sub stresinile carora ne mai adaposteam …de ploaie!!! in 29 decembrie 2000, apoi muntele Cuc, cu izvorul lui rece, binefacator, unde am dormit prima noapte in iarna. Apoi ” Saua cu Ineu”, cum am numit-o noi, de unde si acum ,ca si in 30 dec. 2000, am vazut trioul: Vf. Rosu, Ineut, Ineu. Apoi Vf. impadurit Nedeia Taranului, pe care acum nu l-am mai urcat, l-am ocolit prin stanga. In fasia de padure traversata, un paraias cu apa rece ne reface proviziile: bausem de la amiaza 2 litri de apa fiecare! De pe Vf. Rabla, am coborat acea lunga panta care in acea tura cu revelion, ne-a fost prima faina partie de schi. Vedem laculetul unde in iarna am facut al doilea bivuac, ca sa nu ne prinda noaptea pe Vf. Laptelui, varf pe care atunci l-am ocolit in ziua urmatoare pe schiuri. Acum il urcam pana sus si apoi, la baza lui, nordica, langa doua laculete semicolmatate, ne montam cortul. Cerul da semne ca, desi cu o zi intarziere, va sosi Sf. Ilie.

Sambata 21 iulie. La ora 5.20, desteptarea. Cam devreme ar spune unii, dar noi ne ducem la munte sa mergem, sa urcam, sa vedem, nu sa dormim pe saturate, mai ales cand se anunta schimbarea vremii , dar si cand e timp frumos. La 6.30 suntem cu rucsacii in spinare. Dupa un sfert de ora suntem deasupra locului unde „am facut revelionul”. Vedem poienita „noastra” din marea de jnepeni ai muntelui Miresa, cum ne-a spus un cioban, nu „Mireasa”, cum scrie in ghidul-harta plianta. Nu mai urcam frumosul Vf. Jnneapanul , pe care l-am urcat atunci in dupa amiaza de 1 ian., dupa ce s-a ridicat ceatza. Coboram pe „partia” din 2 ian, apoi revenim in creasta, urcam peste vf. Nedeia Strajii. La ora 10.05 atingem creasta principala in Vf. Repedea. Ii sunam pe Radu si Luciana , care sunt in Hateg, in drum spre Retezat si pe amicul Petru Goja din Baia Mare, care a parcurs in ’99 sau 2000 acest traseu si pe cel care vrem sa coboram (l-a parcurs impreuna cu tatal sau, care in ziua de Sanziene, 24 iunie 2001 a implinit 79 de ani! si urca inca tinereste pe munte!. L-am vazut cum urca in ziua cand a implinit 78 ani, in Scarita -Belioara din Apuseni). Cateva ore dimineata, cerul a fost innorat, dar vedeam pana departe. Acum insa ne-a invaluit brusc o ceatza deasa. Pe banda rosie, ajungem in 30 min. in Vf. Cormaia, apoi in Saua Obarsia Rebrei. Pornim spre sud, pe poteca insotita de doua marcaje: Triunghi Rosu, care din prima sa va cobori la stanga in Valea Cormaia si Banda Albastra, care duce pe creasta dintre vaile Cormaia si Rebra, creasta pe care doream sa coboram… daca se imprastie ceata. Doream, dar Meteo nu a vrut. 

Ni se pare noua ca ar trebui deja sa fi ajuns in saua urmatoare, de unde se urca pe Vf. Tapului, dar coboram-coboram. Era doar iarba, marcaje ioc! Ioc si daca am fi mers in directie buna, caci marcajul BA e doar o capcana, se termina brusc, cum am constatat ulterior. Ioc si pentru ca deja o luasem aiurea, mai spre dreapta si coboram spre valea Rebra! Ne-a spus-o harta, eram pe „Coasta Neteda”,( mai e una cu acest nume in creasta principala, intre Ineu si Tomnatec), un picior secundar sud-vestic al piciorului „nostru”. La vale! Tot nu am fi vazut nimic pe „creasta noastra”. ( si vulpea a zis ca „sunt acri strugurii” la care nu ajungea!). Nimerim intr-un parau (Creata) pe care s-au tras lemne cu tractorul. Crengi, cioate, urzici, treceri prin apa, noroi. Pelerinele (ploua!) ni se tot agata de crengi si cioate. Bocancii nostri „Dolomite” ar trebui sa aiba si gauri de evacuare a apei. Altii ar injura. Asa s-a scris in editorialul unei reviste de munte, ca „la munte se admira dar se si injura”. O fi, dar eu nu stiu sa injur. Nu m-au invatat Bunicii si Mama. Ei nu injurau. Blestemau doar razboiul si si pe rusii care l-au rapus pe Tata si au distrus obiceiuri seculare. Cum sa injur eu ce iubesc mai mult: MUNTELE? In loc sa injuram, ne bucuram. Ne bucuram ca nu e ghetus ca in iarna pe valea Repedea, ca nu avem clapari ca atunci, ca nu avem schiurile pe rucsaci… si uite asa constatam ce bine e acum!

La ora 12.30 dam de marcajul Triunghi albastru: suntem in valea Rebra, unde incepe/se termina drumul forestier. Stiu ca are 38 km. lungime (l-am mai parcurs in ’66, partial pe jos, partial cu o ocazie) Dar stiu ca-s nascut in 13, intr-un an multiplu al lui 13 si poate am iarasi noroc. Am avut ! Dupa 7 km. la „Intre Rebre”, ne ia singura masina un fel de ARO (era VW) , rablagit rau de tot, ce pleca la vale. Daca mai intarziam 10 minute, dusa era. Curand, zarim urcand prin ploaie, doua perechi de tineri turisti ca noi. De ce insa or fi urcand pe aici, pe o vale interminabila?, care nu e o vale alpina, frumoasa, ca Vistea de ex. „Nissanul” nostru nu ne duce pe vale, prin Parva si Rebra ci, dupa o vreme, o ia in amonte, la dreapta, sa treaca peste deal in Valea Telcisorului. Se impotmoleste in noroaie. Muncim toti patru: crengi, pietre sub roti impingem, ne stropeste… Degeaba!. Ne scoate din impas un localnic cu caii lui, altfel, o luam iar per pedes, pe o ploaie acum torentiala. Ploaie care insa nu m-a impiedicat sa-mi amintesc si ca in anii 62-65, cand eram medic in satul spre care ne indreptam acum, pe aici era o „mocanita forestiera”. Pe aici e Jghiabul lui Zalion, izbucul pe unde iese apa din Pestera Tausoare. Leon Barte, invatatorul din Gersa, cel care a descoperit-o, mi-a fost pacient.

Trecem de data asta in viteza prin „parohia mea”. In Cosbuc achitam „calatoria de lux”. Prindem o alta ocazie pana la Salva, si cu acceleratul pe care -daca ar fi fost vreme buna- acum, azi, la ora cand scriu ar fi trebuit sa-l asteptam in Ilva Mica, ajungem „semi-infranti” la Cluj, la 20.40. 

Dar „muntele nostru” e tot acolo. Stim ca e frumos si curat ca si cel pe care am urcat. Si stim ca-l vom urca. sau cobori. Stim ca de pe culmea lui inalta vom admira departarile si creasta noastra de revelion si de ieri si creasta Corongisului urcata intr-o zi de toamna, si creasta principala a „Fagarasilor Nordului”, parcursa de atatea ori si vara si iarna. Stim ca vom parcurge muntele dintre vaile Cormaia si Rebra, caci ieri nu l-am injurat, nu suntem suparati pe el. PE MUNTE NU MA SUPAR NICIODATA! 

PS. Am parcurs culmea ratata acum; e descrisa ca ” Navigand dupa busola”.