Prin paradisul Gran Paradiso

Petrecusem sase zile in Parcul National Vanoise din Franta. In ziua de joi 8 sept, la amiaza, dupa coborarea din Col de la Vanoise, am facut cate un dus in campingul in care dormisem in primele nopti dupa sosirea din Ro si in parcarea caruia lasasem masina. Am plecat apoi spre Italia cu ALP-i, Duster-ul nostru

. Inapoi prin Moutiers- Bourg Saint Maurice, apoi in urcare spre Col de Petit Saint Bernard, una din acele multe sosele transalpine ce ni le doream. Am coborat in soseaua Courmayeur- Aosta-Torino pe care mai fusesem, dar acum, inainte de Aosta am cotit la dreapta spre masivul Gran Paradiso, spre catunul Rhemes Notre Dame. Constatam ca nu are camping (cum indica una din harti) si ne intoarcem 10 km la cel din Rhemes Saint Georges pe care il vazusem din masina si care se va inchide ...duminica !

Vineri 9 sept.2011 Va fi ziua cea mai lunga. Dar va fi si foarte faina. Vom marsalui pe poteci 13,5 ore ! Stabilisem desteptarea la ora 5. Platisem campingul seara !, asa ca la ora 6 demaram si mergem pana in Rhemes Notre Dame unde il parcam pe ALP in "centru", langa Municipio (primarie), in parcare gratuita. Ne intoarcem per pedes vreo 200 m , si, tot dintr-o parcare ce e in afara localitatii, la 6.30 incepem urcarea spre stanga, catre Colle de la Fenetre, unde ajungem la ora 9. O fereastra-strunga ingusta, cu faine privelisti. Pauza foto. Din nou salutam "Bonjour Mont Blanc" ! Vreme superba. Din urma mai vin doua persoane. Coboram spre Rifugio Chalet de l'Epee, unde ajungem la ora 11. Continuam pe o "poteca-balcon" prin locuri superbe spre Rifugio Bezzi, unde ar fi trebuit sa dormim dupa planul de acasa. Dar ajungem la el la ora 15 si dupa o pauza de 15 minute, pornim in lunga urcare spre Colle Bassac Deree, unde ajungem la ora 18 .Apoi incepem coborarea spre Rifugio Benevolo unde sosim la ora 20.10. Suntem obosti, am urcat 2.340 m si am coborat 1.780 m, am cam "tras" de noi. Dar suntem fericiti. Oboseala va trece, amintirile si fotografiile vor ramane.

Sambata 10 sept. Vreme faina. Pornim la 8.15 spre Colle di Nivoletta si apoi spre Colle Basei, in care ajungem la 10.30, impreuna cu doi noi prieteni, francezii Yves si Nadine. Ne despartim de ei, caci au in plan sa urce pe Punta Bassei. Am ajuns aici in 2.15 ore, desi pe indicator scria 3 ore si constatasem ca mai toate indicatiile orare erau corecte; daca faceai multe pauze nu te puteai incadra in ele. Noi incepem o coborare, o vreme "din momaie in momaie"; ne intalnim cu multe grupuri care urca. De la limita morenei, avem poteca spre Lago Leyta si Lago Rosset, care sunt de un albastru incredibil. Marlene ramane sa faca poze, eu ma duc pana la cabanele Chivasso si Savoia, sa pun stampillele in "Jurnalul de bord" ! .
La Chivasso se ajunge cu masina, acolo si la Rifugio Savoia e atmosfera cam ca la Balea noastra. Intalnim multa lume si in urcusul spre Col de Leynir, de unde privelistea e fantastica ! Iarasi salutam si ne saluta Mont Blancul si vecinii sai ! Nu ne place insa prima parte a coborarii, pe o morena abrupta, pe marginea ghetarului. Insa dupa o vreme ajungem la locuri ca cele din muntii nostri. Mai jos, intalnim trei mari ciopoare de capre negre, nu vazusem inca asa multe. Ajungem in catunul Thumel, obositi desigur dupa 11 ore de sus-jos-uri. E "cap de linie, o "fundatura" si e seara. Nu e circulatie pe sosea, dar avem mare noroc totusi sa ne ia doi francezi in caravan-ul lor, scutindu-ne de cei 4 km de asfalt pana in parcarea din Rhemes Notre Dames, unde ne era masina. De acolo cu ALP-ul nostru inca 10 km pana in campingul din Rhemes Saint Georges unde suntem recunoscuti. Suntem ultimii lui clienti, maine se va inchide.

Duminica 11 sept. Dimineata, coboram pana la Introd, de unde cotim brusc la dreapta si urcam pe drumul (asfaltat desigur ) ce insoteste valea Savara. Oprire scurta pentru cateva cumparaturi (paine, lapte, fructe) in simpatica localitate Valsavarenche, apoi continuam pana "la cap de linie": Le Pont , de unde incepe traseul cel mai folosit pentru accesul la Rifugio Vittorio Emanuele II. Insa ne oprisem cateva minute la campingul Gran Paradiso, sa ne asiguram ca va fi deschis si saptamana viitoare (cum citisem la Cluj pe site-ul lor), camping mai apropiat de locul in care avem in plan sa coboram marti seara. Din marea parcare de la Le Pont (e si acolo un camping) pleaca mereu grupuri in directia in care vom pleca si noi. Alte grupuri coboara. Si unii si altii au pioleti pe rucsaci, dovezi ca urcasera sau vor sa urce pe top-ul Italiei: varful Gran Paradiso - (4061 m) "“ cel mai inalt varf aflat exclusiv pe teritoriul italian. E vreme inca faina, asa se anunta a fi si in urmatoarele zile. Ne mai invartim prin zona, pozam cateva vechi case-muzeu tipice Alpilor si o pereche de nemti care se catara pe o faleaza de stanca din apropiere. Langa noi parcasera niste cehi cu care ne vom reintalni si cu care vom povesti la cabana si apoi pe traseul spre varf. Nu ne grabim, caci azi vom urca doar cam 3 ore, pana la "Rifugio"- acel "base camp" din care in fiecare dimineata, zeci, in sezon chiar sute de oameni pleaca spre varf. In Slovenia se spune ca nu e un bun cetatean al tarii acela care n-a urcat macar o data in viata pe Triglav. In Italia, referitor la Gran Paradiso , nu se spune ceva similar despre cetatenii italieni. Dar cred ca zicerea e valabila pentru toti alpinistii si montaniarzii italieni, insa desigur nu pentru toti italienii.

In plin sezon trebuie sa iti retii din vreme locuri in cabana Vittorio Emanuele II a CAI sau in cabana privata Chabod, aflata in alta vale, cam la 2 ore de prima.( De la Chabod urcaseara pe varf colegii de club Laci si Reka in urma cu o luna). De la ambele se fac cam 4-5 ore pana pe varf . Acum niciunde in munti nu mai era aglomeratia tipica verii, asa ca stiam ca vom gasi locuri. Am dat totusi un telefon la cabana sa ne anuntam sosirea. De data asta ne incaltam cu bocancii de iarna, nu de teama frigului, ci pentru ca doar pe ei ne putem monta coltarii. Ne luam desigur si pioletii si semi-coarda de ghetar. La 12.55 pornim, la 15.10 suntem la "rifugio". Deoarece am solicitat numai cazare, acceptam bucurosi sa stam in anexa de langa cabana, vreo 5 camere noi, cu cate 9 paturi suprapuse fiecare. (Vom avea norocul sa ramanem numai noi doi in camera !). Aici, camerele, pe langa numar au si numele unuia din varfurile din zona. Noi am primit chiar camera nr.1 -Gran Paradiso ! Cehii o vor primi pe cea vecina-nr.2- Tresenta. Am mai intalnit in Alpi acest obicei: La Refuge Cosmiques de langa Aiguille du Midi, camerele purtau nume de fosti celebrii ghizi si alpinisti. In 2010 noi am fost cazati in camera "Ravanel le Rouge" ( Joseph Ravanel- 1869-1931 "regele ghizilor si ghid al regilor" ! ). La ref.Peclet -Polset din Vanoise, camerele aveau nume de copaci. Am fost cazati in camera "Sapin" (Bradul); alaturi era camera "Meleze" ( Larice)...Admiram imprejurimile, facem poze caci e inca vreme buna; doar spre seara se anuntase putina ploaie, care va veni si ne va speria ca se va mentine.

Luni 12 sept. La ora 6 dimineata nu mai ploua, dar cerul e inca sumbru. Cehii se pregatesc de vreo 2 ore; au tot tropait intrerupandu-ne somnul. Noi hotaram sa mai asteptam, vrem sa urcam pe vreme buna. Si...vine brusc vremea buna ! La 8.10 plecam si noi spre varf ! Ultimii ! Se urca vreo doua ore pe morena, "din momaie in momaie", apoi se ajunge la zapada si se trece la coltari, piolet, legare in coarda. Acolo i-am ajuns pe cehi - o echipa de doi si alta de patru. Cei patru vor ramane in urma nostra, vor fi ei ultimii pe varf. Vedem alte echipe mult mai sus; in curand ne intalnim cu grupuri care coboara ! Plecasera pe la 5-5.30 de la cabana (!!!), ca pentru Mt.Blanc sau alte varfuri mari sau tehnice ! Exista pe ghetar crevase mari, printre care se strecoara "poteca" (urmele predecesorilor din zilele trecute si de azi). Depasim cateva crevase care trebuie sarite, ceva mai dificil de realizat la urcare si oarecum mai riscant la coborare cand bate soarele pe "puntile" de zapada pe care trece poteca. Pauza mai lunga in saua de sub varf, langa stancile pe care le vazusem in urma cu doua zile din saua Nivoletta. Trec la vale alte grupuri pe langa noi, grabiti de ghizi sau de gandul la "berea victoriei" ce-i asteapta la cabana. Noi nu ne grabim, n-am venit "sa mai bifam un varf", ci sa savuram peisajul. Si avem ce savura. Totul in jur e fantastic !
Vreme super faina. Cred ca aparatul foto s-a "supra-incalzit" !

Aflasem de pe net si din relatarea Catalinei (au mai fost cativa prieteni in vara asta pe aici !) ca mereu sunt "blocaje" pe ultimii cca 30 m. de sub varf, o crestulita ingusta de stanca . Stiam asta si de pe site-ul Gran Paradiso ! Noi avem noroc; fiind extrasezon si ora 14.30, pe varf ii gasim doar pe cei doi cehi din prima echipa. Fac ochii mari vazand cat de repede si de relaxati am urcat acei 30 m. Facem si noi ochii mari vazand cat de incet si cu cate "balbaieli" coboara acei 30 m. O pozam pe Madona de pe varf si pozam mai ales fantastica "mare de munti" care ne inconjoara din toate partile: Grupurile Mont Blanc, Monte Rosa, inconfundabila Fascinata Piramida (Il Cervino-Matterhornul), varfurile printre care ne-am strecurat zilele trecute si o viitoare "tzinta"- Les Ecrins !
La coborare suntem mai rapizi. Mai ales la o zona scurta de descatarare de pe creasta dintre doua morene, unde trei nemti se blocasera si apoi au scos coarda sa foloseasca acel "Felshacken" (piton) de care le-am strigat ca-i asteapta mai jos ! La La 18.10 suntem la cabana. Cei patru cehi vor sosi doar in pragul intunericului; probabil ca doamna mai "durdulie" a fost "frana", dupa cum vazusem cand i-am depasit la urcare.
Leneveala la soare pe terasa ... Ne miram ca ne place si asa ceva !:-). Mancam si ne culcam devreme.

Marti 13 sept. Ne si bucuram, dar ne pare si rau ca e ultima zi de mers pe munte. La ora 7.30 pornim la vale, cateva minute pe traseul pe care urcasem. Apoi cotim la dreapta, tot in coborare o vreme (ocolind un "picior" de munte numit Testa di Montcorve), apoi urcam spre cabana Chabod. O scurta pauza. E loc fain; aici dormisera Laci si Reka. De aici se vede varful Gran Paradiso si traseul de urcare. ( de la Vittorio Emanuele nu !). Urcam apoi spre Passagio del Gran Neyron, o strunga frumoasa, ingusta. Pauza mai lunga pentru savurat si fotografiat peisajul. Stiam ca dincolo de "passagio" traseul e "via ferrata", o lunga succesiune de lanturi groase. Unde se termina "ferrata", dam de o alunecare recenta de pamant si pietre, dar rigiditatea bocancilor si betzele ne ajuta s-o depasim rapid. Regasim mai jos prietenoasele momai, dam apoi de iarba si poteca, trecem pe langa foste stane de pe valea Torrente di Levionaz. Serpentinele potecii (alee) prin padurea de zade (ce culori vor fi peste o luna !!) ne par interminabile. In fine, la 18.30 suntem la sosea, la Eaux Rousse. Urcam pe ea 1,8 km pana la campingul Gran Paradiso. Si asa cum speram, patronul ma duce pe mine cei cca 5 km pana la Le Pont, unde ne era masina. Montam cortul, dush, cina, somn.

Miercuri 14 sept. Hotarasem ieri ca ne-am facut plinul ( se va goli repede !) de mers pe munte. Asa ca renuntam la tura care mai era planificata cu plecare-intoarcre din urmatoarea vale, din Cogne. Facem asta in favoarea unor alti munti pe care, in urmatoarele doua zile, cu un ocol prin Elvetia si apoi prin nordul Italiei vrem sa-i admiram si fotografiem din masina (blasfemie ?) si din parcarile de langa acele "transfagarasene". La la care visam deseori de cand le-am vazut prima data in poze si mai ales de cand , in vara anului 2005, la prima vizita in Tara Cantoanelor, am parcurs cateva similare. Un articol "Prin treători din Alpi" e alături.
Imagini de pe poteci din Gran Paradiso la: https://plus.google.com/photos/100452716495980794788/albums/583749207371...
Imagini din ascensiunea varfului : prin click pe poza alaturata.

Meniu: 
17. ture externe
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8