Răscolind prin comorile Cernei

In mult dorita vacanta de Pasti a anului 2005 am fost in paduri si poiene din munte, prin Muntii Cernei si Mehedintilor. O zona superba, plina de comori de frumusete de care ne era dor si noua si amicilor Leo si Lia Suteu din Oradea.

Motto: "...Departe,-ntr-o padure de la munte,
cand pasarile toate-or face haz,
sa ma trezesc cu soarele pe frunte
si lacrimile cerului pe-obraz."
(Magda Isanos: Vis vegetal - 1937 )

Nu stiu daca pasarile faceau haz cum scrie Magda, cea care stia ca va muri lent (endocardita lenta), dar scria versuri si pline de tristetze, dar pline si de bucuria de a mai trai. Dar stiu ca am fost martori privilegiati ai unor concerte pasaresti ce ne lasau muti de uimire. Si stiu ca in patru seri am montat corturile in locuri ce pot fi numite "coltzuri de rai", in care dimineatza, dupa ce deschideam din
vreme fermoarele corturilor, asteptam ca Maria Sa Soarele sa ne sarute pe frunte. Iar daca adia putin vantul sau scuturam acoperisul de panza, simteam lacrimile cerului pe-obraz. Si alergam apoi desculti prin roua diminetii si... si... si toate celulele trupurilor noastre si toate strunele sufletelor noastre se bucurau ca TRAIM !

Joi, 28 apr.2005 la ora 15 ii culegeam de la Calea Turzii pe Cristina si Alin- doi cataratori din tanara Sectie universitara Cluj a CAR si apoi ii dadeam "bice" lui Tom printr-o succesiune de perdele de ploi torentiale. La ora 21 intram in campingul Flora din Herculane, locul de intalnire pentru cei veniti la HCO- traditional deja concurs de catzarare organizat de timisorenii Clubului Alternative. Revedem in acea seara si in ziua urmatoare vechi prieteni: Coco Galescu, Andrei Simu, Horea Colibasan, Iustin Ionescu, Vlad Popa, Fane Tulpan, Claudia Tudor. Multi tineri pe care desigur nu-i cunosc, tineri care, asa cum e firesc la varsta lor, se vor intrece intre ei si cu ei insisi in urmatoarele
doua zile pe verticale de calcar... Dupa ora 23 sosesc si dragii nostri amici din Oradea. Le pastrasem un loc de cort langa al nostru.

Vineri 29 apr. Alin si Cristina vor fi concurenti. Noi, ceilalti patru ne adunam "catrafusele", le inchidem in masini si facem prima tura cu rucsaci mici: Cheile Prolazului/Feregari- Vf.Domogled- Crucea Alba- Camping. Tura in care nici acum n-avem norocul sa gasim liliacul pitic inflorit. In schimb ne-au mangaiat privirile crengile de fag cu frunze de un verde crud, bacovian si am admirat tot felul de flori primavaratice. Iar ca "pete de umbra" la soarele naturii, am cules la coborare si vreo cateva peturi- desi inca n-a inceput marea invazie. La Crucea Alba stiam ca vom gasi scrise cu vopsea pe stanci, vechi si noi nume de "porcus turisticus"...
Parcam pentru 30-40 de minute masinile la km.9 si urcam 15 min. pana la faleza de concurs. In viata mea nu am vazut pe un perete de stanca atata bogatie de bucle echipate ce-i asteptau pe catzaratori sa introduca corzile prin ele, prin cele pana la care ii ajuta branca sa ajunga... Parcam apoi din nou masinile la km.11, langa pod si urcam o ora pe marcajul CR la Cascada Vanturatoarea, de data asta mult mai bogata ca in vara 2003. Superba- cuvant pentru care va cer scuze ca-l voi repeta cam des.
La intoarcere gasim inca o masina de CJ langa al nostru TOM, tinerii medici Romeo si Elena Chira, veniti prin Oltenia si sa se caţere dar si sa faca ture de genul nostru. Ii indrumam la faleza de catzarare si le explicam unde e Flora si pornim spre km.13. Descarcam cei patru rucsaci mari, cu cele necesare pentru 3 zile si ceva (4 nopti), raman fetele cu ele, iar eu si Leo ne intoarcem la km.12, la Motel Dumbrava ( de unde se urca pe CA spre/prin Cheile Tasnei pe unde vom cobori in 2 mai ). Ii rugam pe Tom si pe Tico sa ne astepte in parcarea motelului pana marti dimineatza. Reveniti la Km.13, trecem podul, cotim la stanga pe PG, la cativa pasi e un izvor amenajat. Spre dr.- BG duce spre minunatele Chei ale Prisacinei, ce ne-au uluit in vara 2003.
Urcam 15 minute pana in livada stiuta de mine si Marlene din 2003. Montam corturile sub ciresi infloriti, in timp ce pasarile ne delecteaza cu alta muzica decat cea pe care am fi auzit-o daca am fi campat langa motel sau sosea. Luam lapte de la casa vecina a familiei Pervulescu ( Petru si Maria, carora le amintim ca am mai fost oaspetii lor.)

Sambata 30 apr. Ne sculam devreme (6.15), caci avem in fatza drum lung. O dimineatza de vis, intr-un loc de vis. Il provoc pe Leo sa ne gaseasca in seara urmatoare un loc la fel cu acesta ! Intram o vreme in padure pe marcajul PG. Cand iesim in poiene, ne saluta iarasi zeci de ciresi infloriti, iar de sus, din creasta, ne zambeste in soare Frumoasa Arjana. Trecem pe langa gospodaria si izvorul de la Cracul Teiului, iar dupa doua ore de la plecare suntem din nou intr-un loc de basm: Dobraia. Ne surprinde o bisericutza inca neterminata; in 2003 vazusem fundatia, nu stiam ce va fi. Pozam, pozam, filmam. Poiene cu capitze vechi, multi ciresi, case rasfirate pe dealuri, in majoritate cu fotogenice acoperisuri de tigla rosie. Alba Arjana chemandu-ne, iar mai in dreapta ei Cusmitza si Vlascurile ce mai au cusme de zapada...
Cotim la dreapta si la prima casa, la familia Radutza cerem gazduire pentru rucsacii mari. Pornim apoi pe langa scoala, pe drumul stiut spre saua Prislop, de la est de Arjana. Le explicam lui Leo si Liei unde e izvor, pe versantul sud-vestic al Cusmitzei, langa stana. In fine, pe marcajul BR al crestei, prin padure si zapada, apoi prin golul alpin, admirand satele din valea Belareca si intarziate branduse, ne apropiem de Craiasa Muntilor Cernei. Insotitorii mei se conving la coborarea spre vest ca nu e de joaca, ca n-au voie sa se mpiedice/ dezechilibreze. Mai jos, langa casele din Poiana Lunga- le fac o demonstratie de cum ii pune fiorosul Mititeanu pe fuga pe dulaii turmei care voiau ca noi sa o
luam la fuga de frica lor...

Tuna, ne ating picaturile unei aripi a ploii, dar scapam uscati. Cotim stanga prin Bedina, unde oameni harnici isi muncesc ogorul. Ne oprim desigur la povesti, ne mai completam carnetul cu denumiri locale. La Dobraia, gazda rucsacilor ne ofera prajituri si oua; noi oferim ciocolata celor doi baieti , care dupa clasa a 4-a vor trebui sa coboare la scoala din Bogaltin. Afland de unde suntem, ni se spune ca la ei au stat doua doamne din Cluj o saptamana ! Superbe locuri, cum vom vedea si in zilele urmatoare. Daca ar fi drumuri, s-ar umple de vile si viloaie.
Dar nu-s nici drumuri de carutza! Doar poteci de cal. Am vazut unelte agricole, pluguri, grape, dar nu carutze ! N-au cum/unde sa le foloseasca. Si tigla de pe acoperisuri au adus-o pe cai ! Imi amintesc de faptul ca intr-un loc similar din Apuseni, langa Huda lui Papara, un nonagenar-Mos Giurgiu- imi povestise cum, atunci cand s-au mutat acolo stramosi ai lui cu alte familii de langa Turda, au adus carutzele demontate in bucati si apoi si-au facut drumuri pe aproape, dar nelegate multa vreme de restul lumii !! Inca o paranteza: primele masini din Katmandu-Nepal, au fost duse din India tot asa, demontate in bucati, pe poteci de munte !
Pornim spre catunul Prisacina, incantati de peisaj. Cam pe curba de nivel, poteca ocoleste izvoarele Drastanicului si Prisacinei. Sus, in fatza, pe creasta Muntilor Cernei, zapezi ce s-ar fi pretat la schiuri, asa cum ne vom convinge in urmatoarele zile si de vizavi, din Muntii Mehedinti. Trecem printre rarele gospodarii- unele parasite- din Ineletz. In prag de seara , cu 50 m mai jos de scoala din Inelet, gasim un alt superb loc de cort la marginea unei incantatoare livezi cu ciresi infloriti. Apare un vecin- Avram Cionca- sa ne dea binetze si sa ne invite sa ne dea apa de la robinet (izvor captat), lapte si oua rosii. Ne spune ( Leo stia, mai fusese pe traseul asta) ca bisericutza din Scarisoara ( de fapt e intre cele doua satuce) e la 300 m si ca preotul din Bogaltin ( de dincolo de munte, uitati-va pe harta !!) va veni ( va urca din valea Cernei ) maine pe la 10. Noi ne facem tabieturile de seara, admiram locul si departarile, culmile inzapezite ale Valcanului din zare. Recunosc Arcanul si Oslea. Oamenii se duc la bisericutza, sa fie acolo in Noaptea de Inviere.

Duminica 1 Mai. Ne spunem Cristos a Inviat ! Ne spun/canta si pasarile in cor. Ne saluta crestineste si razele de soare si peretii de calcar si poienile din jur si mai ales CIRESII INFLORITI ! Un peisaj de vis ! De cand umblu prin sate de munte nu am vazut atatia ! Nenea Avramuca ne lamureste: din cirese isi fac tzuica ! Pe la ora 9 si ceva suntem cu rucsacii in spinare. In curand ii rezemam de un cires de langa bisericutza. In cimitirul din jurul ei , e plin de oameni de toate varstele, grupuri-grupuletze. Intr-un coltz, pe o banca, doi tineri se saruta. Nu e de mirare, sunt atat de rare ocaziile de a se intalni. Oamenii se mira si nu prea de noi, caci e un loc in care mai sunt/mai vin si alti oraseni. Vin din vale, cam o ora de urcus pe La Carlige, pe un drum de acces mai...ciudat ! De la sosea, cu putin inainte de km. 19, de langa un refugiu rutier, se trece Cerna pe un podet, se mai urca printr-o livada cam 5 minute, apoi...incepe catzararea ! Da, s-a aratat candva si la TV. Este si un articol fain si poza in revista Muntii Carpati nr. 37 (ultimul !) scris de doamna Naziana Mosanu din Turnu Severin. Localnicii urca si coboara pe aici pe scari de lemn agatzate /sprijinite de stanca. E cel mai scurt drum spre/ de la civilizatie. Sunt 4 scari, aproape verticale. Cu caii desigur nu se urca/coboara pe aici, ci printr-un lung ocol. Pe aici a venit si preotul. Si nu era tanar. A aparut urcand agale pe pajistea pantei de sub bisericutza, insotit de inca 6-8 persoane. A salutat, a intrebat ai cui sunt rucsacii, ne-a intrebat de unde venim. A dat mana mai ales cu batranii, spunandu-le pe nume si schimband cu fiecare cateve cuvinte, mai ales glumind pe seama parului lor nins ca si al sau. Am asistat prin sate la multe slujbe de Paste, dar aceasta zi n-o vom putea uita. A fost ceva deosebit: locul, peisajul, vremea, oamenii, bisericutza,
preotul, slujba. Totul simplu si intim si imposibil de descris in
cuvinte.

Ne-am luat apoi ruscacii, am coborat spre si pe Scarile de Lemn. Langa podet erau doua masini, desigur una a preotului. Am mai dat sfaturi unor oraseni care voiau sa urce pe acea "sosea" originala. Ne-am spalat/racorit/alimentat si am talpalit apoi peste 2 km pe asfalt spre amonte. Ne-am oprit la o casa "Zavoiul lui Terneac" ( peste apa e "Zavoiul lui Moaca"- trecut pe unele harti.), putin mai amonte de un izvor amenajat. E o casa modesta. Aceste case de pe malul stang al Cernei apartin de Oltenia, de comuna Izverna. Cei de pe malul drept, de Banat, de Bogaltin. GPS-ul lui Leo ne spune ca pe aici au coborat ei din Poiana Beletina, dupa ce au ratacit undeva marcajul TA. Leo si Lia ne spun ca merita sa urcam pe aici, caci vom trece prin locuri (cu "conace") , ce ne vor incanta. Si asa a fost. Ne-au intristat doar cateva parasite, pe cale de demolare naturala. Am trecut pe langa conacele din poienile Scundari, apoi prin Diconiu, alt loc de basm. Am dat de marcajul TA. Leo si Lia stiau ca vom gasi izvoare cu apa rece. Langa unul am facut o pauza mai lunga; sa ca ne imbatam de peisaj,caci prea era totul frumos in jur. Ajungem sub Vf. lui Stan, despre care , mi-a scris atat de frumos prietenul Mihai Pacuraru din TM. Multumim Mihai ! Si in dimineata urmatoare, pe varf, ne vom gandi la tine. Un varf superb, cu privelisti panoramice care te indeamna sa mai stai.
Filmam, pozam. Cateva adaposturi de oi ("inchisori" !) erau originale, nu mai vazusem asa stil. Ajungem la valcelul Foieroaga Beletinei. Un urcus " a la Piatra Craiului". Superb! Ajunsi sus, ramanem uimiti de "campia" poienii Beletina. O traversam in lung si ne alegem un coltz spre dreapta, in care sa ne sarute soarele diminetzii si sa avem izvoare si "conace" langa noi, ca decor pentru poze. Poze cu care trebuie sa fim relativ zgarciti, caci se gata "filmul". Eu cu Marlene cautam/aducem lemne uscate, Leo face tzepusele, Lia pregateste festinul.
Focul il vom face intr-o mica dolina de langa corturi. Vom frige carnati, adusi de ei; noi oferim ridichi, castravete, mustar. Regretam ca am uitat acasa vinul, exceptie de Pasti, din cauza ca nu e pe lista "pro memoriam" ! Eram datori: in prima seara, Leo ne-a oferit bere ca desert ! In schimb Marlene a scos rajiturile. Apoi, ca sa se aseze carnatzii, eu si Leo am urcat cu frontalele pana mai sus, sa
admiram luminile din Oltenia. La intoarcere ne-am ghidat dupa focul ce inca mocnea in vatra si dupa frontalele fetelor. A fost singura seara in care am avut un concert de brotacei din zona plina de apa a poienii.

Luni 2 mai. O alta dimineatza superba. Desigur acum ascultam concertul
pasarelelor. Ne intoarcem o bucata pe drumul de aseara, ascundem rucsacii intre stanci si facem un dus-intors pe Vf.Lui Stan. Panorama ce te lasa fara respiratie. Am urcat pe o creasta stancoasa si impadurita,am coborat pe un valcel in multe locuri inca pe zapada pe care puteam alerga... Mai intalneam si semne vechi de marcaj PA. Am pornit apoi spre sud, spre mult doritele crovuri. Auzisem atatea despre ele, dar au fost totusi o surpriza, ceva ce te lasa mut de admiratie! Inclusiv punctele din care aruncam cate o privire spre vest: in jos spre politzele verzi decorate cu conace si spre vizavi, unde localizam ca din elicopter locul unde am pus cortul (scoala), bisericutza, catunele Inelet si Scarisoara, vaile Topenia, Iuta, Prisacina, Drastanicul. Trecem pe rand prin Poiana Mare, Crovul Mare, Poienile Porcului, Crovul Medved, Plostioarele. Urcam apoi pe Vf. Pietrele Albe, de unde avem iarasi o priveliste panoramica. Dupa o vreme intram in padure pe marcajul BR, apoi il pierdem. Dar Leo si Lia mai fusesera pe aici si ne-au condus la vale, printre tufe de jenuperi si alti arbusti. Am nimerit in alt valcel/horn, nu in cel cu marcaj, dar am ajuns iarasi pe traseul marcat care ne-a dus in alta zona ce chema la pus corturile: Poiana Tzasnei. Inca o seara faina, alaturi de oameni faini, langa un mic foc ( eu nu mai facusem foc la munte de circa 20 de ani !).

Dimineatza, eu cu Marlene suntem mai matinali, mai grabiti. Ne luam ramasa bun/pe curand de la doi prieteni dragi, excelenti camarazi de ture. Ei vor sa prinda Cheile Tasnei in soare.Apoi, in drum spre casa, ei se vor abate la morile din Cheile Rudariei, de care le-am tot vorbit. Ne oprim apoi la Moara Dracului si mai facem vreo 6 -8 poze in minunatele Chei ale Tasnei. Acum cu apa multa. Langa motel, il regasim pe Tom, ne spalam, ne schimbam si la ora 10 suntem la campingul Flora, trist fara catzaratori. Ii recuperam pe Alin si Cristina si plecam pe vale in sus. Le aratam intrarile spre zonele vizitate de noi, pe care ii indemnam sa le vada data viitoare ( in Cheile Prolazului au fost intr-una din zile). Stim ca si noi mai avem de revazut sau de vazut comori ale Cernei: Cascada Cociu, Cheile Drastanicului, Prisacinei, Ramnutzei, Bobotului, Corcoaiei. Si mai sunt poiene pe acele politze suspendate, pe care le-am vazut doar de departe, de sus sau de vizavi. Iar in Foieroaga Tamna, marcata cu CR, doar "am aruncat o privire" din Crovul Mare. Ciucevele de la izvoarele Cernei le vom vedea cand vom cobori din Oslea in pasul Jiu-Cerna. Mai pozam o data Vf. lui Stan din sosea, dispre nord vest; are un culoar cu zapada si inca vreo cateva valcele care cheama. Alta data !

Vizitam/pozam pe rand Podul lui Dumnezeu de la Ponoare, Lacul Zaton- acum plin, Manastirea Tismana, Casa lui Brancusi de la Hobita- unde am avut noroc de un ghid competent, amabil, simpatic. In Cheile Sohodol am intrat fara taxa de care amintea Costin Moraru pe lista Costila. Erau masini de picnicari, dar nu foarte multe si erau si cativa catzaratori la un traseu. Faina zona; n-o mai vazusem. Am trecut apoi prin Dobrita. Din pacate casa/cula in care s-a refugiat familia regala dupa 23 aug.'44 ( proprietate a unui colonel, atunci prefect de Gorj) era acum in
reparatie ( mostenitorii colonelului ). Cula din Lelesti, muzeul satului- era incuiata si cam trista. In Tg. Jiu am oprit pentru ca Alin si Cristina sa vada Poarta Sarutului, Masa Tacerii si Aleea Scaunelor . Intre Lainici si Petrosani, Tom a beneficiat iarasi de o spalare faina pe gratis, din mers. La ora 23 intram in Alma Mater Napocensis:

"Si m-am intors spre casa mai agale,
c-o oboseala fericita-n pasi,
iar daca mainile-mi erau la fel de goale,
in schimb aveam in suflet toporasi

(Magda Isanos, Toporasi, 1934)

Noi ne-am intors din Vacanta de Pasti , cu sufletul plin de toate florile primaverii, de bucuriile oferite si de data asta cu atat generozitate de Mama Natura. Peisaje de vis ni s-au intiparit pe retina, in suflete si in memoria aparatelor foto .

Meniu: 
07. ture de vara
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8