Respinși de Godeanu, primiți de Șureanu

Relatarea turei cu schiuri si cort efectuata la trecerea dintre anii 2011-2012.

Ca si in  ultimele vreo 10 ierni,  pentru trecerea dintre ani ne facusem planul unei ture   de cca 5 zile, in doi, cu cort si schiuri.  In doi, caci stim din anii anteriori ca nu avem sanse de a gasi amatori de asa tura  in perioada revelionului. De data asta ne-am hotarat la Godeanu-Tzarcu: Gura Apei-Borascu-Galbena-Moraru- Godeanu-Rau Ses-Prislop- Saua Suculetu-Saua Iepei-Gura Apei. De fapt planul e mai vechi si amanat de la an la an din lipsa de zapada suficienta.  Acum, dupa intoarcerea de pe partiile din Austria (17-23 dec), am aflat de pe site-ul INMH ca cel mai gros strat de zapada din Carpati e in zona vestica a Meridionalilor.  Planul mai scurt era intoarcerea peste Gugu- muntele sfant al dacilor. Desigur cunosteam zona de vara si aveam traseul in GPS pentru caz de ceatza.

 Am inceput tura in 28 dec. conform planului. La ora 11 dimineata l-am lasat pe ALP (Duster-ul nostru) langa cabana silvica de dupa baraj. Am marsaluit apoi pe bocanci  6,5 km pe drumul forestier  care inconjoara acel „fiord” al lacului datorat vaii Lapusnicul Mare. Caci stratul de zapada era mic si ne-ar fi deteriorat focile daca am fi mers pe schiuri. Apoi am inceput urcusul spre stanga, cu rucsaci mari si grei+ schiurile pe rucsaci, prin padure, spre  stana abandonata Borascu, aflata  intr-o poienita la granita dintre padure si jnepeni. Unde se afla si un refugiu din barne, in care dormisera in noaptea anterioara o pereche de tineri din Caransebes,  care renuntasera la tura si cu care ne intalnisem pe drumul forestier. Ne-au prins bine urmele lor, poteca acoperita cu zapada si frunze nu e peste tot clara. 

Ne urcasem pe schiuri doar  inainte de refugiu, aflat la  1.730 m.,unde  panta mai blanda si zapada suficienta  permiteau mersul pe ele. Ce fusese mai greu (urcare sustinuta pe bocanci) facusem ! De acolo, mai departe urmau inca vreo 45  de km., cu diferente mici de sus-jos-uri pe  zapada suficienta, pe culmi cunoscute si nepericuloase acum, placut a le face pe schiuri ! Dar  in acea prima seara, la scurt timp dupa ce am urcat pe schiuri,  o defectiune tehnica la o  legatura de schi Dynafit, ne-a obligat sa ne revizuim planul !  Caci un schiu il puteam folosi doar cu calcaiul blocat. Ceea ce nu „mergea” la urcări pe pante mai abrupte si cu rucsacul mare. Asa ca am pus cortul la limita padure- jnepeni, cu ceva mai sus de refugiul Borascu.

 In 29 dec. am lasat cortul montat si doar cu un rucsac usor am urcat  pe schiuri pana pe Borascu Mare (2.158 m) si ne-am plimbat pe marea lui platforma si pe a Borascului Mic , admirand varfurile peste care ar fi trebuit sa trecem si multe altele stiute din alte ture. La intoarcere, pe  cupola Borascu Mare am dat jos focile, si am facut o faina coborare pe zapada „buna” pe versantul dinspre valea Lapusnicu Mic,  pana in drept cu acel bordei-reper de intrare in poteca prin jnepeni pe care urcasem. Am mai dormit o noapte in cortul nostru drag, in acelasi loc.

In  30 dec., cu regret pentru efortul depus la urcare, am facut cale-intoarsa. La drumul forestier  a ramas Marlene si bagajele, iar eu am coborat prin padure pana la malul „fiordului” Lapusnicu Mare pe care am reusit sa-l traversez din piatra in piatra si chiar prin apa ( unde era mai lata si mai mica).In prealabil imi stransesem bine clapele bocancilor si parazapezile, devenite acum para-apa !  Bariera de langa parcare era incuiata cu lacat, dar pe hornul cabanei silvice iesea fum, asa ca am oftat usurat. Padurarul a fost amabil si am plecat cu ALP  dupa Marlene si bajaje.  In acea seara am ajuns la Cluj, am scos din pivnita  vechile mele  schiuri cu legaturi Silvretta 404, grele, dar robuste.

In 31 decembrie dimineata am plecat spre…Sureanu. De ce ? Sa ajungem la zapada buna fara a mai cara bagaje mari in spinare si sa ne alaturam celor 23 de dragi colegi din CAR Universitar Cluj,  care stiam ca sunt deja acolo. La ora 10.30 eram deja in parcarea „Domeniului schiabil Sureanu”.  Calin si Sergiu tocmai venisera sa-si ia schiurile din masina. Ceilati plecasera  sa urce pe Vf. Sureanu, unii pe schiuri, altii pe bocanci.  Vreme acceptabila, dar putin cer albastru. Noi patru am facut o urcare cu teleschiul, apoi am pus focile si… directia Auselu-Varful lui Patru. Seara am montat cortul  la cca 5 minute de cabana, pe locul  stiut de vara ca e zona colmatata a lacului Sureanu. 

 Nu voiam sa-i inghesuim pe colegi, nu voiam sa fim deranjati de  locatarii cabanei. Aaa, nu de colegii de club ! Ci de cei  care venisera hotarati sa faca un revelion „pe cinste”. Ceea ce au si facut: cu manele ce urlau din boxe, cu  urletele lor  inspirate de alcool si cu batai in final, spre dimineata. Noi am dormit bine in cort intre 19-22  si intre 02-07. Asadar suficient. Intre 22-02 ne-am bucurat impreuna cu colegii  ca suntem impreuna, ne-am rasfatat cu bunatati culinare, am savurat  calitatea vinului frantuzesc ce ni-l daduse colega Petronela venita acasa intr-o scurta vacanta de Craciun si a  vinului Tokay, primit  de la prietenul Miki Gyongyosi din Budapesta, cand ne intorceam de la Zillertal. Si de alte sortimente autohtone. „Bomboana de pe tort” a fost focul de artificii oferit de Dana  si lampioanele-zmee lansate de Adela si Florin.

Ziua de 1 Ianuarie 2012  a  fost superba, insorita. Noi doi am  plecat la ora 8.30  spre vest,  intr-o  tura  lunga dus-intors,  pe creasta pe care de doua ori am mers pana la Sarmizegetusa Regia. Creste pe care se pare ca in urmatorii ani se va merge printre zeci, poate sute de uriasi stalpi purtatori de elice eoliene. Planuisem ca pe Vf.Sureanu, ocolit la ducere, sa ajungem cand soarele se pregateste „sa se aseze in cuibar”. Si asa am facut : eram pe vf.Sureanu cand Steaua Zilei se apropia de finalul cursei sale zilnice pe bolta cereasca. La ora 16.50  Discul Solar atingea orizontul pe o creasta a Maretului Retezat spunandu-ne : „pe maine” !   Am fost o zi doar Noi Doi si Maria Sa Muntele. De la plecarea matinala si pana la intoarcerea  la cort, nu am intalnit niciun om !

   In 2 ian. am facut si vreo doua coborari pe partiile „domeniului schiabil albanez”, dar si o faina urcare pe foci spre Ausel-Patru si o placuta coborare care ne-a dus in parcare.

Cum ne scria ieri  un prieten, de fapt nu Godeanu ne-a respins, ci un ghinion tehnic ne-a intrerupt tura planificata si dorita. O vorba din batrani spune ca „In tot raul  este si un bine”. Ne avertizase un alt  prieten ca in zona Tzarcu riscam   a ne pierde buna dispozitie din cauza  celor care abordeaza muntele si vara si iarna calare pe „cai… putere”.  In Sureanu, de data asta, snow-mobilele administratorilor partiilor s-au invartit numai pe langa acestea, nu ne-au aratat ca ei pot ajunge mai repede ca noi si mai fara efort pe Varful lui Patru, top-ul masivului.  Album foto:

1 Ianuarie 2012

Tuturor un An 2012 si urmatorii mai buni decat cei de pana acum !

                                                                                 ******