Sfaturi pentru mersul pe munte

Despre pregătirea turei, alegerea, umplerea si reglarea rucsacului, despre cort, hidratarea, alcoolul, alimentatia pe munte, imbracamintea, utilitatea beţelor si modul corect de prindere a lor, antrenamentul prealabil, comportamentul pe traseu şi în cabane..

Motto: Muntele se mănâncă cu linguriţa, nu cu polonicul. Emilian Cristea

PREGĂTIREA TUREI : Incep cu o nostimă zicere a bunicii Marlenei, care se potriveşte şi aici, afirmând că spre şi PE munte nu se merge "Câine surd la vânătoare" ! Mai fac unii asta, dar nu e bine. Mai ales ca uneori nu se termină cu bine ! Iar când se termină cu bine şi "tragi linie", poţi constata că în loc de bucurii, ai avut parte mai mult de necazuri !

Daca iubeşti cu adevărat muntele, orice rută o vei parcurge de trei ori:
-prima dată gândind-o, dorind-o, pregătind-o,
- a doua oară parcurgând-o,
-a treia oară relatând-o, revăzând în imagini sau gând acele locuri ce le-ai visat îndelung şi le visezi şi acum. Şi memorând denumiri !

Cel care propune tura şi o va conduce, e dator fie să fi parcurs acel traseu, fie să se documenteze asupra lui, sa-l introducă în GPS pentru a evita rătăcirile, pentru a avea şanse mai mari a te descurca dacă -chiar având GPS - te-ai rătăcit. Căci se ştie că în multe zone nu te poţi baza pe marcaje. Iar când îl propune pe net unor prieteni, sa comunice date despre traseu: nume de locuri ( sate şi cătune, văi, poiene, culmi, stâne, şei, vârfuri ). Să anunţe lungimea, diferenţa de nivel, dificultăţi: pante abrupte, zone de căţărat şi descăţărat, risc de căderi de pietre, creste înguste, zone cu potecă lângă un "hău". Să ştie că în zone în care nu există diferenţe mari de nivel se înaintează cu 4 km/ora, iar la urcuşuri lungi se fac cam 300 m diferenţă de nivel/oră. Desigur cu mers normal şi nu cu pauze lungi. Şeful să ştie sursele de apă, locuri bune de campat în cort, orarul mijloacelor de transport pentru apropiere si plecare, numere de telefoane şi multe altele.

COECHIPIERII: Pe munte e bine să nu mergi singur. Grupul sa fie din 3-8 oameni. Dar, în ture uşoare, de iniţiere în mersul pe munte, grupurile pot fi mai mari, când se aplică regula" ritmul de mers al grupului e dat de cel mai lent" (mai lent, nu mai leneş !) . Dar în anumite situaţii se pot face excepţii: am fost 22 de oameni într-o tură de 12 zile în Dolomiţi şi totul a fost OK dpdv tehnic. Căci trebuie ca cei din grup sa aibă abilităţi fizice si psihice similare. Şeful să tină seama de faptul ca cei cu experienţă puţină pot greşi când se auto-apreciază, fie în plus (şi pe traseu se va constata ca nu fac faţă) , fie în minus ( oameni care ar fi făcut faţă ) ! Aşa ca în ture de dificultate mai ridicată sau mai lungi, de mai multe zile, să nu accepte oameni pe care nu îi ştie de pe munte sau despre care nu are informaţii favorabile de la oameni de încredere care îi cunosc pe respectivii.

Mai atrag atenţia asupra unui aspect: nu la toţi există concordanţă între pregătirea fizică şi psihic. Cunosc persoane bine antrenate care merg "trăznet" prin locuri obişnuite, dar care "se blochează" psihic în locuri mai dificile, mai abrupte, în locuri unde trebuie să faci cătărare sau descăţărare elementară.

Revin la mesul solitar: Toti montaniarzii condamnăm turele solitare, dar toti le practicăm din când in când. Da, acesta este adevărul si e cinstit să-l recunoaştem. Uneori din motive diverse, suntem obligaţi să realizam ture solitare. Alteori le practicăm intentionat din dorinta de a fi doar in compania celui mai bun si mai statornic prieten -Muntele. Comportându-ne cu el camaradereşte, nu prosteşte, nu-l vom supăra, nu-l vom obliga sa ne devină ne-prieten, să ne pedepească aspru pentru ignorantă sau infatuare. Turele solitare efectuate prin locuri nepericuloase sau putin periculoase au un farmec deosebit. Desigur, ne luăm precauţii maxime (cunoaşterea traseului, anuntarea lui "pentru orice eventualitate", echipament adecvat, mersul cu atentie marită etc.) Când termini o astfel de tură, te simţi ca la ieşirea dintr-o catedrală in care ai fost singur. Adica nu singur ci doar cu El. Ţi-ai etalat gândurile, le-ai spălat de negreţuri. Iesi din Catedrală, din Munte alt om, mai Om.

Am scris acest material incitat de marturisirea sincera de pe grupul Alpinet a unui tânăr, care nu s-a multumit cu "linguriţa". Fara experienta necesara si fara a asculta de sfaturile oferite de altii la aflarea planului sau cam prea temerar, a plecat de unul singur, cu un rucsac de 37 de kg !! sa parcurga creasta Fagarasului: Sebesu de Sus - Moldoveanu in 7 zile.

- "Din frumosu meu plan n-a ramas decat spoiala asta, datorita unor greseli personale si a unor ghinioane. Cum esecurile ti le rumegi in liniste n-aveam de gand sa mai zic nimica da vad ca pe unii chiar ii intereseza cum o fost; apoi ma gandesc ca-i posibil ca din greselile mele sa inveţe cate ceva si altii - nu veteranii desigur, ci zanateci aşea ca mine, cu ganduri mai niuup".

De apreciat această sinceritate a lui J !

O tura montana se incepe cu pregatire teoretica, cu documentare. Pentru că:

"By failing to prepare, you are preparing to fail." Benjamin Franklin. aşadar o tură nepregătită e candidată la o nereusită.

Să citim mai întâi despre acel munte, să studiem cu atenţie harta lui, să reţinem denumirile, să calculăm distanţe, sursele de apă, locuri de pus cortul DACĂ în acel munte e permis. Acum Google Earth ne permite să vedem muntele "în relief", din ce direcţie dorim. E bine sa-l studiem şi de sus, şi din lateral, sa ne dăm seama de relief, mai ales de abrupturi.Tot aici putem desena şi traseul şi să-l introducem în GPS, sculă extrem de utilă mai ales pe ceaţă şi mai ales iarna. Să reţinem din timp locuri la cabane, mai ales la cele mai solicitate, obligatoriu în Alpi ! Să urcăm mai întâi acel munte cu sufletul. Sa îl dorim, să ştim de ce îl dorim şi apoi sa îl abordăm, sa-l urcăm. In acest fel , mai ales dacă am văzut înainte fotografii din acel munte, vom avea pe traseu senzţia de "deja vu", parcă îl revedem, parcă am mai fost pe acolo. Este o senzaţie tare plăcută, am simţit asta în mulţi munţi ai noştri, dar mai ales în Alpi ! Să începem cu ture de lungime, dificultate si greutate in spate- progresive, pentru a ne antrena si pentru a invaţa din mers, pentru a constata cum se comporta organismul. Felul cum a inceput acest tanar ( de fapt pare-mi-se n-a inceput acum- dar a sarit multe etape !) mi-a amintit de un fost coleg de studentie care s-a apucat de haltere dupa capul lui, "cu multa ambitie" si era s-o pateasca rau - nu cu muschii- ci cu inima si coloana vertebrala. Ma voi referi mai jos doar la unele aspecte ale "problemei".

RUCSACUL: Trebuie sa corespunda turei ca marime.
- Pentru ture de o zi, folosim "rucsaci de tura" - de 30-40 litri. Deci mai mici. Dar nu "ghiozdănaşe" ca ale copiilor sau ale maratoniştilor. În ei trebuie să încapă şi hainele ce le vom dezbrăca pe traseu, să nu le atârnăm nici de şolduri şi nici de rucsac. Ar fi ceva inestetic, ar deranja pe adevăraţii fotografi și pe... Măria Sa Muntele ! Aşadar să aibă 35-40 litri, nu15 !
- Pentru ture de 2-3 zile, chiar şi cu cort, sunt recomandaţi rucsaci de 60-65 l (40+15). Vara Marlene duce sacul de dormit (folosim doar unul pt. amandoi !) si salteluţele auto-gonflabile. Eu cortul. Si totul incape in rucsaci, nimic pe rucsaci ! Şi greutatea lor este în jur de 13-16 kg. (Marlenei cel mai greu îi este aparatul foto DSRL ! )
-In ture lungi, în care nu avem posibilitaea să ne re-aprovizionăm, rucsacul trebuie sa fie incapator, de 80 l pentru barbati. 60-65 l pentru fete. Noi, iarna, in tură de 6 zile fără posibilităţi de reaprovizionare (Păltiniş-Şureanu) am avut rucsaci de 27/24 kg ! Mai mult nu am cărat !

Unele firme au conceput rucsaci "Lady", adecvati anatomiei feminine. Rolul rucsacului mare este ca sa incapa totul in el ( exceptie izolirul sau cortul la nevoie) , sa nu mergem ca "pomi de Crăciun", cu tot felul de obiecte atârnate de rucsac si legate de şolduri. Ei fiind reglabili ca volum ( prin curelele de compresie laterale si prin inalţător/etajul superior ) , ii putem adecva dupa volumul bagajelor la plecare si pe parcurs.

Aranjarea obiectelor in rucsac nu se face oricum ! In principiu, sacul de dormit se pune in fundul rucsacului, intr-o punga/husa impermeabila, sa nu se ude cand punem uneori rucsacul jos pe teren ud. Obiectele mai grele se aseaza langa/spre spate, dar in asa fel ca sa nu jeneze, sau se interpune intre aceste obiecte grele si spate un strat nu prea gros de imbracaminte de rezerva. Un desen sugestiv de aranjare a obiectelor in rucsac a publicat Ică Giurgiu in Muntii carpati nr.4 la pag 13, îl vedeţi alături. Pe teren usor obiectele grele se aseaza langa spate si in cele 2/3 superioare ale rucsacului; pe teren accidentat, in 1/3-mea superioara se pun numai obiecte usoare, ca sa nu ne dezechilibreze la miscari laterale.

Obiectele de care avem nevoie mai des, se pun in buzunarele laterale si in cel din "capac". Ce vom manca in acea zi, se pune separat de restul alimentelor si mai la indemana ( sub capac), idem tricouri de schimb, pelerina, hanoracul, un polar/pulover.

NOTA BENE : Curelele rucsacului trebuie reglate corect, dupa inălţimea fiecaruia, in asa fel ca CENTURA sa poata fi inchisa si STRANSA BINE DEASUPRA şoldurilor !!!.
In acest fel, un rucsac inteligent umplut ( ca greutate si aranjare interioară) si inteligent reglat si fixat pe şolduri, menajeaza ( f f important ) COLOANA vertebrala. Caci şoldurile si picioarele rezistă mult timp la greutăti mari, coloana nu ! Coloana e menajată la coborâre si prin folosirea beţelor, DACĂ ne sprijinim ferm pe ele. Socurile pe sensibilele discuri intervertebrale şi pe meniscul genunchilor sunt mai mici. Nimeni nu a ratat sansa de a mai merge pe munte din cauza muschilor; acestia se obosesc mai ales la coborâri abrupte, dar isi revin dupa orice solicitare. Dar multi plâng ca nu mai pot merge pe munte pentru ca si-au nenorocit genunchii sau coloana nefolosind beţe, coborand in salturi, nefolosind corect centura.

Luarea de unul singur, fara ajutor a unui rucsac greu in spinare, e bine sa nu se faca "dintr-o miscare"- e un gest periculos pentru coloana, ci "in doi timpi": facem o fandare ducand un picior inainte pe pantă sau pe o piatră, cioată, trunchi de copac căzut, stinghie de gard. Urcăm mai intâi rucsacul pe coapsa respectiva, apoi de acolo in spinare.

Uneori e si vina vanzatorilor din magazine de munte, care nu intreabă clientul si nu-i explica daca e cazul, cum se regleaza centura, curelele. Repet ce am spus cândva: un tânăr mi-a explicat in Parâng ca nu-si incheie centura; incercase dar il impiedica la păşire !!! Mi-e milă mai ales de fete când le văd plecând în / venind din vacanţe şi de unii vârstnici pe munte, când îî văd cu rucsaci grei şi centuri deschise sau închise lejer. Uneori incerc cu scuze să dau sfaturi, alteori tac, pentru a nu risca reacţii nedorite !

PROTECTIA TRIDENTULUI: In autobuze, gări,tren, cabane şi chiar când îi puneţi în portbagajul unei maşini, se inchide centura peste"burta" rucsacului. (noi aşa facem !) Altfel... veti avea surpriza să calce cineva pe trident. Iar în maşină, rucsacii se "arhivează" (termenul Marlenei) mai bine fără acele "coarne de bizon" !!

CORTUL: Daca românii care merg pe munte ar fi civilizati ca cei din Alpi si daca acele constructii din munti numite cabane ar fi locuri in care sa poti manca, in care sa te simti la munte (liniste, aer curat, toti ceilalti sa fie oameni de munte) , nu sa te simti in carciumă, drumetiile ar fi mai placute. Nu ar trebuie sa cari in spinare cort, saci de dormit, mancare pentru mai multe zile... In plus in Carpati sunt și munti fara cabane la altitudine (ex.Muntii Rodnei, Godeanu, Cernei, Carpatii Rasariteni...) Asa ca pentru unii (noi doi de ex) cortul e un drag si bun prieten. Norocul nostru este ca putem cara bagaje mari, ca suntem de decenii obisnuiti cu asta.

Cum trebuie sa fie cortul ? Raspunsul : adecvat dorintelor fiecaruia, ce criterii sunt pe primele planuri. Toti am dori sa aiba greutate cat mai mica si sa nu coste mult. Dar asta e in general in detrimentul rezistentei la vanturi mari, al comoditatii. Va spunem ce vrem noi sa aiba cortul nostru:
- sa fie dublu (vezi alaturi : "Cu cortul iarna").
- să fie comod, destul de încăpător, să nu te simți în el ca într-un sicriu. Să te poți schimba, să poți mânca, nu să mănânci tremurând lângă cort în seri și dimineți reci, cum văd deseori. Cortul e ”casa noastră pe munte” , iar acasă, nu mâncăm pe iarba din curte sau din fața blocului, ci în casă !
- sa aiba doua abside incapatoare, laterale, nu la cap si picioare ( să se poată găti şi mânca in cort, nu afara unde vantul rece "fura" căldura primusului şi unde dârdâi ! Şi se găteşte mai comod stând întins pe o parte, unul poate găti, celălalt poate ieşi şi intra).
- sa fie rezistent la vânturi mari ,
- sa aibe arce metalice, nu de fibra de sticla,
- arcele (beţele) sa nu intre in "tuneluri", ci sa se prinda cu sistem de cleme/clips-uri.
- in caz de ploaie "interminabilă" să permiă montarea mai intai a cortului exterior (supratenda) si intrand sub el (pe folia de sol) sa montam prin agăţare interiorul şi sa golim rucsacii. Asadar permite si demontarea "pe rand."
-culoare "fotogenica", ceea ce nu aveau cele trei corturi Salewa Sierra Leone ce le folosim acum mai rar sau le imprumutam colegilor. Are culoare rosie noul nostru prieten Erik, cort suedez Hilleberg Allak. Stim oameni pentru care culoare a fost si este prima conditie ! Dar la cei mai mulţi pe prim plan e greutatea cât mai mică. Cu riscurile de rigoare ! Ale noastre au 3,5 -4 kg. Prefer să car 1 kg. mai mult, dar să am comoditate în cort şi să fie rezistent !

Montaţi cortul pe cât posibil în zone în care vântul să nu bată sau nu tare. Dar nu în fundul unei "scochine" (mici depresiuni), unde se adună apa de ploaie ! Corturile moderne nu mai au "fundul" gros si greu.Ci "dublu". Adică sub cort, înainte de montarea acestuia, mai ales când nu e nou, se aplica încă un "fund" ! Noi folosim/ aplicăm sub cort şi vara şi iarna o folie de polietilena. Inlocuieşte cu succes pe cele de firmă numite "foot print"- care sunt scumpe. ATENŢIE: folia de sub cort să nu depăşească "streaşina" acestuia. Şi e bine, ca mai ales spre amonte, marginile foliei să fie ridicate de pe sol cu pietre sau beţele de trekking, pantru ca apa să nu intre intre folie şi cort ci să se infiltreze pe sub folie ! Şi nu uitaţi să montaţi şi reglaţi bine "ancorele de vânt", acele sfori care să ajute arcele să reziste la vânt, să nu fie îndoite invers, să nu se rupă. Iar când ţăruşii nu intră suficient sau pământul e plin de apă, puneţi bolovani peste ţăruşii "de bază" ! Logic e ca ţăruşii să nu fie înfipţi vertical, ci oblic, iar sfoara să fie lângă sol nu la îndoitura ţăruşului.
Vara, la montarea cortului pentru o seara/noapte, noi nu ţinem seama de necesitatea de a fi lângă o sursă de apă. Luam 2-3 l de apa de la un izvor ştiut/întâlnit cu 2-3 ore înainte de amurg şi continuam să mergem fără stresul "vom găsi oare apă unde vom monta cortul ?"

Când plecăm ziua de lângă cort, dar şi noaptea, noi nu lăsăm nici mâncare şi nici punga cu gunoi în absidă sau sub streaşina cortului. Vulpi sau câini vi le pot lua şi împrăştia ! Unii lasă "ceva" în absidă, pentru.. şoricei, să nu le găurească cortul !

În zone cu ciobani sau localnici dubiosi, nu lăsam noaptea rucsacii şi nici chiar bocancii in abside. În niciun caz afară, lângă cort ! Au rămas unii fără aceste obiecte pretioase !

IZOLAREA DE SOL.
Au trecut vremurile cand sub cort se facea saltea de cetina sau de muşchi ! Se foloesc fie "izolire" din neopren, fie salteluţe auto-gonflabiele.
-Izolirele: sunt mai uşoare (cam 400 g. faţă de cele gonflabile (cam 750 g). Dar sunt duble ca volum, se transporta de obicei pe rucsac. Noi le folosim iarna, căci oferă o mai bună izolare termică (vezi: http://www.dinumititeanu.ro/Cu-cortul-iarna ).
-Salteluţele (auto-) gonflabile: noi le folosim primăvara (nu pe zăpadă !), vara şi toamna. Sunt mai grele, dar ocupă în rucsac loc mai puţin ! ( acasă trebuie depozitate "liber", necomprimate !, să nu-şi piardă "memoria elastică !). Noi preferăm 500 g in plus (saltelele faţă de izolire), căci pe munte, când vântul bate turbat, ştim bine enorma diferenţă ce o simţi intre a avea rucsac compact sau a avea pe el si o "velă" ! Vara Marlene duce sacul de dormit (vara folosim doar unul pt. amandoi !) si salteluţele. Eu cortul. Pentru ture de 3-4 zile folosim rucsaci de 45+20 l, si totul incape in rucsaci, nimic pe rucsaci ! Saltelutele gonflabile sunt mult mai comode vara, fac o mai bună şi mai plăcută "izolare mecanică" faţă de solul tare , de pietre. Dar reţineţi: pe salteluţa autogonflabilă te simţi mai comod dacă nu o umfli de tot sau dacă, stând intins pe ea, o desumfli putin, sa-ti intre "oasele" în saltea !

IMBRACAMINTE: e de dorit sa fie "de munte", nu de oras. Blugii nu-s comozi in unele zone, impiedică mişcări mai ample necesare. Iar după ce se udă, se usucă greu. Pentru vară alegeti pantaloni subtiri (se usuca foarte repede) şi comozi Nu trebuie sa caram prea multe schimburi, mai ales in ture lungi in care avem alte multe de carat. Nu intru in amanunte. Punctez doar cateva: Gecile sunt mai ales contra vântului, nu va bazaţi pe ele contra ploii dacă nu sunt cu goretex şi relatv noi ! Aveţi nevoie de o pelerină de ploaie. Fie o pelerina croită sa acopere si rucsacul, fie, daca nu avem asa ceva, trebuie si o protectie de ploaie pe rucsac. Fixata bine, sa nu ne-o fure vantul ! Cei care poseda geaca buna, inca impermeabila si eventual si pantaloni similari, pot renunta la pelerina. Sub gluga e bine sa avem o sapca cu cozoroc, altfel ne pică gluga pe ochi. Evitaţi pelerinele tip "poncho" care se inchid lateral cu sistem "scai" sau cu capse. Vântul puternic le deschide şi le flutură ca nişte eşarfe mai mari ! Deci nu-şi mai fac datoria ! Cu umbrelă pe munte e..."de râsul curcilor" şi a nu se uita că ploaia e de obicei însoţită de vânt ! Dar am vazut oameni cu umbrele (şi cu valiză !!) pe platoul Bucegilor... Asortate cu sandale, pantofi cu toc, etc. Probabil au crezut ca Babele e o pensiune din oraşul Buşteni undeva mai spre pădure, aşa cum e Cota 2000 din Sinaia...

GESTIONAREA TRANSPIRATIEI : Vara mai ales, vom transpira mult, mai ales la spate, sub rucsac.Transpiratia e utilă, organismul stie ce face: se elimina toxine si prin piele, se elimina si caldura . Dar e neplacut si chiar periculos sa facem pauze cu tricoul ud pe noi, mai ales pe vânt si frig. De obicei simţim udă, neplăcută zona de sub rucsac. Si e si riscantă în pauze sau cand e vânt rece. Nu e suficient sa imbrăcăm ceva peste tricoul ud sau doar umed. . Si nu e "rentabil" sa-l schimbam cu unul uscat la fiecare oprire. Mai ales ca cele de bumbac se usuca extrem de greu. Deoarece umezeala intra in fibre. Se spune ca "tricoul ud/umed suge viata din montaniard !". Cele sintetice (polar subtire, fleece) se usuca foarte repede, caci umezeala e doar intre fibre, nu si in ele. Eu obisnuesc ca la fiecare oprire, chiar si iarna, intorc acel polar de pe piele cu spatele in faţă. Sa am pe spate partea uscata. Cand pornesc, mergand aplecat, pozţie favorizată de folosirea beţelor (aplecaţi în faţă şi pentru ca centrul de greutate corp+rucsac să "cadă" ergonomic între bocanci !) partea uda de pe piept nu o mai simt neplacut, sta la oarecare distanta de piele si se va usca curand de la temperatura corpului. In acest fel nu ud mai multe tricouri intr-o zi; folosesc unul chiar 2 zile ( un amic hâtru spunea ca pe munte n-a murit nimeni de "putoare" :-) .Iar seara, in cort, il usuc "cu metoda militară" :il imbrac peste 1-2 tricouri uscate. Si desigur, inainte de a intra in sacul de dormit il dezbrac, să nu intre mirosul său in sac ! Il voi imbraca iarasi pe piele in dimineata urmatoare. Imbracamintea din lână de calitate (mai ales sosetele) tine cald si umedă. Dar si ea se usuca la fel de greu ca bumbacul.

PROTECŢIA CAPULUI ŞI A OCHILOR: Pentru frig-vânt rece folosim căciuliţă sau macar buff-ul/bandana. Contra insolaţiei ne trebuie pălarii, mai eficiente cele cu boruri largi, fixate şi sub bărbie, să nu nu le fure vântul. Şepcile cu cozoroc, care nu acoperă şi ceafa, pot favoriza şi arsuri ale pielii dar pot favoriza chiar insolaţia, căci nu protejează şi creierul mic ! Şepcile care au şi protecţie pt. ceafă, "ţin cald" in zilele de vară fără vânt. Aşa că e de preferat pălăria cu boruri largi. De dorit când dăm de izvoare să ne mai udăm părul şi chiar pălaria sau şapca.
Ochelarii de soare sunt foarte importanţi. La altitudine, razele UV sunt puternice, nu numai iarna ! Ochelarii sunt utili şi pe ceaţă, când vă daţi seama că nu e groasă. Cândva, la Bâlea, am pus picături calmante în ochii unora care n-au folosit ochelarii de soare, căci soarele era în ceaţă !

MINITRUSA MEDICALA: creme pentru piele, iarna creme-ecran pentru buze, câteva tablete/pastile antialgice, antidiareice, antipiretice, pansamente sterile, fasă elastica, leucoplast. Si - foarte important- 1-2 pastile de ARCOXIA arcoxia de 90 mg (se da fără reţetă), un anti-inflamator foarte eficient contra durerilor de genunchi ! Se foloşeşte doar o pastilă la 24 ore ! Dureri ce apar la multe persoane, dar nu la urcare ci doar la coborârea unor pante lungi ! E un "medicament-minune", credeţi-mă că o spun în cunoştinţă de cauză. Util şi în multe dureri dentare ! (calmează, nu vindecă !). Persoanele de sex feminin, trebuie să ştie că din cauza efortului este posibil ca problema lor lunară să apară mai repede cu 2-4 zile şi în cantitate mai mare !

ÎNCĂLŢĂMINTEA: să fie "pentru munte" şi adecvată sezonului. Să fie comodă, să nu fie strâmtă, mai ales iarna ( împiedică circulaţia sanguină şi produce degerături !). Pentru coborâri lungi e mai bine ca degetele să nu ajungă la vârful bocancilor, pentru asta strângem bine şireturile. Dar bocancii să nu fie nici prea largi, să nu joace piciorul în ei. Desigur dorim ca bocancii "să nu ia apă" ! Asta asigură o vreme cei cu goretex, dar apoi trebuie şi ei impregnaţi înainte de fiecare tură. Iar dacă totuşi seara ne sunt ude şosetele şi nu suntem în cabană cu uscător pentru bocanci, e bine sa avem ziare pe care să le inghesuim în ei, vor absorbi mare parte din umezeală. Iar dimineaţa, preventiv, pentru a nu ni se umezi şosetele uscate ce le-am încălţat, folosim nişte pungi de polietilenă. Nu vor rezista multe ore, dar ne apără o vreme de neplacuta senzaţie ce am avea-o fără ele ! Dacă unii folosiţi adidaşi, trebuie ştiut că sunt utili în ture mai uşare, cu bagaj mic şi mai ales in zone cu iarba. Riscul de a face entorse e mai mare cu adidasi decat cu bocanci ! Nu vă luaţi după mari aşi ai muntelui care -unii- au urcat în alergare şi cu echipament de jogging pe vârfuri de 4.000 m , in adidaşi şi cu colţari uşori tip "Snow-line"!

PARAZĂPEZI: obligatorii iarna, și pentru a împiedica zăpada să intre în bocanci, dar având în vedere pantalonii mai largi, și pe zăpada înghețată , să-i țină strânși pe gambe, să reducem riscul de agățare a colțarilor în ei , care a dus la acidente chiar mortale în zone abrupte. Sunt utile şi vara pe drumuri noroioase, cu pietricele şi în iarbă mare, unde împiedică intrarea în bocanci a unor petale de flori , a unor frunze, iar ajunși acasă, va trebui să spălăm doar ”para-noroaiele” nu și pantalonii !

HIDRATAREA: Pe munte, trebuie sa bem cam 2-3 litri/zi. In munti mari ( Anzi, Himalaya ) 5-7 litri ! Caci la altitudini mari aerul e uscat. Inspiram aer uscat si expiram aer umed , deci se pierde multa "apa" prin respiratie. Şi bând insuficiente lichide, sângele devine mai vâscos, circulă mai greu, duce mai puţin oxigen la muşchi, duce mai puţine toxine la rinichi pentru a fi eliminate şi...favorizează degerăturile !
Sunt recomandate lichide energetice. ( nu cola, fanta ). Mai ales când facem ture mai lungi, e bine să punem în apă prafuri sau soluții concentrate de energizante ce le folosesc maratoniștii. Cândva, iarna, după ce topeam zăpada, puneam ăn apa rezultată ”prafuri de apă minerală” aduse din Cehoslovacia numite ”șumenki”. Iarna se indica ceai in termos metalic, nu apă ! Noi nici vara nu prea bem apa, ci limonada cu zahar+lămâie. Am incercat cu miere, dar dupa cateva ore se fermenteaza. Apa de izvor e buna dar nu da si energie. Si sa bei nu mult, dar mereu, sa nu astepti pana ai senzatia de sete. Cand a aparut e "bai": curand se blocheaza muschii, "motorul e gripat" ! Ca sa produca energie, pentru ca muschii "sa functioneze" organismul are nevoie de multa apa. Teoria "nu beau ca sa nu transpir" sau "ca sa nu incarc sistemul circulator" e o mare tampenie" ! Paranteza: mai gasiti astfel de teorii prin carti vechi sau vechi, dar retiparite recent.
Vara, la montarea cortului pentru o seara/noapte, noi nu ţinem seama de necesitatea de a fi lângă o sursă de apă. Luăm 2-3 l de apă de la un izvor ştiut/întâlnit cu 2-3 ore înainte de amurg şi continuăm să mergem fără stresul "vom găsi oare apă unde vom monta cortul ?"

Cat despre SETEA imperioasa: e o dovada clara (medicala ) ca efortul e prea mare faţă de antrenament.

J: "Io-l intreb pe cioban daca are apa ( nu mai aveam de vreo juma de ora), el zice ca-i calda si nu se merita sa mai fac drumu pana la el - pana la Suru mai sunt 5 min. Cred, unele dintre cele mai lungi din viata mea. Fiecare pas era un chin, incepuseră sa mi se blocheze muschii picioarelor si dracu stie cum am ajuns pe partea domoala a cararuiei si, in sfarsit, la Suru"- a declarat tanarul J despre care am mai scris mai sus.

Cu setea e ca si cu dispneea ( gâfâiala) de efort, care apare mai repede si e mult mai accentuata la cei neantrenaţi. O spun si din experienta ( am fost si eu incepator) si din ce am citit. Dintr-un grup pe munte, cu aceesi greutate in spate si care au luat cu ei aceeasi cantitate de apa, cel care si-o termină primul şi apoi se plange mereu de sete e cel mai putin antrenat ! Si nu uitati ca setea e data si de conserve ! Noi nu folosim deloc coserve pe munte ! v

CANTITATEA DE ALIMENTE : N-a murit nimeni de foame pe munte (incepatorilor le e frica de asta !). Dar de epuizare combinata cu vremea rea ( haine ude, ceaţă, vânt, demoralizare ) si "puţină tărie" au murit multi, chiar si vara la + 6 + 8 grade ! V-o spune un salvamontist ! Exemple sunt multe. Găsiţi în cap.12.

Misi Szalma spunea: " Sa mananci bine in saptamana dinainte de a pleca pe munte si in cea de dupa intoarcerea acasa". Asa e, caci pe munte te duci sa mergi, sa vezi, sa te bucuri, nu sa mananci, sa dormi pe saturate si sa te chinuiesti. Cari si mananci putin, mai ales multe lichide energetice.

CALITATEA ALIMENTELOR : Ce anume luam depinde si de anotimp. Cand e cald, evitam cele usor alterabile. In principiu alimentele sa fie variate, energetice, cat mai usor de digerat. Nu se iau mese copioase; se mananca putin si des. Noi obisnuim cam patru "mese": dimineaţa inainte de plecare, pe la 11, 16 si 20. Intre aceste ore, in micile pauze pt. foto si umeri, mai "ciugulim" biscuiti, napolitane, ciocolata ( la glucoza am renuntat- e cam agresiva pentru stomac ), musli, alune, nuci. Prima si ultima masa contine obligatoriu si ceva cald: supa (seara ), piure, paste fainoase semi-preparate, orez prefiert, etc. Unii prefera lipii (paine libaneza) in loc de paine normala. Daca tura e mai lunga si fara posibilitati de reaprovizionare, pentru a evita mucegairea painii sau lipiilor, nu se pastreaza in pungi de polietilena, ci in servete de panza, iar dupa cam 3 zile le trecem pe deasupra flacarii primusului !

ALCOOLUL: e contraindicat ! Pentru un organism in plin efort sau semi-epuizat- are efect catastrofal, chiar daca respectvul e "antrenat de la ses cu alcoolul" !! Au murit unii in comă alcoolică pe munte de la cantitati ce nu pot fi nicicum considerate mari ! Nu se foloseşte nici "pentru incălzire", caci senzatia de căldură e de scurtă durata; prin vasodilatatie periferica se pierde caldura si hipotermia se va instala mai rapid !

Apropo: De ce a luat J. acea 1/2 litru de rachiu pe care l-a abandonat ("cadou" ) pt. altii la lacul Avrig ? N-avea bagaj destul de greu. S-a convins despre efectul mesei copioase si al alcoolului cu masa si berea baută la Bâlea inainte de urcuşul spre Capra:

"am baut un Tuborg ..... Cu burta plina si o moleseala teribila in oase m-am apucat sa urc catre Capra. A fost cel mai cumplit urcus din toate cate le-am facut si cea mai mare gresala."

O bere se admite seara, dar cand esti la destinatie ! Taria nici atunci, desi un paharel e moda pentru multi.

BAGAJUL, ANTRENAMENTUL: Nu trebuie să cărăm lucruri inutile, nici alimente în exces. Nu punem în rucsac alimente sau lichide in borcane sau recipiente de sticlă. Sunt grele şi se pot sparge. Analizăm atent ce luăm şi ce nu. Sunt obiecte ce le cărăm deseori degeaba (trusă medicală, pelerina, iarna colţari, lanterne frontale, GPS, etc.) Dar e riscant sa le lăsăm acasă ! În ture de 2-3 zile cu cortul, rucsacii noştri cântăresc 13-15 kg.
Dar cu cât tura planificată va fi mai lungă, mai "grea", cu bagaje mai mari, cu atât bagajul va fi mai greu şi cu atât va trebui sa ne antrenăm mai bine in prealabil. Cand am plecat cu cortul in august 2004 intr-o tura de 7 zile ( nu socotesc cele doua de cate o jumatate de zi la plecare si coborare ) Sibiu-Paltinis- Cindrel- Lotrului-Surianu- Sarmizegetusa- halta Ohaba-Ponor ( intre Petrosani-Hateg ) rucsacul meu avea 26 kg. ( fara apa ) al Marlenei 22. Dar stiam ca putem cara bagaje mari, eram antrenati. Un organism antrenat mobilizeaza inca din prima zi , transforma si foloseste si "depozitele" de glicogen si pe cele de grasimi, in paralel cu alimentele ingerate. Unul neantrenat consuma mai ales "benzina ce o bagi in rezervor" (stomac ) şi glicogenul. Din cauza asta, mulţi "viteji" timp de câteva ore, "cad" apoi brusc, ca un aparat electric scos din priză ! Messner ( sfatuit de medici) a scris si a insistat pe "modul de a pregati organismul pentru eforturi mari de lunga durata". Organismul isi face un fel de reflex: cand ai luat rucsacul in spate, organismul/metabolismul e anuntat ca de un clopotel pavlovian: "Aha, iarasi urmeaza o perioada dura !" Si isi programeaza "cea mai rentabila tactica si strategie". Caci trebuie sa te pregatesti pentru o tura in asa fel incat ea sa fie o placere, nu un chin masochist. Te poti pregati ( dar nu doar cu 10-20 zile inainte ! ) si prin jogging, mai ales pe teren denivelat, urcat pe dealuri sau scari, de preferinta si cu rucsac. Dar pentru cei care pot face asta ( eu asta fac de 50 de ani) cel mai bun antrenament pentru mersul pe munte este... mersul pe munte ! Cat despre a urca din Sebes pe vale si apoi brusc pe o panta abrupta, cum a facut J nu e o tactica buna. Era mult mai bine ( daca nu erau doboraturi ) de urcat pe marcajul de culme, care incepe imediat dupa iesirea din sat, spre stanga. Urcusul e continuu si mult mai lin in general si pe la umbra.. Doar o data am urcat iarna pe unde a urcat J ( pe acolo era poteca batuta ) si acel urcus l-a stors pe un coechipier neantrenat, asa ca tura lui Sorin "Creasta Fagarasului iarna" pana la Sambata s-a terminat a doua zi pe la jumatatea culmii Fruntea Moaşei.

Paranteza: apropo de Suru-Sambata iarna si de antrenament si greutatea rucsacilor: Am parcurs iarna cu Doru Oros- acum salvamontist in Sibiu si Roli Omer- acum medic in Tg. Jiu- acest traseu in aceasta formula de trei, in doua ierni succesive. E adevarat ca am avut noroc de zapada buna de mers la coltari, cu exceptia feţelor insorite de dupa amiaza. Dar era luna martie (1975), cu zile mai scurte ca vara si am facut intr-o zi traseul .Suru- Balea, pe Custura Saratii si prin Strunga Dracului . E adevarat ca am plecat de la Suru inainte de ora 5 dimineaţa si am intrat in cabana Bâlea pe intuneric. Văzându-ne, "Moşu" Cristea ne-a intrebat de unde venim si ne-a felicitat cu jumatate de gură. Dupa ce ne-a vazut câte ceaiuri, apă minerală, supe/ciorbe, compoturi ( de de cireşe cu sâmburi cu tot !) si cum le-am "băgat" in noi, a venit la masa noastră si bătându-ne pe umeri a zis: "Iertaţi-mă baieti ! N-am crezut ca azi ati plecat de la Suru. Acum vă cred !". Caci desi nu răbdasem sete, de lichide simteam nevoia ! Un grătar n-as fi putut manca chiar daca m-ar fi obligat cineva ! Organismul nostru e mai inteligent ca noi !

BEŢELE sunt foarte utile pe munte ! Doua nu unul ! Si beţe cu cureluse ("dragoni") nu bâte ciobanesti sau culese din pădure. Si folosite, nu doar "plimbate" ! Afirmatia unora " mai mult ma incurcă" sau " Ce, sa le mai car si pe ele" -e dovada ca nu li s-a explicat/nu si-au dat seama CUM trebuie folosite "ca sa nu le cari degeaba" !. Beţele ne ajuta mult, pe pante mai mici mutandu-le alternativ dar mai ales pe pante mai abrupte, unde le mutăm pe ambele deodata si sprijinindu-ne FERM pe ele atat la urcare cat MAI ALES la coborare. Sprijin pe dragoane (cureluse) sau chiar pe capetele beţelor ! Lungimea loe se alege (la cele fixe) sau se reglează la cele telescopice în aşa fel încât antebraţul să facă un unghi de cam 90 grade cu braţul.

-Beţele de schi: le putem folosi si vara si iarna. Sunt mai ieftine ca cele telescopice. Sunt si mai ieftine daca vom cauta/cumpara modele mai vechi sau "second-hand". Ele "functioneza" la fel de bine, chiar mai bine din unele puncte de vedere, caci nu risti sa se telescopeze când te sprijini energic pe ele. Sunt de mare folos si la traversarea unor râuri "din piatra in piatra" sau a unor pâraie prin săritură cu sprijin pe ambele beţe. Un dezavantaj al celor clasice ar fi că riscam sa le uitam prin tren/autobuze, gari/autogari.

-Beţele telescopice ("de trekking" )- Despre ele cititi si articolul "Beţe sau piolet ?", tot la cap. 5. Sunt mai scumpe, se defecteaza des si chiar se pot rupe mai usor. Caci telescopicele cu blocare interna, daca le strângi tare cand le fixezi lungimea, le desfaci greu sau se blocheaza. Daca nu le strângi bine, cand te vei sprijini mai energic pe ele... se telescopeaza si te poti chiar accidenta in locuri mai "delicate". Ne putem accidenta şi când le folosim pe lespezi de piatră înclinate, unde pot derapa. Eu am paţit-o între Strunga Ciobanului şi Portiţa Călţunului !! Au aparut insa beţe cu blocare externa, mai rezistente si prin faptul că au sectiune ovală, nu rotunda. Beţele telescopice au avantajul ca li se poate regla lungimea dupa caz: mai scurte la urcare, mai lungi la coborare, unul mai lung si unul mai scurt cand mergem "de-a coasta" pe pante inzapezite sau vara pe pante inclinate si fara poteca. Au avantajul ca iarna , dupa scurtare prin telescopare le putem monta pe rucsac, atunci cand consideram ca e mai bine sa avem pioletul in mana. La fel si pe tren, autobuz, neriscand sa le uitam undeva.

Eu si Marlene folosim vara doar beţe clasice; telescopicele doar iarna, in ture unde avem si "zone de piolet", cand beţele lungi ar fi incomode pe rucsac.

PRINDEREA BEŢELOR (PRIZA ): Trebuie sa ne sprijinim pe beţe nu atât prin strângerea degetelor pe maner ( obosim degetele inutil ), ci mai ales prin presiunea incheieturii mâinii in curele. Tehnica aceasta de prindere am aflat-o prima data de la un profesor de schi, trăgând cu urechea la ce le spunea copiilor. Si spunea ca pentru un viraj scurt, băţul ajuta la viraje doar daca e infipt scurt si energic, iar pentru asta trebuie prins in mana nu oricum, nu cum fac cei in necunostinţă de cauza. In scop didactic, sa consideram ca acea curea, chingă/ dragon/ are 3 segmente. 1 si 3 cele dinspre capul băţului, segmentul 2 cel din curbura acelei curele prin care introducem mana. In primul rand, trebuie ca unul din cele doua segmente 1 sau 3 sa fie răsucit atunci cand le privim. Toate cele 5 degete si mana le introducem in acea bucla a curelei băţului prin alunecare de jos in sus pe băţ , iar apoi, cand prindem mânerul băţului, prindem in palma si segmentele 1 si 3 ale curelei. Ele se vor afla in acest fel intre mână si băţ. Vom constata ca acea curea nu mai este răsucită, ( dacă o asezam ca sa nu fie răsucită ), ca nu are nici o cută care sa jeneze mâna. Ar fi jenata doar daca acea curea ar avea cele doua jumatati ale ei paralele, nerăsucite când o examinam inainte de a introduce mana. Asa sunt de fapt de obicei cele mai multe in magazinul de unde le cumparam sau asa le pregatesc cei care nu se pricep. Si de fapt vâzătorii ar avea datoria sa dea explicatii, sa demonstreze, ca si la rucsaci ( reglarea curelelor, centurii, rolul acesteia, etc) .

E important ca lungimea acelei bucle de curea sa fie reglată după mărimea mâinii, daca avem sau nu mănuşă si cat de voluminoasa e aceasta. Caci e necesar ca muchia mainii ce corespunde degetelului mic sa se aseze/sprijine pe acel guler ergonomic al betelor moderne, dar sa simtim/ sa constatam ca apasarea băţului pe sol/zăpadă o facem si prin apăsarea muchiei mainii pe acel "guler", dar mai ales cu ajutorul segmentului 2 al curelei, care inconjoară mâna. Deci nu prin forţa degetelor. Degetele nu sunt obligate sa strângă băţul cu forţă, pot rămane destul de lejere.
O alta metoda- pe care eu o folosesc acum, este să reglez lungimea beţelor -adica mai scurte- in asa fel incât sa mă sprijin si la urcare si la coborare nu in curea, ci cu palma pe capul beţelor. Am constatat că mulţi pun beţele pe sol prea departe, în faţă, aşadar nu se pot ajuta de ele, le cară degeaba ! Pentru a le putea folosi eficient, la urcare trebuie sa punem beţele nu mult mai înaintea bocancilor, să ne putem împinge in ele, la coborâre mai in faţă, să ne sprijinim pe ele (mai bine pe capul lor !), când facem doi pasi si apoi iarăşi le mutăam.

Beţele va menajeaza (ff.mportant !) GENUNCHII ! Si la urcare, dar mai ales la coborâre. Dar numai DACA sunt corect folosite!. Si ai dovada ca le-ai folosit corect daca seara simti si in braţe acea oboseala plăcută pe care o simti in picioare. ( te simti ca după un masaj ). Asta e dovada ca ai mers cu tractiune "4 x 4" cum plastic scria cineva. E dovada ca o parte din marele efort pe care il fac picioarele, mai ales când ai rucsac mare, a fost preluat de braţe. Daca nu avem dovada asta- oboseala braţelor- chiar ca le-am cărat degeaba !

"Beţele ne ofera avantajul ca sprijinindu-ne pe ele, la urcare, la coborare, dar si pe plat, aplecam automat corpul mai in faţă si in acest fel centrul de greutate pică ergonomic intre bocanci, rucsacul (cand e greu !) nu ne va mai trage "pe spate" cu consecinte dureroase de rigoare si alte riscuri " a la long" pentru coloana vertebrala.

Beţele au si alte avantaje: impiedica edemul ("umflarea") mainilor, cu ele ne apărăm de câini (vezi "Cainii ciobanilor " la cap.4 ).
De curand s-a emis o teorie care afirmă că cei care folosesc mult timp beţele, mai ales cei mai în vârstă, pot avea dificultăţi în a-şi păstra echilibrul în zone înguste ce se parcurg fără beţe. Desigur în astfel de zone, atât vara, cât şi iarna, e nevoie de mai multă atenţie, uneori ne asigurăm reciproc cu coarda, mergem "călare"... Noi doi insa le folosim cvasi-permanent !

Primăvara în mai şi iunie, în Făgăraşi şi alţi munţi înalţi, mai ales în locuri "dosnice", în vâlcele, mai există "limbi" de zăpadă. Când acestea au înclinaţie mai mare, traversarea lor poate fi periculoasă, mai ales în adidaşi. Alunecări pe astfel de pante au produs accidente, chiar şi mortale. Aşa că e bine să avem cu noi colţari uşori, chiar tip"snow-line" (Silviu Bălan a urcat cu aşa ceva pe Mt.Blanc !) sau un piolet. Iar dacă avem doar beţele, pentru a avea o anumita şansă de a ne opri cu ele cât mai rapid în caz de alunecare, trebuie folosite ca un piolet: ţinute unul lângă altul, cu o mână de lângă rondele, cu cealaltă mai sus. Daca picioarele ne vor aluneca, ne vom arunca cu pieptul şi burta pe zăpadă, cu mâna de lângă rondele ţinem beţele apăsate în zăpadă, trăgând spre piept, cu cealaltă împingând...

LA CABANE. Acestea ar trebui sa fie locuri de odihna, nu de chefuri ! Dar fără a intra în alte detalii, fără a face comparaţii între cele mai multe cabane din Ro si cele din Alpi, vă atrag atenţia cu câteva probleme care fac diferenţa intre adevăraţii iubitori de munte şi ceilalţi:
- În Alpi, dar "timid" apare şi la noi aceti obicei (ex. la Podragu), te descalţi în hol de bocanci şi te încalţi cu papucii/saboţii puşi la dispoziţie de gazde.
- cabana nu e restaurant ! La noi, Iţi duci singur farfuria cu mâncare de la ghişeu la masă. Iar mai apoi duci farfuria, tacâmurile, cănile înapoi la ghişeu şi faci curat pe masă. În Alpi, la cină sunt tacâmuri și farfurii pe mese și apoi sunt aduse castroanele cu ciorbă și felul 2, farfurioarele cu desertul, dar mai apoi noi le ducem la ghișeu
-cabana nu e hotel, nu are cameriste. Când intri în dormitor, reţine cum sunt aranjate păturile şi pernele şi la plecare lasa-le tot aşa ! Iar dacă vrei să dormi în lenjerie curată, du-ţi cu tine un "sac-pijama" (un fel de sac de dormit din panză, fără fermoar) cum e obligatoriu în Alpi. Dacă nu-l ai, îl cumperi de la recepția cabanei ! Şi e mai igienic să foloseşti un tricou ca faţă de pernă. La Omu, Podragu şi alte cabane de altitudine nu sunt condiţii de a se spăla, usca, călca lenjeria de pat după cei care de obicei dorm acolo o singură noapte.
- să nu ai pretenţii absurde: apă caldă sau duş la cabane ca cele amintite.
- să nu laşi gunoaie la cabană, du-le cu tine până la primul tomberon. Nu sunt nici multe şi nici grele.

PE TRASEU: Nu se strigă, nu se face gălăgie, nu mergem cu casetofoane. Căci în munte trebuie să ne comportăm ca într-o biserică. Nu aruncăm pietre "în prăpastie" ! Nu abandonăm gunoaie şi nici nu le ascundem sub bolovani. Ar fi ca măturatul camerei si ascuns apoi gunoiul sub covor ! Pe vârfuri, unde e o cruce, o bornă, o momâie, alt semn de vârf, nu ne instalăm chiar lângă şi nici nu punem acolo rucsacii sau tricourile ude pentru a se usca, ci puţin mai departe. Lăsăm acel loc pentru cei care vor să-şi facă tradiţionala "poză de vârf" ! Şi, mai ales pe trasee nu foarte aglomerate, să-i salutăm pe confraţii întru pasiune: cei mai tineri pe cei mai vârstnici, cei care coboară, pe cei care urcă, cei singuri pe cei în grup, bărbaţii pe femei... Să încercăm a schimba câteva cuvinte cu cei întâlniţi, dar fără a proceda ca unii în compartimentele de tren !

NEVOILE FIZIOLOGICE: Trebuie şi în problema asta (sau mai ales in asta ! ) să existe un bunt simţ ! Să ne amimtim de zicala " Ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face". Şi cred că nimanui nu-i place să găsească "moviliţe" în potecă sau lângă potecă şi nici hârtii igienice, abandonate "la locul faptei", în voia vântului. Şi nu vă place nici să le găsiţi la distanţă de 10-20 m, lăsate de cei care n-au avut bunul simţ să le îngroape sau să le acopere cu pământ, pietre, crengi. Şi e revoltător când le găsim lângă sursele de apă sau lângă pereţii cabanelor sau refugiilor. Mai ales atunci, imi imaginez cum l-aş prinde de ceafă pe acel nesimţit şi cu forţa dată de furie, l-aş băga cu capul în "opera" cu care a decorat natura ! Citeam pe un blogul Alexandrei că " Dacă n-o să ne îngropăm kktul, ne va îngropa el pe noi".

Pa blogul Alexandrei găsiţi un instructiv articol despre pericolele şi cauzele accidentelor din munţi:

http://bloguldecalatorii.ro/2015/12/pericole-subiective-vs-pericole-obie...

TURA REUŞITĂ
-O tura reusită e aceea în care te simţi bine, în care nu găseşti gunoaie, în care nu ai întâlnit endurişti, ATV-işti, jeep-ane, "muzici" venite din boxe puternice.
-O tură reuşită e tura în care dacă te-ai cazat în cabană, ai constatat cu bucurie că e cabană, loc de odihnă, nu loc de chefuri până târziu în noapte, iar cabanierul e "om de munte", nu doar recepţioner şi barman. Om care te primeşte ca pe un prieten, nu ca pe o sursă de mărit câştigul. Om care îți poate da la nevoie sfaturi competente, cu care poți discuta despre munte.
-O tură reuşită e cea pentru care te-ai pregătit fizic din timpşi i care când o termini iti pare rau ca s-a terminat si te simti in stare s-o continui ! Tot Misi spunea -si cred ca au mai spus-o si altii- ca trebuie ca atunci cand termini un traseu de căţărare ( de ce nu si de drumetie montana ?) , sa te simti capabil sa-l mai urci/faci o dată !
-O tură reuşită e cea pe care ai parcurs-o şi cu sufletul, după care rămâi cu amintiri frumoase. As compara asta cu a face dragoste cu fiinţa ce-o iubeştiși care te iubește, nu doar sex cu "o femeie".

Ture faine efectuate şi cu sufletul, "cu capul"şi cu beţe, nu doar cu picioarele !

Meniu site: 
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8