Singuri pe creste (Revelion 2019)

”Vom fi singuri prin văi și pe creste,
Din noi doi va rămâne-o poveste…” ( Cântec de munte )

Dacă doriți doar foto : https://photos.app.goo.gl/7spLkvw6SDsXcM1y7

Dacă în tura de Crăciun din Ciucaș, tot cu schiuri și corturi (am fost patru), am avut doar cer înnorat și white-out, în tura de Rev din Retezatul sudic –unde am fost doar noi doi- Măria Sa Muntele ne-a premiat cu vreme bună, mai ales în Prima Zi a Noului An. Din Cluj plecasem în dimineața de duminică 30 decembrie spre altă destinație, spre locuri superbe mai joase, unde fuseserăm de mai multe ori, dar nu și iarna. Locuri care ne fascinaseră și pe noi ca pe toți care au ajuns în acel peisaj de basm. Dar cu toții ne-am întristat și revoltat aflând că acele locuri sunt mai nou pângărite și agresate deseori de cei care abordează munții călări pe diverse motoare zgomotoase și puturoase.

Dar la fața locului constatăm că zăpada nu e suficientă pentru mers pe schiuri, așa că revenim la planul de rezervă, la urcarea spre Retezat din valea Jiul de Vest. La prânz îl parcăm pe ALP lângă cabana Gura Buții, unde ne echipăm și ne urcăm pe schiuri chiar din parcare. Prin pădure înaintăm în serpentine, ba pe potecă, ba pe lângă, ghidați de semnele de marcaj și de urme de bocanci, dar care se termină în poiana La Fânațe unde intersectăm drumul forestier. De apreciat efortul celor care au făcut aceste urme prin zăpada mare, pentru a-și face poftă de mâncare, în timp ce cei mai mulți s-au deplasat pe jos doar 20-30 m din parcare până în restaurant...

Mai departe zăpada este intactă, dar în multe locuri cu urme de animale și animăluțe. Cele mai mari sunt ale unui Moș Martin, altele de cerbi, cele mai mărunte nu suntem siguri ale cui. Copacii sunt încărcați de zăpadă, mergem agale cu ochii la peisaj, nu e nevoie să fim cu ei doar la vârfurile schiurilor. Știm că în această seară nu vom ajune până în Șaua Plaiului Mic, unde doream să fie pentru 3 nopți al nostru Base Camp și de acolo să facem zilnic ture cu bagaj mic, așa cum am făcut în ultimele vacanțe de An Nou. Da, ne-am cam lenevit, nu mai facem ture lungi cu bagaje mari în spate zilnic, cum puteți vedea în capitolul 9 al www.dinumititeanu.ro că făceam în primul deceniu al secolului XXI. De fapt nu ne-am lenevit ci s-a îngreunat rucsacul meu cu multe decenii ( o formulare mai elegantă pentru ”am îmbătrânit”) , în plus am descoperit plăcerea unor urcări și mai ales a unor coborâri lungi cu bagaje mici în spinare.

Pe la 16.30 ajungem în parcarea de la capătul drumului forestier, în locul numit La Beci, unde cândva era nu un beci, ci o magazie unde se depozitau alimentele pentru cabană, care urmau a fi urcate apoi până la destinație. Decidem să nu mai urcăm la frontale, ci să montăm cortul.

Luni 31 dec. Urcând agale, accept bucuros propunerea Marlenei să renunțăm a instala azi BC în șaua Plaiului Mic, așa că ajunși la cabanele Buta, nefolosite iarna, constatăm că una din construcții este o căsuță mica și cochetă care are ușa doar legată cu sârmă. Deci pe post de cameră de iarnă – Winterraum- cum e obligatoriu la toate cabanele din Alpi. Dar nu ne tentează ! În acea camera curată (ce surpriză plăcută !), cu vreo 10 paturi echipate, nu am putea face așa de cald ca în cortul nostru drag. În consecință ne montăm cortul pentru trei nopți chiar lângă micul panou pe care e scris: ” teren privat, nu parcați” ! Căci vara se poate urca până aici cu 4x4. Apoi, doar cu un rucsac ușor, pornim să facem urme până în șaua Plaiului Mic. N-am fost de foarte multă vreme pe aici, banda albastră ne urcă spre stânga unde în 15 minute ajungem în poiana cu refugiul Salvamont și loc de instalare a corturilor. Dar nu vedem continuarea traseului. GPS-ul ne ajută și nu prea, poteca nu se vede și nici unele semne de marcaj acoperite de zăpadă sau de crengile încărcate de nea. Ba găsim traseul, ba îl pierdem. Dar în final ajungem la vâlcelul-”pistă de skateboard” cam abrupt pentru ”conversii”, ce ne scoate în creasta dorită. Zăpada e pulver dar cam mare, însă la coborâre Marlene, cu schiurile ei de freeride, se descurcă excelent și la virajele din timpul coborârii, cum se descurcase și la ”conversiile” necesare la urcare. Doar eu iau vreo trei trânte.

Seara de Rev: Afară temperatura este rezonabilă , -10gr. C, dar fiind seară specială, Marlene aprinde 4 lumânări care ridică temperatura la +16 gr.C, recordul nostru ! Neaflându-ne ca la alte rev-uri într-un loc de unde să admirăm focurile de artificii din localități și pensiuni, nu mai punem alarma să ne trezească pentru a ne îmbrățișa și săruta la ora zero și a ieși din cort la Trecerea dintre Ani.

Marți 1 Ianuarie 2019, ora 4.45. Ne trezește alarma. La Mulți Ani și La Mulți Munți ! La ora 6.30, cînd mulți alții dorm adânc, obosiți după Noaptea Albă, noi ne urcăm pe schiuri și la lumina stelelor și a frontalelor urmărim fără emoții urmele făcute aseară. Când ajungem la baza ”toboganului”, deja nu mai avem nevoie de frontale. Urcăm cu spor, ”conversiile” sunt mai ușoare ca aseară. Întoarcem pe rând și mereu capetele spre orizontul roșu și reușim să imortalizăm momentul când Mărețul Astru ne face și el –oficial și prietenește- urările de rigoare ! În șaua Plaiului Mic unde ajungem doar după câteva minute, ne vine în minte rugămintea ”Oprește Doamne Clipa !” E o zi ”de milioane”, cerul e albastru, dar cu semne că mai târziu vor interveni și norii în spectacol. Lungă pauză de admirat depărtările, culmi și vârfuri atât de cunoscute, de dragi, pe multe le-am călcat și în zile de începuturi de an. Dar ne delectează privirile și ne obligă la a-i imortaliza și jnepenii și brăduții încărcați cu promoroacă. Pornim apoi spre dreapta, spre vf. Custura, ținta zilei. Ne amintim că pe aici, cândva ne-a depășit ”în trombă” primul maratonist al concursului care avea base camp-ul la Gura Buții – fenomenalul Ionuț Zincă, mai apoi Silviu Bălan și alții. Zăpada e tare, ne promite o coborâre de vis. Sentimente și dorințe amestecate: și să ajungem mai repede la destinație, dar și să urcăm doar agale, căci nu avem motive de grabă. Vedem deja pentru noi obișnuitele urme de râs, care de pe creste pândește caprele care pe vreme frumoasă caută vegetația pitică prin zone ”erodate”, sau scobesc ele cu copitele în zone cu zăpadă mai subțire. Știm și de la vânători că-s ume de râs, nu de vulpe cum susțin unii.

La ora 11.45 ajungem pe vf.Custura – 2.457 m. Vom sta aici o oră, căci peisajul e magnific, deși am mai fost aici de multe ori, în toate anotimpurile. Spre est: vârfurile Măriii, Ciomfu, Gruniu, Lazăru, Văcarea... peste care am venit pe bocanci într-o mini-vacanță de Rev, când iarna a fost săracă înzăpadă. Si atunci cu Marlene, și în vara când împreună cu Florin Bîscu am trecut pe aici in lunga tura Herculane-Valea Prahovei, pe vârful următor -Bilugu- ce nu se vede, am trăit de ambele dăți senzația de "ecco-challenge" prin jungla de acolo. Spre est, puțin mai spre dreapta, peste marea de nori care acoperă depresiunea Petroșani, zâmbește în soare Parângul. Spre nord sunt marile vârfuri Judele, Bucura, Peleaga, Păpușa, Vf.Mare. Spre vest lunga culme a Retezatului Calcaros ce duce spre Piatra lui Iorgovan și masivul Godeanu. Mai spre dreapta e inconfundabila piramidă Gugu – ”muntele sfânt al Dacilor”. Înspre sud, culmea Vâlcanului și cele sudice ale Retezatului sunt acoperite cu o plapumă jucăușă de nori.

Descălțăm focile de pe schiuri, căci va urma o coborâre de vis, pe o zăpadă înghețată, în unele locuri alegându-ne traseul prin zone fără pietre și făcând și pauze, cerute și de mușchi, dar mai ales de dorința de a ne prelungi plăcerea. După șaua Plaiului Mic, pe larga ”pistă de skateboard” de dinainte de a intra în pădure, Marlene mă uimește din nou cu siguranța și dezinvoltura cu care coboară, cu care face virajele. Nu se va dezechilibra și nu va cădea niciodată până la cort ! Eu sunt mai stresat, mă mai ”bâlbâi” și chiar cad de câteva ori, inclusiv prin pădure, pe unde în seara anterioară coborâsem degajat. Ce bine că e cortul montat și intrăm în el ca-ntr-o cabană, ce bine că nici mâine dimineață nu trebuie să-l demontăm!

Miercuri 2 ianuarie. În plan era să urcăm iarăși în șaua Plaiului Mic și de acolo să mărșăluim pe culme spre vest, desigur pe schiuri. Dar prognoza mai puțin prietenoasă și faptul că succesiunea de sus-jos-uri ne-ar fi obligat să folosim focile pe tot parcursul, ne-a determinat să renunțăm la planul inițial. Marlene dorește să folosim ziua pentru ” a ne da pe schiuri” ! Își amintește de o pantă faină din apropiere, unde în copilărie, într-una din ”expedițiile” cu școlari conduse de mama sa –profesoară de geografie- mâncaseră pe săturate și culeseseră afine. Așa că nu matinali ca de obicei, ci doar pe la 10.30, plecăm pe schiuri pe lângă ”căsuța de iarnă” , traversăm pârâul și în 10 minute ajungem în poiana cu stâna ”europeană” Buta, aflată la baza ”pârtiei” naturale a culmii Buta Mică. Zăpada este excelentă, pulvăr, dar nu atât de gros ca pe ”toboganul” de sub șaua Plaiului Mic. O pantă și o zăpadă care îmi dau și mie senzația/iluzia că știu schia și în ”zăpadă mare”. Marlene e așa de încântată, încât face o urcare-coborâre în plus față de mine.

Joi 3 ianuarie. ”Partir c”est mourir un peu” ! Nu vom muri nici măcar puțin, dar ne pare rău că azi vom coborî, vom încheia această vacanță faină în care am trăit 5 zile ”Far from madding crowd”. Ne va lipsi această lungă liniște și pace, această companie ”mai altfel”- doar noi doi și Măria Sa Muntele. Zile în care am văzut doar urme de viață și doar o capră neagră, zile în care am ascultat doar muzica arcușului vânt pe harfe de cetini și trilurile câtorva păsăruici. Ne-ar fi plăcut să putem coborî fără foci, dar drumul –constatasem la urcare- nu are o pantă continuă ci mai multe sus-jos-uri, așa că oarecum mărșăluim și acum ca la urcare. După poiana La Fânațe, punem schiurile pe rucsaci, îndemnați și de panta mai abruptă și de bagajele din spinare. Mâncăm ceva în restaurant, dar nu hămesiți precum cei de la mesele vecine. Seara – reintrând în Alma Mater Napocensis- trăim din nou senzația de dilatare a timpului…
*****

Meniu: 
09. revelioane, Craciunuri si Paste pe munte
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8