Tour des Ailefroides

Album foto: https://goo.gl/photos/3ShCevCkM4gN4Nn46

În masivul Ecrins am mers pentru ascensiunea pe măcar unul dintre cei doi patrumiari (o relatare alături), pentru lungul circuit de 8-12 zile pe poteci ca cele din Carpați numit ”Tour des Ecrins-Oisans” (altă relatare alaturată) dar și pentru circuitul mai mic, de doar 3-4 zile, dar la mai mare înălțime, care are așadar și zone cu zăpadă și zone fără potecă, zone cu probleme de orientare: marcaje deficitare sau imposibile pe lungile morene instabile. Înconjoară mai multe vârfuri înalte, printre care, cam în centrul ”cercului” se află vârfurile Ailefroides, cel mai înalt având- 3.954 m și vecinii săi: Pelvoux- 3.946 m și Pic Sans Nom- 3.913 m, ”qui constitue une des plus remarquables « trilogies » du massif des Écrins.”

Undeva, pe internet am găsit :

”Le tour du troisième sommet du massif des Écrins. Distance Total : 52 km Dénivelé positif : 4048 m Dénivelé négatif : 3.908 m Durée : 3 jours Difficultés : F/PD+. Se déroule dans un décor fantastique d’immenses parois (de 4000 m ou plus) et de vastes glaciers, au cœur du massif des Ecrins.”

Am citit relatări, am studiat hărțile 1.25.000 ”din dotare”, eram antrenați după ascensiunea pe Dome de Neige și după cei 187 km de sus-josuri pe ”circuitul mare”-Grande Route 54. Așa că ne trebuia doar vreme bună. Pe care am avut-o, dar numai în primele două zile din cele minimum trei necesare !

Sâmbătă 22 iulie 2017: Am dormit din nou în campingul din Ailefroide, deja drag nouă, unde ne-am odihnit pe merit două zile (în care a plouat !) după lungul și obositorul Tour Des Ecrins-Oisans relatat alături (187 km cu 11.100 D+...). Ne trezim ”omenește”, căci azi vom avea de urcat doar cam 4 ore. Dimineață frumoasă pentru strâns și reorganizat bagaje și lăsat corturile să se usuce, căci vor rămâne în mașină, noi vom dormi la cabanele de pe traseu. Ducem apoi mașina într-o parcare fără plată din Ailefroide și abia la ora 11 pornim agale pe poteca de pe valea Celse Niere. Potecă faină prin pădurea de zade, coniferele cele mai des întâlnite în Alpi. Ne mai opresc ici și colo boabele roșii de zmeură. Pe la jumătatea traseului, se desprinde spre dreapta poteca ce urcă la Cabana Pelvoux despre care citisem că e plasată într-un loc care oferă panorame de neuitat. O vom vedea de mai sus și vom regreta că prognozele nu ne-au permis să urcăm și să petrecem o seară și o noapte și la ea. Partea finală a urcușului e abruptă, poteca face serpentine pe brâne de piatră (gen Brâna Aeriană din Bucegi), echipată desigur cu cabluri. La ora 14.45 ajungem la Cabana Sélé, aflată la 2.700 m, pe buza abruptului. Bem câte o bere, împărțim o tartă cu dulceață de afine, dăm o raită scurtă pe afară și -ce boierie ! - ne luăm paturile în primire și tragem un somn ”de amiază” ! Cină copioasă la ora 19, la ora 21 din nou la somn căci mâine va fi o zi lungă pentru toți cei care au în plan să plece în sus, nu în jos ! Deci ne vom trezi foarte devreme.

Duminică 23 iulie. Alarma dă trezirea la 3.20. La 4.30 ieșim din refugiu și vom regreta că n-am plecat cu cei și mai harnici ca noi, care probabil cunosc traseul, poate că măcar unul dintre ei este ghid. Căci de aici spre amonte poteca nu mai e clară, dar măcar știm că urcușul e la început lin și paralel cu pârâul din stânga noastră. Baleiem mereu cu fascicolele frontalelor după momâia următoare, ne împiedicăm și alunecăm mereu pe lespezile umede, mergem ca bețivii ! Dar e bine că există momâi, că le regăsim după ce câte o vreme mergem fără liniștitoarea lor companie. Momâi care vor lipsi cu totul când vom începe coborârea în partea opusă ! La mijirea zorilor, suntem deja la baza ghețarului acoperit cu pietre încastrate în gheață. Cotim la stânga, iar când ne apropiem de zăpadă ne punem colțarii, dar fără a ne lega în coardă. Nu vom întâlni crevase, ci doar înguste crăpături. Ieșim curând în soare. Crestele din jur ne îndeamnă la pauze de admirat și fotografiat. Traseul face o largă curbă spre dreapta, în direcția Col du Sélé, șa aflată la 3.283 m, prima țintă de azi. Pe creasta ce urcă spre stânga -Les Boeufs Rouges- vedem cinci persoane. Din șaua în care a trebuit să ne cățărăm, căutăm o posibilitate de a ne descățăra spre partea opusă, știam din descriere că sunt pasaje de II-III, chiar și rapeluri. Eu găsesc niște anouri de rapel, dar nu pe acolo sunt și semnele albastre din descriere. Le găsește Marlene mai spre dreapta și începem a coborî ca pe ouă. Găsim și două zone cu amenajări pentru rapel, una o trecem prin descățărare, la una folosim coarda faină a lui Florin, cvasi-nouă, care are 60 m și ne depune pe prima limbă de zăpadă.

Apoi... d-zeu cu mila. Ne ghidăm ”după nas”, căci nu mai există nici semne cu vopsea și nici momâi. Mergem când pe pante pietroase, pe grohotișuri instabile ale morenei, când pe limbi de zăpadă, pe care le preferăm unde există. Dar e cronofag să tot punem și scoatem colțarii. În coborâre, ziua, mai vezi ce urmează, alegi varianta ce pare optimă. Dar de urcat pe aici, mai ales dacă nu ai mai fost, ar fi cam ”nașpa” ! Ne-a luat două ore să ajungem la limba continuă de zăpadă a lui Glacier de la Pilatte, pe care cotim curând la dreapta. Pe peretele din față se văd clar semne roșii care ”cheamă”, căci urmează o urcare pe via ferrata cu cabluri și scări ce duce pe micul platou unde e plasată Cabana Pilatte- aflată la 2.577 m, unde eram așteptați. E ora 12.45. Sunt aici mulți alpiniști întorși din trasee, mai toți vor coborî căci mâine au zi de lucru. În planul inițial am fi coborât și noi în vale și apoi să urcăm vizavi la Cabana du Temple (2.410 m ). Dar aflasem în timpul documentării că e închisă ( Refuge fermé durant la saison d'été 2017 pour cause de rénovation), iar cea privată din vale -Carrelet- de lângă poteca de pe valea Vénéon, ni s-a spus că e închisă, cum vom constata mâine, când vom trece pe lângă ea. Discutând cu cabaniera și cu un ghid, ni se spune că am putea parcurge într-o zi traseul de aici până în Col de la Temple aflat la 3.321 m. și apoi să coborâm pe Glacier Noire la Pre Madame Carle și campingul Ailefroide. Însă prognoza e cam nefavorabilă.

Luni 24 iulie. Ne trezim la 3.30, pornim la vale la 4.30, la frontale; poteca e faină, largă. Nici nu se luminează bine de ziuă când deja începe ploaia. Când după 1.30 ore ajungem la bifurcația spre Cabana și col-ul Temple, suntem uzi la picioare, ceața a invadat și a acoperit vârfurile și șeile. Există și o indicație ca în Ro: ”poteca închisă” !!! Ne temem mai ales de riscul rătăcirii dacă marcajul de la cabană spre col și dincolo de el, va fi ca la coborârea de ieri. Dacă ar fi fost vreme bună, am fi încercat, dar așa... Decidem să renunțăm, să coborâm pe vale până în prima localitate -La Berarde- aflată la 1.727 m altitudine, unde ajungem la 7.45. De aici avem de făcut cu curse auto un lung ocol până ”acasă”, un mare semicerc al masivului Ecrins ! Ploaia continuă. Intrăm într-o cabană a CAF-ului să ne bem cafeluța (eu și Florin), unde aflăm că la ora 10 pleacă autobuzul spre Bourg en Oisans. De acolo cu alt autobuz ajungem la Briançon, de unde cu trenul până în L’Argentière-La Bessée. Apoi, Florin -fără bagaj- are baftă de o ”ocazie” condusă de o tipă căreia îi devine simpatic și îl duce până lângă mașină, deși ea locuia mai aval ! Florin revine cu mașina nesperat de repede, căci se anunța iarăși vreme bună și deciseserăm să ne mutăm, să ne oferim un bonus, să parcurgem în 3 zile cele mai spectaculoase zone ale altui mult dorit circuit pedestru: Grande Route 58- Tour du Queyras. Va fi superb ! Relatare alături !

Un album foto la: https://goo.gl/photos/3ShCevCkM4gN4Nn46

************

Meniu: 
01.Articole recente
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8