Tour des Ecrins-Oisans

Album foto la: https://photos.app.goo.gl/vI5bYO5MUlfDHMxT2

Traseul acesta în circuit, mai este cunoscut ca Grand Route 54. Oferă posibilitatea de a admira mare parte din frumusețile acestui cel mai mare Parc National al Franței. Se parcurge în 8-12 zile. Se poate face mai comod în etape de doar 5-7 ore de mers pe zi și dormind în cabane, în hanuri (gîte d'étape) sau în corturi/rulote din campinguri. Noi am l-am planificat în 8 zile, mergând agale, dar 10-12 ore/zi, în medie 22,5 km și 1.387 D+/zi, parcurgând 187 km cu 11.100 m D+ (urcați), dormind în corturile noastre, pe munte ( e voie cu unele reglementări) sau în campinguri în satele din văi, unde puteam face duș și de unde ne reaprovizionam. Cu foarte mici excepții (unde ne-a ajutat harta !), traseul este bine marcat, întâlnim la intersecții stâlpi cu săgeți și indicații orare.

Am pregătit temeinic și această tură cu luni înainte. Am studiat hărțile 1.25.000 care au o acuratețe fantastică. Am citit relatări, am văzut imagini, filmulețe, aștfel încât acolo, să avem senzația de ”déjà vu”/ deja văzut. Am împărțit traseul în 8 etape de 20-26 km, iar vremea bună ne-a ajutat să ne respectăm planificarea.

1. Miercuri 12 iulie: Valouisse - Pre de la Chaumette

După ce am coborât de pe Dom des Ecrins (relatare alături), am dormit două nopți în campingul din Ailefroide. După uscarea corturilor (căci vor rămâne minim 8 zile în mașina lui Florin), coborâm cei 7 km spre aval, până în Vallouise unde parcăm mașina. Nu găsim un taxi să ne ducă cei 10 km pe Vallée de l'Onde. Așa că tropăim per pedes pe asfalt, în prima parte pe ulicioare faine ale satului. Avem însă norocul ca pe la jumătatea drumului, să ne invite un francez în mașina sa (ne spune: ”am făcut în copilărie de multe ori pe jos acest drum”) și să ne ducă până în parcarea Entre les Aygues. De acolo trecem râul pe un podeț și urmăm spre stânga poteca ce însoțește Valon de la Selle, urcând apoi spre stânga până în col de l'Aup Martin -”le point culminant du GR 54”- situat la 2.761 m. Ni se pare ciudat că nici aici și nici în următoarele coluri/șei înalte nu este deloc zăpadă, așa că vom căra degeaba ”colțăreii” (snow-line). Coborâre lină pe panta pământoasă până în Pas de la Cavale, 2.735 m. Peisaje impresionante, lumină foarte faină. Doar pantele aride, pietroase-pământoase, în zona lor superioară ne par triste, ne sunt străine. Însă coborând în comode serpentine (”lacets”= șireturi ! ), pe panta abruptă, mai jos dăm de pante înverzite ”ca acasă”. La 18.45 ajungem jos, unde la o confluență de văi e o ”câmpie”- pășune, unde e plasată cabana Pre de la Chaumette, aflată la 1.805 m. Noi, bărbații, bem câte o bere, apoi urcăm spre dreapta să ne montăm corturile (nu e voie chiar lângă cabană) unde mai sunt câteva.

GPS-ul ne arată: 24,6 km, + 1.560 m -1.100 m, 8 și 1/2 ore.

2. Joi 13 iulie: Pre de la Chaumette - Chapelle en Valgaudemar

Trezire la ora 5.00, plecare la 6.30 cum vom face zilnic. E răcoare, așa că urcăm cu spor până în Cole de la Valette, 2.668 m. Vreme faină, Peisaje ”largi”, dar versanții apropiați sunt deprimanți: peisaj selenar, eroziune impresionantă și aici și în șeile următoare de azi : Col de la Gouiran, 2.597 m și Col de Vallonpierre, 2.607 m. Peisaj foarte tonic în zona cabanei Vallonpierre situată la 2.271 m, lângă un lăculeț. Parcă suntem în Retezat. Facem aici o pauză mai lungă. Coborâm apoi pe poteca paralelă cu albia râului până la micuța dar cocheta cabană Refuge de Clot/Xavier Blanc, situată în pădure. Mai mărșăluim încă 2 ore până la intrarea în satul Chapelle en Valgaudemar, la 1.050 m, unde e campingul și unde eu- Dinu- montez cele două corturi în timp ce Marlene și Florin se duc la magazin să cumpere pâinea/celebrele baghete, lapte și alte cele. Facem desigur duș, care, pe lângă oboseală să ne ajute și el să dormim ”duși” !

Bilanț: 26,2 km, +1.150 m, -1.840 m, 12 și 1/2 ore.

3. Vineri 14 iulie. Chapelle en Valgaudemar - cabana pastorală Serveille de sub Col de la Vaurze.

Nu am uitat semnificația acestei date, așa că: Vive la France ! Urcăm în ”lacets” panta abruptă, pe lângă cascada Combefroide care e în umbră. Ajungem la Refuge de l'Olan, cabană aflată la 2.345 m unde e soare și fain. Facem o pauză și mai povestim cu gazdele, care deocamdată n-au clienți. Apoi urcăm în Pas de l'Olan -2.695 m. Mai trecem azi prin alte trei șei: Col des Colombes, 2.423 m și Col des Clochettes, 2.183 m, mai jos de care se află Refuge du Souffle (1975 m), ascuns după un pâlc de zade. Ultima șa de azi e Col de la Vaurze, 2.500 m spre care urcarea e faină, potecă prin iarbă, trecem prin turme de oi, dar coborârea în partea opusă e în prima treime selenară ! Coborâm abrupt spre vale, ne luăm apă dintr-un pârâu vijelios și după încă 10 minute, ne oprim la ora 20.40 pe o terasă faină lângă cabana pastorală Serveille.

Bilanț: 25,5 km,+2.190 m, - 1.670 m, 14 ore

4. Sâmbătă 15 iulie: Serveille - Lac de la Muzelle

Plecare la 6.30 ca de obicei. Ajunși la 7.45 în vale, în cătunul (hameau) Dessert en Valjouffrey, unde doream să mai cumpărăm câte ceva, constatăm că ... aici e cam ”deșert”, n-are niciun magazin sau chioșc ( n-are nici biserică ). Luăm doar lapte proaspăt muls și niște brânză de capră de la o femeie, bune, ca de la bunica, dar foarte scumpe. Urcăm apoi cu spor prin pășune de data asta, în Col de Côte Belle, 2.290 m. Șa faină, largă, cu iarbă, ne îndeamnă la pauză, mai ales să ne aerisim picioarele. Dincolo de valea ce urmează vedem Col de la Muzelle care ne așteaptă. Coborâre lungă, spre final prin pădure de zade, pe la umbră, dar aici și umbra e fierbinte, nu ca prin pădure de foioase. Dăm în fine de apă, bem și ne udăm pălăriile/șepcile de pe capetele, cum vom face ori de câte ori avem cu ce, uneori cu apa ”din dotare”, să răcorim ”computerele” ! Ajunși la intersecția de la 1.495 m, o luăm în sus, spre dreapta, fără să mai trecem prin sătucul Valsenestre, aflat pe vale, mai jos. Tehnica experimentată ”le bon pas de ghid”, ne ajută ca lungul urcuș (+1.100 m !) până în Col de la Muzelle, 2.613 m să pară mai ușor. Șa îngustă (strungă, fereastră !), cu pante abrupte și ”selenare” pe ambii versanți. Dar mai jos, frumosul și verdele peisaj din jurul lacului și cabanei (cu bere !! ) ne ridică moralul. Ne montăm corturile, amonte de lac, unde mai sunt încă vreo 10. Eu ma duc până la cabana aflată la 2.130 m pe o terasă aval de lac. Sala de mese e arhiplină, mesele de afară ocupate, căci e sâmbătă ! Aplic ștampila ( ”le tampon”) în ”jurnalul de bord” al Marlenei și cumpăr mult doritele beri de la rece. Ne spălăm apoi într-unul din numeroasele pâraie și -după ce îndeplinim rugămintea stomacurilor- ne aruncăm în brațele lui Morfeu.

Bilanț: 20,4 km, + 2010 m, -1.880 m, 12 ore.

5. Duminică 16 iulie: Lac de Muzelle - Refuge des Clots

Dimineață superbă, va deveni zi caniculară. Urcăm în Col du Vallon, 2.521 m, de unde coborâm spre marele și pitorescul lac Lauvitel, aflat la 1.505 m care este ”le plus grand lac du massif des Ecrins. 25 à 35 hectares pour une profondeur de 40 à 65 mètres”. Poate și acesta, pe lângă faptul că azi e duminică, e motivul aglomerației ce o găsim ! Atmosferă de picnic, unii (și Florin al nostru) se răcoresc înotând în lac. Dar spre deosebire de Bâlea și alte locuri similare din Ro, toți au ajuns aici urcând mult per pedes, mai toți sunt echipați de munte, ascultă ”muzica muntelui”, nu manele și în plus toată zona e curată ! Totuși pauza noastră nu e lungă, nu ne place ”atmosfera” de bâlci și... avem încă mulți km de parcurs !

Poteca pe care coborâm e mai aglomerată ca Valea Jepilor (toți urcă !)! Dar e curată ! Ajunși în cochetul sat La Danchère, părăsim traseul clasic, mai lung al GR 54, care merge spre Bourg en Oisans și cotim la dreapta, căci vrem să vedem măcar vara celebra stațiune de schi Les Deux Alpes. Poteca e faină, prin pădure, mai jos paralelă cu râul Veneon, unde ne mai răcorim și ne mai delectăm cu zmeură. Din orășelul Venosc urcăm cu telecabina (opring GPS-ul !) până pe platoul unde se află stațiunea. E ora amiezii, e foarte cald, prin orășel mișună puțină lume. Dar câțiva au schiuri sau snowboard-uri, câteva ”sârme” funcționează spre ”căciula” de zăpadă de mai sus, de pe muntele Meije care are 3 983 m. Deci aproape patrumiar ! Dintre cele trei pizze comandate la o terasă umbrită, deși aparent egale, a Marlenei se va dovedi curând că a fost prea mare ! Reușim să facem câteva cumpărături la singurul magazin deschis între 14-16. Mărșăluim apoi pe asfaltul stațiunii până la telescaunul ce ne coboară gratuit (în contul urcării !) în satul Mont-de-Lans. Mai jos, traversăm pe barajul lacului de acumulare Chambon. Urcarea abruptă, spre satul Mizoën, pe căldură toridă și cu stomacul încărcat, o indispune pe Marlene, simte că are semne de indigestie. Norocul e că drumeagul de după sat e cam pe curbă de nivel, căldura s-a mai potolit. Negăsind apă potabilă nici lângă micuțul lac (colmatat/tinov) Lovitel, mai mergem ”trăgând de noi” încă 20 de minute până la Refuge de Clots - 1.515 m (am mai trecut pe la unul cu acest nume !) E micuț, cochet, amenajat într-o fostă ”casă de vară” (mai sunt și altele cvasi-ruinate în jur, foste ale locuitorilor din Mizoen). Suntem mângâiați de ultimele raze de soare și de amabilitatea frumoasei gazde. Ceva povești (și aici se crede că suntem italieni !), bere, tarte cu ”myrtilles” (afine), cina și somnul bine meritate în corturile montate pe o mică terasă din apropiere. Marlene e deja bine.

Bilanț: 26,2 km, +1.020 m, -2.300, 12 ore.

6. Luni 17 iulie: Refuge des Clots - La Grave

Știm că azi vom merge prin zone mai blânde, culmi verzi, vechi stâne din piatră, lacuri.. Ne vom șimți mai acasă. Dar mai întâi, după cam o oră de la plecare ajungem la o faină cascadă -Cascade de la Pisse. (”Pișoaia”! ) numită și Cascades Pétrifiantes , căci sus, la obârșie, puțin mai jos de ”izbucul” șuvoiului de apă, pe un perete vertical de stâncă sunt mai multe ( șapte ?) șuvițe paralele iar ma jos mai multe trepte, fiecare cu al design... Chiar când am ajuns la acest ”complex de cascade” le-a invadat soarele... Mai sus, pe platou dăm de drumuri pastorale pe care mai vin la cabanele și lacurile din zonă și turiști mai leneși ! Cu unii am avut o plăcută discuție la cabana Mouteres unde ne-am băut cafeluța. Lor și cabanierei le facem un foarte scurt dar consistent rezumat despre România și limba română (și ei ne crezuseră italieni...), cum am mai făcut și vom mai face. După încă vreo oră, pe Plateau d'Emparis, ne sperie niște lacuri secate, dar mai apoi dăm în fine la frumoasele lacuri lac Noir și Lac Lérié. Lume multă pe maluri, mulți sosiți cu biciclete MTB (francezii le spun VTT =velo toute terrain) din Le Chazelet, unde noi vom coborî. Dar acum, în acest loc fain facem o pauză mai lungă. Ne mutăm mereu privirile de la lacuri la pereții de sub impunătorul La Meije și la întinsele zone cu zăpadă pe care schiază pasionații ca cei văzuți în Les Deux Alpes. Coborâre lungă pe o potecă prăfoasă și pe căldură până în satul Le Chazelet, de unde urcăm puțin și apoi coborâm spre La Grave, trecând pe ulicioarele în pantă ale sătucului Les Terrasses, o plăcută surpriză, unde ne simțim hoinari prin trecut. Pentru duș și cumpărături ne montăm apoi corturile în campingul mare, fain, aglomerat din La Grave, deși am mai putea merge 1-2 ore. În broșurie-ghiduri, de aici începe și aici se termină GR 54.

Bilanț: 19 km, +1.100 m, -1.210 m, 10 și 1/2 ore.

7. Marți 18 iulie: La Grave - Monetier les Bains

Mergem cam o oră pe poteca ce însoțește râul Romanche, până în satul Villar-d'Arêne ce pare și el rupt din Evul Mediu, unde ajungem la 7.30 când lumea abia se trezește. Apoi, după ce trecem de campingul de pe malul râului.... ne rătăcim ( ca și alți doi ! ); ar fi trebuit să continuăm pe celălalt mal, așa că, pentru a nu face cale întoarsă, ne descălțăm și trecem prin apa cam până la genunchi ! După o parcare unde din vreo zece mașini coboară mulți echipați de munte care pornesc în aceeași direcție ca și noi, începem urcare ”în lacets” prin locuri faine (iarbă, pâraie, cascade, turme de vaci) și ne oprim la a doua cabană - Chamoissiere- mai mică, dar mai cochetă și pe dinafară și pe dinăuntru (stil rustic), unde suntem primiți și serviți cu amabilitate. Cafeaua mare cerută de Florin, este de fapt foarte mare, sperăm să nu se vadă asta când ”vom decola”! Norocul meu e că cerusem una mică ! Apoi, pe la prânz facem o mică pauză de masă într-un loc fain de sub Col d'Arsine, aflat mai sus, la 2.340 m.

De aici, am putea ajunge în 45 de minute ”Lac d'Arsine , despre care pe net scrie: ” Le lac d'eau de fonte des glaces possède une couleur laiteuse .Le lac n'existait pas jusqu'aux annee 1940...” Acest lac, ”de culoare lăptoasă”, s-a format prin topirea ghețarului Arsine și a crescut mereu în suprafață și volum, ajungând în vara 1985 la 5,9 hectares ! În partea opusă a lui Col d'Arsine, nu mai e peisaj verde, tonic ca până aici, ci o morenă a ghețarului topit aproape cu totul. Întâlnim o mulțime de lăculețe pe valea Petit Tabouc, apoi ajungem în sătucul le Casset, unde, la sediul Aministrației Parcului National Ecrins, mai aflăm câte ceva și ne pozăm cu....coarne de bouquetin (capră ibex). La campingul dintre acesta și Monêtier-les-Bains,, ni se spune că nu mai au locuri, deși existau destule ! Avem noroc cu o pereche de tineri canadieni din Montreal, care ne primesc pe parcela lor unde ar mai încăpea vreo 4 corturi ! Pățiseră și ei un astfel de refuz ! Și ei parcurg GR 54 , dar au făcut până acum 9 zile, căci au mers pe varianta clasică, mai lungă, prin Bourg d'Oisans, nu prin Les Deux Alpes ca noi. Florin și Marlene mai fac 2+2 km (dus și întors) după cumpărături, în timp ce eu montez corturile și despachetez rucsacii. Duș, câte o bere cu Bruno și Aude, cu care discutăm multe și stabilim ca mâine să mergem împreună, apoi cină, somn.

Bilanțul zilei: 24 km, +916 m, -1.050 m.

8. Miercuri 19 iulie: Monetier les Bains- Vallouisse

Mergem toți cinci doi km până în Monetier les Bains, unde cotim la dreapta cum arată și indicatorul GR 54. Dar curând părăsim GR-ul 54 oficial care duce spre stânga spre Col de l'Eychauda, pe unde, fără noi, s-ar fi dus canadienii ”noștri” și continuăm înainte pe varianta de pe valea Grand Tabouc. Dăm de ruine ale unor foste stâne din piatră, iar mai sus, nu continuăm înainte-stânga spre Pas de l'Âne , ci spre dreapta, prin col des Grangettes, 2684 m. Deși pe hartă varianta asta figurează doar cu linie punctată, găsim o potecă faină, clară, care în zona superioară face serpentine strânse și e asigurată cu multe cabluri. Col-ul e o strungă îngustă de unde avem o priveliște de vis asupra marelui Lac l'Eychauda , 15 ha, situat la 2.514 m. Avem norocul să-l prindem încă în soare. Urcă deja mulți montaniarzi până la el, alții până în col, probabil se vor întoarce prin Pas de l'Âne. Mult mai jos de lac, ”vine” din stânga varianta oficială a GR 54, care se întâlnise mai sus cu cea care trece prin Pas de l'Âne. Nu înțelegem de ce GR 54 evită lacul acesta atât de fain ! Mai jos, ajungem la Chambran, un loc unde a fost un ”sat de vară”, unele construcții din piatră sunt ruinate, altele renovate în case de vacanță, renovată e și bisericuța. Aici e o parcare plină cu mașinile celor care fac ture de o zi...

La ora 16, la panoul de intrare în Vallouisse ne facem poze ”de învingători”, cu și fără canadieni. Căci acesta e ”vârful” Everestului nostru numit ”Tour des Ecrins-Oisans”. În încă 15 minute ajungem în centrul localității ! Uraaaa ! Am terminat GR 54 ! GPS-ul ne arată 187 km și 11.100 m D+ ! Am trecut prin 14 șei/col-uri. Suntem fericiți ! Nu ne mai mutăm în campingul din Ailefroide, vom dormi două nopți în cel de aici, tot lângă amicii canadieni. Vor urma două zile de binemeritată odihnă (joi și vineri), facilitată și de alternanța ploaie-soare ! Apoi, vineri seara, ne vom muta înapoi în campingul Ailefroide, de unde sâmbătă dimineața vom pleca pentru 3 zile în Tour de l'Ailefroide, relatată alături.

Album foto la: https://photos.app.goo.gl/vI5bYO5MUlfDHMxT2

********

Meniu: 
01.Articole recente
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8