Traversând granița dintre anotimpuri

Imagini la: https://photos.app.goo.gl/5ZNqy5HCbq5gD4E62

”Ne este dor de anotimpul care începe, dar ne pare rău după cel care pleacă”.

Așa răspunsesem la întrebarea: ”Care e anotimpul dvs. preferat ?” pusă de un reporter.
Știm cu toții că la echinocțiul de primăvară granița dintre anotimpuri nu dispare brusc, ea este multă vreme mobilă, se retrage treptat dinspre câmpii spre munți. Munți în care zăpada se menține multă vreme stăpână, chiar dacă gerul e mai redus în intensitate, mai ales în timpul zilei. Așa că cei care iubim natura putem face, mai ales în luna aprilie, ture alternative, când prin locuri unde Primăvara a devenit stăpână, când pe pe culmile munților alunecând cu schiurile la deal și la vale pe covorul alb de nea de sub cerul albastru, deci prin Iarnă. Singura ”dificultate” -dar pe care dragostea de munte o învinge- este că și la urcare și la coborâre timp de 1-2 ore trebuie să mărșăluim în clăpari și să ducem și schiurile în spinare. Noi doi am petrecut multe vacanțe de Paști în acest fel. În acest an -2018- am repetat o astfel de tură în circuit pe crestele albe ale masivului Iezer-Păpușa care îmbrățisează izvoarele Râului Târgului. De data asta în sensul acelor de ceasornic, învers decât în 2010, când, spre deosebire de anul acesta, eram numai Noi Doi. Și eram atunci pe munte chiar și în noaptea de Înviere, admirând nu stelele pictate pe bolta unei biserici, ci stele adevărate de pe cerul muntelui. Anul acesta am avut bucuria să fim însoțiți de dragul prieten Florin Bîscu din Lausanne/Horezu și de colegii de club Ovidiu și Raluca Motioc.

Duminică 1 aprilie, de Florii, când Florin primea mereu mesaje de a lui Zi Onomastică- am sosit cu două mașini la Cabana Voina, fericiți că în fine- drumul din Lerești până la cabană pe care-l știam ”bombardat”, era acum impecabil. Doream să urcăm în aceeași zi cam trei ore prin pădure până în golul alpin și să montăm corturile în zona stânei Văcarea. Dar o ploaie ”de vară” ne-a îndemnat să ne cazăm în cabană.
Luni 2 aprilie: La ora 7 începem urcușul. După o oră și jumătate, ne putem în fine urca pe schiuri. După 3 ore ieșim din pădure, în lunga poiană Văcarea care este în soare. Doar vârfurile înalte sunt încă acoperite, dar mai apoi se vor scutura și ele de nori. Ca de obicei, facem cu colegii aflați prima dată pe aici și ”seminarii”, ei cunosc principalii munți din zare, deși mai greșesc uneori. Dar mai ales le predăm lecții de geografie, munții din depărtări și culmile/vârfurile mai apropiate. Știm că azi vom avea mai ales urcuș. Că mâine vor fi multe sus-josuri, că abia poimâine vom beneficia de o lungă și faină coborâre. Trecem peste vârfurile Tărâțoasa și Cățunu. Vântul devine tot mai puternic. La Crucea Ateneului ajungem pe la ora 15. Refugiul nu e departe, dar nu ne atrage. Deși e devreme, ne decidem să căutăm pe aici un loc mai adăpostit de vânt, căci bănuiam că mai departe probabil nu vom găsi. Locul ales e destul de bun, atâta timp cât vântul nu-și schimbă direcția. ”Îngropăm” corturile decopertând stratul superior al zăpezii și făcând și ziduri, mai ales spre direcția vântului. Dar după ce intraserăm în corturi, vântul a devenit ”turbat”, a smuls o ancoră ș a slăbit altele, așa că m-am șimțit obligat să ies repede în sălbatica viforniță albă. Ieșise si Florin care muncea de zor la înălțarea zidurile protectoare, în final doar vârful cupolei cortului său se mai vedea ! Eu am considerat mai urgent să dau o rezistență mai mare ancorărilor suplimentare, așa că am îngropat orizontal schiurile-ancoră, căci pe unul înfipt oblic, îl smulsese vântul, apoi am mai adăugat și eu calupuri de zăpadă, mai ales pe laturile inițial fără vânt ! Corturile arătau în final ca bisericile săsești din Transilvania ! Când am reintrat fiecare în ”casa lui”, eram uzi de transpirație și de la zăpada viscolită care ne intrase parșiv prin toate deschizăturile pe care ”urgența” nu ne dăduse răgaz să le închidem bine. Acasă am constatat că am uitat de pozat ”atmosfera”. Spre norocul nostru, după câteva ore vântul s-a mai potolit. Ovidiu ne-a mărturisit dimineața că el aflase asta de pe internet prin telefon, de aceea n-a ieșit și el ”la munca voluntară” preventivă, căci ancorele lui rezistaseră.

Marți 3 aprilie. Cer senin cum ne promiseseră prognozele. Un ultim urcuș ne duce pe vf.Iezeru Mic. Știam că zona de aici și până dincolo de Iezeru Mare e cea mai fotogenică. Și ne amintim că în 2010 pe Iezeru Mare urcaserăm cu schiurile pe rucsaci. Așa că acum vom coborî tot cu schiurile pe rucsaci de pe acest falnic vârf care a dat numele masivului deși e mai mic cu 7 metri decât vf.Roșu-2.469 metri, top-ul acestuia. Însă n-a fost nevoie de colțari. O pauză mai lungă pe vf. Roșu de unde vedem creasta făgărășană ca din parapantă. E inconfundabilă piramida Moldoveanu-Viștea, dar noi recunoaștem multe alte vârfuri și culmi sudice. Le arătăm colegilor acel ”șarpe alb”- legătura dintre masivul pe care ne aflăm și creasta făgărășană, culme parcursă de noi și pe schiuri 11-13 aprilie 2013 cu Cezar Manea și Papp Csaba.(http://www.dinumititeanu.ro/Traversarea%20mult%20dorit%C4%83 ). La ora 13 cotim 90 grade spre est, în viraje cuminți, largi, fără să dăm jos focile căci până în vf.Păpușa avem de mers 5-6 ore de sus-jos-uri.
Pe Ovidiu îl cam chinuie niște probleme tehnice, așa că suntem de acord ca el și Raluca să scurteze tura: din vf.Bătrâna unde am ajuns la ora 16, ei coboară încet spre sud, pe lungul Plaiul lui Pătru. Noi doi și Florin continuăm încă două ore până într-o șa de pe muntele Tambura unde ne montăm cele două corturi-”gemenele suedeze”. Fotografii (Marlene și Florin) așteaptă și imortalizează desigur apusul. Nu mai facem ziduri, căci nu se anunță vânt. Și așa va fi !

Miercuri 4 aprilie. O nouă zi faină ! Așa cum știam, coborârea în adânca șa numită Spintecătura Păpușii și urcarea pe vf.Păpușa le vom face cu schiurile pe rucsaci. Mai imortalizăm încă o dată peisajul din jur; Crăiasa Carpaților e atât de aproape și geografic și sufletește.
La un moment dat auzim un zgomot de elicopter și îl vedem venind dinspre creasta făgărășană. Ni s-a părut ciudat că a coborât și a studiat de aproape locul în care fuseseră montate corturile noastre, deși nu lăsaserăm acolo decât urmele discrete ale pașilor noștri, nu făcuserăm ziduri de protecție a corturilor. Credeam că face exerciții, nu știam că e în misiune adevărată de căutare a trei dispăruți. A dat apoi o tură și pe deasupra Plaiului lui Pătru, unde, lângă stână, în seara precedentă își montaseră cortul cei doi coechipieri ai noștri care au fost obligați a-și scurta tura. Apoi a plecat grăbit înapoi spre creasta făgărășană. După ce am aflat acasă trista veste despre cei trei ieșeni, n-am înțeles de ce îi căuta elicopterul și în Iezer-Păpușa pe cei care urcaseră din Țara Făgărașului ? Sau a fost doar o coincidență, era alt elicopter ? Șeful Salvamont Câmpulung cu care am vorbit despre acel zbor nu știa nimic... Trista veste aflată acasă despre acei trei confrați întru pasiune ne-a bulversat sufletele ! Să fie fericite ale lor care au plecat în ultima mare ascensiune !
Până aici am fost montaniarzi ! Acum vom deveni schiori ! Căci urmează o lungă și superbă coborâre până la limita pădurii, mai jos de stâna Grădișteanu. Desigur că descălțăm schiurile de foci. Florin pornește ca un cal nărăvaș ! Noi, cu oarecare timiditate, până ce ne obișnuim cu ”dulapurie” din spinare și până ce ne convingem că zăpada ”ține” la viraje, nu are de gând să ne arunce în cap ! Florin e mereu primul, el e ”cercetașul” stării zăpezii, el se oprește din loc în loc să ne pozeze/filmeze ”evoluția” ! Recunoaștem că suntem schiori mediocri, dar de data asta suntem încântați de noi înșine: n-am făcut nicio căzătură și nici măcar o ”tentativă” ! Parcă am fi coborât pe o pârtie preparată cu ratrak-uri ! Nu ne amintim de o altă lungă coborâre cu zăpadă ”prietenoasă” de la plecare și până la limita pădurii. De obicei, mai ales în aprilie, zăpada e faină, tare doar sus, apoi devine tot mai moale, mai ”grea”, virajele se fac tot mai cu emoții și căderi. Am făcut însă mereu pauze și cerute de mușchi, dar și de suflete: să prelungim plăcerea !
Coborârea prin pădure cu schiurile pe rucsaci n-a fost plăcută desigur, pe o alternanță de zăpadă mică, gheață, pământ. Iar pe cei 5 km de drum de la cabana Cuca până la Voina, am mers puțin pe schiuri, căci în multe locuri apa curgea pe drum, erau multe zone cu pământ. Ne-au mai înveselit brândușele, fericite că încă n-au apărut picnicarii care să le spurce cu gunoaie, cum văzuserăm după tura din 2010.

Epilog: Pauza de masă cu multe lichide la cabana Voina, seara ajungem și dormim la Slatina la părinții Marlenei, joi îl ducem pe Florin la Urșani- satul său natal de lângă Horezu unde dormim o noapte. Vineri noi doi ne deplasăm cu ALP până la mănăstirea Turnu de unde urcăm per pedes la Cabana Cozia pe muchia Vlădesei, triști că starea de sănătate nu i-a permis dragului Dinu Boghez să ne însoțească. Începe ploaia la 5 minute după sosirea noastră. Dormim pe săturate după amiaza și o noapte. Sâmbătă coborâm pe Muchia Turneanu, seara asistăm la Slujba de Înviere la vechea bisericuță din Horezu. Duminică dimineața beneficiem încă o dată de calda ospitalitate a familiei lui Florin. Seara soseam toți trei în Cluj, de unde luni, Florin își scoate mașina de CH din curtea noastră și pornește spre Lausanne. În urmă cu un an fuseserăm împreună în Alpii lui, pe renumita Haute Route. Acum am fost împreună în Carpații noștri și ai lui. La final redau o afirmație a lui Florin de lângă o fotografie din tura relatată mai sus: ”Ferice de cei ce se mulțumesc cu puțin...” Azi-14 aprilie, când termin de scris această relatare, e Zi Aniversară pentru dragul Florin. Pentru asta am postat pe FB o imagine-felicitare: el, admirând apusul de lângă corturile de pe Tambura. Vă redau finalul comentariului nostru:
”Imagine caracteristică unui adevărat montaniard: privește la peisajul la care ”se uită” și ochiul aparatului foto, imagine a unui om care crede în ce spune Jochen Singer. ”Urcăm munții pentru a-i admira, nu pentru a fi admirați”. La Mulți Ani și La Mulți Munți dragă Florin !

Meniu: 
08. ture de iarna
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8