CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

05. Scoala Muntelui

A învăţa despre munte

Motto: Învăţăm pentru viaţă, nu pentru şcoală.    SENECA

Articol scris pentru colegii de club, toţi mai tineri decât mine !  Sper sa fie util şi altora.

Toti care iubim muntele  ne dăm mereu seama că acum ştim mai multe decât la prima tură pe munte. Dar ne dam seama si ca mai avem câte ceva de învaţat.   Asta constatat si eu, deşi  umblu pe munte de cinci decenii şi m-am străduit de la început să nu merg pe munte „cu capul în traistă ” !  Mereu învăţăm, căci şi echipamentele si concepţiile se schimbă, apar materiale mai bune, apar teorii mai corecte.

Cand am inceput eu să merg pe munte, nu existau atâtea posibilitaţi de informare ca acum. Acum le aveţi, dar din diverse motive mulţi nu le folosiţi !

Recent, referitor la tura din Ţibleş, colegul  Adi Hogiu a scris:

” A fost o tură in care si din care am invăţat multe lucruri utile si asta datorită Domnului si Doamnei Mititeanu.”

Multumesc Adi ! Era firesc că dacă aţi pus prima dată cortul pe zăpadă, să invăţaţi multe ! Dar in acea seara, când eu aveam de muncit cu lopata sa fac o platformă pe pantă, lăsându-vă vouă locul  plat pentru montat mai comod corturile,  nu puteam sa fiu  lângă voi  să vă dirijez, sa vă cicălesc ! Am trimis-o la un moment dat pe Marlene sa vadă ce si cum faceţi. Dar aşa cum v-am spus mai apoi acolo, multe trebuiau aflate de acasă, citite, iar acolo doar să ne intrebaţi ce nu aţi înţeles !

 Asta e valabil si pentru banalele ture pe dealuri, in care de fiecare dată  am de explicat şi arătat  câte ceva unor incepători. Mai ales despre beţe si despre cum se umple rucsacul ,  cum trebuie reglate curelele şi in special centura acestuia ! Dar constat că şi unii- care merg de multă vreme pe munte şi ştiu  multe,  ar trebui sa mai inveţe câte ceva, sa incerce ceva nou.  De ex. să accepte faptul  că sute si mii de oameni care folosesc beţe de trekking s-au convins că au multe avantaje, nu să se ambiţioneze a ne demonstra că ei pot si fără ele ! 

Un gest mai nevinovat de fapt decât gestul unora (nu colegi de club) care au vrut să arate (şi au arătat de câteva ori !) că  ca se poate ajunge iarna la cabana X si in adidaşi sau fără parazăpezi. Că se poate urca iarna pe Peleaga sau pe alte vârfuri  şi fără colţari, că se poate lua prima data un piolet in mână  in Chamonix, inainte de a porni şi urca pe Mont Blanc. Unii au parcurs iarna creasta Pietrei Craiului fără piolet şi fără colţari şi se lăudau cu asta în  fosta revistă Munţii Carpaţi  ! Însă  după unii ca ei a rămas câte o cruce sau plăcuţă „In Memoriam” şi familii îndoliate.  O mamă îndurerată nu credea că fiica ei, în urcare spre vf.Peleaga „să prindă răsăritul” a murit din lipsa colţarilor, ci era convinsă că: „i s-au făcut farmece” !!!  Săraca femeie ! 

Unii ce nu-s incepători mai vor să înveţe câte ceva. Alţii se consideră a-toate-ştiutori  şi se simt probabil agresaţi de sfaturile mele.   Credeţi-mă ca aş prefera sa nu dau mereu şi nu multe sfaturi. As prefera să răspund la unele intrebări. Caci „sfaturile” le-am scris de câtiva ani in capitolul  5- „SCOALA MUNTELUI” al blogului https://dinumititeanu.ro/  . E o sinteza din ce am citit in cărţi si reviste, din ce am aflat si invăţat pe munte de la alţii, dar si din experienta personala, mai ales referitor la dormit iarna in cort. Cred ca nu doar  incepătorii, dar si mulţi dintre veterani,  nu ştiţi  chiar tot ce am scris acolo. Si de la veterani m-aş bucura sa aflu  opinii, să mi se spună dacă am greşit, dacă ei ştiu  o soluţie mai bunăla vreo problemă.  Accept bucuros – e in interesul meu- ceva mai bun. 

M-ar bucura încă ceva: din pozele ce le postaţi, sa constatat că sunteti printre cei peste 10.000 de montaniarzi care au citit  articolul meu „Muntele si fotografia” (aflat în cap.5). E unul dintre cele mai citite ! ( adevarat că de  mai putini decât cei care au citit ce am scris in cap. 4 despre ursi, lupi si  câinii ciobanilor !!). Sau să constat că ce am sintetizat eu acolo (nu-s „invenţii” ale mele !) le ştiti de la alţii, din cărţi şi de pe net. Calitatea imaginilor depinde desigur de aparat, de ce sumă am  putut deocamdată aloca fiecare pentru el şi accesorii. Dar „compoziţia” unei imagini e altceva !. A face o poză doar apăsând des pe declanşator nu e destul. As prefera sa nu mai văd imagini cu greşeli elementare de încadrare, să văd cât mai puţine imagini „io la”sau „noi-la”, care-s imagini pentru familie, nu de prezentat în public ! Să văd ca chiar dacă unii nu am devenit fotografi ca Dan Tăuţan, Louise Tănasă, Dia Somogyi, Adi Petrişor, Lucian Sătmărean şi altii, ci am ramas „pozari”, am facut totuşi progrese şi in felul cum pozăm şi (macar !) in felul cum selectăm  imaginile  cu care vrem să-i bucurăm pe confraţii întru pasiune. Căci e de bun simţ să selectăm  ce ni se pare mai bun, mai reuşit. Dacă nu-s fotogafii,  să fie măcar poze bune sau doar acceptabile !

E adevarat că inainte de tura din Ţibles, anunţată că va fi cu corturile pe zăpadă, nu v-am dat „mură in gură”: „citiţi va rog articolul Cu cortul iarna din cap.5. ( o puteţi face şi acum, să vă dati seama că era bine să-l citiţi inainte de plecarea spre Tibles !). Altii au vrut cândva să vina cu mine pe o creastă alpină mai dificilăa, pentru care, pe lângă faptul ca nu erau  pregatiţi practic, nici măcar nu citisera articolul meu „Iarna pe creste” sau o  descrierea făcută de cineva competent (ex Andrei Beleaua) a modului de abordare a acelei creste in timp de iarnă….

E adevarat că nici inainte de ture pe dealuri, când am recomandat să aveti beţe, nu am scris citiţi articolul meu „Sfaturi-pentru-mersul-pe-munte” in cap. 5. E adevărat că in ture pe dealuri, unde nu sunt pante mari şi nu avem bagaje mari, beţele nu ne ajută mult. Ba pe cei cu aparate foto DSRL ii incurcă, ei au o scuză. Insă in ture mai dificile vin şi ei cu beţe pe care ce le pun pe rucsac in zonele uşoare. Dar incepătorii ar trebui să folosţi beţele şi in astfel de ture, să vă invăţaţi cu ele. Am dus de fiecare data 3-4 perechi de beţe in plus, nu doar celor ce mi-aţi cerut. Dar unii, la plecarea de lângă maşini, la intrebarea „Cine mai vrea  beţe”  au decis că deşi nu aveau, să nu le ceară !

Dar adevarat e si că atunci când aţi solicitat primirea in grup, in acel lung  mesaj (după unii prea lung, dar numai o data cereti a deveni aspiranti !) „Bine ai venit” era scris printre altele:

„De asemenea iţi recomandăm sa rasfoieşti site-ul d-lui Dinu Mititeanu- un veteran al alpinismului si muntelui, presedintele de onoare al Sectiei Universitare Cluj a CAR:https://dinumititeanu.ro/ ; MAI ALES  cap. 5. „

Mă aşteptam ca măcar câţiva dintre noii veniţi să-mi ceară explicatii, lămuriri despre unele probleme din articole ale mele. .Dacă nu pe net, măcar in prima tură cu mine. Ar fi confortabil să aflu că acel capitol 5, dar si 4 si altele, nu le-am scris degeaba sau nu doar pentru alţii (căci contorul imi arată ca au fost si sunt citite, unele de sute sau chiar mii de oameni ! ), ci şi de colegi de club !

In plus, m-aş bucura ca cei care vor sa vină intr-o tură, să caute o hartă a zonei, să o studieze, să vadă nişte denumiri, etc. Nu vreau ca  pentru unii sa fiu „cioban” si cred ca nici voi nu vreti sa fiti „oi”  care merg după cioban. Am mai spus că a merge pe un traseu de munte despre care nu ştii nimic, e ca si cum ai face sex cu o persoană  căreia nu-i cunoşti nici măcar (sau doar) numele !

Am fost cadru didactic universitar. N-aş dori ca in ture cu voi să redevin, să fac prin sondaj „seminarii”, să vă intreb pe unii  despre beţe, rucsaci, zonă… Dar as putea ca pe cei care voi constata pe parcursul turei, uneori dintr-o privire,  că au venit  „cu lecţiile nefăcute”, să nu-i mai accept in altă tură propusă si condusă de mine.  Sau pe cei care spun „mie aşa imi place” (de ex. cu haine de rezervă atârnate de şolduri în loc de a fi în rucsac ).  

Pentru ca o tura sa fie frumoasa, nu e destul să fie făcută pe vreme bună !  Trebuie ca  inainte de a o face cu picioarele, să o facem  „cu sufletul”, . Am scris in CV-ul meu: 

„… după ce am revenit în Cluj în toamna anului 1965 pe post de asistent universitar, având vacanţe lungi şi camarazi de ture, am început să adun cărţi despre munte, să citesc unele în biblioteci şi să fac şi ture adevărate pe munte. Dar cele mai multe, mai lungi, mai fascinante ture, le faceam „în patru labe”, pe covorul pe care întindeam hărţile.. „

Credeţi-mă  că acele ture ” în patru labe” (pe covor, nu pe munte !) sunt intr-adevar fascinante ! Incercaţi si voi; eu cred c-o să vă placă acest „joc” ! -:)

Cu drag de voi, cu dorinţa să vă văd adevaraţi montaniarzi,

Dinu

 

Loading