CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

08. Ture de iarna

Echinocţiu în Parâng

Am petrecut un de neuitat echinocţiu de primăvară în Parâng.  Doar noi doi şi Măria sa Muntele. Căci n-am mai repetat „invitaţia indecentă” pe grupul clubului din care facem parte. Invitaţie  făcută fără succes (cum bănuiam) în urma cu 3-4 săptămâni, dar amânată din cauza vremii nefavorabile, nu din lipsa unor răspunsuri afirmative. Am considerat invitaţia ca „indecentă” căci presupunea ca sâmbătă trezirea să fie la ora 3 !!! iar noaptea următoare să se doarmă în cort .

  Prognozele meteo fiind favorabile pentru week- end-ul 21-22 martie, ne-am decis să plecăm. 

Sâmbăta 21 martie, când la radio s-a dat ora exacta 4, eram deja în ALP pe strada Buna Ziua,  spre Calea Turzii, căreia i-am spune „Calea Sudului”; ea ne duce periodic spre culmi ale Alpilor Transilvani. La ora 8.10 eram deja pe schiuri, părăsindu-l pe ALP în Pasul Groapa Seacă- 1.598 m şi pornind  spre sud, pe cumpăna de ape dintre Jiu şi Olt, spre creasta principală a Parângului. În 30 minute ieşim din pădure. În vârful Ciobanu Mare dăm jos focile. Urmează o coborâre de vis până în Şaua Huluzu, căci zăpada e încă de vis, inghetată. Panorma e superbă. Începem lungul urcuş spre Coasta lui Rus, acoperit de vf.Găuri.Avem  emoţii să nu apară cei care abordează muntele călări pe motoare zgomotoase şi puturoase, ale căror urme le vedem peste tot, pe creste, prin căldări, pe pante, prin poiene. Tot muntele este „arat” ! Anul trecut ne depăşiseră în trombă o „haită” de vreo 10 „echipaje de iubitori ai naturii ” !

Nu ne grăbim, dar urcăm-urcăm, admirăm-admirăm, pozăm-pozăm. Din vf.Găuri-2.243 m coborâm pe foci până în Curmătura Ţiganului, apoi atingem creasta principală în vf.Coasta lui Rus-2.301 m. Facem o pauză mai lungă, renunţând la ideea de a continua până pe vf.Setea Mare, aflat dincolo de şaua Piatra Tăiată. Preferăm să ne „îmbătăm” cu superbul peisaj din jur.

 Zăpada era neuniformă, cu zone în care crusta se rupea, aşa că am coborât o vreme pe foci. Iar după ce le-am dat jos de pe schiuri, am coborât în viraje cuminţi şi largi.  Spre plăcuta noastră surpriză, deşi era pantă sudică, zăpada dintre şaua Huluzu şi vf.Ciobanu – urcată desigur pe foci, ne-a indemnat ca din vârf să mai coborâm încă o dată spre sud ! A fost fantastic, virajele le făceam fără emoţii, ca pe o pârtie preparată !  Culmea este că pe panta nordică, zăpada era iarăşi „cu toane”,  a necesitat coborâre mai „cuminte”.

În pasul Groapa Seacă,  la cca 50 m de sosea, ne-am lăsat vreo 30 de minute mângâiaţi de soarele ce se apropia de culcuşul lui de noapte. L-am montat apoi pe Erik cel Roşu, spre care priveau şi nu ştim (dar bănuim) ce comentau locatarii maşinilor care se întorceau de la „Ski Resort Transalpina”  !

Duminică 22 martie. Decisesem aseară să ne trezim la ora 4. Am mâncat, am strâns cortul, iar la 5.30, am plecat la frontale în direcţie opusă faţă de ieri, aşadar spre nord, în direcţia vf.Capra-vf.Cotu Ursului (Pravăţ)-Poiana Muierii- Sălanele- Gura Potecului- Vf.lui Pătru-Şureanu. Tot pe culmea dintre Jiu şi Lotru-Olt,  din care avem multe amintiri de vară şi de iarnă, inclusiv un Rev în cort, în poiana Gura Potecului, la poalele dinspre sud ale vf. lui Pătru. Veneam de 4 zile de la Păltinişul de Sibiu.

De data asta ţinta era însă aproape, doar prima „gâlmă”  ca un ceaun răsturnat, ce precede vf. Capra. Are 1.871 m,  se numeşte Scovarda , deşi pe unele hărţi e doar cota lui.  Aşteptăm Răsăritul, desigur punctual ca de obicei.  Nişte norişori ne bucură, ei sunt decorul. Pozăm şi Parângul cu vârfurile sărutate pe frunte de primele raze. Se naşte o nouă zi, va fi faină măcar până la prânz.

Continuăm  urcuşul până pe acest prim vârf, admirăm panorama spre toate direcţiile. Apoi  dăm jos focile căci va urma o coborâre superbă, zăpada e excelentă !

La ora 8 eram la ALP. Pornim spre „domeniul schiabil”, unde în urmă cu un an, ajunşi la debarcarea din telegondolă,  n-am avut noroc de schi de tură , era un white-out „ca la carte” ! Casierul se miră că luăm doar o urcare ! Urcăm cu una din primele gondole.

Apoi  pornim pe schiurile încălţate cu foci spre vest, spre vârfurile Bora şi Ştefanu şi inapoi. Fericiţi că nici azi nu am fost agresaţi de motoare, ne-au deranjat doar urmele lor din week-end-uri anterioare.  La coborârile mai lungi desigur fără foci. Coborâm apoi pârtia, faina. Ne deprimă din nou noroaiele din „parcare”. Înţelegem că nu au bani să termine amenajările, dar câteva basculante cu pietriş peste acele noroaie scârboase, s-ar fi putut pune cu bani puţini. La Ora 14 plecăm spre casă. Decisesem să nu mai mergem prin Petroşani, ci prin Brezoi-Sibiu, traseu mai lung cu 40 km, dar cu mult mai puţine gropi, cu zonă mai lungă de autostradă.

Imagini la: https://foto.dinumititeanu.ro/2015/03/21/echinoctiu-in-parang/


Loading