Hoinari prin Bucegi

Motto: " E fascinanta Piatra Craiului, dar pentru mine prima dragoste au fost Bucegii".
Emilian Cristea

Aceste cuvinte le-a rostit Nea Milică în vara anului 1967 când l-am cunoscut în Piatra Craiului. Şi m-am convins mai apoi că şi Bucegii, munte cuminte şi oarecum banal pe platou, e la fel de fascinant ca Piatra, prin abrupturile sale, prin văi, vâlcele, muchii, brâne, un adevărat labirint de frumuseţi similar cu cel care din 1965 mă fascinase: Crăiasa. Aşa că Bucegii au devenit pentru mine a doua dragoste. Numai că acele comori de frumuseţe cereau nu doar curaj (aveam "curajul inconştienţei" !), ci şi prudenţa necesară. Aşa ca în primăvara următoare, în Cheile Turzii am luat primele lecţii de căţărare "în coardă". Vrând-nevrând, de dragul colegilor din Clubul de Alpinism U-Cluj de atunci şi fiindcă îmi plăcea căţărarea, am început să frecventez mai ales mari trasee de caţărare din Bucegi şi să caut, să descopăr tot mai rar frumoasele trasee aflate la limita dintre drumeţie şi alpinism. Doar când urcam spre sau ne întorceam din marii pereţi: Gălbinele, Coştila, Policandru, Peretele Văii Albe cu trasee renumite de căţărare, foloseam văi şi brâne: văile Gălbinele, Coştila, Albă, Moraru şi brâne-brâuri: Brâna Mare a Coştilei, Brâna Aeriană.

Îmi doream şi trasee mai uşoare, dar frumoase, gen Colţii Morarului, Vârful şi Creasta Picătura, Seaca dintre Clăi, Valea Seacă a Caraimanului, Valea Mălinului, Valea Spumoasă şi multe altele. Dar coechipierii mei spuneau : " acelea sunt pentru începători, le vei face ...la pensie !" Şi cam aşa s-a întâmplat. Multe le-am descoperit după anul 2000, mergând şi căutând, după descrieri şi schiţe din cărţi şi reviste, după hărţi. Excelente de ex. schiţele şi textele lui Mircea Ordean risipite cu dărnicie în regretata revistă Munţii Carpaţi. Dacă traseul Creasta Acelor Morarului l-am descoperit şi parcurs cu Marlene "din prima", accesul până la baza traseului Creasta Picăturii l-am găsit abia la a 3-a tentativă ! Multe alte "trasee fermecate" din Bucegi le-am descoperit cu Radu sau mai apoi cu Marlene. N-aş fi fost refuzat dacă rugam pe unii prieteni să mi le arate, dar preferam să nu fiu "dus de mână", ci să mă bazez pe "simţul muntelui" pe care mi se părea că îl am, să caut, să descopăr.

Aşa ca în ultimii 15 ani, alternam ture de 4-8 zile prin "cotloane fermecate" ale Crăiesei cu cele prin labirintul Bucegilor. Câţiva ani cu Radu şi nepotul Viorel şi apoi cu Marlene şi nepotul Răzvan, iar de prin 2006 şi cu colegii clubului car cluj universitar, înfiinţat în ianuarie 2005. Dar de prin 2005, pentru mine şi Marlene au devenit şi Alpii o mare dragoste. Aşa că, reveniţi la început de august 2014 din Alpi, ştiind că mai avem o săptămână de vacanţă la început de septembrie, gândind la destinaţie, am realizat că au trecut ani buni de când nu am mai dedicat mai multe zile abrupturilor Bucegilor.

Sâmbătă 30 aug. la ora 5 dim. pornim spre Bucegi. La ora 10 îl parcăm pe ALP lângă staţia telecabinei Buşteni-Babele, telecabină pentru care coada era îmbârligată şi cu lungime similară cu cozile din "iepoca de aur" pe care unii vârstnici le regretă. Scăpăm curând de "pantofarii" care doreau să admire cascada Urlătoarea şi să mai adauge gunoaie la cele "cu vechime". Cotim la dreapta pe Seaca dintre Clăi, aparent neprimitoare, căci e plină de tufişuri şi buruieni în prima parte. Ajunşi la primele săritori, constatăm că unele sunt umede, prizele alunecoase, aşa că ne punem căştile pe cap şi urcăm cu mare atenţie. Şi decidem să renunţăm la Valea Seacă a Caraimanului pe care aveam în plan să o urcăm din nou în una din zilele următoare. Pe parcurs găsim vreo 3 pitoane , dar neavând alţi coechipieri, nu scoatem coarda din rucsac. Ajunşi în şa, în Brâul lui Răducu, ne ducem desigur până pe Claia Mare a Jepilor, unde cândva, cu mai mulţi colegi de club, am făcut cercul cu Gipfelkuss ! Reveniţi în brâu, l-am urmat de data asta nu spre stânga, către poteca Schiel, ci pentru prima dată spre dreapta, până în Valea Jepilor. Vale care ne-a oferit o surpriză plăcută : avea mult mai puţine gunoaie decât la parcurgeri anterioare. S-au mai civilizat românii sau e rezultatul unei acţiuni de salubrizare ? ( numită de multe ori greşit "ecologizare" ).

Duminică 31 aug. Ne urcăm pe pârtia Kalinderu până sus. Apoi fără a găsi în pădure vechea potecă ciobănească, ci doar diverse potecuţe, aungem totuşi rapid în fosta Poiana Înaltă (Poiana Târlelor) .Continuăm pe trecerea ştiută, coborând în Valea Spumoasă, desigur mult deasupra Săritorii lui Magheru, celebră, mortală pentru unii care au coborât Spumoasa crezând că până jos e tot blândă ca în partea de sus. Ne scârbeşte mulţimea de pet-uri, nu ne aşteptam la aşa ceva, venite desigur de pe poteca dintre cabana şi Crucea Caraiman. Aşa că renunţăm a ne căţăra pe fir, folosim mai mult versanţii înierbaţi. În schimb, Brâna Portiţei ne produce din nou o mare bucurie prin frumuseţea locurilor. Cotim pe ea la dreapta, trecem prin portiţă şi admirăm oraşul Buşteni ca din parapantă ! Ne încântă o mulţime de fori de colţi şi gestul unor confraţi întru pasiune mai trecuseră pe aici şi care le-au ocolit cu grijă..Trecem pe la obârşia Văii lui Zangur, peste Vâlcelul Mortului, pe sub Hornurile Văii Seci şi Spălătura Văii Seci, ne amintim unde sunt pitoanele lui Nae Moldovan, ce ne ajută şi ne dirijează către "Omul Indecent". Trecem apoi prin Tunelul Picăturii. Aici ne amintim de treceri anterioare, dar prin "tunelul vertical" al acelui ciudat "T" inversat. Mai ale când ajunsesem acolo pe înserate şi eram cu alţi 9 colegi. Vedeti dacă doriti:

http://www.dinumititeanu.ro/Prin-abruptul-Bucegilor

Am continuat apoi pe brâna de la obârşia Albişoarei Hornurilor, pe lânga "băbuţa" -reper dat de Nae şi mai departe pe acest Brâu Mare al Caraimanului. Suntem a 3-a oară pe această "Traversare inedită" cum a numit-o Nae în descrierea sa. Ştim că nu-s probleme peste Albişoarele Gemenilor, Crucii, Brânei, dar iar facem ecco-challenge prin hăţişurile spre Albişoara Răsucită, unde nu mai e potecă de urmat ca până aici. Fiind mai greu de mers orizontal sau de urcat prin vegetaţia ca o junglă, e mai uşor să coborâm. Facem şi vreo trei mici rapeluri, pentru a ajunge în talvegul Văii Albe. Îi văzusem şi auzisem pe Titus Gonţea şi Adi Cernea, care făceau amenajări în traseele lor Ultimatum şi Sărutul Pământului de lângă Fisura Albastră. Am schimbat apoi seara câteva cuvinte cu ei lângă Căminul Alpin.

Luni 1 sept. Pornim pe Plaiul Munticelului spre Ref.Coştila. Minut de reculegere la peretele cu plăci In Memoriam de sub Izvor. Constatăm că au mai aparut două : pt.Sandu Bulgar si Gabriela Postole. Dar nici acum n-a apărut cea pentru Taina Duţescu-Coliban şi Sanda Isăila, decedate în Himalaya . Refugiul îl găsim curat ! E ceaţă deasă. Stăm vreo oră să aflăm ce va face vremea. Când dă semne de bine, o luăm în sus şi trecem peste Coama cu Jnepeni în Valea Gălbinele. Intrarea în Hornul dintre Fire ne recunoaşte şi ne permite accesul fără probleme. Pauză în Strunga Gălbinele, apoi urcăm, pe vreme deja "prietenoasă" până în Brâna Mare a Coştilei şi pe Hornul lui Gelepeanu până pe Platou. Revenim în Brână şi mergem o vreme pe ea spre Valea Albă, apoi ne întoarcem şi pornim pe Creasta Văii Albe. Mie îmi revin amintiri din anii '70, când ieşeam din trasee: Eftimie Croitoru, Fisura Roşie, Speranţei, Albastra. O rog pe Marlene să-mi facă o poză "io-la", privind la "piciorul de lemn" din ultima lungime a Albastrei lui Floricioiu...
Constatăm mai apoi că în zonele unde, la coborâre şi pe stânca udă aveam emoţii, mai ales când eram cu un grup mai mare de tineri colegi, acum există spituri roşii, vizibile şi le folosim pentru mici rapeluri ! Şi sub belvederea Brânei Aeriene, unde poteca e mult deteriorată faţă de deceniile anterioare, au mai apărut pitoane şi lanţuri sau cabluri. Din belvederea spre Peretele Policandrului, îmi rememorez ascensiuni pe faine trasee: Suspendata, Fluturele de Piatră, Policandru, Mult Dorita şi de amicii cu care cândva eram legat în coarda sintetică şi în coarda prieteniei: Misi, Miki, Vali, Sany, Doru, Gelu, Roli, Lajos,Cuxi şi mulţi alţii.

Marţi 2 sept. Urcăm tot pe Plaiul Munticelului, dar ţinem dreapta pe marcajul TR până în Poiana Coştilei. Nici acum nu găsim semnalată intrarea spre Mălin. Dar ştim pe unde s-o căutăm, ştim că doar jos nu e clară, sunt multe potecuţe de oi, unele şi cu urme de bocanci "căutători" ca ai noştri. Ştim că mai sus poteca e clară, o găsim şi îi urmăm serpentinele pe Vâlcelul Poienitei. Din şa, nu coborâm în Mălin pe " Hornul Pământos", ci pe cel paralel, "Hornul Mic de la Scară" (scară ce numai există de mult !). Ar fi superbă această vale, dacă nu ar exista atâtea deşeuri metalice mari şi anvelope, de la cei care au construit releul TV de pe Costila cu principiul "noi muncim, nu gândim ! ". Desigur cei care în luna mai participă pe schiuri la Cupa "Ecoul Mălinului", nu le văd. După Lespezi şi după Canionul Mălinului, unde intersectăm Brâna Mare a Coştilei, găsim îndicaţie scrisă cu vopsea şi lanţ pentru ieşirea din Mălin spre dreapta. Ştiu că exista cânva şi aici o scară mică d elemn, pentru cei care doreau să continue la stânga, spre şaua La Pietriş. Colţul şi Dintele Mălinului ne amintesc de înaintaşi ai alpinismului în Carpaţi ("bucegiştii !"). Superbă e poteca Brânei de aici, peste văile Ţapului, Urzicii, Caprei, până în Valea Priponului, care ne coboară în "bulevardul" de pe Valea Cerbului. E superbă şi vremea. Ne întristează doar faptul că şi azi, la fel ca în zilele anterioare şi cele ce vor urma, vedem foarte puţine capre negre.

Miercuri 3 sept. Hotărâsem ca de azi să ne mutăm sus. Reţinusem aseară prin telefon o cămăruţă de la etaj în cabana Omu. Aflasem de la Radu că după amiază va sosi vremea rea, dar care nu va ţine decât o zi. Vrem sa fim sus când va reveni vremea bună. Ne luăm şi 12 litri de apă în rucsaci, căci la Omu un pet de 0,5 l costă 6 lei. Urcăm cu maşina până la cabana Gura Dihamului. În Poiana Văii Cerbului găsim marcaje cu panglici, care ieri nu erau. Pe o coală înfoliată e scrisă rugămintea a nu fi luate şi promisiunea că vor fi toate adunate după concurs ! Vom afla mâine dimineaţă de la Bubulu, că acelea şi cele de pe Valea Morarului (le vom vedea sâmbătă) sunt puse de el . Si suntem convinşi că pe "ale lui" le va strânge. Depinde cine a pus în alte zone, ce fel de montaniarzi sunt (sau nu sunt !) aceia. Concursul este prima ediţie a Ultramaratonului Internaţional TTT. "Transylvania Trail Traverse" ! Deşi, cârcotaşul din mine spune că maratoniştii vor traversau doar Bucegii, nu Transilvania şi că acei mulţi concurenţi străini aduşi de co-organizatorul suedez, atraşi de mit şi siglă, nu au nicio şansă a-l vedea pe Dracula, ci doar eventual pe Dracu' , cel din cauza căruia au abandonat apoi mai mulţi ! Urcăm pe Valea Cerbului. În faţa cabanei Omu, pe vreme "prietenoasă" încă vreo oră, avem o Întâlnire neasteptată şi emoţionantă ! Relatare la: http://www.dinumititeanu.ro/Intalnire%20la%20Omu

Joi 4 sept. Vremea urâtă :ploaie, ceaţă, vânt, frig (5-8 gr.C). Pe la 8.30, apare din ceaţă prima maratonistă de la proba "Dracula" de 106 km şi 8.500m D+. E micuţă, blondă, îmbrăcată ca pentru o zi faină, caldă... Vom afla mai apoi de pe :
http://time-it.ro/2014/TTT/index.php?sort=DraculaA
că e englezoaică şi că ea, o elveţiancă şi o suedeză au luat primele 3 locuri (25 ore si 55 minute !), singurele femei care au terminat cursa "Dracula", urmate de doi români: tânărul subţirel Andrei-Gratian Sovereşan din Cugir , veteranul Bogdan Boja-"Bubulu" din Buşteni şi de încă 9, dintre cei 46 care au luat startul la Castelul Bran !
Toată ziua e vreme rea. Noi dormim şi citim pe săturate, mai coborâm doar din când în când, să mai aflăm noutăţi despre... Dracula. Organizatorii au emoţii că după ce concurenţii trec pe întuneric pentru a 3-a oară pe la Omu, să nu se rătăcească mai apoi alergând spre Crucea Caraiman şi mai departe pe complicatul traseu fără marcaje reflectorizante, dorite mai ales de concurenţii străini... Din fericire se va termina cu bine.

Vineri 5 sept. Vremea nu ne îndeamnă să ne grăbim, azi avem în plan un traseu mai scurt, doar pe marcate. La ora 13 pornim către noua cabana Mălăieşti (inaugurată în 2007 , cea veche arsese în martie 1998 !) , pe care încă nu o vizitasem. Cabana şi personalul ne fac o impresie excelentă; atmosfera mult mai caldă şi la propriu, dar mai ales la figurat, decât de unde veneam !
Ne întoarcem la Omu pe Brâna Caprelor şi peste Bucşoiu.
.
Sâmbătă 6 sept. Plecăm spre Buşteni, dar pe un traseu "mai altfel", nu pe scurtătură, ci pe "lungitură". Am aflat că azi încep alte două probe mai scurte ale TTT: Silvania şi Vlad Ţepeş. Coborâm pe Valea Cerbului, din care cotim la stânga pe Brâul Mare al Morarului. De unde vedem cum aleargă la vale pe Cerb primii concurenţi. Vedem nu departe în urma noastră încă patru pe brâu. Îi aşteptam. Sunt 4 braşoveni care ne fac din prima clipă o impresie bună, aşa că vom continua împreună până în Valea Morarului. Le arătăm continuarea dincolo de vale, pe Brâul Mare al Bucsoiului, cu coborâre pe Balaur-Ţimbal, pe unde noi renunţăm a continua, căci vrem sa îl vizităm in BV pe fratele meu şi să ajungem seara acasa. Coborând pe valea Morarului, întâlnim maratonişti în urcare, care desigur nu aleargă. Unii, care au fost şi la Maratonul Apuseni şi ne recunosc, se plâng de deficienţe organizatorice ale TTT. Desigur anul viitor va fi mai bine. Am aflat ulterior că au concurat şi colegi de club, ne pare rău că nu i-am întâlnit, dar ne bucurăm că Anca Brişan şi Geta Oltean au terminat pe locurile 5-6 din 27 fete care au luat startul la proba "Silvania", iar Csaba Papp, locul 6 din 56 concurenţi la proba "Vlad Ţepeş". De reţinut ca Anca a fost la primul ei maraton ! Felicitări ! La ora 23.30 îl parcam pe ALP pe locul său din Cluj. După o săptamână de "muncă fizică" prin Bucegi, avem în faţă o binemeritată zi de odihnă....

Privind înapoi, suntem trişti că am văzut aşa puţine capre, sperăm că erau doar ascunse, că ne credeau braconieri. Dar suntem fericiţi că am văzut mii de superbe flori de colţ, multe din ele ocolite cu grijă de bocancii unor confraţi întru pasiune.

Pentru imagini daţi clic pe poza din dreapta !

Meniu: 
07. ture de vara
glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8