In Memoriam Zsolt Torok

Sâmbătă la ora 16.30 ajunseserăm la destinația dorită. Eram pe vf.Țibleș, nu mai puteam urca mai sus de 1.840 m. Eram singuri, cum sperasem, se vedeau doar doi oameni pe vf.Arcer. De mult nu ne mai montasem cortul atât de devreme, dar de data asta era ”pohta ce-am pohtit” ! Ne aminteam că aici, la 6-10 m de crucea de pe vârf (cea aflată acum pe vf.Arcer) mai dormiserăm în cort într-o iarnă, alături de micul cort al prietenului Liviu Nechiti din Salvamont Năsăud și de lunga și frumoasa coborâre pe schiuri spre Târlișua ! Ne-am dus lângă crucea cu clopot ca cel de la Monumentul Memorandiștilor din Cluj, să mai citim încă o dată cine sunt cei care au contribuit la ridicarea ei în 2014 și alte texte. Ne întrebam oare cu ce ocazii e folosită cordelina care poate pune în mișcare clopotul. Ne intră un mesaj din Elveția de la prietenul cunoscut de mulți montaniarzi ca Flo Bis: ”Alpinistul Zsolt Török a murit în Făgărași ! ” Râmânem înmărmuriți... Sperăm să nu fie adevărat... Mai primim apoi alte SMS-uri și chiar ne sună unii prieteni ! Vestea e incredibilă, dar adevărată. E revoltătoare ! E cumplit să moară în plină maturitate și forță Omul care are un palmares alpin atât de bogat și care avea încă multe planuri de ascensiuni în Carpați și în munții lumii...

Așa că am considerat că avem voie să punem mâna pe cordelină - de data asta nu pentru a o folosi pe munte sau stâncă, ci pentru a pune în mișcare limba clopotului, pentru a trimite în cele patru zări- spre vârfurile și munții aflați de jur-împrejur cumplit de trista veste că impetuosul Zsolt din Arad a plecat în ultima sa ascensiune, spre cerul albastru. Dangătul clopotului îl trimiteam spre Bran, spre Arcer, spre Creasta Cocoșului, spre megaliții Ignișului, spre crestele, piscurile și lacurile munților Rodnei, ai Maramureșului, spre țările Lăpușului, Maramureșului, Năsăudului, spre Carpații lui dragi, spre Alpi, spre Anzi, spre Himalaya...

Ascensiune ușoară dragă Zsolt !

Dinu și Marlene

Dangăt de clopot alpin In Memoriam Zsolt Török.

Marți pe la orele 14-15, la Arad -de la Teatrul de Stat la cimitirul Eternitatea (UTA)- vom conduce și noi câțiva clujeni trupul lui Zsolt pe ultimul său drum pământean. Căci sunt deja câteva zile de când sufletul său a urcat ca fumul de vreme bună spre zările albastre, sus, de unde să poată admira toți munții pe care i-a urcat și pe care i-a iubit cu o mare pasiune.

Acum, când citiți aceste rânduri, sau mai ales atunci -marți între 14-15, cei care ne sunteți prieteni și pe FB, priviți vă rog din nou imaginea anexată, similară cu postarea noastră anterioară, dar de data asta nu statică, ci în mișcare, cu clopotul de pe Țibleș legănat de cordelină și ascultând și dangătul metalic ce-l plânge și el pe cel care a fost și va rămâne pentru noi atletul și poetul muntelui. Căci Zsolt urca muntele nu doar cu mușchii, ci și -sau mai ales- cu sufletul. Urca spre vârfuri nu ca spre cetăți de cucerit cum le place ziariștilor să scrie- ci urca spre ele ca spre prieteni dragi de care îi era mereu dor, prieteni care îl așteptau.

Îmi amintesc cum și când l-am cunoscut pe Zsolt, într-un început de februarie când urcam spre Retezat, la Memorialul Alexandu Brăduț Șerban -CUXI. M-a rugat să-i vorbesc despre acesta, căci pasiunea pentru munte a lui Cuxi de care aflase ”din povești” și mai apoi citind cartea ”Singurătatea verticalelor” apărută post-mortem, l-a determinat să îndrăgească și mai mult muntele și alpinismul. Ca și acesta, ca și mulți alții, au plătit cu viața marea lor pasiune. Și adaug ce am spus în februarie 1983 la catafalcul lui Cuxi: ”Să urâm acum Muntele ? Nu, căci muntele nu este un ucigaș, este un bunic blând și bun care din joacă nevinovată, din neatenție îi strânge uneori prea tare în brațe sufocându-i cu dragostea lui pe prichindeii prea neastâmpărați” !

Am păstrat și voi reda în curând textul ce l-ai scris tu Zsolt despre Cuxi și ce ai făcut tu în memoria acestuia.

Zbor lin, suflet blând, mereu avid de frumosul din Munte și din Oameni !

Dinu Mititeanu

glqxz9283 sfy39587stf02 mnesdcuix8