6. Comportarea în avalanșă

Daca am respectat precautiile prezentate in capitolul anterior, precautii necesare in zona cu pericol de avalansa si totusi am fost surprinsi de ea, trebuie sa fim pregatiti pentru a actiona in asa fel incat sansele de scapare din avalansa sa fie cat mai mari.

Motto: Ajuta-te si cerul te va ajuta.

(Proverb)

1. Comportarea celui prins in avalansa

Daca, in ciuda masurilor preventive, am fost prinsi intr-o avalansa, sansele de supravietuire depind semnificativ si de atitudinea noastra. Evenimentele se desfasoara foarte rapid, dar cei cu experienta si sange rece pot insa actiona lucid, fara a se lasa paralizati de spaima.

1.1 Atitudinea in momentul declansarii / surprinderii de catre avalansa si a curgerii ei.

Se trage de manerul care declanseaza umplerea cu aer a Rucsacului ABS sau a balonului Holder- daca le avem.

Ne debarasam imediat de bete, piolet. Emilian Cristea relateaza in Almanahul Turistic 1963, cum a fost in pericol ca acesta sa-i sfasie coapsa. Cu multi ani in urma, un ceh a fost gasit mort in Caldarea Avrigului, desfigurat de pioletul din cureaua ( acum se spune „dragon” ) caruia nu-si scosese mana. Tot din cauza unei hemoragii produse de piolet a murit si Viorel Negoita in 22 dec.2004 la coborarea dinspre Saua Paltinul din zona Balea.
Se indica si debarasarea de rucsac. Dar daca e rucsac mic, e mai bine sa-l pastram: ne protejeaza spatele de traumatisme si de frig. Daca e mare, dar nu si greu, ne poate mentine la suprafata zapezii (principiul segregarii inverse” – vezi mai jos !).

Se „descalta” rapid schiurile, cu exceptia cazurilor cand speram intr-o iesire rapida cu ele spre lateral. Posibila este aceasta fuga, cand avalansa e spontana si vine de sus, mai ales daca e umeda, care stim ca e mai lenta. Daca am declansat-o noi, sunt mici sansele de a ne mentine la suprafata ei in pozitie verticala pe schiuri si de a iesi „la mal”. E greu si chiar si numai pe bocanci, darmite pe schiuri, care „ne trag la fund”.

Supravietuitorul „avalansei lui Cuxi”, care plecase inainte pe acel culoar, fara schiuri, ca sa-l atentioneze pe acesta daca urmeaza vreo saritoare, ne-a relatat ca atunci cand si-a dat seama ca avalansa e adevarata, a incercat sa se apropie de jnepenii aflati la 1-2 m de el, pe marginea culoarului.Dar picioarele – prinse pana la genunchi in fluidul de zapada din culoarul respectiv – nu l-au ascultat.

In timp ce avalansa curge, se recomandaU miscari energice de inot, pentru a ne mentine la suprafata zapezii. La o alpiniada in Retezat ( 1999), patru oameni, doi clujeni si doi timisoreni- urcam prin ceață din Valea Rea spre saua Pelegii. De fapt banuiam ca suntem prea in stanga si eram pe punctul de a renunta. Le-am spus coechipierilor ca daca aluneca cu noi „pătura de pe pat”, nu e pericol sa fim ingropati. Si a plecat si nu ne-a ingropat. Trei dintre noi ne-am oprit cu pioletii infipti in „pat”/ zapada tare de dedesubt; eu mă rostogolisem lateral, caci „râul” ce curgea nu era lat. Unul a ajuns pana jos in caldare, pe plat, spunand mai apoi ca el stia ca in caz de avalansa trebuie să înoți și acuza dureri la coaste căci se lovise de stânci.

NOUTATE(2007): Dale Atkins, de la „Colorado Avalanche Information Center „- intr-un articol intitulat ” Avalanches: stop swimming” pledeaza cu argumente logice si statistice impotriva miscarilor de inot in avalansa ! Inot care a fost recomandat prima data in Elvetia in 1864. Atkins afirma ca cel mai important este ca victima sa aiba grija de a mentine mainile lângă față, pentru a preveni asfixia imediata prin astuparea cailor respiratorii si pentru a prezerva in momentul opririi avalansei o punga cat mai mari de aer! Vezi mai jos ! Atkins sustine ca omul din avalansa, mai ales daca sta ghemuit,cu mainile in fața obrazului, se afla in situatia naturala a segregarii inverse a unor „particule” ce se rostogolesc pe o panta: cele mai mari raman la suprafață, cum vedem in cazul grohotisurilor.
L-am intrebat pe Francois Sivardiere ce parere are despre asta. A raspuns ca in timp ce avalanșa curge, e bine sa incercam a ne mentine la suprafață și cu picioarele spre vale; dar cand da semne ca se opreste, e mai bine sa ne protejam fața.

1.2 Atitudinea in si dupa momentul opririi avalansei

Cand avalansa se opreste, daca suntem sub zapada, ne ghemuim pentru ca din aceasta pozitie – numai din aceasta spun specialistii ca e posibil – sa facem o detenta brusca pentru a ne crea cu bratele un spatiu cat mai mare de rezerva de aer in jurul capului. Dar se stie ca de obicei aceasta „detenta” e imposibila. Cei care au aparatul de respirat Avalung, prind in gura amboul acestuia ca sa respire prin el, NU PE NAS !(vom reveni la aceasta ). Mentionez cu bucurie ca unii din „trupa lui Bubulu” care fac in fiecare sezon coborari senzationale pe valcelele si vaile din Abruptul Prahovean al Bucegilor au Avalung !

Deseori zapada se „betoneaza” rapid si victima nu mai poate aduce mainile langa față daca oprirea l-a surprins cu ele in alte poztii. Asa spune Atkins ca au fost gasiti cei mai multi decedati in avalanse: din cauza inotului ! Supravietuitorul avalansei in care a murit Cuxi, povestea ca la oprirea avalansei a incercat sa se degajeze dar n-a fost posibil sa miste decat un pumn, pe care insa nu l-a putut deplasa spre gura. Si ganditi-va ca avea un genunchi afara din zapada ! A fost degajat viu dupa aproape o ora !!! – când au ajuns colegii unde se oprise (găsit dup㦠genunchiul cu pantalon roșu aflat la suprafața zapezii!!).

Alteori totusi zapada lasa celui ingropat sansa de a intreprinde ceva pentru a se degaja. Un exemplu uimitor: Elevul norvegian Bert Pederson, in varsta de 15 ani a reusit sa iasa singur din „mormantul de zapada” dupa o lupta de 24 de ore !.
Alt exemplu aparent incredibil: In 8 martie 2008, tanarul Sami ce cobora cu snowboard-ul de la Balea Lac si a fost acoperit complet de o avalansa la baza Scocului Mortii, a putut fi cautat si gasit viu „in ceasul al 12-lea” datorita faptului ca a reusit sa dea telefon la 112 si apoi sa discute cu Adi David- seful Salvamont Sibiu !

Antrenarea in avalansa perturba simturile prin factori mecanici (rostogolirea), psihologici (stressul) etc., incat unii nu-si dau seama in ce pozitie sunt si unde e „susul” si „josul”. Ca sa aflam incotro e „suprafata”, unii autori recomanda sa…. scuipam sau chiar….sa urinam (pe noi!). Da, da! Unii supravietuitori afirma ca au facut-o cu succes !

Zapada e destul de fonoizolanta. Dar gradul in care „absoarbe sunetele” e diferit si merita sa incercam a ne face auziti de salvatori. Pentru aceasta ni se recomanda sa strigam scurt si pe ton inalt sau – daca putem – sa utilizam un fluier ! Norocosul Calin T. din Baia Mare a fost gasit in acest fel (auzit !) sub varful uriasei avalanse de la Balea din 29 martie 1997 (avalansa care il ingropase adanc, la piciorul pantei, pe prietenul sau Kity Cojocaru, gasit abia in 30 iulie !). Dan Vasilescu ne-a relatat ca Nagy Miklos- „Doctoru'”, cunoscut alpinist al Clubului Armata, acoperit de o avalansa, pentru a fi auzit/gasit de coechipieri, a inceput… să cânte ! Si asa a fost gasit ! Si Sami- cel care a sunat de sub zapada la 112 si a discutat apoi cu Adi David- seful Salvamont Sibiu- spunea ca nu stie in ce zona a vaii Balea e ingropat de avalansa, dar aude pași și voci !

Sunt cam multe de facut, nu-i asa ? Si toate cu calm dar rapid, energic, corect si insotite de noroc ! Aici, in mod sigur, norocul vine numai daca il ajutam si noi – asa cum relateaza multi supravietuitori. Dar sansele celui antrenat in avalansa depind in mare masura de ajutorul coechipierilor. Inainte de a cunoaste tehnicile de salvare din avalansa e bine sa aflam ce se poate intampla cu cel in cauza.

1. Consecintele antrenarii in / acoperirii de catre avalansa.

A fi tarat/acoperit de o avalansa este de regula un accident foarte grav, doarece in acest tip de eveniment procentul de morti este foarte mare. De exemplu, statisticile franceze pentru sezonul 1997-1998 arata ca, din 89 de persoane antrenate in avalanse, 35 au decedat si 20 au fost raniti. De aceea vom analiza ce sanse de supravietuire are un om ingropat de avalansa si care sunt cauzele si mecanismele ce pot duce la deces.

2.1.Sanse de supravietuire in avalansa si factorii care o determina

Din cei antrenati in avalansa, o parte sunt ingropati.( Se considera ingropati/acoperiti, cei care au capul sub zapadă !) Pentru ei, sansele de supravietuire – daca nu au murit prin traumatisme- depind de mai multi factori :

– rapiditatea degajarii

– profunzimea acoperirii

-calitatea zapezii acoperitoare si punga de aer pastrata

-alti factori

2.1.1 Timpul scurs.

O statistica elvetiana (1950-1974) indica 250 de degajati vii din 481, una franceza (1971- 1980) ne indica 202 degajati vii din 409 acoperiti de avalansa. Probabilitatea de supravietuire descreste rapid cu trecerea timpului. Afirmatia se refera la cei care in momentul opririi avalansei nu sunt deja morti prin traumatisme !

Grosso – modo, la fiecare ora, sansele se reduc cu 50%. In momentul opririi avalansei, marea majoritate a celor acoperiti sunt vii. O statistica franceza arata ca, din cei degajati in primele 10-15 minute, au fost scosi vii 9 din 10. Dupa o jumatate de ora sansele scad la 50%, iar dupa 4 ore din cei dezgropati mai traiesc numai 5 – 10 %.. Dar”¦atentie! Recordul de supravietuire pe care-l cunoastem din literatura este de 8 zile! OPT ! Vom explica mai jos cum, de ce .

O statistica franceza arata ca 71% (112 din 156) dintre cei vii, au fost gasiti de coechipieri/martori ai avalansei, si abia 13% ( 20 din 156 ) prin „ajutor extern”. Asta arata importanta cautarii imediate dar si rolul spatierii intre coechipieri in zonele periculoase si al dotarii fiecaruia cu cele necesare cautarii/degajarii, pentru a interveni rapid.

2.1.2. Profunzimea acoperirii.

Mai mult de jumatate (56 % dupa o statistica franceza) din cei ingropati au fost gasiti la mai putin de 1 m sub zapada (33% sub 50 cm !) 1/3 din cei ingropati erau la adancime mai mare de 1,50 m si doar 18% la mai mult de 2 m.

Profunzimea influenteaza sansele de supravietuire: Din cei acoperiti de mai putin de 1 m de zapada, 75% erau inca vii la o ora dupa accident, ceea ce arata importanta actiunii rapide de cautare – degajare de catre cei scapati teferi din avalansa sau ramasi in afara ei (rolul spatierii !).

2.1.3.Calitatea zapezii acoperitoare.

Zapada contine mai mult sau mai putin aer (si este mai mult sau mai putin permeabila pentru aerul de deasupra) in functie de structura ei (cristale, granule, etc.) si de densitate. Zapada pudroasa si cea granuloasa e mai bogata in aer si mai permeabila decat cea umeda, grea, care se si „betoneaza” rapid dupa oprire, astfel ca cea „usoara” duce mult mai lent la asfixie.

2.1.4.Punga de aer pastrata de cel in cauza in momentul opririi avalansei permite desigur „impingerea” mai departe in timp a momentului asfixiei lente posibile (chiar daca zapada e putin permeabila pentru aer) si, in plus, ii cresc sansele de a se degaja singur sau de a fi gasit viu. Dar s-a dovedit ca nu „punga de aer” e importanta (vezi mai jos la 2.2.3). Francois Sivardiere ne-a spus a Bâlea ca supravietuitori ai avalanselor care au incercat a-și pastra o punga de aer nu au reusit să se degajeze singuri: forta zapezii le-a presat palmele pe față !

2.1.5.Alti factori : imbracamintea, incaltamintea ( daca sunt uscate, riscul de a muri prin hipotermie e mai mic), starea de sanatate, antrenamentul fizic si psihic, starea de constienta sau inconstienta in momentul opririi avalansei, rapiditatea transportului la spital (nu toti cei dezgropati vii sunt salvati !) etc.

2.2 Cauzele decesului in avalansa

Este adevarat ca „lipsa de aer” este cauza cea mai frecventa, dar nu este singura, cum cred multi din cei neavizati.

2.2.1.Traumatismele. Se produc prin mai multe mecanisme.

– Traumatisme mecanice. Avalansa poate lovi victima de stanci, de copaci etc. De asemenea, in avalansele cu placi de zapada inghetata, acestea pot produce traumatisme mortale.

– Barotraume. Si in lipsa lovirii cu / de corpuri dure, pot aparea traume grave, prin presiune. In functie de configuratia terenului, unele avalanse se desfac si se opresc sub forma de evantai sau „degete”, dar in cele care sunt „stranse” intre doi versanti apropiati, ca intr-un gat de palnie, apare o presiune imensa, ce poate fi mortala. Avalansele „umede” pot provoca traume grave fara a fi „stranse” de configuratia terenului, prin greutatea mare a maselor de zapada, ce au astfel o mare forta de izbire/presiune chiar si la viteza mica. Chiar oprite pe loc, avalansele cu zapada uda, grea, pot „zdrobi” victimele ingropate, prin greutatea zapezii ce le acopera (aproape 1 tona / metru cub la zapada umeda tasata!).

Si avalansele cu zapada uscata pudroasa („cu nor”) pot produce barotraume, prin „efectul de suflu”, putand provoca leziuni dinspre exterior, dar si dinspre interiorul organismului („explozia plamanilor”), asa cum am aratat intr-un capitol anterior.

2.2.2. Asfixia imediata – se poate produce prin mai multe mecanisme.

– Poate aparea obstruarea cailor respiratorii superioare cu zapada sau continut gastric (multi din cei luati de avalansa vomeaza ! Asta s-a constatat si la autopsia lui Misi Szalma si Laci Halmagyi decedati la Podragu).

– Avalansele „grele” pot si ele produce asfixie imediata prin compresia toracelui si / sau abdomenului, impiedicand miscarile respiratorii si amorsand alte reactii nedorite in organism.

-Asfixie imediata pot produce si avalansele pudroase cu nor. „Aerosolii” (microparticule de zapada) inspirati pot produce fie o blocare a miscarilor respiratorii (oprirea respiratiei) prin bronhospasm reflex, fie un fel de inec la nivelul alveolelor pulmonare. –

2.2.3. Asfixia lenta

Este cea mai frecventa cauza de deces in avalanse, prin insuficienta oxigenului din aerul inspirat, care nu se reimprospateaza suficient si deci se viciaza treptat, in functie de rata de consum si mai ales si de factorii anterior amintiti (distanta fata de suprafata, „punga de aer” creata la oprire, continutul de aer al zapezii, permeabilitatea stratului de zapada acoperitor etc.). Studii mai recente cu voluntari si cu aparatul de respirat cu supapă „Avalung”, care trimite aerul expirat spre spatele celui in cauza, au dovedit ca nu atât lipsa de oxigen ( hipoxie ), ci mai ales acumularea de bioxid de carbon ( hipercapnie ) in fața gurii si nasului si reinspirarea lui este cauza asfixiei lente.

2.2.4. Hipotermia.

Moartea celui ingropat de avalansa se produce rar prin acest mecanism. Apare la cei ce nu sunt grav afectati de celelalte mecanisme (asfixie, traumatisme) dar nu sunt degajati rapid, mai ales daca imbracamintea de pe piele le este umeda. Zapada izoleaza de frig iar cei in cauza sunt de obicei bine echipati. Asa ca putini ajung sa moara in acest fel (in apa rece, hipotermia se produce mult mai rapid !) Ca dovada amintim cazul extraordinar petrecut in 1957, cand suedezul Evert Stenmark (25 de ani) a fost gasit viu de catre cautatori si fratele sau dupa…. 8 zile (!!!) de stat sub zapada. Era bine imbracat. Hainele ii erau uscate !. Se stie ca ” tricoul ud/umed suge viața din alpinist”. Zapada acoperitoare era subtire dar se „betonase”. Cu timpul caldura corpului a topit cativa centimetri in jur, creând un minim spatiu, iar el a reusit chiar sa-si creeze si un canal de aerisire pana la suprafșăa (aflata aproape) sufland aer cald, prin care in final a impins afara o crenguta salvatoare – impodobita cu bilete rosii din portmoneu ! Fiind pe schiuri, restul corpului era prizonier in avalansa umeda ce-l acoperise ! S-a ales doar cu amputatia labei unui picior si a unor degete de la celalalt….

Hipotermia in avalanșă se produce lent. Se reduc functiile vitale, nevoile organismului in oxigen si energie similar cu hibernarea. Aceasta este explicatia oferita de multi medici si pentru rezistenta incredibil de lunga a multor victime la lipsa de aer/oxigen din zăpada avalanșei.

Dar e nevoie de atentie dupa degajarea acestor victime din zapada protectoare de frig: in functie de temperatura atmosferica si de vant, viteza de scadere a temperaturii corporale ajunge la 6-9 grade/ora si era/ poate fi cauza unor decese post salvare din avalansa, alaturi de alte cauze: sindromul de strivire ( rinichi blocati ). Intr-o statistica elvetiana pe anii-1945-1979 se arata ca 32 din cei 1769 degajati vii ( din 2611 acoperiti de avalansa ), au murit dupa aceea ! Desigur, in anii din urma, asa ceva se intampla mult mai rar.

2.2.5. Socul psihic.

Constientizarea perspectivei iminente a mortii in momentul antrenarii de catre o avalansa poate produce o reactie psihica atat de puternica incat se ajunge la deces. Este insa o cauza foarte rara de moarte in avalansa (2%). .

O statistica franceza dupa iarna 1978-79 , cu 22 decese in Alpii francezi da ca si cauze de deces:

7 -leziuni traumatice

5- asfixie imediata

9- asfixie lenta si hipotermie

1- epuizare

In capitolul urmator vom vedea ce trebuie sa faca cei „de afara” pentru salvarea celor ingropati de avalansa. In final, vom trece in revista masurile publice de aparare contra avalanselor.