CHEMAREA MUNTELUI

CHEMAREA MUNTELUI

Dinu și Marlene MITITEANU
Relatări, amintiri, gânduri, sfaturi, opinii

02. Ganduri

Gânduri despre munte şi alpinism IV

1.  Totul în mine aspira spre munte; nimic nu poate explica această  puternică pasiune care mocneşte în adâncul sufletului meu.

               Anderl Heckmair 

2. Am învăţat de la tata că că la multele întrebări ce ţi le stârneşte lumea minunată a muntelui, răspunsurile trebuie să ţi le dai singur. Abecedarul naturii nu se învaţă în cor, ci cu discreţie, căci altfel se închide în sine şi nu-i mai poţi întoarce filele.

                   Aristide Stavros

3. Întâia oară în viaţă când simţim natura sub aspectele ei cele mai formidabile, este când urcăm primul vârf înalt.

                   Mihai Haret

4. Sunete îndepărtate, puzderie de stele deasupra capului, răcoarea aerului nopţii… Asistam fascinat la clipe din dialogul etern dintre munte si cer…

                       Guido Rey

5. A te căţăra între pământ şi cer, este o înşiruire de mişcări precise şi eficace, care procură în acelaşi timp o pace şi o nelinişte interioară, un balet în care desigur echipa ( „la cordée”) îşi are rolul său.

                    Gaston Rebuffat

6. Să tratezi muntele ca pe un paradis în care D-zeu te-a lăsat pe tine ca pe un Adam, pentru a-l ajuta să-şi păstreze originalitatea şi sfinţenia.

                      Luiz Trenker

7.  Privind înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle..

                        Vasile Voiculescu 

8. Afirm că sunt şi căţărători şi schiori care nu iubesc cu pasiune muntele. Pentru ei stânca  şi zăpada sunt  ca sala de sport sau stadionul pentru atleţi.  Sunt doar sportivi, nu şi montaniarzi.

                               Dinu Mititeanu

9. In primele mele drumeţii nu am descoperit doar muntii, ci si ceva care stătuse adânc culcuşit în cugetul şi simţirea mea, ceva după care tânjisem fără să ştiu.

                                   Aurel Neron 

10. La 15 ani s-a retrezit în mine instinctul căţărării. Aveam la dispoziţie cel mai minunat „teren de joacă”-  masivul Calanques dintre Marsilia şi Cassis, unde stâncile  se ridică din mare.

                          Gaston Rebuffat

11. Reproşăm adesea tinerilor alpinişti că riscă prea mult, uitând nebuniile  făcute în tinereţe de noi înşine. Este însă clar că experienţa se hrăneşte din greşeli şi că un rol important îl are norocul.

                          Anderl Heckmair

12. Din bătălia înverşunată cu iarna, de fiecare dată primăvara iese triumfătoare, cu zâmbet de verdeaţă şi câmpuri de flori, cu soare cald şi cer albastru.

                          Andrei Pandrea  

13. Un vechi cântec  german spune că la munte nu există păcate fiindcă acolo nu sunt femei.

                      Aurel Neron

14. Ce plăcere să urci cu schiurile dotate cu un fel de „piei de focă”  făcând urme în zăpadă mare!

                      Anderl Heckmair

15. Calea Laptelui se arcuia deasupra noastra,  vrând probabil să ne arate direcţia pe care mărsăluim. Şirul lanternelor era o altă Cale Lactee strălucitoare, care şerpuia în  faţa şi în spatele nostru. Parcă fiecare dintre noi pluteam pe o corabie cu un felinar în vârful catargului  care se legăna sub  unduirea lină a valurilor. Sus, oceanul nopţii îşi licărea puzderiile de stele. Jos-altele. O mulţime de ceruri dintre care cel mai înstelat era cel de dedesubt…

                     Aurel Neron (urcând cu profesorul  Eugen Seracin spre vf.Mont Blanc) 

16. Încă o noapte în Pamir. Închid cortul şi iau bocancii lângă mine în sacul de dormit. Încerc să adorm dar sub pleoape , râurile de gânduri creează imagini. Ai crede că toată omenirea doarme în saci cu fermoarul tras până la gură.

                          Sorin Ciulli

17. Sa credem in destin? Sa punem tot ce se intampla pe seama lui si sa ne spalam pe maini? Dar judecata? Cum trebuie sa judecam? Dar putem oare, avem dreptul sa judecam noi, oamenii? Judecata muntelui e fara apel !

                       Henry Troyat (in „Zapada in doliu”)

18. A trăi „periculos”  e o formulare ne-adecvată. Eu nu iubesc pericolul, ceea ce iubesc e viaţa !

                        Antoine de Saint Exupery

19. Pe la 8 ani am decis că voi deveni ghid alpin. Pare teatral, dar îmi spuneam” Voi fi un Bonatti sau nu voi fi  nimic !”

                           Erhard Loretan

20. Ştiu că drumul, calea e mai importantă decât ţelul, ajungerea. Dar eu le vreau pe amândouă, una pentru sufletul meu şi cealaltă… tot pentru el.Vreau calea fiindcă fără ea nu pot ajunge la scop; vreau scopul   fiindcă fără el calea nu-şi are rostul. Ce tâlc ar mai avea un drum care nu duce nicăieri ?

                         Aurel Neron  

21.Pentru a vedea bine munţii, nu e destul sa-ţi deschizi ochii, trebuie să-ţi deschizi şi inima.

                     Gaston Rebuffat

22. Când, emoţionat şi puţin speriat  m-am legat prima dată în coardă şi prietenul ajuns în prima regrupare m-a chemat şi coarda s-a întins, am înţeles valoarea şi frumuseţea acestei legături.

                     Gaston Rebuffat 

23. Panta de gheaţă vibrează. Simt că prezenţa mea indispune muntele; el trozneşte, bombăne, mârâie. Urc cu pioleţii şi colţarii ca pe ouă…

                         Erhard Loretan

24. Caţără-te mai întâi „cu capul”. Dă-ţi seama ce vrei să faci şi ce poţi să faci. Căţărarea e înainte de tote o chestiune de conştienţă.

                        Gaston Rebuffat

25. Ajuns pe vârf, alpinistul şi-a câştigat dreptul de a contempla depărtările.  Dacă l-ar fi depus un avion aici,  peisajul de admirat ar fi fost acelaşi,  dar nu şi bucuria, căci ar lipsi efortul şi prietenia, „stâlpii” sportului nostru.

                               Gaston Rebuffat

26. În viaţa mea de şcolar delăsător, a apărut la un moment dat un „profesor” care m-a făcut elev studios: avea părul bogat şi creţ şi era îmbrăcat mai tot timpul cu un pulover in carouri „leopard”. Era Gaston Rebuffat şi cartea ce m-a fascinat se numea „Gheaţă, zăpadă şi stâncă”.

                              Erhard Loretan

27.La 13 ani voiam să intru în OJ -secţia de tineret a Clubului Alpin Elveţian, dar se cerea să ai 14 ani. Mamă, de ce m-ai născut cu un an mai târziu ?

                                     Erhard Loretan

28. Deodată, întreaga mea fiinţă fu zguduită ca de un trăznet: în faţa mea, înălţat ca un aisberg prodigios deasupra unui ocean de verdeaţă, ansamblul sclipitor al crestelor masivului Himalaya era atât de gigantic încât părea ireal.

                                     Lionel Terray

29. Începând să mă caţăr, am înteles repede că muntele e un joc şi că fiecare joc are reguluile sale.

                                 Erhard Loretan

30. Privirile camarazilor, frumuseţea gesturilor, puritatea peisajului, lumina anumitor dimineţi, crepusculul unor seri, mă ajută să înţeleg sensul cuvântului fericire !

                                 Erhard Loretan 

31. Mă ghidam după regula de aur a alpinismului: atingerea vârfului este opțională, dar întoarcerea este obligatorie.

                                    Ed Viesturs

32. În tot timpul acestei coborâri (DM: de pe Annapurna) care a durat doua zile si jumătate, noi am fost trei:Norbert (Joos), eu şi frica.

                               Erhard Loretan

33. În acele condiţii ar fi exagerat să spun că mergeam la moarte sigură, dar ar fi la fel de greşit să spun că viaţa ne era garantată.

                                     Erhard Loretan

34. Să înoţi ! Aceasta se recomanda în caz de avalanşă. Să înoţi ? Ceea ce scriau ghidurile de supravieţuire, sunt doar glume!

                                     Joe Simpson

35. „Coroana imperială” se numeşte ” înlănţuirea” în timpul iernii  a 38 de vârfuri din Alpii valesieni, dintre care 30 sunt patrumiari.

                                  Erhard Loretan .( realizare efectuată de el cu Andre Georges în  iarna 1986 în 19 zile !).

36. Munţii  nu aparţin nimănui, dar experientele  aparţin fiecăruia.

                                 Walter Bonatti

37. Ce este  în esenţă aventura ? Este a te fi aruncat în necunoscut şi a nu şti cum vei ieşi.

                                Voytek Kurtyka

38. Această premieră, puţin menţionată de media, în ochii mei contează mai mult decât o duzină de 8.000-ari.

                                Reinhold  Messner  – despre ascensiunea  în stil alpin pe vf.  Everest a echipei Erhard Loretan- Jean Troillet în 43  de ore dus-întors pe culoarul Hornbein.                                            .

39. Alpinismul este arta de a parcurge munţii înfruntând mari riscuri cu o mare prudenţă.

                Rene Daumal

40. A ridiculiza moartea, e drogul meu.

                 Erhard Loretan  (care accepta doar prima parte din fraza de mai sus !)

41. Nu se poate vorbi de curaj, daca nu există pericol.

          xxx

42. Nu cred că cei care au supravieţuit pe munţii mari ai lumii sunt mai buni decât cei care au murit. Norocul, în mod sigur, are un cuvânt de spus aici. Dar erorile comise au şi ele un rol important, la fel ca şi prudenţa şi experienţa.

                    Kurt Diemberger  

43. Escaladând solitar Dru-ul în 1955, mă simţeam trăind pe altă planetă, intrând într-o  dimensiune necunoscută, într-o stare mistică şi vizionară,  unde imposibilul nu există…

                      Walter Bonatti  

44. O tură nepregătită e candidată la o nereusită.

                         Benjamin Franklin   

45. Uneori din motive diverse, suntem obligaţi să realizam ture solitare. Alteori le practicăm intenţionat din dorinţa de a fi doar în compania celui mai bun şi mai statornic prieten -Muntele.  Turele solitare, efectuate când ai suficienta experienţă de munte, prin locuri nepericuloase sau puţin periculoase au un farmec deosebit.

                          Dinu Mititeanu

46. Înaintam încet sub o mare de stele.care pâlpâiau şi tăceau.În drepta noastră, o culme crenelată, şi-a pus coroană firavă de lumină. Deodată, pe neaşteptate, fără  penumbre, soarele a făcut explozie, toată faţa lui regească a izbucnit într-un ocean de lumina…

                                Aurel Neron

47.Serile petrecute în refugii, sunt printre cele mai plăcute momente ale unei ascensiuni în Alpi.

                               Gaston Rebuffat

48. Marile înălţimi nu sunt fără viaţă. Ele pulsează şi respiră prin vânt şi zăpadă, prin soare şi întunericul nopţii. Ele sclipesc în lumină sau trosnesc de ger. Acolo sus există o viaţă  intensă, dar secretă şi eu o simt cu toată fiinţa mea.

                           Gaston Rebuffat

49.Când aveam 15 ani eram la fel de înalt ca acum, dat eram mult mai subţire şi nu avea forţă în braţe. Dar visam cu ardoare să devin alpinist şi poate chiar ghid de munte.

                      Gaston Rebuffat 

50. . Muntele -bătrân şi statornic- precum timpul fără moarte, nu poate fi altceva decât un etern simbol al vârstei care nu se măsoară în ani, ci în dragoste şi entuziasm.

                                Anda Raicu 

51. Când ai apucat să trăieşti la munte, tot restul pare de o mediocritate fără pereche.

                                    Emil Cioran

52. Locuitorii satelor din Himalaya sunt oameni simpli şi plinide omenie.Viaţa lor e doar muncă şi rugăciune, dar ei sunt fericiţi fără să ştie…

                          Walter  Bonatti  

53. Răsăriturile si apusurile ne lasă de fiecare dată înmărmuriţi ! Dar  parcă răsăritul e mai deosebit ! E ca  o cafea tare pe care ne-o oferă gazda noastră -Muntele- pentru a ne trezi, pentru a putea savura cu toate simţurile spectacolul care va incepe.

                     Dinu Mititeanu

54. Răsăritul ne emoţioneaza si ne bucură mai mult ca un apus, el anuntându-ne o nouă zi de munte, el e dătător de speranţă, e un semn de viitor, nu semn de trecut. E o literă aldină ce incepe a inşira o nouă frază a poemului, nu e punct final.

                     Dinu Mititeanu

55.La un moment dat ne-am legat în coardă, deşi nu era necesar; dar am făcut asta din respect faţă de austeritatea muntelui.

                       Walter  Bonatti 

56. Eu cred că a risca într-un anumit grad, dă savoare ascensiunii şi face parte din aventură, dar acesta este un cal ale cărui  hăţuri trebuie ţinute ferm !

                        Gaston Rebuffat

57. Am făcut deseori ascensiuni solitare, căci experienţe anterioare m-au făcut să-mi pierd iluziile despre unii coechipieri.

                            Walter  Bonatti

58. Munţii ne oferă o gamă bogată de trăiri, printre care prima este că evoluăm într-o lume de lumină şi linişte.

                           Gaston Rebuffat

59.Teama îmi stimulează adesea curajul, dar şi decizia de a renunţa când e cazul.

                            Walter  Bonatti

60.În alpinism nu trebuie confundate niciodată noţiunile de dificultate şi periculozitate.

                             Gaston Rebuffat

61. Frumuseţe şi inaccesibilitate- două sentimente trăiteîn pasul Theodullo admirând uimitoarea şi inexpugnabila  piramidă a Cervinului.

                     Horace Benedict  de Saussure

62.  Cădeam …şi asistam la căderea mea mai mult ca spectator decât ca actor…

Lionel Terray 

63. Înainte de a urca vârful, alpinistul trebuie sa-l descopere, sa-l studieze, sa-l contemple.

                          Gaston Rebuffat

64. Regăseam blândeţea apusurilor pârguite, cântecele  nevăzute ale infinitului şi înţelepciunea sfătoasă a bătrânului univers poposit pentru o frântură de eternitate să-şi tragă sufletul.

                          Casian Balabasciuc

65. Pentru mine alpinismul e un întreg: incertitudini, fascinaţie, provocări, o succesiune de reuşite şi eşecuri, libertatea de a fi acolo şi a decide continuarea sau retragerea.

                             Joe Simpson

66. Pe munte fiecare oră are frumuseţea sa, dar cele mai frumoase sunt zorile şi amurgurile. Dimineţile, când primele raze de soare mângâie crestele, ne sugerează o generozitate universală şi un elan de speranţă.Iar serile, ce abandon patetic când sfera de foc cade dincolo de culmile de la apus, ca şi cum cerul n-o mai poate susţine.

                               Gaston Rebuffat

67.Cea mai sveltă şi mândră siluetă de munte pe care am văzut-o este Cervinul ! El se înalţă maiestuos sub forma unui obelisc piramidal ce pare modelat de dalta unui sculptor.

                                Horace Benedict  de Saussure

68. Cervinul nu e protejat de munţi mari în vecinătate. El înfruntă singur vânturile şi destramă norii.El domneşte  şi guvernează.El nu împarte cu alţii aerul ce-l respiră.

                   Gaston Rebuffat

69.Cervinul e un far extraordinar ! Un elan de stâncă, o aspiraţie a pământului spre cer !

                   Gaston Rebuffat

70. Când vorbim de Dru, „vedem” faţa lui vestică, vorbind de Aiguille Noire de Peuterey,  „vedem” creasta ei sudică. Dar privind Cervinul din orice direcţie, îl vedeme doar pe El !

                  Gaston Rebuffat

71. Nu se poate numi alpinist cel care nu poate lua propriile decizii.

                   Doug Scott

72.De fiecare dată când, escaladând un munte, văd cum soarele răsare… …trebuie să recunosc că întotdeauna simt că momentul este unul special, magic, că în acest proces e ceva ce nu reuşesc să descifrez şi care mă face să-mi ies din minţi, şi -poate şi din cauza asta- să revin mereu în munţi, iar şi iar, pentru a încerca să descopăr forţa aceea necunoscută care scoate din adâncul inimii mele aceste sentimente de plenitudine.

                      Kilian Jornet

73. Să te îndrăgosteşti e întotdeauna periculos; dar e mult mai periculos să n-o faci. M-am îndrăgostit de tine pentru că eram îndrăgostit de munte şi tu la fel.

                   Kilian Jornet

74. Fericirea n-o descoperi când ai realizat ceva, ci înainte, când îţi dai seama că vei atinge acel ceva..

             Kilian Jornet

75. Acolo sus, eram înconjuraţi mai mult de cer decât de pământ….

                      Kilian Jornet

76. Pentru a trăi, trebuie să rişti.

                Jean-Marc Boivin

77. Câtor dintre cei care ne fac să visăm le-au fost răpite visurile ? Ce este viaţa dacă nu visurile care-o alcătuiesc ?

                  Kilian Jornet

78. Experienţa mi-a adus şi tot mai multă teamă. Iar teama e necesară pentru a putea trăi. Experienţa m-a învăţat că muntele e mereu  acolo,     aşteptându-mă. Mâine, poimâine sau mai târziu.

                     Kilian Jornet

79.Dacă într-o ieşire pe munte îţi vei lua şi echipamnet de bivuac, asta vei face !

                     Yvon Chouinard

80. Diferenţa dintre droguri şi sportul extrem este că după droguri te simţi îngrozitor,  iar după o ascensiune extremă te simţi Dumnezeu.

                          Kilian Jornet   

81. Iubim muntele pentru că ne primeşte şi ne face să ne simţim acasă. Cu o indiferenţă absolută, el nu consideră pe nimeni străin, dar nici nu acceptă să-l stăpânească cineva.

                        Kilian Jornet

82. Partea cea mai frumoasă a visării  e drumul pe care-l străbatem până când ajungem la obiectivul  pe care ni l-am propus. Cel mai frumos vis e tocmai lupta ce o ducem  în timp ce continuăm să visăm.

                           Kilian Jornet

83. Alerg pe munţi, departe de drumuri şi culminând cu zile în care stau de vorbă cu stâncile, conversând pe creste cu propriile picioare…

                             Kilian Jornet

84.Suntem fiinţe făcute să visăm. Dacă nu visăm, suntem morţi !

                              Kilian Jornet

85.  Chiar dacă am urca toate vârfurile şi crestele, pe toate itinerariile, nu vom ştii niciodată totul, ce-i de făcut, de văzut, de trăit în această lume – numită Munte- pe care o iubim.

                        Cornel Coman      

86. Să vezi până departe este una, să mergi departe este alta.

                    Constantin Brâncuși

87.Să  te întorci sănătos dintr-o tură nu înseamnă numai putință, ci și noroc.

                 Hans Kammerlander

88. Munții nu sunt stadioane unde să-mi satisfac ambiția de a câştiga, ei sunt catedralele unde practic religia mea …

                          Anatoli Bukreev        

89. Cine știe ce este libertatea ? Nimeni. Dar eu cred că cei mai apropiaţi de răspuns sunt alpiniştii                                Reinhold Messner .

90. Sensul și aspirațiile mele s-au îndreptat către munți; este vorba de peisajul, care doarme adânc în suflet și nu are explicație. El poate să ne ducă către cele mai înalte culmi, însă și către cea mai profundă pieire.

                            Anderl Heckmair

91. Pericolul este ceva relativ; iar un cățărător bun este în pereții Grépon mai sigur decât o domnișoară nervoasă aflată la jumătatea drumului în Piccadilly Circus.

                           Arnold Lunn

92. ”Ascensiunea nu are rost, dacă nu îţi place şi nu o trăieşti din plin”.

         Zsolt Torok

93.Dacă undeva poți cunoaște un om, locul acela este muntele, atât în clipele de bucurie sau fericire contemplativă, pe care le oferă muntele, cât și în momentele de simplă rezistență sau rezistență la limită sau chiar în lupta de viață și moarte.

                                 Eleonore Noll-Hasenclever

94. Frica este o componentă indispensabilă a alpinismului, iar depășirea acestei frici este un drog, de care devenim dependenți.

                                         Oswald Oelz

95. Cu cât știm mai mult despre munte, cu atât ne dăm seama cât de puțin știm de fapt.

                                     Ludwig Steinauer

96. Sălbăticia este un profesor sever, dar bun, munții sunt detectoare pietrificate de minciuni, care ne dau în vileag pe noi înșine și pe ceilalți.

                                        Stefan Glowacz

97. Un alpinist bun se deosebește de unul neexperimentat prin faptul că știe când și de unde trebuie să se întoarcă.

                                    Radovan Kuchar

98. Urcă Alpii Înalți, dacă vrei, dar nu uita niciodată că forța și curajul nu înseamnă nimic fără judecată și o clipă de neglijență poate zădărnici fericirea unei vieți întregi.

                                 Edward Whymper

99. Nu este alpinismul interior, care ne permite să repetăm ascensiunea în amintirile noastre, cel mai frumos? Indiferent când, indiferent unde, putem repeta această ascensiune și mâna ne transpiră uneori de emoție.

                                  E. R. Blanchet

100. Nicăieri nu se împletesc mai strâns fericirea și disperarea ca în munții înalți..

                                 Gerhard Bauer

 101. Frumusețea trezește sufletul la viața.

                         Dante Alighieri

  102. „Trăim doar pentru a descoperi frumosul. Restul e un fel de așteptare”

                         Khalil Gibran


Loading