Via Huțulca

Răscolind prin memorie după cuvântul „huțul”, cred că mai întâi am aflat despre rasa de „cai huțuli”. Mai apoi, într-un Almanah turistic de prin anii ‘60, care apărea anual sau într-o revistă România pitorească (primele 7 numere au apărut în 1933, apoi fără întrerupere din 1972 până în prezent), am citit că locuitorii din unele sate bucovinene se numesc huțuli. Tot prin anii ’60, când îmi intrase în suflet pasiunea pentru munte, cele mai fantastice ture de drumeţie le făceam cu un prieten „în patru labe” pe covorul pe care întinseserăm hărţile cu munţi. Atunci m-a şocat harta „Obcinele Bucovinei”, cu sute de mici dreptunghiuri negre împrăştiate pe dealuri, care, în caseta tehnică figurau „case izolate”. Mai ales în satul Bobeica, nume ce mi s-a fixat bine în memorie. Și desigur am inclus acele locuri fascinante în planurile de viitor. Locuri care mi-au devenit tare dragi, prin care am umblat mai apoi de multe ori. În veri din anii ’90, prin obcine şi eu şi alţi prieteni am condus grupuri de olandezi. Oameni din ţară fără munţi, dar cu mulţi iubitori de munţi. Care, (unii poate vă amintiţi), veniseră cu camioane cu ”second hand”-uri, numite atunci „ajutoare” şi descoperiseră că avem munţi. Câţiva, care lucrau la o firmă de turism, au mers la OJT Cluj să organizeze ture de mers pe munte. Au fost dezamăgiţi de „tovarăşii specialişti ai ospitalităţii” care le propuneau doar sejururi în staţiunile Beliș-Fântânele sau Muntele Băișorii. Dar olandezii doreau excursii itinerante de 10-12 zile din cabană în cabană, din pensiune în pensiune! (care la noi încă nu existau).
Întâmplător, fata care îi însoţea ca interpretă îmi era studentă şi le-a spus: „Mergem la dr. Mititeanu”. Și le-am făcut în vreo două ore proiecţii de diapozitive din Carpaţi și cu mânăstiri, cu biserici de lemn şi biserici săseşti fortificate. Apoi am plecat cu ei într-un Land Rover spre Bucovina. I-au uimit scenele şi culorile picturilor murale de la Voroneț, Gura Humor, Suceviţa, Moldovița şi apoi frumuseţea peisajelor din Dulcile Obcine. Am ajuns cu ei şi pe la celebra herghelie de cai huțuli de la Lucina şi în final pe Valea Arieşului şi prin Țara de Piatră. Nu mai intru în alte detalii, dar vă spun că vreo 3-4 ani, câte 5-6 grupuri de olandezi pe an, au admirat locurile de mai sus, conduşi de prieteni ai mei şi ai fiului meu. Cu dormit în corturile lor, montate în grădinile unor gazde găsite de noi, unde cinau şi luau micul dejun şi „pachetul de drum”. Bagajele mari erau duse la cazarea următoare cu o maşină a lor sau închiriată! Dintre oraşe vedeau Bucureştiul, unde soseau cu avionul, Suceava, unde ajungeau cu tren de noapte şi Clujul, unde îi aducea un autocar din Câmpulung Moldovenesc/ Pojorâta.

De traseul de drumeţie Via Huţulca am aflat în octombrie 2021 când am parcurs primul nostru tronson din cei 1.400 km ai Viei Transilvanica între Putna și Sovata. Pe lângă semnele T portocalii ale VT, am întâlnit în Bucovina și H-uri verzi, iar prin Terra Siculorum „m”-uri negre! Așa am aflat de la prieteni că e în lucru Via Huţulca, un traseu în circuit „ca un ou bucovinean” pe dealuri cu sate locuite mai ales de huțuli. Și de pe internet că Via Mariae e un traseu transfrontalier cu tentă religioasă, care sub formă de cruce uneşte opt țări central europene: vest-est: Austria – Ungaria – România, iar nord-sud: Polonia – Slovacia – Ungaria – Croaţia – Serbia – Bosnia. E un drum spiritual turistic, un drum de pelerinaj, care se bazează pe cinstirea Sfintei Maria de către popoarele din Europa. Dl Moldovan László din Praid, care ne-a aplicat ştampila de etapă în carnetul Drumeţului pe VT, ne-a mărturisit că el a parcurs cu bicicleta cei 1.400 km ai braţului orizontal al „crucii”- de la Mariazell din Austria, până la Șumuleu Ciuc din România. Bara verticală a „crucii” are ca extreme Częstochowa din Polonia, unde se află Mânăstirea Madona Neagră și Međugorje din Bosnia.
Se pare că Via Huţulca e o idee a francezului Pascal Garnier, îndrăgostit nu doar de soţia sa bucovineancă, (locuiesc în Putna), ci şi de Obcinele Bucovinei, dar sprijinit şi de alţi iubitori ai naturii, de unele ONG-uri din zonă şi de cercetaşi din Franţa. Traseul, încă în lucru, va avea aproape 100 km în perimetrul Putna – Pasul „Palma” – Ciumârna – Moldovița – Argel – Brodina – Falcău – Straja. Are încă zone nemarcate, pe care noi le-am parcurs pe baza track-ului din telefon. Desigur că urmează mai ales drumuri şi poteci pe dealuri, dar sunt şi scurte zone prin pădure matură unde mergeam „din semn în semn” sau după track. Noi am parcurs aproape tot viitorul circuit Via Huţulca, dar mai atipic, deoarece nu era şi încă nu este nici marcat în întregime şi nu aveam un track real al lui ca întreg. De aceea l-am căutat şi parcurs în două mini-vacanţe de 3-4 zile: de Rusalii 2023 şi de Paşte 2024, când am pornit din sud, din satele Rașca şi Argel, aflate amonte de Moldovița, spre nord, spre Putna sau Brodina şi apoi înapoi. Dar de fiecare dată pe altă zonă a traseului marcat cu H-uri verzi, pe unele tronsoane marcate cu H-uri roşii ale silvicilor sau pe drumuri şi poteci nemarcate. Primele informaţii le-am primit de la pasionatul montaniard Petru Ariciuc din Vatra Dornei. Dar mult ne-au ajutat track-uri reale oferite de prietenul Doru Munteanu, care, cu montaniarzi din Anglia, parcursese iarna pe schiuri distanţa de la Putna la… Colibița, unde el are o faină pensiune care arată ca o casă din Muzeul Satului. El ne-a mai oferit și track-uri făcute doar pe Google Earth să le parcurgem noi pe teren. Iar unele track-uri ni le-a dat chiar Pascal. Acum putem spune că am parcurs și avem track real al întregului circuit Via Huţulca, cu o mică excepţie, care nu este încă marcată și nici stabilită clar: între satele Falcău şi Putna.

Mini-vacanţa de Rusalii 2023

Vineri 2 iunie am plecat din Cluj la ora 5.30, cale de 175 km, trecând peste pasurile Tihuța, Mestecăniş şi Curmătura Boului. Din satul Vatra Moldoviței, renumit prin a sa Mânăstire şi Muzeul Ouălor Încondeiate „Lucia Condrea”, am cotit la stânga spre satul Moldovița (6 km). Chiar atunci, la ora 11.00, pleca celebra Huţulcă, mocănita locului (acum pleacă de mai jos, din Vatra Moldoviței), care duce turişti până în Argel din amonte unde are „cap de linie”. Noi l-am parcat pe ALP – Dusterul nostru, mai aval de Argel, în satul Rașca, chiar la confluenţa văilor Moldovița şi Rașca. De unde ne-am luat rucsacii în spinare am pornit spre dreapta pe drumul forestier de pe valea Rașca, apoi la stânga pe un drum de culme noroios (începuse să plouă) care ne-a dus în marea şi frumoasa Poiana Oglinda, de un verde sclipitor în soarele care învinsese ploaia. Am intrat apoi din nou în pădure, după track-ul dat de Doru, pe un drum ce ne-a coborât spre înainte-dreapta în valea Putnei. Am admirat mânăstirea Sihăstria Putnei, de unde, 4,5 km de asfalt ne-au dus în Putna, nu departe de celebra Mânăstire a lui Ştefan cel Mare, unde ne-am montat cortul pe lunca văii.

Sâmbătă 3 iunie, dimineaţa

Am plecat înapoi, spre sud, dar pe Valea Putnișoara, ghidaţi pe cam doi km de semnele şi bornele Viei Transilvanica, pe unde se pare că vor fi și semnele H. Apoi, track-ul lui Doru ne-a trimis în urcare spre stânga prin pădure, unde am găsit un plai ce ne-a dus în culmea marcată cu semne bandă roșie care plecaseră de la Chilia lui Daniil Sihastru. (Oare de acolo vor veni și semnele H ?). Toată ziua am mers prin pădure, cu doar câteva poiene: Mesele Mari şi Mesele Mici, apoi pe Bâtca Corbului. În Șaua Bercheza ne-am reîntâlnit cu semnele VT. A urmat o urcare cu pantă abruptă până în Poiana Crucii, unde am făcut o pauză în capătul ei dinspre amonte. Tocmai sosiseră în capătul ei din aval un grup de motorizaţi, care, spre norocul nostru, s-au oprit şi ei. Vremea redevenise frumoasă, aşa că în culmea golaşă din apropiere de Pasul Palma am întâlnit mulţi turişti ieşiţi cu maşini, pături, mâncare şi băutură „la iarbă verde”! Aici am întâlnit un stâlp cu săgeţi şi primele semne ale Viei Huţulca – o bulină albă cu un H verde într-un cerc tot verde (marcaj similar cu cel al Viei Transilvanica). La cam doi km după ce am traversat asfaltul şoselei, ghidaţi de H-urile verzi, într-un loc fain şi liniştit, ne-am montat din nou cortul.

Duminică 4 iunie.

Vremea era faină, soare şi nori fotogenici. Am continuat pe culmea Obcinei Mari ghidaţi de H-uri verzi, T-uri portocalii și benzi roşii clasice (între două albe). Din Poiana Ruja, marcajul „nostru” ne-a trimis spre dreapta, spre și prin pitorescul sat Ciumârna. Am salutat o femeie huțulă din curtea unei case faine şi am cerut apă. Ea ne-a dat şi o bucată de pastramă şi un colac, era Duminica de Rusalii. Ne-am oprit mai jos să pozăm biserica, apoi am traversat şoseaua și am urcat pe ulicioare, printre case faine tot mai rare. În culmea dealului – peisaj de vis, tipic zonei: case şi fânare, numite aici oboroace, risipite prin fânaţele şi păşunile verzi, toate aparţinând de cătunul Runcu. Am coborât agale spre centrul satului Moldovița cu atmosfera lui de sărbătoare. Ne-am răsfăţat cu îngheţată, am făcut câteva cumpărături, am traversat Dămăcușa, sat lipit de Moldovița, apoi am urcat spre dreapta pe o ulicioară de pe dealul Chicera. Privelişte ca din parapantă spre satele rămase în vale. Culme superbă, similară cu cea de pe care coborâserăm în Moldovița. Era atâta frumuseţe în jur încât, deşi era doar ora 17, ne-am decis să n-o admirăm mergând agale, ci de pe loc, de lângă cort. A fost a treia, ultima şi cea mai faină seară şi noapte din această primă tură a noastră pe Via Huţulca. A trecut pe lângă noi un localnic la volanul unei mașini 4×4, care ne-a invitat la ei, la cam 1 km de aici. I-am mulţumit și am promis să ne oprim mâine dimineaţă. Am continuat să visăm cu ochii deschişi, să admirăm şi să pozăm apusul, satele luminate, minunile din jur sub „soarele nopţii” – luna plină. Ne rugam în gând: „Opreşte Doamne clipa…”!

Luni 5 iunie, 2023

Ultima zi din această mini-vacanţa prin fascinantele Obcine Bucovinene. Am plecat agale și ne-am oprim desigur la faina gospodărie a familiei Toader Pasciuc. Una dintre case, cea „din bătrâni,” era o „operă de artă”. Și exteriorul, dar mai ales interiorul, ne amintea de bojdeuca lui Creangă. Aparatul foto „avea de lucru”. Ospitalitate şi amabilitate deosebită, masă plină de bunătăţi, poveşti… Am vizitat şi pozat şi cășeria. Toate demonstrau hărnicia, calitatea de buni gospodari. Ne simţeam ca la rude dragi… Dar, „călătorului îi şade bine cu drumul”. Am continuat pe acea culme de vis, ghidaţi de track şi de H-uri, care la un moment dat ne-au dirijat spre dreapta, pe un vechi drum de TAF spre valea Lucina (altă Lucina, nu cea cu herghelia!). Am urcat apoi abrupt prin pădure, ghidaţi de H-urile traseului până în culmea următorului deal, Chicera Neagră, unde am poposit câteva minute în fânaţele pline de flori şi printre case părăsite şi triste; coborâre lungă şi faină pe drumul de căruţe al cătunului Zigreva, până în Argel. Eu am prins o „ocazie” care m-a dus 4,5 km să-l recuperez pe ALP, rămas în Rașca. Apoi, pe drum, am aşteptat (aflaserăm ora plecării) şi am mai fotografiat încă o dată „mocăniţa” Huţulca. GPS-ul ne-a arătat că parcurseserăm per pedes 65 km, inclusiv toate tronsoanele marcate până atunci ale Viei Huţulca: Pasul Palma – sat Ciumârna – Moldovița – Dămăcușa – Chicera – Zigreva – Argel. I-am făcut desigur o vizită dragului prieten Casian Balabasciuc (inginer silvic pensionar, poet) la Casa cu Meri din satul lui natal – Moldovița. Cu hainele tradiţionale ce le poartă cu mândrie, cu mustaţa lui „bogată” şi cu bâta încrustată, arată chiar ca un urmaş al dacilor liberi, cum se consideră huțulii. Am admirat apoi din goana maşinii acele faine peisaje de care nu ne săturăm niciodată. Dar în gânduri revedeam mai ales dealurile cu case risipite înregistrare în aparatul foto, pe retină şi mai ales în suflete în zilele anterioare şi ne gândeam la următoarea incursiune pe Via Huţulca.

Mini-vacanţa de Paşti, 2024

Încercaserăm desigur, cum am scris la începutul acestui mesaj, să aflăm dacă între timp s-au mai marcat şi alte zone din Via Huţulca şi să primim track-uri cu ele şi mai ales cu cele din plan, dar încă nemarcate. Așa că în Săptămâna Mare, în ziua miercuri 1 mai 2024, la ora 11.00 sosim din nou în Argel, mai amonte cu 4,5 km faţă de Rașca, unde ne opriserăm în vara 2023. Am vrut să-l parcăm pe ALP pe un loc viran din faţa unei case aflată cu cam 300 de metri în amonte de gara finală a trenuleţului Huţulca, dar am fost invitaţi cu amabilitate în curtea familiei Poștovei. Le spunem ce am mai făcut în zonă, ce plan avem în zilele următoare, ne încălţăm cu bocancii, ne luăm rucsacii în spinare şi beţele de drumeţie în mâini şi plecăm spre amonte. Curând părăsim drumul de pe vale, o luăm la dreapta pe lângă biserică şi urcăm pe ulicioara de pe dealul Plăișca. Admirăm tot de mai sus satul rămas în urmă, cu case şi pe vale, dar şi răsfirate pe dealuri. Printre case, se află şi acele „magazii” pentru depozitat fânul, numite aici „oboroace”, în Maramureş „fânare”. În satele din Țara Făgăraşului şi în altele similare, fânul uscat se transporta imediat în sat şi se depozita în podul grajdului din curtea casei sau în alte anexe. În Apuseni, fânul este depozitat în clăi, de obicei pe locul unde este recoltat şi apoi transportat cu „târșul”, adică târât toamna sau iarna lângă grajduri, dar rămâne în clăi sub cerul liber. Acele construcţii de aici, risipite prin fânaţe, dau un farmec deosebit, amintindu-ne de peisaje similare din Austria şi Elveţia. Și nu doar pe dealuri există distanţe între case. Chiar şi în luncile văilor, casele sunt mult mai distanţate faţă de cum le ştim în alte zone ale ţării, de ex. în Țara Făgăraşului în care am copilărit eu. În Bucovina şi majoritatea satelor din văi sunt „aerisite”, sunt mai verzi, par mai primitoare şi mai puţin temătoare faţă de străini. Poţi da bineţe peste gard, poţi fi întrebat unde te grăbeşti şi poţi fi invitat să intri. Nu există ziduri şi porţi înalte și solide… Te simţi un musafir drag, nu un intrus suspect…
Câştigăm treptat altitudine şi după cam două ore intrăm în pădure. Coborâm în şaua Prislop, traversăm drumul de macadam pe care peste patru zile vom trece cu ALP din Argel spre Brodina. Ştiam că pe culme vom întâlni câteva poiene cu case ale cătunului Cununschi. Prima casă, cea din poiana Șușița, e părăsită, dar mai apoi, în locul numit „la Miron” găsim una locuită, cu multe semne de hărnicie în jur. Suntem invitaţi în curte şi în casă. Via Huţulca am parcurs-o ca şi Via Transilvanica, doar cu dormit în cortul nostru drag, nu la gazde sau în pensiuni. Dar ne-am oprit ca acum, la oameni, am stat de vorbă cu ei, le-am ascultat poveşti de viaţă, bucurii şi necazuri. Ne-am bucurat de ce ne-au pus pe masă. Le povesteam de drumeţii ale noastre, de dorul ce-l avem mereu de astfel de dealuri, de astfel de Oameni bucuroşi de oaspeţi şi de poveşti. Se mirau când le spuneam că noi, clujeni fiind, am fost de mai multe ori prin Bucovina, dar nu doar pe văi, în goana maşinii pe asfalt şi cu cazări ”all inclusiv”, ci pe dealuri, ca acum sau iarna pe schiuri şi cu dormit tot în cort. Sunt doar câteva case în acel cătun Cununschi. Cei doi nu sunt localnici, ci… de lângă Dunăre, din zona Galaţi (Cătălin) şi de la malul mării, Constanţa (Edda). Dar având ceva rude în zonă, s-au îndrăgostit de aceste meleaguri, şi-au cumpărat un teren şi o casă izolată „în sălbăticie”, au făcut-o tare faină şi mai au două în construcţie pentru turişti. Ne-a fost atât de greu a decide să plecăm la acel drum lung ce-l aveam în plan sau să mai stăm… Continuăm printre puţinele case din acest cătun, coborâm apoi în Valea Brodina, pe care cotim la stânga spre Brodina de Sus. După cam 2 km părăsim drumul judeţean neasfaltat şi cotim spre dreapta, urcând susţinut pe un drumeag. De la prima casă locuită din cătunul Ehriște, o tanti amabilă ne îndrumă spre un izvor cam „anemic” de unde ne aprovizionăm cu apă bună şi rece, apoi mai urcăm la lumina amurgului cam 30 minute şi găsim un loc bun pentru montat cortul. Adică plat şi la distanţă de case cu câini, care ne-ar fi deranjat somnul. Noapte cum ne doream.

Joi, 2 mai

Plecăm pe culme cu unele case locuite, altele părăsite, cum pare să fie şi şcoala. Popas pe vârful Ehriște, cu privire panoramică. Apoi, coborâm spre cătunul Zalomestra şi urcăm din nou pe un deal – Binderei. Facem o pauză la o veche, modestă dar faină casă din cătunul numit Hepa/ Ghepa, unde erau doi tineri ai familiei Spetcu, care lucraseră prin Spania, veniţi acum în vizită la mama lor, Paraschiva. Pauză la poveşti şi hidratare. Ştiam de la Pascal că de pe vârful „La Relee” (vf. Ghepa pe hartă) care urma, el făcuse semne de marcaj spre înainte-stânga prin pădure, H-uri „din copac în copac”, fără a exista potecă (primele le vom vedea). Băieţii ne spuseseră să ocolim releele prin dreapta, pe unde este un drumeag ce ne va duce într-o poiană, numită pe hărţi poiana Solovan, (nume de care băieţii şi alţii din zonă n-au auzit). Le-am ascultat sfatul. Acolo, drumul de TAF nu se apropie de track-ul rămas mai spre stânga, dar continuăm prin pădure pe el și ne duce în coborâre până în valea Brodina, chiar la capătul din amonte al marelui sat Brodina, cu majoritate caselor noi şi faine. Cotim pe asfalt spre stânga, mâncăm câte o îngheţată lângă supermarket-ul satului și continuăm cam 1 km spre satul Sadău. Dar, înainte de primele case ale acestuia, cotim la dreapta în urcare pe o veche ulicioară spre casele cătunului Norocu. La prima casă locuită avem norocul (!) să ne aprovizionăm cu apă, căci „pustnicul” nenea Gheorghe ne spune că următoarele case de pe acea culme sunt părăsite. Culme pe care cotim spre dreapta şi care se află aproape de graniţa cu Ucraina, paralelă cu ea şi cu şoseaua asfaltată dintre Sadău – Brodina – Falcău pe care Via Huţulca o evită pe aici. Culmea oferă peisaje faine, mai ales spre dealul Zalomestra – Hepa de unde veneam. În prag de seară, după ce mai depăşim o casă totuşi locuită, ne montăm cortul pentru a doua oară.

Vineri, 3 mai

Coborâm prin pădure într-o şa din care se vede spre dreapta satul Falcău, aflat nu departe. Dar, surpriză!: track-ul ne conduce în coborâre spre stânga, prin pădure fără potecă, dar cu semne foarte dese pe copaci. Ajungem curând în lunca faină a râului Falcău, pe unde facem o plimbare plăcută prin fânaţe cu case de vară. Faină soluţie a marcatorilor: se evită asfaltul de prin sat, intrând în acesta în capătul lui dinspre aval, unde se află o faină „poartă maramureşeană”. De aici există un track teoretic ce duce peste deal spre Putna. Dar nefiind real şi ştiind de la Pascal că pe acolo e pădure în exploatare, nu ne aventurăm pe el, deci rămâne singurul fragment al Viei Huţulca neparcurs de noi. Avem un track pentru mers înapoi spre Argel de la Doru Munteanu, dar care pleacă din următorul sat – Straja, aflat la 4,5 km mai spre Putna. Nu ne surâde a-i parcurge pe asfalt! Dar toate maşinile cu care încercăm auto-stopul ne fac semn cu degetul mare în jos: „doar aici!”, neştiind că şi noi vrem tot „doar aici”! Norocul nostru (veneam de pe dealul Norocu!) este un nene – Constantin – care ne ia în căruţă şi ne lasă unde drumul „nostru” pleacă spre dreapta, pe Valea Sihăstria. După trei ore ajungem la frumosul schit Daniil Sihastru, unde facem o pauză şi de unde ne aprovizionăm cu apă. Continuăm apoi de drumul din pădure spre poiana Măgura Vacii. Dar ţinta zilei este următoarea mare poiană – Oglinda – prin care trecuserăm de la Rașca la Putna în vacanţa de Rusalii 2023. Marlene, mai sprintenă decât mine, o luase înainte să caute sursa de apă, deşi mai aveam un litru, „pentru orice eventualitate”, de la călugării schitului. Depistase „fântâna” la obârşia unui pârâu, dar apa nu părea „de încredere”, aşa că o vom fierbe. Aici era în plan să ne montăm cortul pentru a treia oară şi ne bucurăm că am reuşit. La nici una dintre stânele din poiană nu sunt locatari şi animale. Somn în linişte!

Sâmbătă, 4 mai

În noaptea următoare vrem să participăm la Slujba de Înviere la bisericuţa dintr-un sat de lângă graniţă, pe unde ne gândiserăm să facem un mic ocol. Deocamdată track-ul ne conduce în coborâre spre valea Tunelul şi pe valea Rașca, exact pe unde urcaserăm anul trecut, de Rusalii. Apoi, pe drumuri vechi de exploatare, prin pădure şi într-o scurtă zonă fără drum sau potecă, urcăm în culmea de vizavi, în următoarea faină poiană – Polonenca. Unde găsim case „de vară” faine, unele noi, deja cu gospodari și animale. Unul ne spune că cei din Poiana Oglinda se tem să mai urce din cauză că vara trecută ursul „le-a hăcuit” patru vaci! De aici începem coborârea spre Argel, unde ajungem pe la ora 14.00. Ne ospătăm cu un bulz bucovinean şi cu alte bunătăţi locale, pe care le împărţim ca de obicei şi ne hidratăm în liniște într-una dintre ospătăriile din gara de la cap de linie a mocăniţei Huţulca, ce va sosi peste vreo oră. O „armată” de bucătari şi ospătari forfotesc printre grătare, ceaune şi mese, pregătind hrana pentru turiştii ce vor sosi cu trenuleţul. Asistăm o vreme la „spectacolul gastronomic”, apoi ne ducem cei 300 m spre amonte să-l recuperăm pe ALP din curtea familiei Poștovei. Băieţii ne protejaseră Duster-ul cu un gard din sfori colorate, să nu se scarpine vreo vacă e el! Mulțumiri, poze de rigoare şi un bulgăre de caş „ca amintire”. Apoi demarăm spre amonte pe drumul de macadam. Din şaua Prislop prin care trecuserăm per pedes spre Cununschi, coborâm spre valea Brodina. Ajunşi la drumul judeţean, cotim la stânga spre Brodina de Sus. Recunoaştem desigur locul din care în ziua de 1 Mai, când pe aici, în prag de seară, eram drumeţi şi începuserăm urcușul spre dreapta spre cătunul Ehriște. Vom avea bucuria ca prin lungul sat Brodina de Sus, șoseaua să fie asfaltată. Apoi tot pe macadam, urcăm în pasul Pohoniș (1.225 m), de unde coborâm spre marele sat Izvoarele Sucevei, unde găsim din nou asfalt. Pe hartă constataserăm că de aici, valea Suceava va intra în Ucraina şi abia la Ulma va reveni în România. Ciudăţenii ale urmei creionului cu care Molotov a trasat frontiera postbelică. La biserica satului aflăm că slujba va începe pe la ora 22.30, şi urcăm spre stânga, pe o uliţă în pantă la terasa ce-o ochiserăm, unde se află cimitirul satului și o capelă. Pe înserate ne montăm cortul pe un fânaţ de lângă cimitir. În acesta sclipesc sute de lumânări-candele aprinse pe morminte. La ora 23.00 coborâm la biserica deja plină, care va deveni tot mai aglomerată. Ne mirăm de acel „mai altfel” în care se desfăşoară slujba, ştiut și din alte ocazii similare.

Duminică, 5 mai

Doriserăm ca astăzi să facem şi un dus-întors spre dreapta până în Bobeica, un sat tare drag nouă. Sat cu case risipite, prin care trecuserăm de mai multe ori în circuitul per pedes pe Obcinele Țibăului și Mestecănișului printre care curge valea Cârlibaba. Circuit care ne permitea vara să admirăm şi fotografiem caii huțuli de la Lucina, iar iarna să ne bucurăm de plăcuta alunecare pe schiurile de tură prin acele locuri atât de blânde şi liniştite. Dar am ratat ramificaţia – probabil de macadam, căci „ne furase atenţia” drumul asfaltat care ne-a trecut peste Pasul Izvor (1.100 m), în Valea Moldovei pe care nu mai fuseserăm de peste 30 de ani. Intenţionaserăm şi ca din Moldova Suliţa să facem o incursiune spre dreapta (7+7 km) până la celebra herghelie de cai huțuli de la Lucina, dar ALP îşi făcuse „norma” de drumuri de macadam. Ne-au bucurat apoi casele noi şi faine, curăţenia și ordinea din satele Moldova Suliţa, Benia, Breaza, Braniştea, Botuș, Colacu şi Fundu Moldovei, ajungând apoi la şoseaua naţională în Pojorâta. În Pasul Mestecăniş ne-am amintit de Via Transilvanica. Așa că am parcurs per pedes, dus-întors, cei 3,5 km spre nord, până sub vârful Mestecăniş. Eram mereu cu gândul la ziua din octombrie 2021 când am trecut pe aici pe parcursul primului nostru tronson de pe Via, 365 km de la Putna la Sovata. Am făcut o lungă pauză plină de amintiri faine de pe VT, în punctul de unde începea coborârea pe Obcina Arsenească spre satul Fundu Moldovei. Apoi, la restaurantul din Pasul Mestecăniş, unde în acel octombrie 2021 aflaserăm că cei care călătoresc pe Via Transilvanica au reducere la masă, am mâncat (acum fără reducere!) cele mai bune clătite și cei mai buni papanaşi. Drumul prin Țara Dornelor, peste pasul Tihuța şi prin Bârgaie, ne-a delectat din nou ochii, deşi gândurile ne fugeau mereu înapoi la minunatele peisaje prilejuite de Via Huţulca.

Două albume Foto:

https://foto.dinumititeanu.ro/2023/06/04/via-hutulca/

https://foto.dinumititeanu.ro/2024/05/03/via-hutulca-2/