Din nou pe Grande Traversée des Alpes

În epilogul la a cincea mea carte – „Munții- trăiri, amintiri, cugetări”,  am scris: „când cartea asta va fi sub tipar sau poate deja apărută, draga mea Marlene și cu mine vom fi pe munte. Vom parcurge cam jumătate din  tura din Alpi numită Grande Traversée des Alpes (GTA), lungă de 620 km dintre Lacul Geneva și Marea Mediterană”. Și așa a fost.  Între 29 septembrie și 23 octombrie 2024 am parcurs 270 km, jumătatea sudică a traseului GTA. O relatare este  aici: https://dinumititeanu.ro/traversarea-alpilor/  Față de tura similară efectuată în Pirinei în octombrie 2023, tot cu cortul, aici am avut o surpriză neplăcută: cu câteva excepții, toate campingurile și hostelurile din micile localități de munte prin care trece traseul și toate cabanele din munte erau închise! Aveam nevoie de câte o cazare „mai civilizată” la 3-4 zile, pentru a face duș, a spăla hainele folosite și de a încărca diferitele „device”-uri! Așa că am decis ca tronsonul nordic al GTA să-l facem în septembrie 2025. 

     În seara zilei de joi 4 sept.2025 aterizăm la Geneva, unde ne așteaptă draga prietenă Dia, stabilită aici de aproape zece ani.  Din păcate timpul petrecut împreună în micul ei apartament din Versoix (orășel  în care  știm că a locuit câteva decenii Regele Mihai și familia sa), este scurt: reîmpărțirea bagajelor în rucsaci, cină și somn. Frumosul oraș Geneva îl vizitaserăm pe îndelete în 2016, după ascensiunea noastră mult dorită pe Cervino, cum îi spun italienii Matterhorn-ului. În dimineața următoare plecăm cu trenul de 7.12 din Versoix până în Evian și apoi cu un autobuz până în orășelul Saint Gingolph. Care e așezat „călare” pe frontieră: prin mijlocul localității trece un pârâu care se varsă în Lacul Leman/Geneva. Pârâu care  aici  e granița dintre Franța și Elveția. Pe podețul-graniță, doi vameși mai opresc câte o mașină, posibil pe cele care nu au F sau CH. Pe care probabil îi întreabă: „rien à déclarer?” Această graniță,  în urmă cu vreo zece ani, într-o vacanța de Paști, am trecut-o în sens invers, venind din Lausanne cu mașina prietenului Florin care ne-a oferit cadou o zi de schi „cât ne țin picioarele” în celebra zonă Avoriaz, una dintre cele 12 stațiuni de schi franceze și elvețiene care formează Portes du Soleil despre care vom mai scrie. Nu putem rata „linia de start” Așa că, pe o ulicioară paralelă cu granița-pârâu,  ajungem în 3-5 minute  la debarcader, acel loc unde coboară din feribot cei care, parcurgând tot traseul GR 5, au traversat Lacul Leman.  Vedem  multe semne GR 5 scrise cu roșu, iar jos, pe podeaua de scânduri, o plăcuță de plastic roșu cu înscrisul: „Nice/Menton 620 km”.  Pozăm, ne îmbrățisăm, ne urăm Cale Bună cum făceam pe Via noastră și revenim la șosea. În timp ce Marlene mai face câteva cumpărături, eu stau cu rucsacii și văd câțiva băieți echipați de munte,  apoi o fată singură cu un rucsac „consistent” și cu bețe de drumeție (pe traseu vom mai vedea multe  fete singure) care pornesc „la deal”. Pornim apoi și noi în urcuș pe  ulicioara asfaltată, pe care plecaseră confrații întru pasiune, gândind la ce scrisese cândva Lao Țzu: „o călătorie de o mie de mile începe cu un pas”. Suntem ghidați de GR-5-uri și de marcaje cu vopsea. Acestea sunt de dimensiune mică, cât palma, două benzi, roșie și albă, lipite. Dar nu prea dese, lipsesc chiar la unele intersecții. Deci obligatoriu – ca și pe Via Transilvanica- să aveți track-ul în telefon și mereu să vă uitați la el. Există stâlpi cu săgeți la intersecții și în șei. Dar nu toate au indicații orare sau în km și nu pe toate este numele destinației voastre din acea zi, ci doar al altui loc de pe traseu. Vremea e „așa și așa”, cu mulți nori adunați pe creste. Dar la final vom fi mulțumiți de  ea.

    În astfel de ture lungi, știm că primele trei zile sunt cele „mai grele”, până ce organismul își amintește zicerea noastră: „rucsacul e parte anatomică a corpului unui montaniard, la fel ca splina, ficatul, rinichii…”.  Acum de fapt prima zi e mai grea deoarece „startul”  se află la  372 m altitudine. Așadar în prima zi am tot urcat până în prima șa: Col de Bise -1.915 m. Dar vorba ardeleanului: „n-a fost bai”. Apoi am coborât 400 m și am montat cortul pe o pajiște din vale, la cam 200 m de Chalets de Bise. Într-o tură așa de lungă, ar trebui o pauză la 5-6 zile. Dar la fel ca în cele anterioare, am decis să  facem pauze doar când ne va obliga vremea, în zile cu „ploaie-ploaie”!  Din fericire au fost ploi doar în câteva nopți, iar peste zi, uneori „am speriat ploaia cu pelerinele”. Doar de câteva ori ne-am echipat de ploaie pentru scurtă vreme și doar pentru ploicele. Din satele prin care treceam la 3-4 zile mai cumpăram câte ceva „de-ale gurii”, mai ales lapte și baghete.  Doar pe la mijlocul turei, prin Parcul Național Vanoise,  între localitățile Landry și Modane,  am mers cinci zile doar „pe sus”. Știam asta și ne calculaserăm bine „rațiile” de alimente. Unele dintre cabane erau închise după 15 septembrie. În fiecare zi aveam priveliști variate, toate faine.  Dar câteva ne-au lăsat „cu gurile căscate”. Prima, în a 3-a zi, după „Porte de l‘ Hiver”, am ajuns într-un colț din celebrul domeniu schiabil franco-elvețian Portes du Soleil: 12 stațiuni de schi din masivul Chablais conectate, 650 km de pârtii deservite de 195 telecabine și telescaune. Numele acestui domeniu schiabil a fost „împrumutat” în 1965 de la un col (șa) situat deasupra stațiunii elvețiene Crosets. În față, dincolo de vale, de graniță, este uriașul perete Dents du Midi („Dinții de la Miazăzi”), pe care noi îi înconjuraserăm în patru zile din 2018 și urcaserăm pe cel mai înalt „dinte” – Haute Cime 3.257 m. În plan apropiat este un cătun al stațiunii Champéry (ascunsă în Val d’Illiez), cu case risipite prin pășuni și cu un lac antropic, pentru tunurile de zăpadă folosite iarna. Acolo  dăm și de o intersecție importantă dintre două  celebre trasee de drumeție de lung parcurs prin Alpi: GR 5/GTA de 2.290  km care leagă Marea Nordului de Marea Mediterană traversând Alpii  de-a latul și Via Alpina de  2.500- 1.900 km (depinde de variantă), care parcurge Alpii  de-a lungul întregului arc, chiar sub formă de arc, între Trieste și Nisa, „de la o  mare  la alta” (Adriatica și  Mediterana), trecând prin opt țări. În fotografia ce am făcut-o, se vede distanța în număr de zile de la această intersecție la cele patru capete ale acestor două foarte lungi trasee de drumeție: Monaco 30 zile, Slovenia 90 zile, Nisa 30 zile, Amsterdam 90 zile.

    Un alt „șoc” avem în ziua a 6-a, înainte de a coborî în Chamonix: după o lungă urcare în 10 septembrie 2025,  ajungem pentru a doua oară  în Col du Brevent,  2.368 m, unde rămânem din nou „mască” în fața priveliștii: Valea Chamonix de la picioare,  Mont Blanc-ul, vârfurile vecine  și celebrele Les Aiguilles (Ace) de dincolo de vale. În acea șa, lângă uriașa momâie, pe un perețel de piatră este o săgeată și înscrisul GR 5, care arăta în direcția din care urcaserăm acum. Marlene și-a amintit că o văzuserăm în 2014 când am parcurs celebrul Tour du Mont Blanc. Ambii,  curioși din fire,  ne-am întrebat atunci și apoi ne-am documentat, de unde vine și unde duce acel GR 5. Și probabil atunci am aflat că pe distanța Lacul Leman – Marea Mediterană are supranumele Grande Traversée des Alpes – GTA. Ne-am mai întâlnit apoi cu el, de ex. când am parcurs Tour du Queyras. Și desigur, mai ales citind despre el, ne-am gândit să parcurgem cândva măcar „o bucată” din acest traseu incitant.  Dar era dificil la ce anume tronson să ne oprim, la care să renunțăm. Așa că am decis  să-l parcurgem „cap-coadă”, dar în două vacanțe. În octombrie 2024 am parcurs jumătatea sudică, iar acum, în septembrie 2025 pe cea nordică.  Alte amintiri mai deosebite avem tot din șei de altitudine, atât  ca peisaj, cât și pentru că în unele chiar am dormit. Ne mândrim cu o noapte în cortul montat la cam trei metri de cea mai înaltă șa a traseului: Col de la Leisse – 2.761 m, aflată nu departe de cea mai înaltă șa de pe șoselele europene:  Col de l’Iseran – 2.770 m. La fel am dormit în sau nu departe de șeile Col du Palet-2.652 m,  Col de la Vallée-Étroite – 2.438 m de lângă Mont Thabor, Col de la Lauze – 2.529 m- ultima șa înaltă a turei. 

    O pauză mai lungă făcuserăm  în tura asta în Chamonix, prin care ne-am plimbat o jumătate de zi, cu emoții similare ca la prima vizită și la altele de mai apoi. De data asta am mers și în cimitir, am pozat monumente funerare ale unor celebri alpiniști: Edward Whimper, Lionel Terray, Maurice Herzog, Jean-Marc Boivin și Denise Escande. Ultima,  prietenă și gazdă amabilă și a familiei Coliban și altor câțiva  alpiniști români, cu care se cățărase și în Alpi, dar și în Bucegi. Regretăm că nu erau indicații spre alte morminte ale unor foști „luceferi” care în anii ’60-’70 au sclipit pe cerul alpinismului francez: Louis Lachenal, Gaston Rébuffat.  Apoi am petrecut seara în mod foarte plăcut la dragii prieteni Cosmin și Cristina, ghizi  autorizați de  Haute Montagne ai celebrei  „Compagnie des Guides de Chamonix”, fondată în 1821!  Eram după șase zile de mers, așa că la ei ne-am spălat și uscat hainele folosite,  Și apropo de spâlat lucrușoare transpirate: În a 14- zi suntem  în campingul din  Modane și  intenționăm să facem din nou o spălare, deoarece sacul cu rufe murdare era plin. Dar surpriză neplăcută: campingul nu are mașină de spălat! Ni se recomandă o spălătorie automată aflată la vreo 800 m, lângă magazinul Auchan. Unde, în dimineața plecării în lungul urcuș spre Mont Thabor, Marlene a rezolvat problema spălat-uscat în timp ce făcea cumpărături.  Drept pentru care, pentru a câștiga timpul pierdut că n-am plecat din camping la ora 7, pentru prima parte a lungului urcuș ce-l aveam în față în acea zi, pentru vreo 11-12 km prin pădure, spre faina localitate turistică Valfréjus (aflată la 1.550 m), luăm un taxi, scăzând astfel diferența   de nivel  a zilei cu 888 metri.  Ajunși în a 16-a zi, după 245 km  „la capătul tunelului”, în superba vale Névache și având zilele de rezervă neconsumate, ne-am permis o zi de pauză. În care am făcut o plimbare de cam cinci ore prin cele șase cătune „rupte din povești”, înșiruite pe vale ca mărgelele pe ață. Unde în toamna trecută, veniserăm per pedes din Bardonecchia, ultimul sat de pe valea din Italia pe unde trece autostrada spre Tunelul Frejus și Franța. Intersectaserăm atunci în Névache GR 5 și începuserăm jumătatea sudică a GTA. Plecaserăm pe varianta 5c, direct spre Briançon, parcurgând și spectaculoasa Crête de Peyroll. Acum  folosim o altă variantă, prin cătunul Plampinet și prin Col la Lauze, spre granița Franța-Italia de la Montgènevre/Claviere. De unde, în 23 septembrie (a 19-a zi)  prindem un autobuz pe distanța de 17 km până în  Oulx. Unde stăm în camping două nopți, deoarece locurile la FlixBus -ul spre   spre Torino-Bergamo le aveam reținute pentru joi 24 septembrie,  iar vineri pentru avionul  Bergamo- Cluj. Despre o astfel de tură, ajunsă  în Claviere la final de mers per pedes, tot cam 270 km   ca și cea din toamna trecută, ar fi încă multe de spus. Dar deocamdată cam atât. Însă  intenționez  să scriu o carte, o relatare mai amplă a celor două etape de Traversarea Alpilor și impresii din alte călătorii prin Europa, care să inspire și să incite pe alți pasionați montaniarzi. Sănătoși să fim !

 PS: Am postat 9 noi albume, cam 300 de imagini pe:  www.foto.dinumititeanu.ro