Despre difuzare (dacă se scoate un nou tiraj !): http://www.dinumititeanu.ro/Cartile%20mele
Noi Doi, ca şi cei mai mulţi dintre voi, am avut toată viața și încă mai avem ca principală pasiune Muntele, unde frumuseţea e la ea acasă. Muntelui îi dedicăm mai toate zilele libere şi concediile noastre. Dar acum nu mai urcăm vârfuri celebre din Alpi. E firesc, deoarece eu – Dinu – am trecut de jumătatea deceniului IX al vieții. Dar parcurgem și în țară, dar și în Alpi lungi trasee de drumeție. Unii știți din diverse surse, din cărți sau scrieri ale noastre, că toată Europa, mai ales cea vestică (dar și alte continente), este împânzită de peste 60.000 kilometri de poteci de drumeție de lung parcurs numite Grandes Routes – GR. Unele sunt în circuit. Cel mai cunoscut și mai frecventat dintre ele este Tour du Mont Blanc – TMB, primul dintre cele parcurse de noi, în 2014, când eu eram mai tânăr, împlinisem abia 75 de ani! Altele tot în circuit: Tour du Cervin, Tour du Monte Rosa, Tour des Combins, Tour des Ecrins-Oisans, Tour du Queyras, Tour des Dents du Midi, pe care le-am parcurs și noi. Dar mai există unele tot în circuit: Tour Baufortaine, Tour du Vanoise, Tour du Mont Thabor și altele. Multe sunt „cu două capete”, cum este Traversarea Alpilor descrisă în prima parte a acestei cărți.
Noi am scris articole și cărți doar despre munte. Ca atare, cei mai mulți ne cred doar pasionați montaniarzi și atât. Ca să nu spunem „sălbatici”. În realitate noi am vizitat însă și multe orașe și orășele, le-am putea spune „Munți ai Culturii” cum veți citi în partea a 2-a – „Călătorii… capitale” – a cărții de față.
Prolog………………………………………………………………………..5
Epilog la tronsonul nordic………………………………………….52
Merveilles………………………………… ……………….78
Epilog……………………………………………………………………….99
Trei zile pe Coasta de Azur….……………………………………..111
Paris – Orașul luminilor……………………………………………..118
Hoinari prin Roma – Cetatea Eternă…………………………….136
Buenos Aires – Parisul Americii…………………………………..144
Luminile Vienei ………………………………………………………151
Praga – Orașul de aur……………………………………………….158
Încântătoarea Ljubljana…………………………………………….162
Cracovia – capitală regală…………………………………………..166
Epilog……………………………………………………………………..182
Opinia d-lui MIhai OGRINJI – redactorul șef al Editurii România pitorească:
Cartea cu nr.47 din Colecția verde, întitulată „Prin Alpi și prin lume…” e semnată de Dinu Mititeanu și Marlene Mititeanu. Două nume de referință pentru iubitorii feluritelor înălțimi alpine, pentru literatura românească dedicată Măriei Sale Muntelui, în general. Lucru inedit, dar nu surprinzător, totuși, vizibil din prima privire: dacă lucrările anterioare, 5 (cinci) la număr, aveau ca autor doar pe Dinu, de data asta, an cu soț, pe copertă apare și „draga Marlene”, partenera de viață și de munte, de munte și de viață a unuia dintre cei mai prestigioși oameni de munte din România. Un cuplu minunat, prețuit și admirat de către toți cei care, la intensitate neobișnuită, trăiesc muntele ca pe o viață și viața ca pe un munte…
Inedit este și faptul că, tot de data asta, cartea nu este închinată în exclusivitate universului alpin. Sigur, partea leului rămâne, cumva, neatinsă. Așadar, după Capitolul I („Traversarea Alpilor”), cititorii vor străbate cu același intens interes și „poteci urbane”, pline de istorie și splendori culturale și arhitectonice, de civilizație și muzee captivante, de freamătul specific metropolelor zilelor noastre. Ne referim, desigur, la cel de-al doilea Capitol al cărții, intitulat: „Călătorii… capitale”. Capitale precum Paris, Roma, Buenos Aires și altele, nu mai puțin încântătoare. Nimic mai firesc: cei care iubesc cu adevărat Natura, cu vârfurile ei care ajung până sub geana cerului, cu aceeași măsură îndrăgesc și marile izbânzi ale spiritului uman, formulele de creativitate exprimate într-un registru atât de variat și nemărginit.